ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 55/2016

Decizia nr. 55/2016

Asupra apelului penal declarat de inculpatul A.:

Prin sentința penală nr. 327 din 20 octombrie 2015 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/33/2014* a fost condamnat inculpatul A., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de însușire a bunului găsit prev. de art. 216 V.C.P. cu aplicarea art. 5 N.C.P. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

În conformitate cu prevederile art. 81,82 V.C.P. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate prin prezenta pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 V.C.P.

A admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă SC B. KFT, Ungaria cu sediul procesual ales la cabinet av. C. din Cluj Napoca, și, conform art. 397 C. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. pen., a dispus obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinet avocat A., la plata despăgubirilor în cuantum de 34.130,27 euro-sau echivalentul în lei la data plății + dobânda legală începând cu data de 6 august 2013 și până la zi.

A menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin încheierea din data de 05 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj.

A obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de către partea civilă în sumă de 6.980 lei.

A obligat inculpatul, conform art. 274 alin. (1), (3) C. proc. pen., în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1.600 lei.

Pentru a pronunța astfel, Curtea a constatat că la 19 iulie 2013 a fost emisă, de către partea civilă factura către filiala societății din Slovacia însă, din eroare, plata acestei facturi și virarea sumei de 34.130,27 euro a avut loc în contul, deschis la SC D. SA București pe numele Cabinetului de Avocat A. al cărui împuternicit este inculpatul - scriptul de la 1.68 d.u.p.

Analiza actelor depuse de către partea civilă a arătat că plata s-a făcut din eroare în alt cont decât cel al beneficiarului facturii.

Deosebit de elocvente în susținerea acestei afirmații au fost conținutul facturii din 19 iulie 2013 privind plată materie primă pentru fabricarea de spumă din polistiren expandat, extrasul de cont (fila 19 d.u.p. emis de SC D. SA Hungary ce atestă că suma aferentă acelei facturi - 34.130,27 euro a fost virată în contul Cabinetului Avocatului Velica I.G. și adeverința de transfer valutar).

Deși partea civilă a sesizat eroarea și a încunoștințat unitatea bancară tranzacția nu a mai putut fi anulată.

Unitatea bancară din România l-a încunoștințat pe inculpat despre acest incident, fapt ce l-a determinat pe acesta că la data de 30 iulie 2013 să deschidă un nou cont bancar pe numele Cabinetului de Avocat în condițiile în care vechiul cont bancar era închis la data de 26 iulie 2013- 1.67-69 și să dispună transferul sumei totale de 33.800 euro la datele de 31 iulie și 19 august 2013 în conturile personale deținute la SC E. SA și SC F. SA (filele 70-75).

Partea civilă a încercat soluționarea amiabilă a acestui litigiu, lucru care însă nu s-a realizat datorită poziției inculpatului.

În drept, fapta inculpatului care ajungând în posesia sumei de 34.130,20 euro ce din eroare a fost virată la data de 26 iulie 2013, de persoana vătămată SC B. KFT Ungaria în contul, deschis la SC D. SA București pe numele Cabinetului de Avocat A., al cărei titular era inculpatul, nu a restituit-o până în prezent, însușindu-o pe nedrept, prin aceasta cauzându-se un prejudiciu persoanei vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor prev. de art. 216 alin. (2) V.C.P.

Fapta a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege-respectiv intenție directă-inculpatul având reprezentarea clară a faptului că nu era beneficiarul real al acestei sume și cu toate acestea și-a însușit și apoi a dispus pe nedrept de acesta.

Legiuitorul a prevăzut în alin. (2) al art. 216 V.C.P. varianta bunului ajuns din eroare în posesia făptuitorului, vizându-se situația de remitere a unui bun din cauza unei confuzii așa cum este cazul și în prezenta cauză.

Infracțiunea, contrar celor susținute de apărătorul ales al inculpatului, subzistă deoarece inculpatul a avut reprezentarea clară a faptului că nemaiavând, din cursul anului 2009, niciun fel de raport juridic cu partea civilă, aceasta nu avea niciun motiv să-i vireze în cont vreo sumă de bani. Că lucrurile stau de o atare manieră rezidă și din faptul că la momentul virării sumei de bani inculpatul nici măcar nu mai avea cont deschis la SC D. SA, deschizând un astfel de cont doar după ce a fost încunoștințat, că din eroare, i-a fost virată o sumă de bani.

Atitudinea ilicită a inculpatului a reieșit și din faptul că acesta și-a transferat apoi, în tranșe, sume de bani în conturile personale deschise la alte bănci, făcând practic imposibilă recuperarea sumei însușite pe nedrept.

Sigur că activitatea inculpatului se putea circumscrie sau își găsea ecou și în legislația civilă - plata nedatorată, însă acest lucru nu l-a exonerat de răspundere penală, în contextul în care sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 216 alin. (2) V.C.P.

Făcând aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit Deciziei nr. 265/2015 a Curții Constituționale, Curtea a constatat că în ansamblu, V.C.P. este lege mai favorabilă în cauza concretă dedusă judecății, deoarece limitele de pedeapsă au fost identice în ambele legi penale analizate, însă vechiul C. pen. permite alte modalități de individualizare a pedepselor, mai favorabile inculpatului.

Ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 C. pen., instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, relativ ridicat raportat la valoarea însemnată a prejudiciului cauzat părții civile, la împrejurările în care aceasta a fost comisă, modalitatea de comitere, nerestituirea sumei (care ar fi putut fi realizată până la acest moment, inculpatul având suficient timp la dispoziție având în vedere perioada lungă de timp scursă de la sesizarea instanței), precum și persoana inculpatului, care, este adevărat că se află la prima confruntare cu legea penală, însă datorită pregătirii profesionale, fiind avocat, ar fi trebuit să conștientizeze și mai mult că prin atitudinea sa încalcă legea penală, comportamentul acestuia pe parcursul întregului proces penal, neprezentarea în fața autorităților și neasumarea vreunei răspunderi pentru fapta sa, situație în care a aplicat inculpatului pedeapsa maximă prevăzută de lege - 3 luni închisoare.

S-a apreciat că doar o pedeapsă cu închisoarea în cuantum maxim ar fi aptă, raportat la datele concrete ale cauzei și la limitele de pedeapsă, să contribuie atât la realizarea scopului sancționator cât și reeducativ pe care trebuie să-l aibă o sancțiune penală.

Constatând că au fost întrunite condițiile art. 81 V.C.P. și apreciind că scopul pedepsei putea fi atins chiar fără executarea pedepsei aplicate, a dispus suspendarea condiționată a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit conform art. 82 C. pen.

Sub aspectul laturii civile, Curtea a constatat că partea vătămată s-a constituit parte civilă în prezentul dosar solicitând obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente Cabinet avocat A. la plata sumei de 34.130,27 euro plus dobânda legală începând cu data de 6 august 2013-momentul consumării infracțiunii (a se vedea constituirea de parte civilă de la fila 199 dos.).

Curtea a dispus introducerea în cauză ca parte responsabilă civilmente a Cabinetului Avocat A. constatând că au fost întrunite condițiile art. 86 C. proc. pen. După cum s-a dovedit, plata a fost efectuată în contul Cabinetului de avocat A. de unde a fost transferată în conturile personale ale inculpatului A. În aceste condiții, Curtea a reținut că atât Cabinet avocat, cât și inculpatul, au avut obligația de a repara, în solidar prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Curtea a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, incidente în cauză fiind dispozițiile N.C.C. respectiv art. 1357, 1381, 1385 și 1386.

Astfel, a existat o faptă ilicită care a cauzat un prejudiciu, între faptă și prejudiciu a existat raport de cauzalitate, iar prejudiciul nu a fost recuperat.

Pentru aceste considerente a fost admisă acțiunea civilă formulată de către partea civilă și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 34.130,27 euro - echivalentul în lei la data plății - sumă ce a fost virată, din eroare, în contul inculpatului și apoi însușită pe nedrept de acesta + dobânda legală începând cu data de 6 august 2013 și până la zi.

Pentru a se garanta recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiune, Curtea a menținut măsura sechestrului asigurător instituită asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurența sumei anterior menționate, prin încheierea din 5 ianuarie 2015 a Curții de Apel Cluj.

A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata cheltuielilor judiciare avansate de către partea civilă în sumă de 6.980 lei (a se vedea scriptele de la filele 307-314 dosar fond).

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul,

criticând soluția ca netemeinică și nelegală și solicitând, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, reținerea cauzei spre rejudecare și achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

Inculpatul a solicitat rejudecarea cauzei pentru faptul că sentința apelată, nr. 327/2015 a Curții de Apel Cluj, a preluat în întregime considerentele sentinței desființate nr. 141/2015, aceasta echivalând cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a dreptului la un dublu grad de jurisdicție.

În ceea ce privește fondul cauzei, inculpatul a solicitat înaltei Curți să constate că art. 243 alin. (2) C. pen., sancționează însușirea unui bun mobil ce aparținea altuia sau ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului or, o sumă de bani ajunsă prin virament bancar în posesia făptuitorului nu echivalează cu noțiunea de bun mobil.

În realitate, a arătat inculpatul, în cauză este incidență instituția plății nedatorate, prev. de art. 1341 C. civ.

Înalta Curte, analizând apelul prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu, constată următoarele:

Deși în sentința penală nu se motivează de ce în cauză legea penală mai favorabilă a fost considerată legea veche (anteriorul C. pen.), Înalta Curte constată că în raport cu sancțiunea aplicată în concret (o pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei) a fost corect identificată legea penală mai favorabilă, având în vedere că legea nouă nu ar fi permis o suspendare a executării pedepsei decât cu impunerea unor obligații în sarcina inculpatului.

În ceea ce privește prima critică a inculpatului, Înalta Curte constată că era firesc să existe similitudini între motivarea din primul ciclu procesual și motivarea instanței după rejudecarea cauzei, având în vedere că starea de fapt nu a suferit modificări, că nu au fost contestate probele administrate în faza de urmărire penală, singurele probe suplimentare fiind cele privind sechestrul asigurător.

De altfel, după ce s-a dispus rejudecarea cauzei, inculpatul nu s-a prezentat în vederea audierii, astfel încât instanța a rejudecat cauza în baza probelor administrate în primul ciclu procesual.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea constată că obiectul material al infracțiunii de însușirea bunului găsit este orice bun susceptibil de a fi eventual pierdut sau predat din eroare altei persoane decât adevăratul destinatar.

În speță, inculpatul a refuzat să restituie o sumă de bani care a ajuns din eroare în contul său.

Critica inculpatului că banii în monedă electronică nu pot constitui obiect material al acestei infracțiuni „pentru că nu sunt palpabili'' este nefondată. Atât prin prisma legii civile, cât și a legii penale, banii reprezintă bunuri mobile. Este adevărat că în speță nu este vorba despre o sumă de bani remisă în materialitatea ei, ci de o sumă aflată într-un cont bancar, însă textul de lege nu face distincție, referindu-se doar la un bun mobil, și atâta vreme cât acest bun este susceptibil de a ajunge din eroare la altă persoană decât adevăratul destinatar, condiția privind obiectul material este îndeplinită.

Elementul material al infracțiunii prev. de art. 216 alin. (2) C. pen. constă în însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care făptuitorul a cunoscut că nu-i aparține.

Prin „însușirea" bunului de către cel la care a ajuns din eroare se înțelege efectuarea vreunui act patrimonial care implică luarea în stăpânire a bunului: consumare, transformare, înstrăinare, distrugere, etc.

Așa cum rezultă din probele administrate în cauză, plata s-a făcut de către partea civilă la 19 iulie 2013.

La 30 iulie 2013, reprezentanții unității bancare din România l-au anunțat pe inculpat despre faptul că sunt în imposibilitate de a-i vira o sumă de bani, întrucât contul biroului de avocatură este închis din 26 iulie 2013, motiv pentru care inculpatul a deschis un nou cont bancar la aceeași unitate bancară pe numele cabinetului de avocatură pentru a putea primi suma de bani, cont din care, la 31 iulie 2013 a transferat suma de 33.800 euro, în conturile personale deținute de alte două bănci. Ca atare, în cauză inculpatul și-a însușit la 31 iulie 2013, respectiv 19 august 2013 o sumă de bani ajunsă din eroare în contul cabinetului de avocatură și despre care cunoștea că nu-i aparține, în conturile personale.

Întrucât modalitatea de săvârșire a faptei estre „însușirea", în speță discuțiile despre existența sau inexistența în legea veche a unui termen de 10 zile pentru varianta prevăzută în al in.2 sunt nerelevante deoarece acesta privește doar modalitatea nepredării bunului.

În cazul variantei ajungerii bunului din eroare în posesia altuia, pentru întregirea laturii obiective este necesară îndeplinirea unei cerințe esențiale și anume, ca însușirea să se facă „tară drept". Inculpatul a invocat faptul că între el și partea civilă a existat o colaborare în anul 2009, iar această sumă putea reprezenta o plată pentru servicii trecute sau o plată pentru viitoare servicii. In cauză se poate reține îndeplinirea cerinței esențiale atașate elementului material deoarece existența unei relații comerciale, în urmă cu 4 ani, în care ambele părți și-au respectat obligațiile asumate nu îl îndreptățeau pe inculpat să creadă că suma primită era o plată pentru servicii prestate și cu atât mai puțin pentru servicii viitoare, ce nu fuseseră contractate. De altfel, inculpatul a fost înștiințat de către bancă despre faptul că suma a ajuns din eroare în contul său, dar acesta a refuzat să o restituie.

Inculpatul a invocat faptul că cele reținute reprezintă un litigiu civil, incidență fiind instituția plății nedatorate, motiv pentru care infracțiunea de însușirea bunului găsit nu poate fi reținută. In primul rând, aspectul că anumite fapte pot face obiectul unui litigiu civil, nu poate exclude posibilitatea îndeplinirii condițiilor de tipicitate pentru reținerea unei infracțiuni (furt, înșelăciune, abuz de încredere). In al doilea rând, simplul fapt că suma de bani a ajuns în contul inculpatului nu conduce la consumarea infracțiunii de însușirea bunului găsit. La acel moment se putea vorbi într-adevăr de o plată nedatorată. Faptul că ulterior inculpatul a refuzat să restituie suma ajunsă în contul său din eroare și că și-a însușit-o, transferând-o în alte conturi, a condus la realizarea infracțiunii prevăzute de art. 216 alin. (2) C. pen. anterior.

Pentru toate aceste motive apelul inculpatului este nefondat, motiv pentru care va fi respins, urmând ca inculpatul să fie obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 327 din 20 octombrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 460 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 260 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 februarie 2016.