ÎCCJ, decizie (scj.ro #83611)

Contract de asociere în participațiune. art.251 C.com art.1513 C.civ . În privința asocierii în participațiune ,care se concretizează în contractul de asociere în participațiune,nici o dispoziție legală nu impune impărțirea beneficiilor în mod egal sau participarea la pierderi în mod egal,întrucât s-ar încălca libertatea de voință a părților și s-ar nesocoti caracterul dispozitiv al normelor care reglementează această formă contractuală.De asemenea. sunt interzise așa numitele clauze leonine,care-i favorizează pe unii asociați în detrimentul celorlalți,întrucât s-ar încălca un alt principiu fundamental, privind egalitatea păților în tratarea unei afaceri comerciale.

(Secția comercială, decizia nr.1851 din 26 martie 2003) Tribunalul București, prin sentința civilă nr.6123 din 12 octombrie 2000 a respins acțiunea formulată de Primăria Municipiului București și a admis excepția nulității asolute a clauzei inserate la pct.9 din contract, ridicată de pârâtaS.C.”G.G.E.”SRL.Instanța a reținut. că între părți s-a încheiat un contract de asociere în participațiune pentru restaurarea, consolidarea, repararea și modernizarea unui spațiu cu altă destinația decât cea de locuință, în condițiile art.251-256 C. Com.. Potrivit contractului, aportul părților a fost stabilit la 11,18 % pentru reclamantă și 88,82 % pentru pârâtă. Părțile au mai stabilit ca pârâta să plătească reclamantului 11,18 % din profitul net realizat din exploatarea bunului, conform art.9alin.(2). Această clauză a fost considerață de instanță ca fiind leonină și potrivit dispozițiilor art.1513 C.civ., ca fiind nulă.

S-a argumentat în motivarea acestei soluții că, potrivit art.251 C. Com., părțile se pot asocia în vederea participării, atât la beneficii cât și la pierderi. Or,prin clauza stipulată la art.9 pct.2 s-a stabilit că indiferent de profit, pârâta să plătească reclamantului o sumă minimă, fapt ce duce la concluzia că reclamantul și-a asigurat numai participarea la beneficii ,nu și la pierderi. Prima instanță a mai reținut că părțile sunt libere să contracteze, însă derogarea, prin convenție sau dispoziții particulare ,de la legile care interesează ordinea publică și bunele moravuri, nu poate fi admisă. În cauză, mai reține instanța, inserarea acestei clauze ce exclude reclamantul asociat de la pierderile asocierii este nelegal convenită, consecința fiind nulitatea absolută a actului.

Cum cererea reclamantei are drept obiect tocmai obligarea pârâtei la sumele de bani cuprinse în clauza leonină, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea principală cât și capătul de cerere accesoriu, privind penalitățile. În ceea ce privește constatarea rezilierii contractului, s-a reținut că nu s-a făcut dovada nerespectării obligațiilor asumate prin contract, iar pe de altă parte nu există nici dispoziția primarului general potrivit clauzei stipulate. Contractul fiind în ființă, titlul pârâtei pentru folosirea spațiului încă există, astfel încât instanța a respins și cererea de evacuare, formulată de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București ,prin decizia nr.254 din 22 februarie 2001, a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei, s-a reținut că stipulația contractuală are caracterul unei clauze leonine, consecința declarării nulității acesteia fiind soluția corectă pronunțată de instanța de fond. În privința celorlalte capete de cerere ,s-a apreciat că, soluția este întemeiată întrucât nu erau îndeplinite cerințele constatării rezilierii, în raport cu inexistența dispoziției primarului general și a caracterului unui pact comisoriu de grad.IV iar în privința evacuării, s-a reținut că prima instanță a constatat corect existența în ființă a contractului. În temeiul art.304 pct 8 și 9 C.proc.civ,reclamanta a declarat recurs..

Criticile formulate vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate susținându-se că ,în mod greșit, instanțele au apreciat că sunt incidente în cauză prevederile art.1513 C. Civ deși reclamanta nu și-a atribuit totalitatea câștigurilor, dimpotrivă cota de participare la beneficii este cu mult mai mică decât cea care i s-ar fi cuvenit dacă s-ar fi aplicat regula generală în materie de contracte de asociere în participațiune și anume aceea ca participarea la beneficii trebuie să fie proporțională cu cota de aport. Reclamanta și-a asumat riscul determinat de activitatea comercială desfășurată de pârâtă ce prezumă și eventuale pierderi. Inserarea clauzei de la pct.9..2 reprezintă în opinia reclamantei o plafonare a acestor pierderi la un cuantum convenit de ambele părți iar nu o excludere a participării la acestea.

Mai susține reclamanta că, în considerarea calității de instituție publică, nu era abilitată să încheie contracte neprofitabile, întrucât administrează bunuri de interes local, care, prin asociere, urmau a fi consolidate și modernizate. Recursul este fondat. Clauza stipulată în art. 9.2 din contractul de asociere nu este nulă deoarece nu contravine scopului contractului și dispozițiilor art.251-254 C.com. Dimpotrivă, prin conținutul său clauza menționată este de natură să pună în valoare voința părților, exprimată în convenție, care nu contravine naturii asocierii în participațiune. În cazul asocierii în participațiune, care are ca scop realizarea unei afaceri comerciale, funcționează principiul libertății asociaților de a decide asupra modului cum participă la distribuirea beneficiilor și la suportarea pierderilor.

Or,tocmai acest principiu a fost negat prin soluția criticată și astfel a fost lipsită de conținut clauza stipulată în convenție cu privire la împărțirea beneficiilor și participarea la pierderi. În materia acestor forme asociative care se concretizează în contractul de asociere în participație nici o dispoziție legală nu impune împărțirea beneficiilor în mod egal sau participarea la pierderi în mod egal, pentru că altfel s-ar înfrânge libertatea de voință a părților și s-ar nesocoti caracterul dispozitiv al normelor care reglementează această formă contractuală de asociere. Legea interzice însă așa-numitele clauze leonine, adică acele înțelegeri care îi favorizează pe unii asociați în detrimentul celorlalți, iar fundamentul acestei interdicții își are izvorul în încălcarea altui principiu ,care consacră egalitatea părților în tratarea unei afaceri comerciale.

Art. 1513 C. Civ. prevede că este nul contractul de societate prin care un asociat își stipulează totalitatea câștigurilor. De asemenea este nul și contractul prin care s-a convenit ca unul sau mai mulți asociați să nu participe la pierderi. Analizând clauza stipulată în contract, prin prisma acestor prevederi legale rezultă că reclamantei nu i s-a atribuit totalitatea câștigului și nici nu a fost scutită de participarea la pierderi. ,că reclamanta și-a asumat participarea la pierderi câtă vreme a acceptat un procent minim, „...nu mai puțin de ...”, care este menit să acopere cel puțin în parte locațiunea spațiului. Acest mod de împărțire a beneficiilor, stabilit prin contractul de asociere, nu exclude participarea la pierderi și nu nesocotește scopul și condițiile asocierii în participație conform art.251 C. com..

Dimpotrivă, prin conținutul său clauza prevăzută în art.9.2 din contract reprezintă o modalitate de a reflecta, în profitul asocierii ,cheltuielile necesare pentru locațiunea spațiului. Prin urmare, prin această clauză părțile au dat expresie principiului libertății de voință, prevăzut de art.969 C. Civ. și au înlăturat posibilitatea ca toate pierderile asocierii să fie suportate doar de titularul spațiului. Ca atare ,instanțele anterioare au interpretat eronat dispozițiile art.1513 C. civ. cât și conținutul convenției, atunci când au declarat nulă clauza contractuală ,fără să treacă la soluționarea fondului problemei în raport cu cererile formulate. În consecință ,recursul a fost admis,ambele hotărâri au fost casate iar cauza a fost trimisă, pentru judecata în fond, Tribunalului București.