ÎCCJ, decizie (scj.ro #81880)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81880) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la
aspecte vizând aplicarea legii în timp. Respingerea cererii.
Cuprins
pe materii.
Drept procesual civil. Cerere de sesizare a
Curții Constituționale cu privire la aspecte vizând aplicarea legii în timp.
Respingerea cererii
Index
alfabetic
.. Drept procesual civil.
-
excepție de
neconstituționalitate
Legea
nr
. 47/1992:
art
.
29
Codul muncii:
art
. 298 alin. (2)
Legea
nr
. 168/1999:
art
. 72
Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura
de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori
stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcție de
aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă
instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței
ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a acesteia.
Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de
ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale –
sub forma unei excepții de
neconstituționalitate
–,
ci sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub
forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de
necompetență
teritorială
.
Î.C.C.J,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
64 din 13 ianuarie 2010.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman,
reclamanta L.S. a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta S.C. P.
S.A. să fie obligată la plata actualizată, a unor drepturi
salariale
cuvenite și
neacordate
Prin sentința civilă
nr
. 378 din 26
februarie 2009, tribunalul a admis în parte acțiunea formulată și a
obligat pe pârâtă la plata sumei de 2110 lei, reprezentând valoarea actualizată
a drepturilor bănești pretinse, cu actualizare la data plății.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta.
În cadrul judecății recursului, S.C. P. S.A. a invocat
excepția de
neconstituționalitate
a prevederilor
cuprinse în
art
. 298 alin. (2) ultima liniuță din
Legea
nr
. 53/2003, prin raportare la prevederile
art
. 1 alin. (4) și alin. (5),
art
.
73 alin. (3)
lit
. p și
art
.
79 alin. (1) din Constituție și ținând seama de dispozițiile
art
. 72 din Legea
nr
. 168/1999.
Motivul de
neconstituționalitate
invocat a avut ca temei premisa că ambele legi menționate sunt legi organice,
dintre care una (Legea
nr
. 168/1999) are caracter
special, iar cealaltă reprezintă dreptul comun în materia care interesează
litigiul, aceea a soluționării conflictelor de muncă și că cele două acte
normative reglementează diferit problema competenței teritoriale în acest
domeniu.
S-a susținut că în
conformitate cu
art
. 15 din Legea
nr
.
24/2000, în procesul de legiferare este interzisă instituirea acelorași
reglementări în mai multe articole sau aliniate din același act normativ ori în
două sau mai multe acte normative, iar în cazul unor paralelisme se apelează la
norma de trimitere.
Prin încheierea pronunțată la 1 iulie
2009 Curtea de Apel București, Secția a
VII
-a
civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a
respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, apreciind că nu sunt
întrunite cerințele
art
. 29 din Legea
nr
. 47/1992.
Astfel, s-a constatat că în realizarea demersului de sesizare a
Curții Constituționale, instanța are obligația să verifice dacă textul a cărui
neconstituționalitate
s-a invocat are legătură cu
soluționarea cauzei dar, în speță, ceea ce se pune în discuție este o problemă
de interpretare a normelor privitoare la competență în evoluția lor temporală.
Chiar dacă este invocată cu referire la o serie de texte
constituționale, în realitate, excepția este motivată exclusiv prin
prisma
nerespectării
unei dispoziții cuprinse
într-o altă lege.
În privința evocatului principiu al „efectivității juridice”,
acesta nu este reglementat de vreunul din textele constituționale de referință
și nici de vreo altă dispoziție fundamentală, iar cât privește
art
. 1 alin. (5) din Constituție, respectiv, exemplele de
jurisprudența europeană, acestea au fost invocate fie pentru a susține
obligația tuturor autorităților publice, inclusiv a Parlamentului, de a
respecta o lege anterior
edictată
și a adopta
dispoziții eficiente din punct de vedere al aplicabilității, fie pentru a
întări dezideratul unei jurisprudențe unitare.
S-a concluzionat asupra inadmisibilității excepției de
neconstituționalitate
a unui text de lege, susținută
prin filtrul unei alte legi, punând în discuție în fapt, corelarea
actelor normative între ele și tinzând să deducă spre control instanței de
contencios constituțional, modalitatea de soluționare a conflictului de legi în
timp, respectiv, interpretarea și aplicarea legii la speță.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs S.C. P. S.A.
,
care a pretins caracterul nelegal din punct de vedere al modalității în care
s-a făcut aplicarea dispozițiilor
art
. 29 din Legea
nr
. 47/1992.
Astfel, s-a arătat că soluționarea excepției de
necompetență
teritorială presupune analizarea ipotezei în
care Legea
nr
. 168/1999 mai este sau nu în vigoare,
în condițiile în care în
art
. 298 alin. (2) ultima
liniuță din Codul muncii se arată că „orice dispoziție contrară se abrogă”,
text care a fost interpretat de teoreticieni și practicieni ca reprezentând un
caz de abrogare implicită.
Or, după intrarea în vigoare a Legii
nr
.
24/2000 nu mai există temei pentru operarea abrogării implicite, abrogarea
putând fi doar expresă, totală sau parțială.
Față de această situație juridică, conținutul prevederilor
legale considerate ca fiind
neconstituționale
vizează
modalitatea de soluționare a excepției de
necompetență
teritorială a instanței și ca atare, are legătură cu soluționarea cauzei, fiind
întrunite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea Curții Constituționale.
Recursul este
nefondat
.
Invocând
neconstituționalitatea
dispozițiilor
art
. 284 alin. (2) ultima liniuță din
Legea
nr
. 53/2003, recurenta a pretins că acest text
introduce un caz de abrogare implicită, lucru nepermis după intrarea în vigoare
a Legii
nr
. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă, care reglementează doar abrogarea expresă, totală sau parțială.
S-a făcut referire de asemenea, la raportul dintre norma
specială (conținută de Legea
nr
. 168/1999) și cea
generală (Codul muncii), la faptul că acestea reglementează diferit problema
competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, precum și la
împrejurarea că soluționarea excepției de
necompetență
teritorială presupune analizarea ipotezei în care Legea
nr
.
168/1999 mai este sau nu în vigoare.
Rezultă că ceea ce recurenta a invocat ca reprezentând obiect al
unei excepții de
neconstituționalitate
, constituie de
fapt, aspecte ce vizează aplicarea legii în timp, raportul dintre norma
generală și cea specială.
Toate acestea sunt însă împrejurări care sunt date în puterea de
apreciere a instanței de drept comun, învestite cu soluționarea litigiului, iar
nu în competența judecătorului constituțional.
Instanța de contencios constituțional se pronunță asupra
conformității textului cu legea fundamentală în situații de conflict între
acestea, iar nu asupra conflictului
intertemporal
de
legi.
Modalitatea în care o normă ulterioară poate abroga și înlătura
de la aplicabilitate o normă anterioară care reglementa aceeași materie ori
stabilirea caracterului de lege generală sau specială (pentru ca în funcție de
aceasta, să se determine prioritatea aplicării uneia dintre ele) reprezintă
instrumente de interpretare și de rezolvare a litigiului la îndemâna instanței
ordinare, în virtutea plenitudinii jurisdicționale a acesteia.
Așadar, aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin
prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale – sub
forma unei excepții de
neconstituționalitate
–, ci
sunt elemente de analiză pe care instanța urmează să le aibă în vedere sub
forma unor chestiuni prealabile în soluționarea excepției de
necompetență
teritorială.
De aceea, respingând sesizarea Curții Constituționale pe motiv
că ceea ce se pune în discuție este o problemă de interpretare a normelor
legislative privind competența în evoluția lor temporală, instanța în fața căreia
s-a invocat excepția a procedat corect.
Aceasta întrucât, așa cum s-a arătat anterior, sesizarea Curții
Constituționale nu poate fi dispusă pentru aspecte ce vizează interpretarea și
aplicarea legii în timp.
Pentru considerentele arătate, criticile fiind găsite
nefondate
, recursul a fost respins în consecință.