ÎCCJ, decizie (scj.ro #127712)

Cerere formulată în temeiul dispozițiilor art. 281 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârile

Index alfabetic : îndreptarea hotărârii judecătorești

C. proc. civ. din 1865, art. 281 alin. (1), art. 281

2

Prin instituția îndreptării unei hotărâri judecătorești, reglementată de art. 281 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit repararea omisiunilor instanței, atunci când îndreptarea vizează erori materiale, aceasta neavând, însă, incidență asupra fondului dreptului substanțial dedus judecății.

Astfel, dacă instanța a omis să menționeze localitatea de care aparțin cărțile funciare indicate în dispozitiv este corectă soluția acesteia de aplicare a prevederilor art. 281 alin. (1) C. proc. civ., iar nu a celor ale

art. 281

2

din același cod, care vizează exclusiv cazurile de minus petita, deoarece în această situație instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2133 din 20 octombrie 2015

Prin cererea înregistrată la 5 mai 2015 pe rolul Curții de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, petenta SC T.A. Suceava SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006.

În motivare, petenta a  arătat că prin decizia sus-menționată, Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal i-a admis apelul declarat împotriva sentinței nr. 2740 din 28 septembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea și a dispus evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA din imobilele evidențiate în CF nr. 17491, CF 5855 și nr. 5861, fără a  fi însă menționată localitatea de care aparțin aceste cărți funciare, respectiv municipiul Suceava.

Totodată, a arătat că, în vederea punerii în executare a titlului - decizia civilă nr. 29/2007 a Curții de Apel Suceava -, executorul judecătoresc i-a comunicat că este necesar să solicite instanței de judecată clarificarea amplasamentului imobilului a cărui evacuare s-a dispus prin acesta.

Prin încheierea nr. 1 din 05.06.2015, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, constatând că, din eroare, în  dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006, nu s-a menționat localitatea de care aparțin aceste cărți funciare, respectiv municipiul Suceava, în temeiul art. 281 C. proc. civ., a admis cererea și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei sus-menționate, în sensul că la alin. 2 se va trece:

”Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite acțiunea și dispune evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în CF nr. 17491, CF 5855 și nr. 5861 din mun. Suceava”,  în loc de „Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite acțiunea și dispune evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în CF nr. 17491, CF 5855 și nr. 5861”.

Împotriva acestei încheieri, SC T.P.L. SA a declarat recurs, solicitând, în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul respingerii cererii de îndreptare eroare materială.

În susținerea recursului, a arătat că în speță nu era aplicabilă instituția îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 281 C. proc. civ., ci cea a completării dispozitivului, prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ.

Astfel, a susținut că lipsa denumirii localității de care țin cărțile funciare nu constituie o eroare a instanței care a pronunțat hotărârea, ci o eroare pe parcursul judecării cauzei care este imputabilă SC T.A. Suceava SA.

Aceasta, întrucât instanța nu putea să se pronunțe asupra unui aspect al judecății despre care nu avea cunoștință, pentru că nu i-a fost comunicat.

Or, atât timp cât decizia nr. 29 din 05.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nu menționează în niciun paragraf localitatea de care țin cărțile funciare, în opinia sa, această situație ar fi trebuit soluționată pe calea completării dispozitivului, iar nu pe cea a îndreptării erorii materiale strecurate în dispozitiv, nefiind vorba despre o eroare materială, ci despre o lipsă de diligență a petentei care nu a formulat corect solicitarea.

În final, a susținut că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (5

2

) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în sensul că a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel care a pronunțat decizia nr. 29 din 05.03.2007.

La 9 octombrie 2015 intimata SC T.A. Suceava SA a depus la dosar întâmpinare.

Analizând actele dosarului și încheierea atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Recurenta a susținut, în esență, că în speță nu era aplicabilă instituția îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 281 C. proc. civ., ci cea a completării dispozitivului, prevăzută de art. 281

2

C. proc. civ., dar și că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (5

2

) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aceste critici fiind circumscrise de autoarea căii de atac prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Înalta Curte constată, însă, că sus-menționatele critici nu pot fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., care impune exclusiv schimbarea naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, realizată ca urmare a interpretării greșite a acestuia.

Pornind de la considerațiile expuse mai sus, instanța supremă va verifica afirmațiile recurentei prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., subliniind așadar că ipoteza reglementată de art. 304 pct. 8 nu va mai fi examinată, referirile la aceasta fiind făcute de către recurentă doar formal.

Astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. presupune fie lipsa de temei legal, fie încălcarea sau aplicarea greșită a legii; în concret, dintre aceste ipoteze, recurenta a afirmat că prima instanță a aplicat greșit prevederile art. 281 C. proc. civ. și a încălcat prevederile art. 99 alin. (5

2

) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

A susținut recurenta că, în speță, nu era aplicabilă instituția îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 281 C. proc. civ., ci cea a completării dispozitivului, subliniind că atât timp cât decizia nr. 29 din 05.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal nu menționează în niciun paragraf localitatea de care țin cărțile funciare, această situație trebuia soluționată pe calea completării dispozitivului, iar nu pe cea a îndreptării erorii materiale strecurate în dispozitiv, nefiind vorba despre o eroare materială, ci despre o lipsă de diligență a petentei care nu a formulat corect solicitarea.

Această critică se constată, însă, a fi neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ., „erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.”

Totodată, potrivit art. 281

2

alin. (1) C. proc. civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.”

În speță, petenta SC T.A. Suceava SA a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel  Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006, în sensul menționării localității de care aparțin cărțile funciare indicate în dispozitiv.

Înalta Curte subliniază că prin instituția îndreptării unei hotărâri judecătorești legiuitorul a urmărit repararea omisiunilor instanței, atunci când îndreptarea vizează erori materiale și nu are incidență asupra fondului dreptului substanțial dedus judecății.

Totodată, se impune subliniat că temeinicia unei cereri de îndreptare stă în probatoriul administrat în cauza în care s-a pronunțat hotărârea ce se cere a fi îndreptată.

Or, Înalta Curte constată ca la filele 37-38 ale dosarului nr. xx39/39/2006 al Curții de Apel Suceava se găsesc înscrisuri emise de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Suceava, din care rezultă că localitatea de care aparțin cărțile funciare indicate în dispozitivul hotărârii a cărei îndreptare se solicită este municipiul Suceava.

Prin urmare, în mod corect curtea de apel a admis cererea formulată de petenta SC T.A. Suceava SA și a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, în sensul că la alin. 2 se va trece:

”Schimbă în parte sentința apelată, în sensul că admite acțiunea și dispune evacuarea pârâtei SC T.P.L. SA Suceava din imobilele evidențiate în CF nr. 17491, CF 5855 și nr. 5861 din mun. Suceava.”

Nu pot fi reținute criticile recurentei privind faptul că este vorba despre o eroare săvârșită pe parcursul judecării cauzei care este imputabilă SC T.A. Suceava SA, atât timp cât în cererea de apel aceasta a indicat  „CF nr. 17491 Suceava, nr. cadastral 5855 și 5861.”

Totodată, cum, în speță, instanța nu a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, Înalta Curte impune părților concluzia că în mod corect încheierea atacată a fost pronunțată în temeiul art. 281 C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 281

2

din același Cod, care vizează exclusiv cazurile de

minus petita

.

Tot neîntemeiată se constată a fi și critica vizând faptul că încheierea atacată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 99 alin. (5

2

) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, în sensul că a fost pronunțată de un alt complet de judecată decât cel care a pronunțat decizia a cărei îndreptare s-a solicitat.

Astfel, este adevărat că potrivit prevederilor art. 99 alin. (5

2

) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, „cererile de îndreptare a erorilor materiale și cererile de completare sau lămurire a hotărârii se soluționează de completul care a pronunțat hotărârea a cărei îndreptare ori lămurire se solicită (...)”, însă, potrivit art. (5

3

) al aceluiași articol, „ în cazurile prevăzute la alin. (5)-(5

2

), dacă judecătorul sau, după caz, niciunul dintre judecătorii care au compus completul nu mai funcționează în cadrul secției ori, după caz, al instanței, cauza se va repartiza aleatoriu, cu excepția situației prevăzute la alin. (12)”.

Or, la fila 2 a dosarului nr. xx7/39/2015 al Curții de Apel Suceava, Secția a II-a civilă se află un proces-verbal semnat de președintele secției, conform căruia cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei nr. 29 din 05.03.2007, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx39/39/2006 urmează a fi repartizată aleatoriu, întrucât niciunul dintre membrii completului de judecată care a pronunțat sus-menționata decizie nu mai funcționează în cadrul instituției, fiind eliberați din funcție prin pensionare.

Prin urmare, nici această critică nu este aptă să conducă la admiterea recursului.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, încheierea atacată se dovedește a fi legală, motivele de recurs invocate nejustificând modificarea sa, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.