ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81/08.08.2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bistrița Năsăud a dispus condamnarea inculpatului A., la pedepsele de: 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., 7 ani și 3 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 C. pen., 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 1 an, pentru comiterea infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

În baza art. 16 alin. (1) lit. a) rap. la art. 396 alin. (5) din C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul se află în concurs real, prev. de art. 38 alin. (1) din C. pen., iar în baza art. 39 alin. (1).lit b C. pen. a contopit pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 3 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) C. pen. pe o durată de 3 ani, sporită cu 1 an și 4 luni închisoare, în total 8 ani și 7 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) C. pen. (rap. la art. 65 alin. (1) C. pen.), ca pedeapsă accesorie.

S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată (reținere, arest preventiv și arest la domiciliu), de la data de 12.11.2015 la data de 31.08.2017.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Statul Român - prin ANAF suma de 915.562,74 RON și accesoriile la această sumă, calculate de la data săvârșirii faptei (6.04.2013) și până la data achitării prejudiciului, cu titlu de despăgubiri civile.

S-a respins cererea formulată de partea civilă Statul Român - prin ANAF împotriva părții responsabile civilmente SC "B." SRL Năsăud ca fiind neîntemeiată.

S-a menținut sechestrul asigurător instituit prin Ordonanța procurorului din data de 14.12.2015, asupra bunurilor inculpatului, până la concurența sumei datorate părții civile Statul Român - prin ANAF, cu titlu de despăgubiri civile.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile SC "B." SRL Năsăud suma de 219.090 RON și dobânda legală la această sumă, calculată începând cu luna iunie 2013 și până la data achitării debitului principal, cu titlu de despăgubiri civile, părții civile C. suma de 219.090 RON și dobânda legală la această sumă, calculată începând cu data de 23.04.2015 și până la data achitării debitului principal, cu titlu de despăgubiri civile și statului suma de 3000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cheltuielile judiciare aferente soluției de achitare, pentru comiterea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 au rămas în sarcina statului. A fost obligat inculpatul să plătească expertei D. suma de 4800 RON cu titlu de diferență onorariu expert, părții civile C. suma de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și suma de 14.050 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Conform disp. art. 7, art. 21 din Legea 26/1990, a dispus comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Oficiul Național al Registrului Comerțului, și comunicarea hotărârii, la data rămânerii definitive, către cazierul fiscal.

Pentru a dispune astfel, s-a reținut că, în drept, fapta inculpatului A., care în calitate de administrator împuternicit al SC "B." SRL Năsăud, la data de 23.04.2015, cu ocazia încheierii unui contract de cesiune a unor părți sociale ale societății, l-a indus în eroare pe numitul E., împuternicitul numitei C., și implicit pe aceasta, în calitate de reprezentantă a SC "B." SRL Năsăud, cu privire la existența unui stoc de 21.909 litri de alcool rafinat, în gestiunea societății, element esențial la încheierea contractului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen.

De asemenea, faptele inculpatului A., care în calitate de administrator împuternicit, al SC "B." SRL Năsăud, în perioada februarie - iunie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut cantitatea de 21.909 litri alcool dublu rafinat din gestiunea societății, al cărei salariat era, obținând venituri de 219.090 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen.

Fapta inculpatului A., care în calitate de administrator împuternicit, al SC "B." SRL Năsăud, în perioada februarie - iunie 2013, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a vândut cantitatea de 21.909 litri alcool dublu rafinat din gestiunea societății, al cărei salariat era, în valoare de 219.090 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) din C. pen., iar fapta inculpatului care, în aceeași perioadă, nu a înregistrat în evidența contabilă veniturile obținute din vânzarea cantității de alcool, cauzând bugetului statului un prejudiciu de 915.562,74 RON (conform expertizei contabile și completării la aceasta, întocmite de expert D.), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005.

În ceea ce privește acuzația că inculpatul A., în perioada 19.02.2013 - 17.06.2013, din sumele obținute din vânzarea cantității de 21.909 litri de alcool, pe care nu le-a înregistrat în evidența contabilă și pe care și le-a însușit, a creditat societatea în mai multe rânduri, după care le-a retras în baza aceleiași rezoluții infracționale, în 10 rânduri, cu titlu de restituire sume împrumutate în sumă totală de 59.900 RON (sumă a cărei origine a devenit ascunsă, "spălată"), ceea ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale), instanța a apreciat că comiterea acestei infracțiuni nu este probată.

Astfel, probele administrate în cauză relevă faptul că inculpatul a desfășurat activități comerciale în străinătate și în țară, nefiind demonstrat în aceste condiții că sumele cu care inculpatul a creditat societatea, și pe care ulterior le-ar fi retras, provin din infracțiunile de delapidare sau evaziune fiscală, circuitul acestora nefiind învederat.

În consecință, inculpatul A. a fost condamnat la pedepsele de: 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., 7 ani și 3 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen. și 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) din C. pen. pe o durată de 1 an, pentru comiterea infracțiunii de delapidare prev. de art. 295 din C. pen., art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 5 din C. pen.

La individualizarea acestor pedepse au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 74 din C. pen., și anume, gradul de pericol social al faptelor, natura acestora, împrejurările în care au fost comise, prejudiciul considerabil cauzat mai multor persoane, persoana inculpatului, care nu a recunoscut comiterea faptelor, limitele speciale de pedeapsă pentru infracțiunile comise.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A., părțile civile ANAF prin DGRFP Cluj - AJFP Bistrița-Năsăud, SC B. SRL Năsăud și C..

Prin Decizia penală nr. 490/A din 02.06.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și părțile civile ANAF prin DGRFP Cluj - AJFP Bistrița-Năsăud, SC B. SRL Năsăud și C. împotriva Sentinței penale nr. 81 din 08.08.2019 a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 05.08.2020.

Prin cererea de recurs în casație, formulată prin apărător ales, avocat F. (ale cărei motive sunt prezentate in extenso în dosar recurs casație), inculpatul A. a invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 și 12 din C. proc. pen. și a solicitat, în esență, achitarea pentru infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen., delapidare prev. de art. 295 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. și evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. b), alin. (2) din Legea 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., arătând că raportat la învinuirile care i se aduc și la probele administrate, singura concluzie este că aceea că, în ce privește presupusa infracțiune de înșelăciune, fapta inculpatului s-ar putea circumscrie cel mult unei fapte de natură civilă. În urma administrării probei cu expertiza fiscala, se poate observa faptul că inculpatul a înregistrat în evidența contabilă toate operațiunile comerciale, sens în care nu se poate reține în sarcina acestuia infracțiunea de evaziune fiscală, iar o eventuală sustragere a alcoolului dintr-un bazin al societății, ulterior arestării inculpatului, în vara anului 2013, sau pierderea acestuia ca urmare a unei defecțiuni, similar, nu poate îmbrăca forma infracțiunii de delapidare.

Prin încheierea din 20 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

S-a acordat termen la data de 17.11.2020, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat A., intimatelor părți civile C., Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, SC B. SRL, intimatei parte responsabilă civilmente SC B. SRL. S-a respins cererea formulată de recurentul-inculpat A., de suspendare a executării Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

S-a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele părții care exercită calea de atac, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazurile de recurs în casație pe care se întemeiază și motivarea acestora, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, cererea de recurs în casație respectă dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 din C. proc. pen.

Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile legale, motiv pentru care, în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

Cu privire la cererea formulată de recurentul-inculpat A., de suspendare a executării Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte a reținut că inculpatul a fost condamnat prin decizia recurată la o pedeapsă de 8 ani și 7 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d), g) C. pen. pe o durată de 3 ani și constatând că nu există un motiv justificat temeinic care să ducă la concluzia necesității suspendării executării acestei hotărâri și a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

La termenul de judecată din 17 noiembrie 2020, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație invocând dispozițiile art. 438 punctele 7 și 12 din C. proc. pen. susținând. În esență, a menționat că în anul 2015 a încheiat un contract de cesiune cu persoana vătămată, apreciindu-se greșit de instanțe că încheierea contractului constituie săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în condițiile în care, anterior a achitat către lichidatorul judiciar o sumă de 400.000 RON. De asemenea, nu se poate vorbi de tipicitatea infracțiunii de înșelăciune, pentru că nu exista nici măcar un scop din partea sa, care nu cunoștea la acel moment că societatea comercială nu deținea cantitatea de alcool de 22.000 litri, iar infracțiunea de evaziune fiscală nu se regăsește în cadrul faptei, întrucât, conform art. 56 lit. b) din O.U.G. nr. 158/2001, vânzarea alcoolului, în condițiile în care nu se achită acciza către stat, reprezintă contravenție și ar trebui sancționată ca atare. Referitor la infracțiunea de delapidare, a susținut că instanțele au apreciat că cele 78 de înregistrări în contabilitate, care reprezentau operațiuni de creditare societate, constituie momentul în care inculpatul vinde alcoolul societății și face operațiuni de creditare comite infracțiunea de spălare de bani, pentru care a fost achitat. Totodată, a mai susținut că înregistrările video au dispărut de la Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului București, a fost înlăturat procesul-verbal de cercetare de la fața locului, iar starea de fapt, așa cum a fost reținută de instanța de fond și menținută de cea de apel, confirmă doar că alcoolul a existat, a dispărut, dar în perioada în care inculpatul se afla sub imperiul măsurii preventive la București, nu în perioada când se afla la societate.

Intimatele părți civile C. și SC B. SRL, au depus concluzii scrise la dosar și prin apărătorul ales au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a nelegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. (potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală) - caz invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac - se constată că acesta nu este incident în cauză.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

În speță, recurentul inculpat A., prin motivele dezvoltate în susținerea căii de atac, a făcut referire la mijloacele de probă administrate în cauză, la declarațiile martorilor, la interpretarea probelor, apreciind că starea de fapt reținută prin hotărârile instanței de fond și de apel este de natură a evidenția lipsa caracterului penal al faptelor pentru care a fost condamnat, respectiv infracțiunile de înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală.

Criticile invocate de recurentul inculpat A. referitoare la încheierea contractului de cesiune, la existența, producerea și comercializarea alcoolului, aspectele referitoare la situația de fapt reținută de instanțe și modul de interpretare a probelor administrate, nu vizează însă aspecte de legalitate a hotărârii atacate, ce pot fi examinate în calea extraordinară de atac a recursului în casație, ci reprezintă critici ce țin de fondul cauzei, de modalitatea în care instanțele au reținut, pe baza probelor din dosar, vinovăția și participația acestuia în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea sa.

Așadar, prin motivele de recurs formulate se realizează o analiză a probelor, recurentul inculpat susținând că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, respectiv că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute de lege pentru infracțiunile de înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală, însă criticile acestuia vizează reaprecierea și reinterpretarea probelor cu consecința reținerii unei alte situații de fapt

Or, recursul în casație este o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, pe fond, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și în apel. În consecință, starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele administrate nu mai pot constitui motive de examinare din partea instanței supreme pe calea recursului în casație, astfel cum solicită inculpatul prin motivele invocate în cauză.

Prin urmare, criticile formulate de recurentul inculpat A. nu pot fi primite de către Înalta Curte, prin recursul în casație promovat în cauză acesta urmărind, în realitate, remedierea aprecierii stării de fapt de către instanțele anterioare, respectiv a interpretării probelor administrate (iar nu îndreptarea unei erori de drept), ceea ce nu mai este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casație. Prin raportare la situația de fapt reținută în cauză, în mod corect, s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunilor de înșelăciune, delapidare și evaziune fiscală pentru care recurentul inculpat A. a fost condamnat.

Referitor la cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., raportat la criticile formulate, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatul A. nu a invocat aspecte de nelegalitate prin prisma cazului invocat referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ci a criticat hotărârea instanței de fond și de control judiciar prin prisma interpretării probelor, solicitând practic achitarea sa.

Or, în procedura recursului în casație, prin prisma cazului de casare prevăzut de disp. art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., se verifică legalitatea pedepsei aplicate, în raport cu încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța care a judecat apelul.

Din această perspectivă, se constată că, în cauză, s-a aplicat o pedeapsă legală între limitele prevăzute de dispozițiile legale incriminatoare. Astfel, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, legiuitorul a prevăzut o pedeapsă cu limite între 2 și 13 ani, iar pedeapsa aplicată este de 7 ani și 3 luni, pentru infracțiunea de înșelăciune pedeapsa prevăzută de lege este de la 6 luni la 3 ani, iar pedeapsa aplicată inculpatului este de 1 an, iar pentru infracțiunea de delapidare, pedeapsa prevăzută de legiuitor este de la 2 ani la 7 ani, iar pedeapsa aplicată de 3 ani. Totodată, s-a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul se află în concurs real și prin aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni, prevăzute de art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite în pedeapsa cea mai grea, de 7 ani și 3 luni închisoare, pedeapsă la care s-a adăugat sporul de 1 an și 4 luni închisoare, în total 8 ani și 7 luni închisoare, așadar pedeapsa stabilită este în limitele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., ar fi fost incident în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", altfel spus, dacă pedepsele aplicate nu s-ar fi încadrat în limitele prevăzute de lege, ceea ce în speță nu este cazul.

Mai mult decât atât, în raport cu criticile invocate de inculpatul A. în cererea formulată, Înalta Curte reține că în cadrul acestei căi de atac, nu se poate înfăptui o nouă judecată bazată pe reaprecierea probelor, nu se poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu se poate da o nouă apreciere materialului probator, nu se poate stabili o altă situație de fapt, întrucât excede cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege în art. 438 din C. proc. pen., acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și al instanței de apel.

Așadar, motivele invocate în cauză de inculpatul A. nu pot fi circumscrise decât formal cazurilor de casare invocate. În plus, indiferent de aprecierea motivelor de recurs invocate de recurent, referitor la reevaluarea materialului probator în scopul verificării temeiniciei soluției atacate, ca reprezentând un motiv de nelegalitate ori netemeinicie, acesta nu poate fi valorificat în contextul cazurilor exprese și limitativ reglementate de art. 438 din C. proc. pen.

Referitor la concluziile scrise depuse de partea civilă ANAF, prin care solicită obligarea în solidar a inculpatului A. alături de partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.200.000 RON, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, având în vedere că aceasta nu a formulat un recurs în casație, hotărârea fiind definitivă sub acest aspect.

Concluzionând, având în vedere considerentele expuse, cum motivele invocate în susținerea căii de atac nu pot fi circumscrise cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 și pct. 12 din C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 490/A/2020 din 02 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 2000 RON către partea civilă SC B. SRL, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 noiembrie 2020.

GGC - GV