ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 83/RC/2015

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 97 din 05 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, secția penală, în baza art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71-64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen. anterior. În baza art. 81-82 C. pen. anterior s-a dispus suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 5 ani. S-a făcut în cauză aplicarea art. 359 C. proc. pen. anterior. în baza art. 71 alin. (5) C. pen. anterior s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii.

În baza art. 14 C. proc. pen., art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la despăgubiri civile către partea civilă Asociația de Proprietari a blocului x, în sumă de 141.176,88 RON, daune materiale.

În baza art. 163 C. proc. pen. anterior s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența valorii pagubei.

A fost obligat inculpatul la 1.000 RON cheltuieli judiciare către stat și la 6.500 RON cheltuieli de judecată către partea civilă Asociația de Proprietari Bloc x.

Împotriva acestei sentințe, a declarat la data de 07 februarie 2013, recurs inculpatul A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ulterior calea de atac fiind calificată ca fiind apel ca urmare a intrării în vigoare a noului C. proc. pen. la data de 01 februarie 2014.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpatul A. a solicitat achitarea în conformitate cu art. 16 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art. 215

1

cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. anterior pentru care a fost condamnat în primă instanță la pedeapsa închisorii.

Potrivit susținerilor inculpatului A., atât în faza de urmărire penală, cât și cea de judecată nu s-a ținut seama de prevederile Legii nr. 230/2007 privind responsabilitățile președintelui Asociației, a cenzorilor cât și a comitetului, referitoare la prejudiciile cauzate.

Prin decizia penală nr. 852 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 97 din 05 februarie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, în Dosarul nr. x/303/2012.

S-a desființat sentința penală numai cu privire la latura civilă a cauzei și în fond:

În temeiul art. 14 C. proc. pen. anterior raportat la art. 346 C. proc. pen. anterior, art. 998 din vechiul C. civ. a fost obligat inculpatul A. la 85.796,40 RON cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă Asociația de Proprietari Bl x, București, sector 6.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut având în vedere modalitatea de calcul a prejudiciului cauzat părții civile Asociația de proprietari a blocului x, numai pe bază de documente justificative, dând forță juridică în cauză expertizei contabile efectuată de către expertul contabil B.

În raport de modalitatea de săvârșire a infracțiunii de delapidare în formă continuată prin producerea unui prejudiciu în sumă de 85.796,40 RON Asociației de proprietari a blocului x, Curtea a constatat a fi nefondat motivul de apel formulat de către inculpatul A. privind achitarea în conformitate cu art. 16 lit. c) C. proc. pen.

În ceea ce privește expertiza efectuată de către expertul contabil C., solicitată a fi avută în vedere de către inculpatul A., Curtea a constatat că aceasta nu reflectă adevărul în cauză, în condițiile în care calculul prejudiciului a avut la bază sume eronate, iar nu documente justificative.

În consecință, Curtea a stabilit în sarcina inculpatului A. un prejudiciu în cuantum de 85.796,40 RON și nu în sumă de 141.176, 88 RON, cum în mod greșit a stabilit instanța de fond.

Împotriva acestei decizii, la data de 29 iulie 2014, a declarat recurs în casație inculpatul A.

Prin cererea de recurs în casație s-a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recursul în casație formulat de inculpat vizează achitarea inculpatului în sensul aplicării legii penale mai favorabile, cu referire la art. 295 C. pen. care prevede că subiect activ al infracțiunii este funcționarul public, spre deosebire de art. 215

1

C. pen. anterior care prevedea că subiect activ al infracțiunii este un funcționar.

De asemenea, invocă încălcarea principiului de nevinovăție susținând că nu există probe certe de vinovăție a sa, invocând dispozițiile art. 103 C. proc. pen. Astfel, critică hotărârea atacată sub următoarele aspecte:

Cu privire la cele trei expertize efectuate în cauză - una la urmărirea penală întocmită de expert D. și două în apel la Curții de Apel București, secția I penală, efectuate de expert C. și respectiv de expert B., reține că prima expertiză (de la urmărirea penală) a fost lipsită de obiectivitate, stabilindu-se în mod fictiv o valoare a prejudiciului mai mare de peste patru ori decât cea reclamată de asociație. De asemenea, și raportul de expertiză întocmit de experta B. a fost unul fictiv, fără să studieze și să ia în considerație toată documentația de la asociație. Singurul expert care a întocmit un raport de expertiză, corect și obiectiv, a fost experta C. stabilind că asociația nu are prejudiciu, soldul activ fiind mai mare decât soldul pasiv.

Cu privire la înscrisurile prin care s-a făcut dovada diverselor plăți, care însumează peste 120.000 RON și care dovedeau executarea la bloc a unor lucrări și servicii de către administrator și neplătite acestuia de către asociație nu s-a ținut seama prin hotărârile celor două instanțe (Judecătoria sector 6 și Curtea de Apel București)

Cu privire la depozițiile martorilor audiați în cauză, se reține interesul acestora în cauză, cei audiați fiind președintele, administratorul și cenzorul asociației, acestea fiind contradictorii în privința existenței sau inexistentei prejudiciului, cât și a valorii acestuia.

Cu privire la incompatibilitatea expertului parte pentru asociație E., se reține aceasta nu putea fi desemnată ca expert parte, având calitatea de cenzor al asociației, fiind lipsită de obiectivitate, apărând fără temei interesele fictive ale asociației, iar în cazul în care a fost desemnată, hotărârea judecătorească nu se poate întemeia pe constatările și concluziile acesteia.

În plus, inculpatul a invocat că nu a beneficiat de asistență juridică a unui apărător din oficiu în cursul urmăririi penale, fiind înștiințat că are dreptul de a fi asistat de un apărător ales. Consideră că întrucât nu-și putea face singur apărarea într-o cauză atât de complexă, organul judiciar de la urmărire era obligat să-i asigure apărarea având în vedere limitele de pedeapsă de la 1 la 15 ani pentru infracțiunea de delapidare.

Consideră, astfel, că i-a fost încălcat, în cursul urmăririi penale, dreptul la apărare garantat de art. 24 din Constituție, art. 6 parag. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 48 alin. (1) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europeane, iar în faza de judecată a fost încălcat dreptul de apărare al inculpatului prin audierea martorilor fără apărător, deși inculpatul a depus anterior o cerere pentru amânarea procesului în vederea angajării unui apărător.

O altă critică pe care înțelege să o invoce este nereținerea dispozițiilor art. 17 alin. (9) și art. 19 alin. (6) din Legea nr. 230/2007 privind responsabilitățile președintelui Asociației de locatari, a cenzorului, cât și ale comitetului, referitoare la prejudiciile cauzate de către aceștia asociației.

Nu în ultimul rând, invocă lipsa acestuia de vinovăție în temeiul dispozițiilor art. 4 și 5 C. proc. pen.

În concluzie, consideră admisibil recursul în casație prin raportare la principiile constituționale, la textele de lege aplicabile și la normele europene.

Prin încheierea nr. 34/RC din data de 23 ianuarie 2015, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 852 din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/303/2012 și s-a dispus trimiterea cauzei completului care judecă recursul în casație respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.

S-a fixat termen de judecată la data de 06 martie 2015, cu citarea părților.

Pentru a dispune admiterea în principiu, instanța, verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, a constatat că decizia penală nr. 852 din 30 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, face parte din categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, iar calea de atac a fost formulată de inculpat în termenul prevăzut de lege, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 434-436 C. proc. pen.

Totodată, din examinarea cererii de recurs în casație s-a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 437 alin. (1) C. proc. pen., fiind menționate: numele și prenumele, domiciliul părții, numele și prenumele avocatului care a exercitat recursul în casație, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.

Având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. respectă prevederile dispozițiilor art. 434, art. 436 alin. (1), (2) și (6), precum și cele prevăzute de art. 437 și art. 438 C. proc. pen., iar cererea nu este vădit nefondată prin raportare la cazul de casare invocat și în raport cu pct. 1 din motivele de recurs în casație cu referire la pretinsa condamnare a inculpatului pentru o faptă care nu ar mai fi prevăzută de legea penală, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 852 din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/303/2012 și a trimis cauza completului care judecă recursul în casație respectiv, C10, în compunere de 3 judecători.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Recursul în casație, în reglementarea Noului C. proc. pen., este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurilor de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen.

În speță, criticile recurentului inculpat vizează greșita condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzute de art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, constând în aceea că inculpatul A. a deținut funcția de administrator al Asociației de Proprietari Bl. x din data de 15 august 2006 până la data de 10 aprilie 2010, când, în cadrul Adunării Generale a Asociației, s-a decis ca noul administrator să fie F., în această calitate inculpatul preluând mijloacele materiale și bănești ale asociației, conform procesului-verbal semnat de președintele asociației și președintele comisiei de cenzori, din data de 15 august 2006.

S-a reținut că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de delapidare a constat în însușirea în interes personal, de către inculpat, în perioada august 2006-08 aprilie 2010, a sumei de 141.176,88 RON din gestiunea asociației de proprietari. Urmarea imediată a constat în producerea unui prejudiciu în patrimoniul părții vătămate, raportul de cauzalitate între faptă și paguba pricinuită fiind dovedit prin raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, precum și din restul probatoriului administrat.

Cu prilejul cercetării judecătorești în fond a cauzei, se constată că inculpatul a recunoscut fapta săvârșită, dar a apreciat că prejudiciul datorat este de 35.600 RON, sumă sesizată de comisia de cenzori a asociației și nu cea relevată de expertiza contabilă efectuată în cauză, arătând că și-a însușit periodic banii asociației de proprietari pentru că a avut niște afaceri care au mers prost și a trebuit să plătească niște bani.

Prin motivele de recurs în casație formulate, recurentul inculpat a apreciat că se impune achitarea acestuia în sensul aplicării legii penale mai favorabile, cu referire la art. 295 C. pen. în vigoare care prevede că subiect activ al infracțiunii este funcționarul public, spre deosebire de art. 215 C. pen. anterior care prevedea că subiect activ al infracțiunii este un funcționar.

Cu referire la această critică, Înalta Curte reține că potrivit art. 295 alin. (1) C. pen. actual însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică constituie infracțiunea de delapidare.

Deopotrivă, Înalta Curte reține că art. 308 C. pen. actual cu denumirea marginală „Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane" are următorul conținut: „(1) Dispozițiile art. 289-292, 295, 297-301 și 304 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice".

Din analiza textelor de lege precitate, Înalta Curte constată că, spre deosebire de dispozițiile art. 295 C. pen., textul art. 308 alin. (1) C. pen. conține o enumerare a infracțiunilor pentru a căror comitere nu este necesară calitatea de funcționar public a subiectului activ, inclusiv a infracțiunii de delapidare, cu precizarea că dispozițiile acestor norme de incriminare se aplică și altor categorii de persoane, respectiv acelora care "exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice".

Prin modalitatea de reglementare, dispozițiile art. 308 C. pen. nu definesc o infracțiune-tip, de sine stătătoare, întrucât în structura normei nu este descrisă o faptă distinctă, cu o configurație proprie, ci se face trimitere la dispozițiile și pedepsele cuprinse în alte norme de incriminare, printre care și cele prevăzute în art. 295 C. pen.

Înalta Curte apreciază că, în cazul dispoziției legale analizate, respectiv art. 308 C. pen., trimiterea pe care textul o face la dispoziția din art. 295 C. pen. are rolul de a extinde cadrul juridic al acestei ultime reglementări, astfel încât să devină aplicabilă nu doar funcționarilor publici, ci și "persoanelor care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) C. pen. ori în cadrul oricărei persoane juridice".

Așadar, dispozițiile art. 308 C. pen. reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 C. pen.

În atare condiții, reglementarea din art. 308 C. pen. funcționează pe structura normei de incriminare prevăzute de art. 295 C. pen., pe care o extinde în ceea ce privește calitatea subiectului activ și, ca o consecință a acestei modificări, legiuitorul a adaptat limitele de pedeapsă la gradul de pericol social abstract rezultat din schimbarea intervenită cu privire la această infracțiune.

Indiferent de modul cum sunt reglementate, variantele atenuate ori agravate ale unei infracțiuni au trăsăturile constitutive ale infracțiunii de bază la care se adaugă trăsături agravante sau atenuante, de natură a determina un tratament juridic diferit de cel al infracțiunii-tip.

Ca atare, art. 308 C. pen., așa cum s-a arătat, reprezintă o variantă atenuată a infracțiunii de delapidare prevăzute de art. 295 C. pen., prezentând un grad de pericol social generic mai redus, în raport cu cel al infracțiunii-tip, în contextul în care fapta nu ar mai fi săvârșită de funcționarul public (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind dezlegarea unor chestiuni de drept).

Prin urmare, nu se poate vorbi de o dezincriminare a infracțiunii de delapidare prevăzută de dispozițiile art. 215

1

alin. (1) C. pen. anterior, întrucât aceasta are corespondent în legislația nouă, regăsindu-se în dispozițiile art. 295 C. pen. actual raportat la art. 308 C. pen. actual.

În acest sens, Înalta Curte subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală" privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

Or, din analiza deciziei penale atacate, rezultă că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii, infracțiunea prevăzută de 215

1

alin. (1) C. pen. anterior reținută în sarcina recurentului inculpat este prevăzută în noua legislație, iar din această perspectivă critica inculpatului este neîntemeiată.

Cu privire la celelalte motive de recurs în casație invocate, Înalta Curte constată că, prin acestea nu se susține nelegalitatea hotărârii, ci se solicită o rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel și care să conducă la o altă soluție favorabilă inculpatului.

Motivele recursului în casație vizează chestiuni de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanța de apel pe baza materialului probator administrat, elemente de fapt ce nu pot fi cenzurate prin prezenta cale de atac, aceste motive nefiind circumscrise cazurilor de casare prevăzute de dispozițiile legale în materie.

Or, așa cum s-a arătat, Înalta Curte nu poate proceda la un asemenea examen, nu poate analiza conținutul mijloacelor de probă, nu poate da o nouă apreciere materialului probator și nu poate stabili o altă situație de fapt, acestea fiind atributul exclusiv al instanței de fond și instanței de apel.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 852 din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/303/2012.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat A. la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 852 din data de 30 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/303/2012.

Obligă recurentul inculpat A. la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 06 martie 2015.