SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE TÓT c. HUNGARY ȘI ITALIA (Depunerea nr. 44746/04) HOTĂRÂREA STASBOURG 5 februarie 2008 FINAL 07/07/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Tòt c. Ungaria și Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința ca o cameră compusă din: Françoise Tulkens, președinte, András Baka, Rıza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimir Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, judecători, Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care s-a deliberat în privat la 15 ianuarie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDIU Cazul a apărut într-o cerere (n. 44746/04) împotriva Republicii Ungarie și a Italiei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl György Tót. La 13 februarie 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului maghiar. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de domnul L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Üröm. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1982 și 1989 a lucrat pentru o companie italiană, dar ca angajat al Hungarocamion, o companie maghiară de transport. Compania italiană a plătit Hungarocamion o anumită sumă lunară care corespunde lucrărilor efectuate de solicitant. Din partea sa, reclamantul a primit salariul de la Hungarocamion prevăzut în contractul său de muncă. Deoarece se presupune că el nu a primit întreaga sumă transferată de societatea italiană la Hungarocamion, reclamantul a inițiat proceduri civile împotriva companiei italiene. Instanțele italiene au constatat în parte pentru el la 19 martie 1997 și, în cele din urmă, la o doua instanță, la 10 mai 2001. Între timp, la 30 aprilie 1993, reclamantul a interzis o acțiune împotriva Hungarocamion în fața Tribunalului de Muncire din Budapesta, susținând că contestatul nu i-a transferat toate banii primiti de la partenerul său italian ca salariu. La 2 februarie, 31 august și 26 octombrie 1994, Curtea de Muncire a avut ședințe. 10. La cererea reclamantului, Tribunalul muncii a suspendat procesul la 10 noiembrie 1994 având în vedere cauza instanței italiene a reclamantului. Procesul a reluat numai la 7 februarie 2000, la cererea reclamantului. 11. La 15 februarie 2000, Tribunalul muncii a invitat reclamantul să prezinte traducerea certificată a documentelor produse în procedura italiană. Reclamantul a respectat acest ordin la 24 mai 2000. 12. La 30 mai și 10 octombrie 2001, 9 ianuarie, 17 aprilie și 11 septembrie 2002, 28 mai și 10 septembrie 2003, Tribunalul muncii a avut ședințe. 13. La 24 septembrie 2003, Curtea de Muncire a respins acțiunea reclamantului, constatând că politica salarială a contestatului a fost în conformitate cu legea în vigoare în momentul respectiv. Curtea de Muncire a se bazat pe dovezi documentare și mărturie furnizată de martori și părți. 14. La apel, Curtea Regională de la Budapesta a susținut hotărârea de primă instanță la 6 mai 2004. 15. La 4 iulie 2004, reclamantul a depus o cerere de reexaminare la Curtea Supremă, care a fost respinsă la 13 aprilie 2005. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 16. „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 17. Guvernul maghiar a contestat acest argument. 18. În ceea ce privește aceste proceduri, perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 30 aprilie 1993 și s-a încheiat la 13 aprilie 2005. Astfel, a durat aproape 12 ani înainte de trei niveluri de competență. Din această perioadă, durata procedurii italiene (de la 10 noiembrie 1994 până la 7 februarie 2000, aproape șase ani și trei luni) ar trebui dedusă deoarece autoritățile maghiare nu au fost responsabile sau în măsură să-i accelereze. În consecință, perioada relevantă este de cinci ani și nouă luni. Admisibilitatea 19. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 21. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 22. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul maghiar nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”. 23. În consecință, a existat o încălcare a art. 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚI ALEGATE A CONVENȚIEI 24. Curtea observă că reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la rezultatul și nejustificarea procedurii. Curtea constată că aceste plângeri sunt, în esență, de natură a patra instanție: nu există nici o indicație în caz că instanțele interne nu au fost imparțiale sau că procedura a fost altfel nejustificată sau arbitrară. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată în sensul art. 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 25. În măsura în care se poate înțelege că plângerea de mai sus este adresată Italiei, Curtea observă că această procedură s-a încheiat la 10 mai 2001 cu decizia finală a instanței de a doua instanță. Cu toate acestea, cererea a fost depusă numai la 8 iulie. 2004. Rezultă că această parte a cererii a fost introdusă în afara termenului de șase luni prevăzut de art. 35 § 1 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. 26. Rezultă că aceste plângeri rămase trebuie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 §§ § 1, 3 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 27. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 28. Reclamantul a solicitat 115.726.753 forints maghiari (HUF) [1] În ceea ce privește prejudiciile materiale și morale. 29. Guvernul maghiar a contestat aceste afirmații. 30. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, pe o bază echitabilă, acordă reclamantului 2,500 EUR pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 31. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3.170 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 32. Guvernul maghiar nu a exprimat un aviz în această chestiune 33. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și în mod necesar și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră oportună atribuirea sumei globale de 400 EUR pentru a acoperi diferitele costuri.Datele implicite 34. Curtea consideră oportun ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. În ceea ce privește aceste motive, Curtea declară în mod inevitabil plângerea privind lungimea excesivă a procedurii admisibile și restul cererii inadmisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) statul maghiar trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2 500 EUR (2 mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 400 EUR (4 sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului maghiar la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 februarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului [1] Aproximativ 458.765 euro (EUR)
SECOND SECTION
TÓT v. HUNGARY AND ITALY
(Application no. 44746/04)
5 February 2008
FINAL
07/07/2008
This judgment will become final in the circumstances set out in Article
44 §
2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.
In the case of Tót v. Hungary and Italy,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Françoise Tulkens,
President,
András Baka,
Rıza Türmen,
Mindia Ugrekhelidze,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
judges,
Françoise Elens-Passos,
Deputy Section Registrar
,
Having deliberated in private on 15 January 2008,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no. 44746/04) against the Republic of Hungary and Italy lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr György Tót.
2.
On 13 February 2007 the Court decided to give notice of the application to the Hungarian Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.
3.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
4.
The applicant was born in 1943 and lives in Üröm.
5.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
6.
The applicant is a retired truck driver. Between 1982 and 1989 he worked for an Italian company, but as the employee of Hungarocamion, a Hungarian transportation company. The Italian company paid Hungarocamion a certain monthly sum corresponding to the work performed by the applicant. For his part, the applicant received the salary from Hungarocamion stipulated in his employment contract.
7.
Since he allegedly did not receive the whole sum transferred by the Italian company to Hungarocamion, the applicant initiated civil proceedings against the Italian company. The Italian courts partly found for him on 19 March 1997 and, finally at second-instance, on 10 May 2001.
8.
Meanwhile, on 30 April 1993 the applicant brought an action against Hungarocamion before the Budapest Labour Court, alleging that the respondent had not transferred to him all the money which it had received from its Italian partner as his salary.
9.
On 2 February, 31 August and 26 October 1994 the Labour Court held hearings.
10.
Upon the applicant’s request, the Labour Court suspended the proceedings on 10 November 1994 in view of the applicant’s Italian court case. The proceedings only resumed on 7 February 2000 at the applicant’s request.
11.
On 15 February 2000 the Labour Court invited the applicant to submit the certified translation of the documents produced in the Italian proceedings. The applicant complied with this order on 24 May 2000.
12.
On 30 May and 10 October 2001, 9 January, 17 April and 11 September 2002, 28 May and 10 September 2003, the Labour Court held hearings.
13.
On 24 September 2003 the Labour Court dismissed the applicant’s action, finding that the respondent’s salary policy had been in compliance with the law in force at the relevant time. The Labour Court relied on documentary evidence and testimony given by witnesses and the parties.
14.
On appeal, the Budapest Regional Court upheld the first-instance decision on 6 May 2004.
15.
On 4 July 2004 the applicant lodged a petition for review with the Supreme Court, which was dismissed on 13 April 2005.
I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
16.
The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:
“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
17.
The Hungarian Government contested that argument.
18.
As regards these proceedings, the period to be taken into consideration began on 30 April 1993 and ended on 13 April 2005. It thus lasted nearly twelve years before three levels of jurisdiction. From this period, the length of the Italian proceedings (from 10 November 1994 until 7 February 2000, nearly six years and three months) should be deducted since the Hungarian authorities were not responsible or able to speed them up. Accordingly, the relevant period is five years and nine months.
A.
Admissibility
19.
The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
B.
Merits
20.
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,
Frydlender v. France
[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
21.
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see
Frydlender
, cited above).
22.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Hungarian Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
23.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.
II.
24.
The Court observes that the applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the outcome and unfairness of the proceedings.
The Court notes that these complaints are essentially of a fourth-instance nature: there is no indication in the case file that the domestic courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair or arbitrary. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
25.
Insofar as the above complaint may be understood to be directed against Italy, the Court observes that these proceedings ended on 10 May 2001 with the final decision of the second-instance court. However, the application was only lodged on 8
July
2004.It follows that this part of the application has been introduced outside the six-month time-limit prescribed by Article 35 § 1 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.
26.
It follows that these remaining complaints must be declared inadmissible pursuant to Article 35 §§ 1, 3 and 4 of the Convention.
III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
27.
Article 41 of the Convention provides:
“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”
A.
Damage
28.
The applicant claimed 115,726,753 Hungarian forints (HUF)
[1]
in respect of pecuniary and non-pecuniary damage.
29.
The Hungarian Government contested these claims.
30.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, on an equitable basis, it awards the applicant EUR 2,500 for non- pecuniary damages.
B.
Costs and expenses
31.
The applicant also claimed EUR 3,170 for the costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court.
32.
The Hungarian Government did not express an opinion on the matter
33.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court finds it appropriate to award the global sum of EUR 400 to cover the various costs.
C.
Default interest
34.
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
1.
Declares
the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;
2.
Holds
that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;
3.
Holds
(a)
that the Hungarian State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article
44
§
2 of the Convention, EUR 2,500 (two thousand five hundred euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 400 (four hundred euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the Hungarian State at the rate applicable at the date of the settlement, plus any tax that may be chargeable;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;
4.
Dismisses
the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 5 February 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Françoise Elens-Passos
Françoise Tulkens
Deputy Registrar
President
[1]
Approximately 458,765 euros (EUR)