CtEDO 05.02.2008 Auto

CASE OF GLÖCKLER AND OTHERS v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
05.02.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF GLÖCKLER AND OTHERS v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE GLÖCKLER ȘI ALȚII v. HUNGARY (Documentul nr. 17628/04) HOTĂRÂREA Strasburg 5 februarie 2008 FINAL 05/05/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Glöckler și alții v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, András Baka, Riza Türmen, Mindia Ugrekhelidze, Vladimir Zagrebsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, judecători, Françoise Elens-Pasos, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 15 ianuarie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 17628/04) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de patru resortisanți maghiari, dl și dna Zoltán Glöckler și dna Zoltán Weich („reclamanții”), la 12 martie 2004. Reclamanții au fost reprezentați de dl Cs. Tímár, avocat practicant în Pécs. Guvernul maghiar („Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 23 noiembrie 2006, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTE Reclamanții s-au născut în 1962, 1966, 1956 și, respectiv, 1954 și trăiesc în Pécs. La 22 septembrie 1993, dl și dna Glöckler au introdus o acțiune împotriva dnei și dlui Zoltán Weich și fratele acestuia, dl László Weich. În contextul unei litigii imobiliare, reclamanții au solicitat invalidarea unui contract de donație executat între respondenți. La 7 decembrie 1993, dl László Weich a murit. Acțiunea a fost ulterior întreruptă. Succesorul acestuia, dl Zoltán Weich, a fost identificat numai de părți într-o prezentare făcută la instanță la 8 septembrie 1995. După trei audieri, la 13 mai 1996, Curtea de district Pécs a constatat pentru reclamanți. La 5 martie 1997, Curtea regională a județului Baranya a anulat această decizie și a trimis cazul la instanța de primă instanță. În reluarea procedurii, la 14 aprilie 1999, Curtea de District a constatat din nou pentru reclamanți, după ce au desfășurat mai multe audieri și a obținut avizul unui expert. 10. La recurs, la 21 septembrie 1999, Curtea Regională a anulat hotărârea de primă instanță și a respins acțiunea reclamanților. 11. La 27 martie 2001, Curtea Supremă a anulat această decizie și a trimis cazul în judecată. 12. În reluarea procedurii de a doua instanță, la 11 septembrie 2001, Curtea Regională a susținut decizia din 14 aprilie 1999. Această decizie a fost susținută de banca de reexaminare a Curții Supreme la 13 ianuarie 2004. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 22 septembrie 1993 și s-a încheiat la 13 ianuarie 2004. Cu toate acestea, Curtea consideră că perioada de un an și nouă luni (de la 7 decembrie 1993 până la 8 septembrie 1995), care corespunde identificarea de către părțile succesorului acestuia, nu poate fi imputată autorităților și trebuie dedusă din lungimea globală. Perioada relevantă este, prin urmare, de opt ani și șase luni pentru trei niveluri de competență. În sensul articolului 35 § 3 din Convenție, Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată, în sensul art. 35 § 3 din Convenție și, de asemenea, nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 18. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 19. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 20. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” 22. Guvernul a contestat cererea. 23. Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărând pe o bază echitabilă, acordă fiecare 3,200 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 24. Reclamanții au solicitat, în comun, 500 000 HUF [2] pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 25. Guvernul a contestat cererea. 26. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată că reclamația privind costurile reclamanților nu a fost justificată de niciun document relevant și, prin urmare, trebuie respinsă. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească fiecare dintre reclamanții, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3,200 EUR (3 mii două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 5 februarie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Pasos Françoise Tulkens Președintele adjunct al grefierului [1] 7.942 euro (EUR) [2] 1,986 EUR

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă