ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2019

HOTĂRÂRE

17.01.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 67/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul secției a II-a civile a Tribunalului Dolj la data de 24 aprilie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 609 USD, reprezentând drepturi salariale pentru perioada în care s-a aflat la muncă în Libia.

În drept, a invocat dispozițiile art. 192 C. proc. civ., art. 21 din Constituție, art. 270 din C. muncii și art. 1 alin. (3) și art. 29 alin. (1) lit. f) și e) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 3 mai 2018 reclamantul a depus cerere precizatoare prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 100.000 RON cu titlu de daune.

Prin încheierea de ședință din 25 aprilie 2018, secția a II-a civilă, a Tribunalului Dolj a declinat competența în favoarea secției conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Dolj, reținând că pretențiile bănești solicitate în cauză nu derivă din raporturile juridice născute între părți în exploatarea întreprinderii, ci sunt întemeiate pe Codul muncii, având în vedere calitatea de salariat a petentului.

Prin Sentința nr. 2896 din data de 4 iulie 2018, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București, reținând că între reclamant și pârâtă nu a existat un raport de muncă, reclamantul nefiind salariatul pârâtei - aspect confirmat de ambele părți, respectiv de reclamant la interogatoriu și de pârâtă în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar.

Instanța a stabilit că raportul juridic stabilit între cele două părți a fost unul civil în baza căruia reclamantul a beneficiat de un cont bancar, în care i-au fost virate salariile, în anii 1982 - 1984, de către fostul angajator C., iar prin prezenta acțiune reclamantul pretinde să i se restituie suma de 609 dolari pe care ar mai avea-o în cont.

Tribunalul Dolj a reținut că în cauză sunt aplicabile regulile de drept privind competența materială după valoare și respectiv, regulile comune privind competența teritorială - care se determină în principal după sediul/domiciliul pârâtului - art. 107 C. proc. civ.

Constatând că sediul pârâtei se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București, instanța a declinat competența de soluționarea a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat Sentința nr. 11682 din data de 25 octombrie 2018, prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a arătat că prin sentința de declinare, Tribunalul Dolj a modificat temeiul acțiunii reclamantului, arătând că nu este o cauză ce privește conflictele de muncă, ci un litigiu civil, schimbând temeiul de drept al cererii, deși pretențiile reclamantului nu au fost întemeiate pe un text din legea civilă.

Reținând împrejurarea că intenția reclamantului a fost aceea de a investi instanța cu un conflict de muncă și având în vedere limitele prevăzute de art. 9 alin. (2) C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 3 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin acțiunea dedusă judecății în prezentul litigiu, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 609 USD, reprezentând drepturi salariale pentru perioada în care s-a aflat la muncă în Libia.

Conflictul negativ de competență ivit în cauză între Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și Judecătoria Sectorului 3 București a fost generat de modul diferit de stabilire a naturii litigiului, în întregul său.

Astfel, Tribunalul Dolj a apreciat natura civilă a cauzei, reținând că raportul juridic stabilit între cele două părți a fost unul civil, în baza căruia reclamantul a beneficiat de un cont bancar, în care i-au fost virate salariile de către fostul angajator, iar nu un raport de muncă, reclamantul nefiind salariatul pârâtei.

Judecătoria Sectorului 3 București a reținut că pretențiile bănești solicitate în cauză sunt întemeiate pe Codul muncii, având în vedere calitatea de salariat a petentului.

În conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) C. proc. civ., obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

De asemenea, art. 22 alin. (4) C. proc. civ. dispune că judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire. În acest caz judecătorul este obligat să pună în discuția părților calificarea juridică exactă.

În speță, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta B., nu în calitate de angajat a acesteia (calitate pe care nu deținut-o niciodată, după cum rezultă din actele și lucrările dosarului), ci pentru ca instanța, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 609 USD, reprezentând drepturi salariale pentru perioada în care s-a aflat la muncă în Libia.

Astfel conturat, raportul juridic stabilit între reclamant și pârât este unul civil, în baza căruia reclamantul a beneficiat de un cont bancar, în care i-au fost virate salariile de către fostul angajator, iar nu un raport de muncă, reclamantul nefiind salariatul pârâtei.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile regulile de drept privind competența materială după valoare (valoarea litigiului sub 200.000 RON) și, respectiv, regulile comune privind competența teritorială prevăzute de dispozițiile art. 107 C. proc. civ. - cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cum sediul pârâtei B. se află în București, Calea x, atât după criteriul competenței materiale, cât și după regulile de drept comun de stabilire a competenței teritoriale, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 3 București.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.