ÎCCJ, decizie (scj.ro #83935)

Recurs. Termenul de declarare a recursului Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul Indice alfabetic: Drept procesual penal - termenul de declarare a recursului C. proc. pen., art. 363 alin. (3), art. 385 3 În conformitate cu dispozițiile art. 385 3 alin. (1) și art. 385 3 alin. (2) raportat la art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge, pentru părțile care au lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. În cazul în care comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei instanței de apel nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 177 - art. 182 C. proc.

pen., însă inculpatul a luat cunoștință de hotărârea instanței de apel, prin înmânarea unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 422 C. proc. pen., termenul de recurs curge de la momentul punerii în executare a mandatului. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 3347 din 27 septembrie 2010 Prin sentința penală nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor, în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.P.

la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc; în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 13 C. pen., Ia pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, iar în baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.P., stabilindu-se ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. Hotărârea în cauză a fost pronunțată de instanța Tribunalului Bihor, ca instanță de rejudecare, învestită în acest sens prin decizia nr. 216/A din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea. Împotriva sentinței penale nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor, pronunțată în rejudecarea cauzei, s-a formulat apel de către D.P.

și ceilalți inculpați. Apelurile declarate în cauză au fost soluționate de Curtea de Apel Alba Iulia, instanță la care a fost strămutată judecata de la Curtea de Apel Oradea, prin încheierea din 28 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 294/A din 22 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală, a fost respins, între altele, apelul formulat de inculpatul D.P. Inculpatul nu a fost prezent la judecata în apel, iar pentru apărarea intereselor sale a fost desemnat un avocat din oficiu. Inculpatul nu a fost prezent nici la termenul din 19 decembrie 2006, când au avut loc dezbaterile în apel și nici la pronunțarea soluției de la termenul din 22 decembrie 2006. Potrivit actelor dosarului, comunicarea deciziei către inculpat a avut loc la data de 4 ianuarie 2007, conform procesului-verbal depus la dosar.

Conform mențiunilor înscrise în procesul-verbal, comunicarea actului s-a făcut, prin afișare, pe ușa locuinței destinatarului. În comunicarea emisă, domiciliul inculpatului a fost menționat la adresa din Oradea, str. S. nr. 35, bl. PB, ap. 2, județ Bihor. Din actele dosarului rezulta, însă, că inculpatul figura cu domiciliul în Oradea, str. S. nr. 35, bl. PB 13, ap. 1, județ Bihor. Cu toate acestea, s-a considerat că procedura de comunicare fusese legal efectuată cu apelantul - inculpat. Ca urmare, constatându-se că inculpatul nu a declarat recurs în cauză, după expirarea termenului legal de 10 zile prevăzut pentru exercitarea căii atac, a fost emis mandatul de executare nr. 163 din 5 februarie 2007, în baza sentinței penale nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor.

Mandatul emis pe numele inculpatului pentru pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare a fost pus în executare la data de 3 noiembrie 2008, când acesta a fost predat de autoritățile judiciare spaniole, în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile naționale. Mandatul de executare emis pe numele inculpatului nu a fost retras, acesta executând pedeapsa în baza hotărârilor atacate prin prezentul recurs. Cererea de recurs în cauză a fost formulată de inculpat la data de 20 mai 2010, după circa un an și 6 luni de la începerea executării pedepsei. Inculpatul a susținut că este în drept să exercite calea de atac, întrucât nici până în prezent nu i-a fost comunicată decizia instanței de apel.

S-a arătat, în acest sens, că dispozitivul deciziei din apel îi fusese comunicat la o adresă greșită, situație în care nu se putea considera că a fost încunoștințat despre soluția pronunțată în cauză, existând și dovezi la dosar că nu se mai afla în țară din 1 noiembrie 2005. S-a mai arătat că numai o comunicare legal efectuată marchează începerea curgerii termenului de recurs, iar în absența îndeplinirii acestei formalități, nu poate opera decăderea părții din dreptul de a folosi calea de atac. Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prezenta cale de atac a fost formulată cu depășirea termenului legal. Potrivit art. 385 3 C. proc.

pen. cu referire la art. 363 alin. (3) teza II-a din același cod, termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și începe să curgă, pentru partea care a lipsit la dezbateri și la pronunțare, de la data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii. Comunicarea copiei de pe dispozitivul hotărârii constituie momentul de plecare al curgerii termenului de recurs, prin îndeplinirea acestei formalități asigurându-se că partea care a lipsit la dezbateri și la pronunțare a luat cunoștință de cele hotărâte de instanță. Evident că numai o comunicare făcută cu respectarea prevederilor legale referitoare la locul de comunicare, înmânare sau, după caz, afișare a actului, determină curgerea termenului de recurs.

Pentru situația în care comunicarea nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 177 - art. 182 C. proc. pen., calea de atac exercitată după expirarea termenului prevăzut de lege - calculat de la data comunicării nelegale, trebuie considerată ca fiind introdusă în termen, neexistând garanția că partea a luat cunoștință de existența hotărârii pronunțate împotriva sa și că a renunțat la exercițiul căii de atac. Această interpretare nu se impune, însă, și în situațiile în care se constată cu probe certe că partea a luat cunoștință de hotărârea instanței și și-a manifestat dreptul de opțiune cu privire la exercitarea căii de atac. În speță, deși comunicarea dispozitivului din apel s-a efectuat la o adresă eronată, inculpatul a aflat despre cele hotărâte de instanță cu ocazia încarcerării sale în executarea mandatului nr. 163 din 5 februarie 2007 emis de Tribunalul Bihor.

Respectivul mandat de executare a pedepsei închisorii cuprindea mențiunea privitoare la numărul și data hotărârii pusă în executare, instanța care a pronunțat-o și modalitatea de rămânere definitivă a acesteia. Rezultă astfel că, la data de 3 noiembrie 2008, inculpatul a luat cunoștință despre hotărârea din apel și soluția de confirmare a condamnării pronunțate împotriva sa în primă instanță. În acest sens este de menționat că arestarea condamnatului pe baza mandatului de executare a pedepsei închisorii se face concomitent cu înmânarea unui exemplar al mandatului, procedura prevăzută în art. 422 C. proc. pen. neconținând nicio derogare sub acest aspect. Inculpatul nu a susținut niciun moment că nu ar fi avut cunoștință despre soluția instanței de apel, ci doar că este în drept să exercite calea de atac, întrucât nici până în prezent nu i-a fost comunicată decizia instanței de apel.

Împrejurarea invocată este, însă, lipsită de relevanță juridică câtă vreme prin efectuarea comunicării dispozitivului se urmărește informarea părții cu privire la conținutul hotărârii, spre a se putea aprecia cu privire la exercitarea căii de atac. Or, în speță, această formalitate a fost îndeplinită prin intermediul procedurii prevăzute pentru punerea în executare a mandatului emis în baza hotărârii de condamnare. Prin urmare, de la data punerii în executare a mandatului emis în cauză a început să curgă și termenul prevăzut pentru exercitarea căii de atac, de la această dată inculpatul aflându-se în situația de a cunoaște despre cele hotărâte de instanță. În consecință, cererea de recurs de față, introdusă la mai bine de un an și 6 luni de la începerea executării pedepsei și de la data la care inculpatul a luat cunoștință de ceea ce s-a hotărât prin decizia instanței de apel, este tardiv formulată, prin raportare la dispozițiile art. 385 3 C. proc.

pen. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.P. împotriva deciziei nr. 294/A din 22 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală.