ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 32/A/2016

Asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 8/F din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 104/F din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, formulată de revizuenta A.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că existența celor două contracte de vânzare-cumpărare încheiate de martorul B. autentificate, din 11 iunie 2012 și din 14 iunie 2012 de notarul public C. din municipiul Slatina, județul Olt, și depuse ca înscrisuri noi nu prezintă vreo relevanță juridică în cauză, întrucât valoarea prețului tranzacției realizate de revizuenta cu martorul din dosar nu reprezintă un element constitutiv al infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253

1

alin. (1) C. pen. (1969) pentru comiterea căreia aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 104/F din 30 aprilie 2014 a Curții de Apel Galați, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 262/A din 17 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel revizuenta A.,

arătând că judecătorul fondului nu a răspuns argumentelor invocate în cuprinsul cererii de revizuire. Astfel, în cererea de revizuire s-a invocat o împrejurare nouă, întemeiată pe înscrisuri noi din care rezultă că valoarea bunurilor a căror tranzacționare a fost considerată conflict de interese este mult mai mare decât prețul încasat de revizuenta ceea ce conduce la concluzia că aceasta nu a dobândit niciun folos, ci a înstrăinat bunuri în pierdere. Or, instanța de fond în analiza cererii de revizuire nu s-a raportat la noțiunea de folos din cuprinsul textului incriminator, ci la „cuantum al prețului" ori la „nivel valoric". S-a arătat că noțiunea de folos nu poate avea decât sensul de câștig, de avantaj, de adăugare a unei valori și nu de contraprestație ori pierdere, iar înscrisurile noi, ce nu au fost cunoscute la momentul soluționării inițiale a cauzei, sunt de natură a dovedi inexistența folosului ca element constitutiv al infracțiunii de conflict de interese prevăzut de art. 253

1

C. pen. (1969). Față de aceste aspecte, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate, pronunțarea unei noi hotărâri în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire și rejudecarea cauzei cu consecința achitării revizuentei pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese.

Examinând calea de atac promovată de revizuenta A., atât din prisma motivelor invocate cât și sub toate aspectele, Înalta Curte constată că apelul declarat nu este fondat pentru motivele arătate în continuare.

Astfel, prin cererea de revizuire formulată la data de 5 noiembrie 2014 împotriva sentinței penale nr. 104 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/45/2012, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 262/A din 17 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, condamnata A. a invocat cazul prevăzut de art. 453 lit. a) C. proc. pen., învederând apariția unor împrejurări noi constând în vânzarea de către B. a unor părți din terenul de 50 ha la un preț mult mai mare decât cel la care se încheiase inițial transmisiunea de drepturi succesorale. S-a arătat că diferențele de preț din contractele de vânzare cumpărare autentificate din 11 iunie 2012 și din 14 iunie 2012 și contractul de vânzare cumpărare a drepturilor succesorale cu privire la terenul de 50 ha încheiat între B. și revizuenta fac dovada faptului că aceasta din urmă nu a dobândit nici un folos care să poată constitui element constitutiv al infracțiunii de conflict de interese pentru care fusese condamnată, situație în care se impune achitarea sa.

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., sunt supuse căii extraordinare de atac a revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Totodată, potrivit art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 453 alin. (3) și (4) C. proc. pen. rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este supusă unei triple

condiționări, respectiv trebuie ca faptele sau împrejurările învederate să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza, să fie invocate doar în favoarea persoanei condamnate și să poată dovedi netemeinicia hotărârii pronunțate, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei dispusă prin aceasta.

Pe de altă parte, în vederea stabilirii admisibilității în principiu a unei cereri de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 459 alin. (3) C. proc. pen., instanța examinează dacă: a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455 C. proc. pen.: b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3) C. proc. pen.; c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale: d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv; e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea; f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4) C. proc. pen.

Verificând, din această perspectivă, susținerile apelantei revizuente, Înalta Curte constată că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) C. proc. pen., în sensul că împrejurările la care a făcut trimitere aceasta în cererea formulată nu conduc la stabilirea existenței unor temeiuri legale care să permită revizuirea, neavând aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate.

Astfel, se constată că, prin sentința penală nr. 104 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Galați în Dosarul nr. x/45/2012, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 262/A din 17 septembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpata A. a fost condamnată, printre altele, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 253 alin. (1) C. pen. constând în aceea că în anul 2007, în timp ce soluționa, în calitate de judecător, dosarul civil nr. x/245/2006 al Judecătoriei Iași, a intrat în relații de afaceri cu B., pârât în acea cauză, căruia i-a vândut drepturile succesorale asupra unui teren în suprafață de 50 ha, obținând suma de 210.000 euro, după care a continuat să judece cauza, fără a se abține.

Din examinarea actelor dosarului se observă că unul din motivele de apel formulate de inculpata A. a vizat, în esență, lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, respectiv a folosului obținut de funcționarul public, apelanta arătând că, în urma transmisiunii drepturilor sale succesorale asupra terenului în suprafață de 50 ha, a obținut doar contraprestația echivalentă acestora, care însă excede noțiunii de „foloase de orice natură" din cuprinsul art. 253 C. pen. (1969).

Instanța de apel, analizând aceste susțineri la fila din decizia penală nr. 262/A din 17 septembrie 2014. a arătat că nu poate fi primit motivul de apel în sensul că faptei îi lipsește latura obiectivă deoarece inculpata nu a obținut nici un câștig, beneficiu sau profit, ci doar o contraprestație ca urmare a încheierii unui contract civil licit, fiind exclusă orice suspiciune de interes. Astfel, s-a arătat că inculpata a primit de la pârât „foloase de orice natură", respectiv suma de 210.000 euro pentru vânzarea dreptului ei succesoral asupra a 50 ha, pentru existența infracțiunii de conflict de interese folosul putând fi și unul licit, obținut dintr-o activitate licită, iar tranzacția a avut loc în timp ce inculpata a soluționat un proces în care cumpărătorul era pârât. S-a apreciat că susținerea inculpatei în sensul că nu a încheiat un contract comercial și nici nu a avut raporturi de muncă cu B. nu are relevanță în cauză, întrucât fapta a fost comisă în modalitatea în care prin luarea hotărârii s-a realizat un folos material pentru o persoană din partea căreia a beneficiat de foloase de orice natură. De asemenea, s-a mai arătat că legea nu prevede ca între folosul obținut de funcționarul public și folosul material de care a beneficiat persoana în urma deciziei funcționarului, să existe o legătură, în situația contrară putând fi incidente și alte infracțiuni. În consecință, s-a apreciat că susținerea inculpatei în sensul că nu a realizat un folos ca urmare a hotărârii pronunțate ci ca urmare a vânzării dreptului succesoral, nu înlătură existența infracțiunii de conflict de interese. Instanța de apel a concluzionat că inculpata, prin comiterea faptei, a creat o stare de pericol pentru buna desfășurare a activității de judecată, rezultat care ar fi putut fi împiedicat dacă aceasta s-ar fi abținut de la judecarea cauzei civile în temeiul art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului, chiar dacă în dreptul intern nu exista un caz de incompatibilitate în vederea respectării dreptului la un proces echitabil pentru cealaltă parte din dosar.

Or, raportat la modalitatea de comitere a faptei, astfel cum a fost reținută, și în condițiile în care din această perspectivă, cuantumul contraprestației obținută de inculpată ca urmare a transmisiunii drepturilor succesorale asupra celor 50 ha teren nu a fost valorificat în aprecierea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de conflict de interese, nefiind considerat relevant sub aspectul existenței faptei penale, se constată că împrejurările relevate și contractele de vânzare cumpărare autentificate din 11 iunie 2012 și din 14 iunie 2012, invocate de revizuenta ca mijloace de probă în susținerea cererii de revizuire, nu sunt apte a conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare. Mai mult. contractele menționate fiind încheiate anterior pronunțării hotărârii de condamnare, apelanta revizuenta a avut deja posibilitatea de a le invoca ca apărări de fond, utilizarea lor la acest moment echivalând cu o solicitare de suplimentare a probatoriului administrat în cursul cercetării judecătorești, care însă nu este admisibilă în calea extraordinară de atac a revizuirii.

Așa fiind. Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ de art. 459 alin. (3) C. proc. pen. apreciază că în mod corect, instanța de fond a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnata A.

Contrar susținerilor apărării, se observă că instanța de fond a răspuns argumentelor invocate în cuprinsul cererii de revizuire formulate, arătând motivat de ce nu le poate primi. De altfel, așa cum s-a arătat anterior, critici similare au fost formulate de apărare și în cadrul căii ordinare de atac a apelului (inculpata susținând că contraprestația obținută în urma transmisiunii, prin vânzare, a drepturilor succesorale excede noțiunii de „foloase de orice natură" prevăzută de textul incriminator), ocazie cu care au fost analizate în detaliu și înlăturate ca neavând relevanță în ceea ce privește existența infracțiunii imputate.

Pentru considerentele arătate anterior, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentinței penale nr. 8/F din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, iar, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. având în vedere culpa procesuală a acestuia, o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva sentințe penale nr. 8/F din 28 ianuarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelanta revizuenta la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 ianuarie 2016.