ÎCCJ, decizie (scj.ro #82677)

Legat cu titlu particular sub condiție suspensivă având ca obiect un imobil abuziv naționalizat. Efecte. Calitatea procesuală activă a legatarului de a revendica imobilul Legatul cu titlu particular, instituit asupra unui imobil abuziv naționalizat, sub condiția retrocedării, conferă legatarului calitatea procesuală activă de a revendica imobilul de la stat. Secția civilă, decizia nr.3412 din 9 octombrie 2002 Prin sentința civilă nr.711 din 21 iunie 2000, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D.A.R. care, în contradictoriu cu C.G.M.B., U.V., U.M. și I.A.V., a solicitat instanței să constate că imobilul în litigiu a fost abuziv naționalizat, iar contractul de vânzare-cumpărare prin care pârâta I.A.V.

a dobândit imobilul, precum și contractul de schimb încheiat de aceasta cu pârâții U.V. și U.M. sunt lovite de nulitate absolută. În motivarea sentinței, privitor la excepție, instanța a reținut că certificatul de moștenitor invocat de reclamantă atestă calitatea de legatar cu titlu particular a reclamantei asupra unor bunuri determinate individual în certificat, printre care nu este menționat și apartamentul revendicat, care figurează numai într-un codicil întocmit de numita H.P.S. la 5 iulie 1994 și care conține legate cu titlu particular privind șase imobile, toate afectate de condiția suspensivă ca aceste imobile să-i revină testatoarei prin “desnaționalizare”. În conformitate cu prevederile art.925 C.civ., prima instanță a reținut că dispoziția testamentară din codicil este făcută sub condiție suspensivă și devine caducă în cazul în care legatarul a murit înaintea îndeplinirii condiției.

Întrucât, în cauză, testatoarea a decedat înainte de îndeplinirea condiției, s-a apreciat că legatul invocat de reclamantă având ca obiect apartamentul revendicat este caduc, astfel încât reclamanta nu are calitate procesuală activă în cauză. Prin decizia nr.35 din 24 ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința tribunalului și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, cu motivarea că tribunalul a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 925 C.civ., întrucât acest text se referă la decesul legatarului înainte de îndeplinirea condiției suspensive, ceea ce nu este cazul în speță. Recursurile declarate de pârâții I.A., U.V.

și U.M. sunt nefondate. Astfel, recurenții au susținut, în esență, că soluția instanței de apel este greșită, deoarece intimata nu este legatară asupra apartamentului revendicat decât sub condiția suspensivă a revenirii imobilului în patrimoniul testatoarei, care însă a decedat înaintea îndeplinirii acestei condiții. De asemenea, au mai susținut că art. 978 C.civ., invocat de instanța de apel în motivare, nu se aplică interpretării testamentelor, astfel încât, în mod greșit instanța de apel a reținut, în baza art. 1016 C.civ. că, în speță, acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare și conservare a dreptului de proprietate.

Totodată, decizia instanței de apel a fost criticată și pentru considerentul că nu s-a făcut nici o referire în motivare la art. 926 C.civ., text pe care reclamanta și-a fondat apelul, fiind examinat doar art. 925 C.civ., iar, pe de altă parte, din certificatul de moștenitor depus la dosar nu rezultă și calitatea de moștenitoare a reclamantei asupra apartamentului în litigiu.

În speță, testamentul, ca act juridic unilateral mortis causa, cuprinde atât două legate - unul având ca obiect un apartament situat în imobilul din litigiu și celălalt un loc de veci, ambele fiind pure și simple, adică neafectate de nici o modalitate -, cât și legatele menționate în codicil – parte integrantă a testamentului care se supun acelorași reguli și au aceeași valoare juridică ca și testamentul – având ca obiect mai multe bunuri individual determinate, printre care și apartamentul revendicat de reclamantă, deci tot legate cu titlu particular, dar toate afectate de condiția suspensivă “dacă vor reveni la proprietar prin desnaționalizare”. Beneficiara testamentului, a legatelor pure și simple, ca și a legatelor sub condiție suspensivă, este intimata – reclamantă.

La data întocmirii testamentului, 26 iunie 1975, posibilitatea revenirii imobilelor în patrimoniul foștilor proprietari nu exista, dar ulterior o atare posibilitate a apărut și, în temeiul ei, la 5 iulie 1994, testatoarea a redactat codicilul. De altfel, autoarea testamentului a și valorificat posibilitatea redobândirii imobilelor naționalizate în baza Decretului nr.92/1950, promovând o acțiune în instanță pentru obținerea apartamentului nr.1 din imobilul aflat în litigiu, finalizată după decesul ei, printr-o hotărâre judecătorească. În calitate de titulară a legatelor sub condiție suspensivă, intimata-reclamantă este îndreptățită să acționeze în instanță, în temeiul art.1016 C.civ., corect evocat de instanța de apel, potrivit căruia “creditorul poate, înainte de îndeplinirea condiției, să exercite toate actele conservatoare dreptului său”.

Actele de conservare înglobează toate actele prin care se tinde la evitarea pierderii materiale sau dispariției juridice a unui drept, iar “desnaționalizarea”, la care face referire codicilul, nu se produce de drept, adică în puterea legii, ceea ce face necesară promovarea unei acțiuni prin care legatara reia exercițiul dreptului de proprietate, drept pe care autoarea ei, dacă se dovedește o naționalizare abuzivă a imobilului, nu l-a pierdut niciodată. Din acest motiv, în condițiile analizate, acțiunea în revendicare poate constitui un mijloc de apărare și, sub un anumit aspect, chiar de conservare a dreptului de proprietate, cum a calificat-o instanța de apel. În acest context, este fără relevanță juridică susținerea recurenților U.V.

și U.M., în sensul că instanța de apel a omis a analiza prevederile art.926 C.civ., chiar dacă a fost evocat de intimata-reclamantă în apelul ei, iar, pe de altă parte, prevederile art.978 C.civ. conțin reguli de interpretare nu doar a convențiilor, ci a oricărui act juridic, inclusiv a unui act juridic unilateral mortis causa, cum este testamentul. În ceea ce privește art.925 C.civ., textul se referă la legatar, iar nu la testator, cum greșit a reținut tribunalul, în sensul că legatarul trebuie să fie în viață atât în momentul decesului testatorului, cât și în momentul îndeplinirii condiției suspensive care se poate realiza oricând, înainte sau după decesul testatorului.