ÎCCJ, decizie (scj.ro #148828)

Creanțe bugetare. Debitor aflat în procedura insolvenței. Acțiune în recuperarea prejudiciului. Inaplicabilitatea dispozițiilor dreptului comun. Incidența prevederilor legii speciale a insolvenței

Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații

Index alfabetic : răspundere civilă delictuală

evaziune fiscală

insolvență

Legea nr. 85/2014, art. 75, art. 169

Recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele comise în legătură cu activitatea societății aflate în procedura insolvenței, nu poate fi obținută împotriva acesteia decât pe calea procedurii prevăzute de dispozițiile Legii nr. 85/2014.

Prioritatea dispozițiilor legii speciale a insolvenței decurge din prevederile art. 75 din acest act normativ, textul fiind aplicabil tuturor creanțelor care pot fi invocate în raport cu societatea pârâtă, așa încât, de la deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014, reclamanta creditoare nu mai are deschisă calea dreptului comun în atragerea răspunderii civile delictuale a societății debitoare.

Situația de excepție de la această regulă, reglementată prin dispozițiile art.75 alin.(2) din lege – potrivit căreia nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin.(1), printre altele, acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului – nu este incidentă întrucât acțiunea a fost dedusă instanțelor civile în mod autonom, ca urmare a soluționării procesului penal pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției societății debitoare raportat la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, situație în care latura civilă a rămas nesoluționată.

Secția I civilă, decizia nr. 489 din 6 martie 2019

Prin cererea  de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj la data de 28.09.2017, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sălaj, în reprezentarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală pentru Statul Român a solicitat, în contradictoriu cu SC X. SRL, în insolvență, prin lichidator judiciar C.I.I. Y., obligarea pârâtei la plata sumelor de 748.315 lei impozit pe profit și 2.416.009 lei TVA, la care se adaugă accesoriile aferente, începând cu data nașterii datoriei și până la data stingerii acesteia inclusiv.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 173, 174 și 176 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Prin sentința civilă nr. 603 din 3.04.2018 a Tribunalului Sălaj a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea, soluție care a fost menținută prin decizia civilă nr.113/A din 21.06.2018 a Curții de Apel Cluj, Secția I civilă, care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii de primă instanță.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea ei și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin.(1) pct. 6 și 8 C.proc.civ., recurenta-reclamantă a susținut următoarele critici de recurs:

Niciuna dintre instanțele de fond nu a făcut o judicioasă aplicare a dispozițiilor art. 1357-1381 C.civ., care erau îndeplinite în cauză, și nu a analizat litigiul din această perspectivă, neindicând în concret care dintre cele patru condiții ale răspunderii civile delictuale nu este îndeplinită. Instanța de apel a îmbrățișat întru-totul statuările primei instanțe, analizând în mod nelegal aspecte ce țin de procedura insolvenței și de competența judecătorului sindic, considerate ca fiind incidente în speță.

Instanța de apel redă toate reținerile primei instanțe, fără a analiza îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, ignorând faptul că prejudiciul de 3.164.324 lei provine dintr-un proces penal, persoana juridică chemată în judecată fiind condamnată pentru infracțiuni de evaziune fiscală. Acțiunea de față a fost introdusă în fața instanțelor civile doar întrucât, prin admiterea acordului de recunoaștere a vinovăției, instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă alăturată celei penale, în dosarul penal. Această acțiune este admisibilă și trebuie apreciată pe tărâmul răspunderii civile delictuale.

Fiind vorba despre o acțiune întemeiată pe tărâm delictual, este fără relevanță faptul reținut de către instanțe în justificarea respingerii cererii de chemare în judecată, anume că instituția reclamantă este înscrisă la masa credală a debitoarei SC X. SRL cu suma de 2.744.143 lei, cu atât mai mult cu cât în cadrul acestei proceduri nu s-a dispus atragerea răspunderii solidare, patrimoniale personale a foștilor asociați sau administratori ai societății, acestea fiind chestiuni ce vizează concursul dintre legea specială și legea generală. Or, în virtutea principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, recurenta a învestit instanța cu o acțiune în pretenții întemeiată pe răspundere delictuală, determinată de împrejurarea că această acțiune a rămas nesoluționată în procesul penal și de statuările instanței penale asupra vinovăției intimatei în săvârșirea faptei cauzatoare de prejudiciu material.

În mod neîntemeiat s-a argumentat respingerea acțiunii dedusă judecății pe existența procedurii speciale reglementată de legea insolvenței. În dezvoltarea acestei susțineri, recurenta a precizat că argumentul instanței este nefondat deoarece nu se află în procedura contestării creanței înscrise/neînscrise la masa credală pentru a fi incidente dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2014. Pe de altă parte, înscrierea la masa credală nu conduce automat și la recuperarea prejudiciului cauzat.

În dosarul ce are ca obiect procedura insolvenței, creditorul bugetar nu a solicitat angajarea răspunderii persoanelor vinovate, în condițiile impuse de Legea nr. 85/2014, astfel că nu se creează o situație de dublă reparare a prejudiciului iar posibilitatea angajării răspunderii civile delictuale nu este înlăturată de existența procedurii de insolvență, creditorul fiind liber să aleagă, conform principiului disponibilității, calea procedurală prin care urmărește să-și recupereze creanța.

Angajarea răspunderii întemeiată pe dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 este o procedură demarată la solicitarea administratorului judiciar sau a creditorilor care dețin 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală, iar condițiile răspunderii sunt reglementate de legea specială, angajarea sa intervenind pentru fapte expres prevăzute de legea insolvenței și pentru un anumit fel de prejudiciu, respectiv pentru o parte din pasivul societății în insolvență, motiv pentru care răspunderea civilă delictuală poate coexista cu această formă de răspundere. Angajarea răspunderii întemeiată pe dispozițiile legii insolvenței se referă la persoane fizice și nu la persoana juridică aflată în insolvență, cum este cazul societății intimate.

De aceea, susține recurenta, demersul DGRFP Cluj Napoca-AJFP Sălaj, de a solicita realizarea dreptului său de creanță împotriva societății comerciale, pe calea procedurii insolvenței, nu înlătură posibilitatea de atragere a răspunderii civile delictuale a celor vinovați de producerea prejudiciului, cu atât mai mult cu cât creditorul bugetar nu și-a satisfăcut creanța în cadrul procedurii insolvenței.

În continuarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a făcut referiri la elementele pe baza cărora consideră că, în cauză, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și la dispozițiile legale care reglementează efectele hotărârii penale asupra procesului civil.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 223 alin.(3) C.proc.civ.

La 24.09.2018 s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata SC X. SRL care a arătat că prejudiciul exista și era cunoscut încă de la data intrării sale în insolvență, motiv pentru care DGRFP Cluj Napoca-AJFP Sălaj s-a înscris la masa credală.

Pe baza recursului, întâmpinării și a răspunsului recurentei la întâmpinare s-a întocmit raportul asupra recursului, care a fost comunicat părților, ce nu au formulat puncte de vedere la acesta. Recursul a fost admis în principiu prin încheierea din camera de consiliu de la 16 ianuarie 2019.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte apreciază că acesta deduce judecății critici nefondate.

În mod nejustificat critică recurenta faptul că niciuna din instanțele de fond nu ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 1357 – 1381 din Codul civil care reglementează instituția răspunderii civile delictuale, deși, susține partea, erau îndeplinite condițiile angajării acesteia.

Instanța de apel nu a refuzat analiza îndeplinirii condițiilor răspunderii civile delictuale, după cum pretinde recurenta, ci a arătat, în mod argumentat, de ce o soluționare a acțiunii deduse judecății pe calea dreptului comun nu poate avea loc cât timp regimul juridic al raporturilor litigioase este guvernat de o normă specială care, în virtutea principiului de drept „

specialia generalibus derogant

”, se aplică cu prioritate și înlătură de la aplicare dreptul comun, chiar în lipsa unei dispoziții legale care să dispună în acest sens.

Tot astfel, s-a reținut în mod pertinent că principiul disponibilității care guvernează procesul civil nu înlătură de la aplicare regula de drept mai sus evocată și că nu poate da un alt regim juridic - cel indicat de parte -  de soluționare a raporturilor litigioase decât cel determinat de legea specială.

Sub aspectul normelor de drept aplicabile, ambele instanțe de fond au reținut că societatea intimată, împotriva căreia a fost promovată prezenta acțiune în pretenții, se află în procedura insolvenței, ce a fost deschisă în dosarul nr. x/84/2015 pe rolul Tribunalului Sălaj, dosar în  care recurenta-reclamantă s-a înscris la masa credală în tabelul definitiv al creanțelor cu suma de 2.744.143 lei reprezentând creanțe născute la data deschiderii procedurii și creanțe născute în procedura de insolvență, din care suma de 1.333.196 lei reprezintă TVA, suma de 446.039 lei reprezintă impozit pe profit, iar restul sumei din amenzi și cheltuieli de executare.

Cât privește diferența în sumă de 1.385.089 lei reprezentând TVA (1.082.813 lei) și impozit pe profit (302.276) cu care reclamanta nu s-a înscris la masa credală, s-a reținut că reprezintă debit anterior deschiderii procedurii insolvenței față de debitoarea SC X. SRL cunoscut de reclamantă și pentru care aceasta avea deopotrivă posibilitatea de a solicita înscrierea la masa credală, creanță care ar fi urmat, în mod similar celorlalte cu care partea s-a înscris deja, calea verificării formale de către lichidatorul judiciar în condițiile art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014. Prin urmare, s-a apreciat că, fiind supuse aceluiași regim special, nu se justifică solicitarea reclamantei de recunoaștere a dreptului la încasarea acestor creanțe pe temei delictual, așadar prin derogare și cu eludarea procedurii speciale de recuperare a creanțelor deținute împotriva unui debitor ce a fost supus procedurii insolvenței, instituită prin dispozițiile speciale ale Legii nr. 85/2014.

Întrucât prezenta acțiune a fost întemeiată de reclamantă pe dispozițiile dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, iar dispozițiile Legii nr. 85/2014 au caracter de normă specială, în aplicarea principiului „

specialia generalibus derogant

”, incident în cauză (după cum în mod corect au apreciat instanțele de fond), Înalta Curte  reține că recuperarea prejudiciului cauzat bugetului de stat prin faptele comise în legătură cu activitatea SC X. SRL nu putea fi obținută împotriva acesteia decât pe calea procedurii prevăzută în actul normativ menționat, procedură pe care, de altfel, recurenta a și urmat-o în privința unei părți din creanța deținută împotriva societății.

Prioritatea dispozițiilor legii speciale a insolvenței decurge din norma art. 75 a acestui act normativ care stabilește că „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor.”

Textul legal este aplicabil tuturor creanțelor care pot fi invocate în raport cu societatea intimată, cum este și cazul în speță, așa încât, de la deschiderea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2014 reclamanta nu mai are deschisă calea dreptului comun în atragerea răspunderii civile delictuale a societății debitoare.

Situația de excepție de la această regulă, reglementată prin dispozițiile art.75 alin.(2) din Legea nr. 85/2014 – potrivit căreia nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin.(1), printre altele, acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului – nu este incidentă de vreme ce acțiunea de față, chiar decurgând dintr-un proces penal, a fost dedusă instanțelor civile în mod autonom, ca urmare a soluționării procesului penal pe baza acordului de recunoaștere a vinovăției SC X. SRL raportat la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, situație ce a condus la lăsarea nesoluționată a acțiunii civile.

Împrejurările arătate de recurentă, anume că în cursul procedurii declarării insolvenței nu s-ar fi solicitat și angajarea răspunderii patrimoniale a foștilor asociați sau administratori ai societății, în condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014, ori că, deși înscrisă în tabelul definitiv al creanțelor, suma datorată de societate încă nu a fost recuperată, nu constituie argumente care să deschidă recurentei calea dreptului comun pentru soluționarea unor raporturi litigioase care sunt guvernate prin norme speciale.

Procedura angajării răspunderii patrimoniale a foștilor asociați sau administratori ai societății culpabili de starea de insolvență a debitoarei poate avea loc doar în condițiile descrise de dispozițiile art. 169 din Legea nr. 85/2014 și constituie, după cum înseși norma în discuție o spune, o altă posibilitate - „La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecătorul sindic

poate

dispune….”- pusă la dispoziția creditorilor spre a-i proteja de riscul insolvabilității debitorului. Faptul că angajarea răspunderii patrimoniale, în condițiile art. 169 din Legea nr. 85/2015, a persoanelor culpabile de starea de insolvență a debitorului, se referă la persoanele fizice și nu la persoana juridică aflată în insolvență, nu constituie un argument în favoarea recurentei, în sensul validării demersului său judiciar pe calea dreptului comun care vizează chiar societatea debitoare.

Aceasta întrucât, conform art. 171 din Legea nr. 85/2014, sumele depuse potrivit dispozițiilor art. 169 alin. (1) vor intra

în averea debitorului

și vor fi destinate, în cazul de reorganizare, plății creanțelor, completării fondurilor necesare continuării activității debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.

Prin urmare, nerecurgerea la această posibilitate recunoscută în favoarea creditorilor în cadrul procedurii Legii nr. 85/2014 nu constituie un argument pentru eludarea în ansamblu a prevederilor sale ori pentru abandonarea procedurii speciale inițiate de reclamantă.

Astfel fiind, critica de nelegalitate privind greșita aplicare și interpretare a normelor de drept material ce reglementează răspunderea civilă delictuală nu poate fi primită, aceste texte legale neputând justifica o dublă reparație, într-un alt cadru juridic decât cel reglementat de legea specială aplicabilă în mod prioritar.

În considerarea tuturor acestor motive, Înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat.