ÎCCJ, decizie (scj.ro #82677)

Legat cu titlu

particular sub condiție suspensivă având ca obiect un imobil abuziv

naționalizat.  Efecte. Calitatea procesuală activă a legatarului de a

revendica imobilul

Legatul cu titlu particular,

instituit asupra unui imobil abuziv naționalizat, sub condiția

retrocedării, conferă legatarului calitatea procesuală activă de a revendica

imobilul de la stat.

Secția

civilă, decizia nr.3412 din 9 octombrie 2002

Prin sentința civilă nr.711 din 21 iunie 2000, Tribunalul București a admis

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D.A.R. care, în

contradictoriu cu C.G.M.B., U.V., U.M. și I.A.V., a solicitat instanței să constate

că imobilul în litigiu a fost abuziv naționalizat, iar contractul de

vânzare-cumpărare prin care pârâta I.A.V. a dobândit imobilul, precum și

contractul de schimb încheiat de aceasta cu pârâții U.V. și U.M. sunt lovite de

nulitate absolută.

În

motivarea sentinței, privitor la excepție, instanța a reținut că certificatul

de moștenitor invocat de reclamantă atestă calitatea de legatar cu titlu

particular a reclamantei asupra unor bunuri determinate individual în

certificat, printre care nu este menționat și apartamentul revendicat, care

figurează  numai într-un codicil întocmit de numita H.P.S.  la 5

iulie 1994 și  care conține legate cu titlu particular privind șase

imobile, toate afectate de condiția suspensivă ca aceste imobile să-i revină

testatoarei prin “desnaționalizare”.

În conformitate cu prevederile art.925 C.civ., prima instanță a reținut că

dispoziția testamentară din codicil este făcută sub condiție suspensivă și

devine caducă în cazul în care legatarul a murit înaintea îndeplinirii

condiției. Întrucât, în cauză, testatoarea a decedat înainte de îndeplinirea

condiției, s-a apreciat că legatul invocat de reclamantă având ca obiect

apartamentul revendicat este caduc, astfel încât reclamanta nu are calitate

procesuală activă  în cauză.

Prin decizia nr.35 din 24 ianuarie 2001, Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, a admis apelul reclamantei, a desființat sentința tribunalului și

a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal, cu motivarea că tribunalul a

făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 925 C.civ., întrucât acest text se

referă la decesul legatarului înainte de îndeplinirea condiției suspensive,

ceea ce nu este cazul în speță.

Recursurile declarate de pârâții I.A., U.V. și U.M. sunt nefondate.

Astfel, recurenții au susținut, în esență, că soluția instanței de apel este

greșită, deoarece intimata nu este legatară asupra apartamentului revendicat

decât sub condiția suspensivă a revenirii imobilului în patrimoniul

testatoarei, care însă a decedat înaintea îndeplinirii acestei condiții. De

asemenea, au mai susținut că art. 978 C.civ., invocat de  instanța de apel

în motivare, nu se aplică interpretării testamentelor, astfel încât, în mod

greșit instanța de apel a reținut, în baza art. 1016 C.civ. că, în speță,

acțiunea în revendicare este un mijloc de apărare și conservare a dreptului de

proprietate. Totodată, decizia instanței de apel a fost criticată și pentru

considerentul că nu s-a făcut nici o referire în motivare la art. 926 C.civ.,

text pe care reclamanta și-a fondat apelul, fiind examinat doar art. 925 C.civ.,

iar, pe de altă parte, din certificatul de moștenitor depus la dosar nu rezultă

și calitatea de moștenitoare a reclamantei asupra  apartamentului în

litigiu.

În speță,

testamentul, ca act juridic unilateral mortis causa, cuprinde atât  două

legate -  unul având ca obiect un apartament situat în imobilul din

litigiu și celălalt un loc de veci, ambele fiind pure și simple, adică

neafectate de nici o modalitate -, cât și legatele menționate în codicil –

parte integrantă a testamentului care se supun acelorași reguli și au aceeași

valoare juridică ca și testamentul – având ca obiect mai multe bunuri

individual determinate, printre care și apartamentul revendicat de reclamantă,

deci tot legate cu titlu particular, dar toate afectate de condiția suspensivă

“dacă vor reveni la proprietar prin desnaționalizare”.

Beneficiara testamentului, a legatelor pure și simple, ca și a legatelor sub

condiție suspensivă, este intimata – reclamantă.

La data întocmirii testamentului, 26 iunie 1975,  posibilitatea revenirii

imobilelor în patrimoniul foștilor proprietari nu exista, dar ulterior o atare

posibilitate a apărut și, în temeiul ei, la 5 iulie 1994, testatoarea a

redactat codicilul. De altfel, autoarea testamentului a și valorificat

posibilitatea redobândirii imobilelor naționalizate în baza Decretului

nr.92/1950, promovând o acțiune în instanță pentru obținerea apartamentului

nr.1 din imobilul aflat în litigiu, finalizată după decesul ei, printr-o

hotărâre judecătorească.

În calitate de titulară a legatelor sub condiție suspensivă, intimata-reclamantă

este îndreptățită să acționeze în instanță, în temeiul  art.1016

C.civ., corect evocat de instanța de apel, potrivit căruia “creditorul poate,

înainte de îndeplinirea condiției, să exercite toate actele conservatoare

dreptului său”.

Actele de conservare înglobează toate actele prin care se tinde la evitarea

pierderii materiale sau dispariției juridice a unui drept, iar

“desnaționalizarea”, la care face referire codicilul, nu se produce de drept,

adică în puterea legii, ceea ce face necesară promovarea unei acțiuni prin care

legatara reia exercițiul dreptului de proprietate, drept pe care autoarea ei,

dacă se dovedește o naționalizare abuzivă a imobilului, nu l-a pierdut

niciodată.

Din acest motiv, în condițiile analizate, acțiunea în revendicare poate

constitui un mijloc de apărare și, sub un anumit aspect, chiar de conservare a

dreptului de proprietate, cum a calificat-o instanța de apel.

În acest

context, este fără relevanță juridică susținerea recurenților U.V. și U.M., în

sensul că instanța de apel a omis a analiza prevederile art.926 C.civ., chiar

dacă a fost evocat de intimata-reclamantă în apelul ei, iar, pe de altă parte,

prevederile art.978  C.civ. conțin reguli de interpretare nu doar a

convențiilor, ci a oricărui act juridic, inclusiv a unui act juridic unilateral

mortis causa, cum este testamentul. În ceea ce privește art.925 C.civ., textul

se referă la legatar, iar nu la testator, cum greșit a reținut tribunalul, în

sensul că legatarul trebuie să fie în viață atât în momentul decesului

testatorului, cât și în momentul îndeplinirii condiției suspensive care se

poate realiza oricând, înainte sau după decesul  testatorului.