ÎCCJ, decizie (scj.ro #81880)

Cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la aspecte vizând aplicarea legii în timp. Respingerea cererii. Cuprins pe materii. Drept procesual civil. Cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la aspecte vizând aplicarea legii în timp. Respingerea cererii Index alfabetic .. Drept procesual civil. - excepție de neconstituționalitate Legea nr . 47/1992: art . 29 Codul muncii: art . 298 alin. (2) Legea nr . 168/1999: art . 72 Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcție de aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a acesteia.

Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale – sub forma unei excepții de neconstituționalitate –, ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență teritorială . Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 64 din 13 ianuarie 2010. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, reclamanta L.S. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta S.C. P. S.A. să fie obligată la plata actualizată, a unor drepturi salariale cuvenite și neacordate Prin sentința civilă nr . 378 din 26 februarie 2009, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și a obligat pe pârâtă la plata sumei de 2110 lei, reprezentând valoarea actualizată a drepturilor bănești pretinse, cu actualizare la data plății.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta. În cadrul judecății recursului, S.C. P. S.A. a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor cuprinse în art . 298 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr . 53/2003, prin raportare la prevederile art . 1 alin. (4) și alin. (5), art . 73 alin. (3) lit . p și art . 79 alin. (1) din Constituție și ținând seama de dispozițiile art . 72 din Legea nr . 168/1999. Motivul de neconstituționalitate invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menționate sunt legi organice, dintre care una (Legea nr . 168/1999) are caracter special, iar cealaltă reprezintă dreptul comun în materia care interesează litigiul, aceea a soluționării conflictelor de muncă și că cele două acte normative reglementează diferit problema competenței teritoriale în acest domeniu.

S-a susținut că în conformitate cu art . 15 din Legea nr . 24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași reglementări în mai multe articole sau aliniate din același act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la norma de trimitere. Prin încheierea pronunțată la 1 iulie 2009 Curtea de Apel București, Secția a VII -a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt întrunite cerințele art . 29 din Legea nr . 47/1992. Astfel, s-a constatat că în realizarea demersului de sesizare a Curții Constituționale, instanța are obligația să verifice dacă textul a cărui neconstituționalitate s-a invocat are legătură cu soluționarea cauzei dar, în speță, ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor privitoare la competență în evoluția lor temporală.

Chiar dacă este invocată cu referire la o serie de texte constituționale, în realitate, excepția este motivată exclusiv prin prisma nerespectării unei dispoziții cuprinse într-o altă lege. În privința evocatului principiu al „efectivității juridice”, acesta nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește art . 1 alin. (5) din Constituție, respectiv, exemplele de jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului, de a respecta o lege anterior edictată și a adopta dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.

S-a concluzionat asupra inadmisibilității excepției de neconstituționalitate a unui text de lege, susținută prin filtrul unei alte legi, punând în discuție în fapt, corelarea actelor normative între ele și tinzând să deducă spre control instanței de contencios constituțional, modalitatea de soluționare a conflictului de legi în timp, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la speță. Împotriva acestei soluții a declarat recurs S.C. P. S.A. , care a pretins caracterul nelegal din punct de vedere al modalității în care s-a făcut aplicarea dispozițiilor art . 29 din Legea nr . 47/1992.

Astfel, s-a arătat că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr . 168/1999 mai este sau nu în vigoare, în condițiile în care în art . 298 alin. (2) ultima liniuță din Codul muncii se arată că „orice dispoziție contrară se abrogă”, text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni ca reprezentând un caz de abrogare implicită. Or, după intrarea în vigoare a Legii nr . 24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite, abrogarea putând fi doar expresă, totală sau parțială. Față de această situație juridică, conținutul prevederilor legale considerate ca fiind neconstituționale vizează modalitatea de soluționare a excepției de necompetență teritorială a instanței și ca atare, are legătură cu soluționarea cauzei, fiind întrunite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.

Recursul este nefondat . Invocând neconstituționalitatea dispozițiilor art . 284 alin. (2) ultima liniuță din Legea nr . 53/2003, recurenta a pretins că acest text introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare a Legii nr . 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parțială. S-a făcut referire de asemenea, la raportul dintre norma specială (conținută de Legea nr . 168/1999) și cea generală (Codul muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la împrejurarea că soluționarea excepției de necompetență teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea nr . 168/1999 mai este sau nu în vigoare.

Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al unei excepții de neconstituționalitate , constituie de fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma generală și cea specială. Toate acestea sunt însă împrejurări care sunt date în puterea de apreciere a instanței de drept comun, învestite cu soluționarea litigiului, iar nu în competența judecătorului constituțional. Instanța de contencios constituțional se pronunță asupra conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între acestea, iar nu asupra conflictului intertemporal de legi.

Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcție de aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a acesteia. Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale – sub forma unei excepții de neconstituționalitate –, ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de necompetență teritorială.

De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale pe motiv că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în fața căreia s-a invocat excepția a procedat corect. Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții Constituționale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și aplicarea legii în timp. Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite nefondate , recursul a fost respins în consecință.