ÎCCJ, decizie (scj.ro #83676)

Contract în forma simplificată a comenzii urmată de executare. Prescripția dreptului la acțiune Deși între părți nu s-a încheiat un contract sub forma înscrisului unic și se invocă livrarea extracontractuală pentru a nu mai datora prețul, totuși raporturile dintre părți sunt contractuale prin existența contractului în forma simplificată a comenzii urmată de executare, iar, referitor la dreptul de a pretinde prețul, trebuie avut în vedere momentul ultimei livrări iar nu cel al încheierii contractului pentru a se stabili data de la care începe să curgă prescripția dreptului la acțiune.

Secția comercială, decizia nr.1720 din 8 martie 2002 Prin sentința civilă nr.300 din 1 martie 2000 Tribunalu Brașov a respins excepția prescripției dreptului la acțiune și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC „C” SA Brașov împotriva pârâtei Uzina Mecanică „T” Zărnești, care a fost obligată să-i plătească contravaloarea produselor livrate, instanța reținând că între părți s-au stabilit raporturi contractuale sub forma comenzii urmată de executare, în baza căreia reclamanta i-a livrat pârâtei produsele pentru care a emis facturi. Deoarece între prețul considerat negociat și sumele facturate existau neconcordanțe, pârâta a formulat obiecțiuni, deși prin adresele emise a recunoscut primirea mărfurilor dar nu și-a achitat obligațiile de plată.

În apărare, pârâta a invocat prescripția dreptului la acțiune, excepție respinsă de instanță cu motivarea că termenul de prescripție a fost întrerupt prin recunoașterile sale repetate. În apel, pârâta a criticat de asemenea acțiunea reclamantei ca fiind prescrisă și a arătat că livrările s-au făcut extracontractual din culpa reclamantei, care nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea contractului. Apelul a fost respins ca nefondat prin decizia nr.287 din 21 iunie a Curții de Apel București, secția comercială și de contencios administrativ. Reluând criticile din apel, pârâta a formulat recurs. Recursul este nefondat. În ceea ce privește prescripția dreptului la acțiune, ambele instanțe au respins excepția în mod justificat dar cu motivări diferite.

Curtea a reținut motivarea instanței de apel ca fiind cea corectă, în sensul că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut la data ultimei livrări, 5 februarie 1997, adică dreptul de a pretinde prețul s-a născut în momentul primirii produselor și nu la data încheierii contractului, plata fiind urmarea firească a executării contractului. Cum acțiunea a fost introdusă la 27 decembrie 1999, în mod corect acțiunea a fost considerată în termen, față de data livrării. În ceea ce privește susținerea pârâtei, că nu datorează prețul, deoarece livrarea este extracontractuală din cauza culpei reclamantei, trebuie avut în vedere că între părți nu s-a încheiat un contract sub forma înscrisului unic, ci un contract în forma simplificată a comenzii urmată de executare și ale cărui clauze au fost negociate într-o perioadă de timp, prin ofertă și contraofertă.

Prin urmare, livrarea produselor s-a făcut în cadrul raporturilor contractuale iar răspunderea pârâtei pentru neplata produselor este de natură contractuală. Cum reclamanta a făcut dovada livrării produselor inclusiv prin recunoașterile pârâtei iar aceasta nu a făcut dovada plății datorate, în mod corect, a fost obligată la suma pretinsă prin acțiune. În consecință, recursul a fost respins.