ÎCCJ, decizie (scj.ro #83935)

Recurs. Termenul de declarare a recursului

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal.

Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Recursul

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

termenul de

declarare a recursului

C. proc. pen.,

art. 363 alin. (3),

art. 385

3

În conformitate cu dispozițiile

art. 385

3

alin. (1) și art. 385

3

alin. (2) raportat la

art. 363 alin. (3) C. proc. pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă

legea nu dispune altfel, și curge, pentru părțile care au lipsit atât la

dezbateri, cât și la pronunțare, de la comunicarea copiei de pe dispozitiv. În

cazul în care comunicarea copiei de pe dispozitivul deciziei instanței de apel

nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor art. 177 - art. 182 C. proc. pen., însă inculpatul a luat cunoștință de hotărârea instanței de apel, prin înmânarea

unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii, conform art. 422 C. proc. pen., termenul de recurs curge de la momentul punerii în executare a mandatului.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr.

3347 din 27 septembrie 2010

Prin sentința penală nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor, în

baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul D.P. la pedeapsa de 10 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic

de droguri de mare risc; în baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu

aplicarea art. 13 C. pen., Ia pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de

constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, iar în baza art. 23

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, la pedeapsa de 4 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În

temeiul art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului D.P., stabilindu-se ca acesta să

execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a)

și b) C. pen.

S-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

Hotărârea în cauză a fost pronunțată de instanța Tribunalului

Bihor, ca instanță de rejudecare, învestită în acest sens prin decizia nr.

216/A din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Oradea.

Împotriva sentinței penale nr. 140/P/2005

a Tribunalului Bihor, pronunțată în rejudecarea cauzei, s-a formulat apel de

către D.P. și ceilalți

inculpați.

Apelurile declarate în cauză au fost soluționate de Curtea de

Apel Alba Iulia, instanță la care a fost strămutată judecata de la Curtea de

Apel Oradea, prin încheierea din 28 martie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin

decizia nr. 294/A din 22 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia,

Secția penală, a fost respins,

între

altele, apelul formulat de inculpatul D.P.

Inculpatul

nu a fost prezent la judecata în apel, iar pentru apărarea intereselor sale a

fost desemnat un avocat din oficiu.

Inculpatul

nu a fost prezent nici la termenul din 19 decembrie 2006, când au avut loc

dezbaterile în apel și nici la pronunțarea soluției de la termenul din 22

decembrie 2006.

Potrivit actelor dosarului, comunicarea deciziei către

inculpat a avut loc la

data de 4 ianuarie 2007, conform procesului-verbal depus la

dosar.

Conform

mențiunilor înscrise în procesul-verbal, comunicarea actului s-a făcut, prin

afișare, pe ușa locuinței destinatarului.

În comunicarea emisă, domiciliul inculpatului a fost menționat

la adresa din Oradea, str. S. nr. 35, bl. PB, ap. 2, județ Bihor.

Din actele dosarului rezulta, însă, că inculpatul figura cu

domiciliul în Oradea, str. S. nr. 35, bl. PB 13, ap. 1, județ Bihor.

Cu

toate acestea, s-a considerat că procedura de comunicare fusese legal efectuată

cu apelantul - inculpat.

Ca

urmare, constatându-se că inculpatul nu a declarat recurs în cauză, după

expirarea termenului legal de 10 zile prevăzut pentru exercitarea căii atac, a

fost emis mandatul de executare nr. 163 din 5 februarie 2007, în baza sentinței

penale nr. 140/P/2005 a Tribunalului Bihor.

Mandatul

emis pe numele inculpatului pentru pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare a

fost pus în executare la data de 3 noiembrie 2008, când acesta a fost

predat de autoritățile judiciare spaniole, în

baza mandatului european de arestare

emis de autoritățile naționale.

Mandatul de executare emis pe numele inculpatului nu a

fost retras, acesta

executând pedeapsa în baza hotărârilor atacate prin prezentul

recurs.

Cererea

de recurs în cauză a fost formulată de inculpat la data de 20 mai 2010, după

circa un an și 6 luni de la începerea executării pedepsei.

Inculpatul

a susținut că este în drept să exercite calea de atac, întrucât nici până în

prezent nu i-a fost comunicată decizia instanței de apel.

S-a arătat, în acest sens, că dispozitivul deciziei din apel îi

fusese comunicat la o adresă greșită, situație în care nu se putea considera că

a fost încunoștințat despre soluția pronunțată în cauză, existând și dovezi la

dosar că nu se mai afla în țară din 1 noiembrie 2005.

S-a mai arătat că numai o comunicare legal

efectuată marchează începerea

curgerii termenului de recurs, iar în absența îndeplinirii

acestei formalități, nu poate opera decăderea părții din dreptul de a folosi

calea de atac.

Examinând cauza

în

raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că prezenta

cale de atac a fost formulată cu depășirea termenului legal.

Potrivit

art. 385

3

C. proc. pen. cu referire la art. 363 alin. (3) teza II-a

din același cod, termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune

altfel, și începe să curgă, pentru partea care a lipsit la dezbateri și la

pronunțare, de la data comunicării copiei de pe dispozitivul hotărârii.

Comunicarea

copiei de pe dispozitivul hotărârii constituie momentul de

plecare al curgerii termenului de recurs, prin

îndeplinirea acestei formalități

asigurându-se că partea care a lipsit

la dezbateri și la pronunțare a luat cunoștință de cele hotărâte de instanță.

Evident că numai o comunicare făcută cu respectarea

prevederilor legale

referitoare la locul de comunicare, înmânare sau, după caz,

afișare a actului, determină curgerea termenului de recurs.

Pentru

situația în care comunicarea nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor

art. 177 - art. 182 C. proc. pen., calea de atac exercitată după expirarea

termenului prevăzut de lege - calculat de la data comunicării nelegale, trebuie

considerată ca fiind introdusă în termen, neexistând garanția că partea a

luat cunoștință de existența hotărârii pronunțate

împotriva sa și că a renunțat la

exercițiul căii de atac.

Această interpretare nu se impune, însă, și în situațiile în

care se constată cu probe certe că partea a luat cunoștință de hotărârea

instanței și și-a manifestat dreptul de opțiune cu privire la exercitarea căii

de atac.

În

speță, deși comunicarea dispozitivului din apel s-a efectuat la o adresă

eronată, inculpatul a aflat despre cele hotărâte de instanță cu ocazia

încarcerării sale în executarea mandatului nr. 163 din 5 februarie 2007 emis de

Tribunalul Bihor.

Respectivul

mandat de executare a pedepsei închisorii cuprindea mențiunea privitoare la

numărul și data hotărârii pusă în executare, instanța care a pronunțat-o și

modalitatea de rămânere definitivă a acesteia.

Rezultă

astfel că, la data de 3 noiembrie 2008, inculpatul a luat cunoștință despre

hotărârea din apel și soluția de confirmare a condamnării pronunțate împotriva

sa în primă instanță.

În

acest sens este de menționat că arestarea condamnatului pe baza

mandatului de executare a pedepsei închisorii se

face concomitent cu înmânarea

unui exemplar al mandatului, procedura

prevăzută în art. 422 C. proc. pen. neconținând nicio derogare sub acest

aspect.

Inculpatul nu a susținut niciun moment că nu ar fi avut

cunoștință despre

soluția instanței de apel, ci doar că este

în drept să exercite calea de atac, întrucât

nici până în prezent nu i-a fost

comunicată decizia instanței de apel.

Împrejurarea

invocată este, însă, lipsită de relevanță juridică câtă vreme prin efectuarea

comunicării dispozitivului se urmărește informarea părții cu privire la

conținutul hotărârii, spre a se putea aprecia cu privire la exercitarea căii de

atac.

Or, în speță, această formalitate a fost îndeplinită prin

intermediul procedurii prevăzute pentru punerea în executare a mandatului emis

în baza hotărârii de condamnare.

Prin urmare, de la data punerii în

executare a mandatului emis în cauză a

început să curgă și termenul prevăzut pentru

exercitarea căii de atac, de la această dată inculpatul aflându-se în situația

de a cunoaște despre cele hotărâte de instanță.

În

consecință, cererea de recurs de față, introdusă la mai bine de un an și 6 luni

de la începerea executării pedepsei și de la data la care inculpatul a luat

cunoștință de ceea ce s-a hotărât prin decizia instanței de apel, este tardiv

formulată, prin raportare la dispozițiile art. 385

3

C. proc. pen.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a respins,

ca tardiv, recursul declarat de inculpatul D.P.

împotriva

deciziei nr. 294/A din 22 decembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția penală.