ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2017
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 498/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 25 din 01 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 597 C. proc. pen. raportat la art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 al aceleiași instanțe, ca nefondată.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Bacău, s-a arătat că, la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 109 din 30 septembrie 2016 a acestei instanțe, au fost întocmite formele de executare, la data de 16 februarie 2017, numitul A. fiind transferat în Italia și încarcerat în Penitenciarul București Rahova. Ulterior, la data de 23 februarie 2017, Penitenciarul București Rahova, cu adresa nr. 1/32032, a sesizat Curtea de Apel Bacău cu privire la faptul că prin sentință se reține "deduce din pedeapsă perioada executată de 1 an și 14 zile în arest preventiv (de la 01.08.2016 la 21.12.2016 și de la 21.08.2012 la 01.03.2013)", iar din calcul rezultă că perioada dedusă este de 336 zile. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a solicitat, pe calea contestației la executare, lămurirea dispozitivului sentinței în ceea ce privește perioada de arest preventiv care se va deduce din pedeapsa închisorii pe care o va executa condamnatul A..
Prima instanță a mai reținut că, prin sentința penală nr. 109 din 30 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Bacău, în baza art. 153 din Legea nr. 302/2004, a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, privind transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării unei pedepse de 6 ani și 4 luni închisoare, aplicate prin Ordinul concomitent de executare a pedepselor concurente nr. 185/2014 R.E.S. emis la 04 noiembrie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul de Minori din Milano - Biroul Executări Penale, Republica Italia.
În baza art. 154 alin. (6) lit. a) raportat la art. 155 din Legea nr. 302/2004, s-a dispus recunoașterea și punerea în executare a Ordinului concomitent de executare a pedepselor concurente nr. 185/2014 R.E.S. emis la 04 noiembrie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul de Minori din Milano - Biroul Executări Penale, Republica Italia, prin care s-a aplicat o pedeapsă principală de 6 ani și 4 luni închisoare, urmare a cumulului de pedepse provenite din:
- sentința emisă la 22 decembrie 2006 de GUP din Tribunalul de Minori Milano (nr. 991/2006 R.G.), devenită irevocabilă la 19 martie 2007, prin care s-a aplicat o pedeapsă principală de 4 luni închisoare și amendă 80 de euro, din care a executat anterior 4 luni și 22 de zile (de la 01 august 2006 la 22 decembrie 2006), faptă prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 15 decembrie 2008 de Tribunalul de Minori Torino (nr. 137/2008 R.G.), devenită irevocabilă la 02 martie 2009, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 3 luni închisoare și amendă 100 de euro, cu suspendarea condiționată a executării, revocată ulterior prin sentința din 19 martie 2013 a JEEP din Tribunalul Verona, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 27 aprilie 2012 a Tribunalului de Minori Milano (n.492/2011 R.G.), devenită irevocabilă la 01 iunie 2012, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 4 luni închisoare și amendă 150 de euro, faptă prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 14 decembrie 2012 a Tribunalului de Minori Milano (n.423/2012 R.G.), devenită irevocabilă la 21 martie 2013, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare și amendă de 200 de euro, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 25 ianuarie 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.470/2012R.G.), devenită irevocabilă la 22 martie 2013, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare și amendă 160 de euro, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 19 martie 2013 a JEEP din Tribunalul Verona (n.7485/2012 R.G.), devenită irevocabilă la 18 aprilie 2013, prin care s-a aplicat o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare și amendă de 1200 de euro, din care a executat 7 luni și 12 zile: în perioada 21 august 2012 - 01 aprilie 2013 la casa Circondariale Padova; de la 20 martie 2013 în arest la domiciliu - evadat la 01 aprilie 2013, fapte prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969) și de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002;
- sentința emisă la 28 iunie 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.476/2012) devenită irevocabilă la 01 octombrie 2013, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare și amendă 250 de euro, faptă prevăzută de art. 208, alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 01 octombrie 2013 a Curții de Apel Secția de Minori Milano (n.29/2013), irevocabilă la 02 noiembrie 2013, prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 25 ianuarie 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.469/2012 R.G.), devenită irevocabilă la 16 mai 2013, prin care a fost condamnat la 6 luni închisoare și amendă de 250 de euro, faptă prevăzută de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969);
- sentința emisă la 28 mai 2013 a Tribunalului de Minori Milano (n.149/2013 R.G.), irevocabilă la 16 octombrie 2014, prin care a fost condamnat la 7 luni închisoare și amendă de 200 de euro, faptă prevăzută de art. 20 C. pen. (1969) raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969).
S-a constatat că pedeapsa rezultantă de executat de către persoana condamnată A. este de 6 ani și 4 luni închisoare, dispunându-se transferarea acestuia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Totodată, în baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, s-a dedus din pedeapsă perioada executată de 1 an și 14 zile în arest preventiv (de la 01 august 2006 la 21 decembrie 2006 și de la 21 august 2012 la 01 martie 2013) și 2 zile (de la 15 februarie 2016 la 16 februarie 2016) și de la 16 februarie 2016 la zi.
Prima instanță a constatat că hotărârea anterior menționată a rămas definitivă prin neapelare, atât de către contestator, cât și de procuror, reținând, totodată, că efectul pozitiv al acesteia constă în faptul că ea exprimă adevărul judiciar, iar efectul negativ în aceea că aspectele deja stabilite nu mai pot fi puse în discuție în fața unei instanțe.
Analizând cuprinsul sentinței penale nr. 109 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, judecătorul fondului a constatat că această instanță, în baza art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a dedus perioada executată în statul emitent pe baza datelor comunicate prin certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia Cadru 2008/909/JAI.
În acest context, instanța de executare a apreciat că nu poate reanaliza perioada executată în Italia și, eventual, reducerea duratei acesteia în concordanță cu anumite intervale de timp, fără a analiza însăși modalitatea în care Curtea de Apel Bacău a preluat datele comunicate de autoritățile judiciare italiene, deci, prin urmare, fără a încălca autoritatea de lucru judecat a sentinței de recunoaștere și de dispunere a transferării, împotriva căreia contestatorul și procurorul, deși aveau la dispoziție calea de atac a apelului, nu au exercitat-o.
Totodată, instanța a considerat că a trece la analiza solicitată în cuprinsul contestației la executare formulate, prin care se invocă, în esență, erori de calcul din partea Curții de Apel Bacău, pornind de la datele transmise prin certificat, ar însemna să se substituie instanței care ar fi avut competența funcțională și materială să soluționeze o eventuală cale de atac împotriva sentinței nr. 109/2016, ceea ce este inadmisibil. Astfel, a revenit Curții de Apel Bacău sau, cel mult, instanței de apel competența de a deduce din pedeapsă perioada pe care condamnatul a executat-o în Italia, pe baza informațiilor primite, operațiunea solicitată neputând fi realizată pe calea contestației la executare care, chiar dacă nu are în mod explicit acest obiect, urmărește, în esență, tocmai modificarea perioadelor executate.
Pe de altă parte, s-a arătat că eventualele inadvertențe privitoare la perioada executată în Italia își au punctul de plecare în datele transmise de autoritățile judiciare italiene, instanța română de recunoaștere neavând aptitudinea de a modifica conținutul certificatului privitor la situația juridică a persoanei condamnate în statul emitent. Faptul că datele transmise de autoritățile judiciare italiene conțin erori materiale rezultă din celelalte acte care însoțesc certificatul, și anume că A. s-a aflat în arest preventiv și după data de 01 martie 2013, la Casa Circondariale Padova, iar din 20 martie 2013 a fost în arest domiciliar, de unde a evadat la 01 aprilie 2013.
În orice caz, s-a apreciat că perioada executată anterior nu mai poate fi repusă în discuție, atât pe calea contestației la executare, cât și pe orice altă cale procesuală, fiind inadmisibilă o reducere, la acest moment procesual, a perioadei executate în Italia de către A., întrucât hotărârea de recunoaștere și punere în executare a pedepsei este definitivă.
În consecință, s-a arătat că executarea restului de pedeapsă în România se va face în concordanță cu datele transmise de autoritățile judiciare italiene și preluate în hotărârea de recunoaștere, fără a lua în considerare zilele care se indică drept perioade de executare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, criticând-o sub aspectul nelegalității, apreciind că se impunea admiterea contestației la executare formulată de Biroul Executări Penale în vederea lămuririi dispozitivului hotărârii și efectuării corecte a deducerii perioadei executate, prin arest preventiv, în Italia de către persoana condamnată A.. În acest sens, s-a arătat că este greșit raționamentul judecătorului fondului, care a apreciat că instanța de executare nu poate reanaliza perioada executată de condamnat în Italia, datele fiind preluate astfel cum au fost transmise de autoritățile italiene, în caz contrar fiind încălcată autoritatea de lucru judecat a sentinței de recunoaștere și transfer. Astfel, contestația la executare reprezintă un mijloc procesual ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte sau în timpul executării hotărârii penale definitive, fără a fi modificate dispoziții din hotărârea instanței care au intrat în puterea lucrului judecat. S-a subliniat că jurisprudența în materie este constantă, stabilind că, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., poate fi admisă o contestație la executare în vederea deducerii corecte a perioadei executate anterior de o persoană condamnată definitiv.
Ca atare, s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de formulare a unei contestații la executare, existând o nelămurire cu privire la durata pedepsei deja executată. Totodată, în condițiile în care, în dispozitivul sentinței penale nr. 109/2006, pe de o parte, se menționează, ca pedeapsă ce urmează a fi dedusă din cea recunoscută, o perioadă totală de 1 an și 14 zile închisoare, iar, pe de altă parte, în paranteză, sunt indicate mai multe intervale de timp în care condamnatul s-ar fi aflat în arest preventiv și care însumate reprezintă 336 zile închisoare, s-a apreciat că acestea din urmă trebuie scăzute efectiv din sancțiune, ele regăsindu-se și în certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.
Examinând contestația Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în raport cu criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, pentru motivele arătate în continuare.
Astfel, verificând sentința penală nr. 25 din 01 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, se constată că, deși, în considerentele hotărârii, judecătorul fondului a examinat contestația la executare din perspectiva admisibilității acesteia, arătând, în esență, că instanța de executare nu are competența de a proceda la reanalizarea perioadei executate de condamnat în Italia și, eventual, la deducerea acesteia corespunzător anumitor intervale de timp, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat, o astfel de operațiune neputând fi realizată decât de către instanța învestită cu soluționarea cererii de recunoaștere a hotărârilor străine și de transfer al persoanei condamnate ori cu o eventuală cale de atac promovată de aceasta sau de procuror împotriva hotărârii pronunțată în primă instanță, prin dispozitiv solicitarea formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă ca nefondată, fără ca sesizarea să fie analizată sub aspectul temeiniciei. Așadar, între cele două părți esențiale ale hotărârii atacate există o evidentă contrarietate, din moment ce, în considerente, nu s-a examinat fondul contestației la executare, ci doar posibilitatea utilizării acestui mijloc procesual în vederea computării corecte a perioadei deja executată din pedeapsa cu închisoarea recunoscută prin sentința penală nr. 109 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău, iar dispozitivul reflectă, dimpotrivă, că s-ar fi efectuat o analiză a temeiniciei, deși o astfel de verificare nu a fost realizată.
Pe de altă parte, se observă că, potrivit dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., împotriva executării unei hotărâri penale se poate face contestație când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare, soluționarea acesteia fiind de competența instanței care a pronunțat respectiva hotărâre, așa cum se prevede în art. 598 alin. (2) C. proc. pen. Contestația la executare reprezintă un mijloc procesual cu caracter jurisdicțional prin intermediul căruia pot fi rezolvate aspecte în legătură cu punerea în executare a unei hotărâri definitive, fără ca pe această cale să se repună în discuție probleme de fond rezolvate cu autoritate de lucru judecat.
Contrar susținerilor judecătorului fondului, Înalta Curte arată că omisiunea instanței de judecată de a deduce durata arestării preventive ori efectuarea greșită a computării se circumscriu cazului de contestație la executare prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., în acest sens fiind și jurisprudența constantă în materie, inclusiv cea a instanței supreme (deciziile penale nr. 167 din 12 ianuarie 2006, nr. 1017 și nr. 1018 din 22 iulie 2015, încheierea penală nr. 489 din 22 mai 2014 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sentința penală nr. 939 din 15 iulie 2004 a Tribunalului București, sentința penală nr. 16/F din 12 februarie 2012 a Tribunalului Bistrița Năsăud etc.). În plus, lămurirea perioadelor în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv și scăderea corectă a acestora din pedeapsa recunoscută anterior pe cale judiciară nu este de natură să afecteze autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 109 din 30 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, caracter pe care îl are doar dispoziția de recunoaștere a hotărârilor străine, inclusiv sub aspectul duratei totale a pedepsei aplicate de autoritățile italiene, și cea de transfer a persoanei condamnate în vedere executării sancțiunii penale într-un penitenciar din România. Or, în condițiile în care, potrivit art. 144 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, durata detenției preventive executate în statul emitent trebuie dedusă din totalul pedepsei ce urmează a fi executată în România, în lipsa computării corespunzătoare a perioadelor în care condamnatul s-a aflat în arest preventiv în Italia, nu este lămurită durata sancțiunii rămase de executat. Ca atare, efectuarea corectă a deducerii perioadei executate în detenție provizorie se poate realiza pe calea contestației la executare, în condițiile prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Sub acest aspect, se observă că, în certificatul prevăzut de art. 4 din Decizia cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, cu toate că sunt menționate, ca durată totală a pedepsei privative de libertate deja executată, 1 an și 14 zile și, respectiv, 2 zile închisoare, din verificarea intervalelor de timp corespunzătoare primei perioade indicate, rezultă o durată executată mai redusă. Mai mult, între conținutul certificatului menționat și datele înscrise în decizia de contopire, respectiv Ordinul concomitent de executare a pedepselor concurente nr. 185/2014 R.E.S. emis la 04 noiembrie 2014 de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul de Minori din Milano - Biroul Executări Penale, Republica Italia, există diferențe cu privire la perioadele executate de condamnatul A. în detenție provizorie.
Or, având în vedere obiectul sesizării formulate de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Bacău, precum și datele contradictorii ce rezultă din actele dosarului cu privire la perioadele în care intimatul condamnat A. s-a aflat în arest preventiv în Italia, Înalta Curte apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 154 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, se impunea efectuarea de către instanța de fond a unor demersuri suplimentare pentru obținerea unor informații clare de la autoritățile italiene în vederea computării corecte din pedeapsa recunoscută prin sentința penală nr. 109 din 30 septembrie 2016 a Curții de Apel Bacău a perioadei deja executate, demersuri care nu pot fi realizate de instanța de control judiciar întrucât s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale condamnatului.
În aceste condiții, având în vedere că judecătorul primei instanțe nu a examinat pe fond contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale din cadrul Curții de Apel Bacău în dosarul nr. x/2016, iar instanța supremă nu poate realiza această analiză direct în calea de atac, deoarece s-ar încălca garanțiile instituite de art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, în temeiul art. 425<SUP>1 </SUP>alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 25 din 01 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul condamnat A., va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță, în vederea lămuririi hotărârii care se execută.
În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația declarată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva sentinței penale nr. 25 din 01 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe intimatul condamnat A.
Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat A., în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 mai 2017.