ÎCCJ, decizie (scj.ro #81887)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81887) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere de sesizare a
Curții Constituționale. Respingerea cererii pentru
neîndeplinirea
condițiilor prevăzute de
art
. 29 din Legea
nr
. 47/1992.
Cuprins pe materii.
Drept procesual civil.
Cerere de sesizare a Curții Constituționale. Respingerea cererii pentru
neîndeplinirea
condițiilor prevăzute de
art
.
29 din Legea
nr
. 47/1992.
Index alfabetic
.
-
cerere de
sesizare a Curții Constituționale.
Legea
nr
. 47/1992:
art
.
29
Legea
nr
. 168/1999:
art
. 72
Metodele de
interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna
interpretului, în speță, a judecătorului cauzei, și ele nu se confundă nici cu
textele de drept pe care le interpretează și nici cu concluziile la care ajunge
interpretul.
Întrucât nu sunt norme
de drept, ci doar ajută la înțelegerea sau determinarea conținutului acestora,
metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituționale.
Cu atât mai puțin,
posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al
folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc,
contribuie la soluționarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al
unei excepții de
neconstituționalitate
.
Aceasta, întrucât nici
metodele de interpretarea ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii
ale interpretului nu întrunesc condițiile impuse prin dispozițiile
art
. 29 alin. (1) din Legea
nr
.
47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepții, adică nu sunt nici
legi, nici ordonanțe și nici texte de drept
.
Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 786 din 10 februarie
2010.
Prin sentința civilă
nr
. 450 din 5 martie 2009, Tribunalul Teleorman, Secția
conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal
a
admis cererea formulată de reclamantul D.A. împotriva pârâtei SC P. SA pe care
a obligat-o să-i plătească suma de 927 lei, reprezentând contravaloarea
suplimentelor
salariale
aferente Sărbătorilor de
Crăciun 2005, cu actualizarea debitului la data plății efective.
Prin aceeași sentință
a fost respinsă, ca prescrisă, cererea privind acordarea suplimentelor
salariale
pentru Sărbătorile de Paști 2004 și 2005 și
Crăciun 2004.
Împotriva sentinței a
declarat recurs pârâta S.C. P. S.A.
În cursul judecării
recursului, pârâta a invocat excepția
necompetenței
teritoriale a Tribunalului Teleorman de a soluționa litigiul, apreciind că, în
raport de prevederile
art
. 72 din Legea nr.168/1999
privind soluționarea conflictelor de muncă, competența revenea instanței
judecătorești în a cărei circumscripție își are sediul pârâtul (cu mențiunea că
aceste dispoziții nu au fost abrogate prin Legea
nr
.
53/2003 - Codul Muncii) și nu instanței în a cărei rază teritorială își
are sediul reclamantul, astfel cum prevăd dispozițiile
art
.
284 alin. (2) din Codul Muncii și cum greșit a reținut prima instanță.
În motivarea
excepției, pârâta a invocat că în raport cu Legea nr.168/1999, care este lege organică
specială, Codul Muncii este lege generală și a susținut că, după intrarea în
vigoare a Legii
nr
. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu mai există temei
juridic pentru instituirea unor cazuri de abrogare implicită cum este cel
prevăzut de
art
. 298 alin. (2) ultima liniuță din
Codul Muncii.
Totodată, pârâta a
invocat excepția de
neconstituționalitate
a
prevederilor cuprinse în
art
. 298 alin. (2) ultima
liniuță din Legea
nr
. 53/2003 - Codul Muncii
(cu referire la dispozițiile
art
. 72 din Legea
nr
. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă),
susținând că ar fi contrare următoarelor dispoziții din Constituția României:
-
art
. 1 alin. (4): Statul se organizează potrivit principiului separației
și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în
cadrul democrației constituționale.
-
art
. 1 alin.(5): În România, respectarea Constituției, a
supremației sale și a legilor este obligatorie.
-
art
. 73 alin. (3): Prin lege organică se reglementează (..) p)
regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și
protecția socială;
-
art
. 79 alin. (1): Consiliul Legislativ este organ consultativ de
specialitate al Parlamentului, care avizează proiectele de acte normative în
vederea sistematizării, unificării și coordonării întregii legislații. El ține
evidența oficială a legislației României.
Motivul de
neconstituționalitate
invocat a pornit, în principal, de la
premisa că ambele legi mai sus menționate sunt legi organice, dintre care una
(Legea
nr
. 168/1999) are caracter special, iar
cealaltă (Codul Muncii) reprezintă dreptul comun în materia care interesează
litigiul, aceea a soluționării conflictelor de muncă și de la faptul că cele
două acte normative reglementează diferit problema competenței teritoriale a
instanței competente să soluționeze astfel de litigii.
S-a susținut și că, în conformitate cu dispozițiile Legii
nr
. 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă
instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din
același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul
unor paralelisme se apelează la norma de trimitere, cu mențiunea că, după
intrarea în vigoare a acestui act normativ nu mai există temei legal pentru
operarea abrogării implicit, categorie în care se încadrează și norma de drept
atacată pentru
neconstituționalitate
.
Prin încheierea pronunțată la 14 iulie 2009, Curtea de Apel
București, secția a
VII
–a civilă, privind conflicte
de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curții
Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele
art
.
29 din Legea
nr
. 47/1992.
Astfel, s-a constatat
că în realizarea demersului de sesizare a Curții Constituționale instanța de
drept comun are obligația să verifice dacă textul a cărui
neconstituționalitate
s-a invocat are legătură cu soluționarea cauzei și că această legătură trebuie
privită din perspectiva normelor de drept material și procesual, cărora le este
circumscris litigiul dedus judecății.
Cum însă, în speță,
ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a unor normele de
drept succesive privitoare la competența teritorială a instanțelor de drept
comun, adică o problemă de interpretare și de aplicare în timp a legii
procesual civile care, în mod necontestat, este în competența
jurisdicțională a instanțelor de drept comun, curtea de apel a reținut că, în
speță, nu sunt incidente dispozițiile
art
. 29 alin.
(1) din Legea
nr
. 47/1992 și, pe cale de consecință,
că nu se justifică sesizarea Curții Constituționale.
Împotriva acestei
soluții a declarat
recurs pârâta S.C. P. S.A
.,
care a susținut
caracterul nelegal al încheierii din punct de vedere al modalității în care s-a
făcut aplicarea dispozițiilor
art
. 29 din Legea
nr
. 47/1992.
Invocând
neconstituționalitatea
dispozițiilor
art
.
284 alin. (2) ultima liniuță din Legea
nr
. 53/2003,
recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru
nepermis după intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii
nr
.
24/2000 privind normele de tehnică legislativă, prin care se reglementează doar
abrogarea expresă, totală sau parțială.
S-a făcut referire de
asemenea, la raportul dintre norma specială (conținută de Legea
nr
. 168/1999) și cea generală (Codul muncii), la faptul că
acestea reglementează diferit problema competenței teritoriale în materia
conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluționarea excepției de
necompetență
teritorială presupune analizarea ipotezei în
care Legea
nr
. 168/1999 mai este sau nu în vigoare.
Analizând recursul,
Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
În drept,
potrivit
art
. 29 alin. (1) din Legea
nr
. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții
Constituționale, această instanță decide asupra excepțiilor ridicate în fața
instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind
neconstituționalitatea
unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o
ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a
litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
Rezultă că legiuitorul
a statuat că pot face obiectul unei astfel de excepții „legi sau ordonanțe” ori
„dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare”, adică norme de drept
în vigoare care trebuie să aibă „legătură cu soluționarea
cauzei”, anume, în aplicarea directă a cărora judecătorul urmează să judece
litigiul sau anumite incidente ivite pe parcursul acestuia.
În speță, dispoziția
legală atacată, cuprinsă în
art
. 298 alin. (2),
liniuța finală din Codul Muncii prevede că „Pe data
intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă: (…)
-
orice alte dispoziții contrare.”.
Această dispoziție,
care instituie un caz de abrogare expresă indirectă și nu un caz de abrogare implicită
(tacită), cum eronat susține pârâta, nu reglementează competența teritorială a
niciunei
instanțe și nu este de natură, prin ea însăși, să
constituie fundamentul judecății unei pricini în fond sau a unei excepții
procesuale ci, presupune o verificare și o determinare a acțiunii în timp a
legii care o cuprinde (Codul Muncii), în raport cu legea anterioară ( Legea
nr
. 168/1999).
În aplicarea unui astfel de text de lege, judecătorul are a stabili, folosind
metodele de interpretare (printre care și regulile de interpretare logică, cu
trimitere la cea potrivit căreia legea specială constituie excepția și este de
strică interpretare) care este momentul și care dispoziții din legea anterioară
au ieșit din vigoare prin abrogare și, după caz, care au supraviețuit, și
respectiv, care este momentul și ce dispoziții ale legii noi sunt imediată
aplicare și, după caz, care
retroactivează
.
Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al excepției de
neconstituționalitate
, în realitate, constituie o metodă de
interpretare a unei norme de drept (în speță supusă analizei, a unei norme prin
care s-a instituit un caz de abrogare expresă implicită), metodă care solicită
să fie aplicată astfel încât să impună concluzia potrivit căreia o anumită
normă de drept din legea anterioară, referitor la care s-ar putea reține că ar
cădea sub incidența abrogării, în realitate nu a fost abrogată ci este încă în
vigoare și se aplică cu prioritate.
Or, metodele de
interpretare a normelor de drept sunt instrumente de lucru lăsate la îndemâna
interpretului, în speță, a judecătorului cauzei, și ele nu se confundă nici cu
textele de drept pe care le interpretează și nici cu concluziile la care ajunge
interpretul.
Întrucât nu sunt norme
de drept, ci doar ajută la înțelegerea sau determinarea conținutului acestora,
metodele de interpretare nu pot intra în conflict cu normele constituționale.
Cu atât mai puțin,
posibilele concluzii ale interpretului unei norme de drept, rezultat al
folosirii unor anumite metode de interpretare, chiar dacă, în mod firesc,
contribuie la soluționarea unei cauze, nu pot constitui, de asemenea obiect al
unei excepții de
neconstituționalitate
.
Aceasta, întrucât nici
metodele de interpretarea ale unei norme de drept și nici posibilele concluzii
ale interpretului nu întrunesc condițiile impuse prin dispozițiile
art
. 29 alin. (1) din Legea
nr
.
47/2001, pentru a fi obiect al unei astfel de excepții, adică nu sunt nici legi,
nici ordonanțe și nici texte de drept.
Așa fiind, pentru
considerentele arătate care, în parte le completează pe cele reținute de curtea
de apel, Înalta Curte urmează a constata că recursul dedus judecății se
dovedește a fi
nefondat
.