ÎCCJ, decizie (scj.ro #83611)

Contract de asociere

în participațiune.

art.251

C.com

art.1513 C.civ

.

În

privința asocierii în participațiune ,care  se concretizează în contractul

de asociere în participațiune,nici o dispoziție legală nu impune impărțirea

beneficiilor în mod egal sau  participarea la pierderi în mod

egal,întrucât s-ar încălca  libertatea de voință a părților și s-ar

nesocoti caracterul dispozitiv al normelor care reglementează această formă

contractuală.De asemenea. sunt interzise așa numitele clauze leonine,care-i

favorizează pe unii asociați în detrimentul celorlalți,întrucât s-ar încălca un

alt principiu   fundamental,  privind egalitatea păților în

tratarea unei afaceri comerciale.

(Secția

comercială, decizia nr.1851 din 26 martie 2003)

Tribunalul București, prin sentința civilă nr.6123 din 12 octombrie 2000

a    respins  acțiunea formulată de Primăria Municipiului

București și a admis excepția nulității asolute a clauzei inserate la pct.9 din

contract, ridicată de pârâtaS.C.”G.G.E.”SRL.Instanța a reținut. că între părți

s-a încheiat un contract de asociere în participațiune pentru restaurarea,

consolidarea, repararea și modernizarea unui spațiu cu altă destinația decât

cea de locuință, în condițiile art.251-256 C. Com..

Potrivit contractului, aportul părților a fost stabilit la 11,18 % pentru

reclamantă și 88,82 % pentru pârâtă. Părțile au mai stabilit ca pârâta să

plătească reclamantului 11,18 % din profitul net realizat din exploatarea bunului,

conform art.9alin.(2).

Această

clauză a fost  considerață de instanță ca fiind leonină și potrivit

dispozițiilor art.1513 C.civ., ca fiind nulă.

S-a argumentat în motivarea acestei soluții că, potrivit art.251 C. Com.,

părțile se pot asocia în vederea participării, atât la beneficii cât și la

pierderi. Or,prin clauza stipulată la art.9 pct.2 s-a stabilit că indiferent de

profit, pârâta să plătească reclamantului o sumă minimă, fapt ce duce la

concluzia că reclamantul și-a asigurat numai participarea la beneficii ,nu și

la pierderi.

Prima instanță a mai reținut că părțile sunt libere să contracteze, însă

derogarea, prin convenție sau dispoziții particulare ,de  la legile care

interesează ordinea publică și bunele moravuri, nu poate fi admisă. În cauză,

mai reține instanța, inserarea acestei clauze ce exclude reclamantul asociat de

la pierderile asocierii este nelegal convenită, consecința fiind nulitatea

absolută a actului.

Cum cererea reclamantei are drept obiect tocmai  obligarea pârâtei la

sumele de bani cuprinse în clauza leonină, instanța a respins ca neîntemeiată

acțiunea principală cât și capătul de cerere accesoriu, privind penalitățile.

În ceea ce privește constatarea rezilierii contractului, s-a reținut că nu s-a

făcut dovada nerespectării obligațiilor asumate prin contract, iar pe de altă

parte nu există nici dispoziția primarului general potrivit clauzei stipulate.

Contractul fiind în ființă, titlul pârâtei pentru folosirea spațiului încă

există, astfel încât instanța a respins și cererea de evacuare, formulată de

reclamantă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București ,prin decizia nr.254 din

22 februarie 2001, a respins apelul ca nefondat.

În considerentele deciziei, s-a reținut că stipulația contractuală are

caracterul unei clauze leonine, consecința declarării nulității acesteia fiind

soluția corectă pronunțată de instanța de fond. În privința celorlalte capete

de cerere ,s-a apreciat că, soluția este întemeiată întrucât nu erau

îndeplinite cerințele constatării rezilierii, în raport cu inexistența

dispoziției primarului general și a caracterului unui pact comisoriu de grad.IV

iar în privința evacuării, s-a reținut că prima instanță a constatat corect

existența în ființă a contractului.

În temeiul art.304 pct 8 și 9 C.proc.civ,reclamanta a declarat recurs..

Criticile formulate vizează nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate

susținându-se că ,în mod greșit, instanțele au apreciat că sunt incidente în

cauză prevederile art.1513 C. Civ deși reclamanta nu și-a atribuit totalitatea

câștigurilor, dimpotrivă cota de participare la beneficii este cu mult mai mică

decât cea care i s-ar fi cuvenit dacă s-ar fi aplicat regula generală în

materie de contracte de asociere în participațiune și anume aceea ca

participarea la beneficii trebuie să fie proporțională cu cota de aport.

Reclamanta și-a asumat riscul determinat de activitatea comercială desfășurată

de pârâtă ce prezumă și eventuale pierderi. Inserarea clauzei de la pct.9..2

reprezintă în opinia  reclamantei o plafonare a acestor pierderi la un

cuantum convenit de ambele părți iar nu o excludere a participării  la

acestea.

Mai susține  reclamanta că, în

considerarea calității de instituție publică, nu era abilitată să încheie

contracte neprofitabile, întrucât administrează bunuri de interes local, care,

prin asociere, urmau a fi consolidate și modernizate.

Recursul este fondat.

Clauza stipulată în art. 9.2 din contractul

de asociere nu este nulă deoarece nu contravine scopului contractului și

dispozițiilor art.251-254 C.com. Dimpotrivă, prin conținutul său clauza menționată

este de natură să pună în valoare voința părților, exprimată în

convenție,  care nu contravine naturii asocierii în participațiune.

În cazul asocierii în participațiune, care are ca scop realizarea unei afaceri

comerciale, funcționează principiul libertății asociaților de a decide

asupra modului cum participă la distribuirea beneficiilor și la suportarea

pierderilor.

Or,tocmai acest principiu a fost negat prin soluția criticată și astfel a fost

lipsită de conținut clauza stipulată în convenție cu privire la împărțirea

beneficiilor și participarea la pierderi.

În materia acestor forme asociative care se concretizează în contractul de

asociere în participație nici o dispoziție legală nu impune împărțirea

beneficiilor în mod egal sau participarea la pierderi în mod egal, pentru că

altfel s-ar înfrânge libertatea de voință a părților și s-ar nesocoti

caracterul dispozitiv al normelor care reglementează  această formă

contractuală de asociere.

Legea interzice însă așa-numitele clauze leonine, adică acele înțelegeri care

îi favorizează pe unii asociați în detrimentul celorlalți, iar fundamentul

acestei interdicții își are izvorul în încălcarea altui principiu ,care

consacră egalitatea părților în tratarea unei afaceri comerciale.

Art. 1513 C. Civ. prevede că este nul contractul de societate prin care un

asociat își stipulează totalitatea câștigurilor. De asemenea este nul și

contractul prin care s-a convenit ca unul sau mai mulți asociați să nu participe

la pierderi.

Analizând clauza stipulată în contract, prin prisma acestor  prevederi

legale rezultă că reclamantei nu i s-a atribuit totalitatea câștigului și nici

nu a fost scutită de participarea la pierderi. ,că reclamanta și-a asumat participarea

la pierderi câtă vreme a acceptat un procent minim, „...nu mai puțin de ...”,

care este menit să acopere cel puțin în parte locațiunea spațiului.

Acest mod de împărțire a beneficiilor, stabilit prin contractul de asociere, nu

exclude participarea la pierderi și nu nesocotește scopul și condițiile

asocierii în participație conform art.251 C. com..

Dimpotrivă, prin conținutul său clauza prevăzută în art.9.2 din contract

reprezintă o modalitate de a reflecta, în profitul asocierii ,cheltuielile

necesare pentru locațiunea spațiului.

Prin urmare, prin această clauză părțile au dat expresie principiului

libertății de voință, prevăzut de art.969 C. Civ. și au înlăturat posibilitatea

ca toate pierderile asocierii să fie suportate doar de titularul

spațiului.

Ca atare

,instanțele

anterioare au interpretat eronat

dispozițiile art.1513 C. civ. cât și  conținutul convenției, atunci când

au declarat nulă clauza contractuală ,fără să treacă la soluționarea fondului

problemei în raport  cu cererile formulate.

În consecință ,recursul a fost admis,ambele  hotărâri au fost casate iar

cauza a fost trimisă, pentru judecata în fond, Tribunalului București.