ÎCCJ, decizie (scj.ro #83676)

Contract în forma simplificată a comenzii urmată de

executare. Prescripția dreptului la acțiune

Deși

între  părți nu s-a  încheiat un contract sub forma înscrisului unic

și se invocă  livrarea extracontractuală pentru a nu mai datora prețul,

totuși raporturile dintre părți sunt contractuale prin existența contractului

în forma simplificată a comenzii urmată de executare, iar, referitor la dreptul

de a pretinde prețul, trebuie avut în vedere momentul ultimei livrări iar nu

cel al încheierii contractului pentru a se stabili data de la care începe să

curgă  prescripția dreptului la acțiune.

Secția

comercială, decizia nr.1720 din 8 martie 2002

Prin sentința civilă nr.300 din 1 martie 2000 Tribunalu Brașov a respins

excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC „C” SA Brașov împotriva pârâtei Uzina Mecanică „T” Zărnești, care

a fost obligată să-i plătească contravaloarea produselor livrate, instanța

reținând că între părți s-au stabilit raporturi contractuale  sub forma

comenzii urmată de executare, în baza căreia reclamanta i-a livrat pârâtei

produsele pentru care a emis facturi. Deoarece între prețul considerat negociat

și sumele facturate existau neconcordanțe, pârâta a formulat obiecțiuni, deși

prin adresele emise a recunoscut primirea mărfurilor dar nu și-a achitat

obligațiile de plată. În apărare, pârâta a invocat prescripția dreptului la

acțiune, excepție respinsă de instanță cu motivarea că termenul de prescripție

a fost întrerupt prin recunoașterile sale repetate.

În apel, pârâta a criticat de asemenea acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă

și a arătat că livrările s-au făcut extracontractual din culpa reclamantei,

care nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea contractului. Apelul a

fost  respins ca nefondat prin decizia nr.287 din 21 iunie a Curții de

Apel București, secția comercială și de contencios administrativ.

Reluând criticile din apel, pârâta a formulat recurs.

Recursul este nefondat.

În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, ambele instanțe au

respins excepția în mod justificat dar cu motivări diferite. Curtea a reținut

motivarea instanței de apel ca fiind cea corectă, în  sensul că dreptul la

acțiune al reclamantei s-a născut la data ultimei livrări, 5 februarie 1997,

adică dreptul de a pretinde prețul s-a născut în momentul primirii produselor

și nu la data  încheierii contractului, plata fiind urmarea firească a

executării contractului. Cum acțiunea a fost introdusă la 27 decembrie 1999, în

mod corect acțiunea a fost considerată  în termen, față de data livrării.

În ceea ce privește susținerea pârâtei, că nu datorează prețul, deoarece

livrarea este extracontractuală  din cauza culpei reclamantei, trebuie

avut în vedere că între părți nu s-a încheiat un contract sub forma înscrisului

unic, ci un contract în forma simplificată a comenzii urmată de executare și

ale cărui clauze au fost negociate într-o perioadă de timp, prin ofertă și

contraofertă.

Prin urmare, livrarea produselor s-a făcut în  cadrul raporturilor

contractuale iar răspunderea pârâtei pentru neplata produselor este de natură

contractuală.

Cum reclamanta a făcut dovada livrării produselor inclusiv prin recunoașterile

pârâtei iar aceasta nu a făcut dovada plății datorate, în mod corect, a fost

obligată la suma pretinsă prin acțiune.

În consecință, recursul a fost respins.