ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2469/2020

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu sub nr. x/2016, la 30.03.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. - Redactor Șef la cotidianul "C." și S.C. C. S.A., a solicitat instanței ca, prin sentința ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților să-i plătească suma de 15.000 RON daune morale, obligarea pârâților să înlăture din mediul online articolul denigrator, inclusiv comentariile și să recunoască în ziarul "C." inclusiv online că cele relatate despre ea în articolul "Inspectorul cu handicap … " din 26.02.2016, nu sunt adevărate, obligarea pârâților să publice pe cheltuiala lor dispozitivul hotărârii pronunțate de instanță în cazul admiterii acțiunii, în trei ziare locale, inclusiv online.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 9240 din 28 noiembrie 2016, Judecătoria Târgu Jiu, secția civilă a respins acțiunea reclamantei. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia nr. 1582 din 6 octombrie 2017, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul exercitat în cauză. Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A..

Hotărârea pronunțată de instanța de recurs Prin încheierea de ședință de la 6 iunie 2018, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a dispus suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la pronunțarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018 conexat cu dosarul nr. x/2018, cu termen de judecată la 18 iunie 2018. La termenul din data de 12 septembrie 2018, cauza a fost repusă pe rol, iar recursul formulat de recurenta reclamantă A. împotriva încheierii de suspendare din 6 iunie 2018 a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost suspendată cauza până la soluționarea acestui recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin decizia nr. 1167 din 4 decembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a constatat perimat recursul exercitat în speță. 4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1167 din 4 decembrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A.. În cuprinsul cererii de recurs, recurenta a susținut, în esență, că, în mod greșit, s-a dispus perimarea cauzei, date fiind dispozițiile art. 418 alin. (1) C. proc. civ.. Din calculul termenului de perimare de 6 luni este exclusă perioada cuprinsă între 12.09.2018, când a fost suspendat pentru a doua oară în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. recursul pe fond și 19.11.2019, când instanța supremă a soluționat recursul reclamantei împotriva încheierii de suspendare din 12.09.2018. În perioada 12.09.2018-19.11.2019 și până la 04.12.2019, când s-a dispus perimarea, au fost efectuate de către recurentă, de ceilalți pârâți și de către instanțe - Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, mai multe acte de procedură. În perioada 06.06.2018, când s-a dispus prima suspendare și până la 31.01.2019, data soluționării recursului împotriva acestei încheieri, au fost efectuate acte de procedură în dosarul nr. x/2016, o parte din acestea suprapunându-se cronologic peste cele efectuate în dosarul nr. x/2016. Recurenta a declarat recurs și împotriva celei de-a doua suspendări tocmai pentru a evita perimarea, astfel că hotărârea de perimare este nelegală prin aceea că instanța a dispus perimarea înainte de împlinirea termenului legal de 6 luni. În drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 4 C. proc. civ. La 27 ianuarie 2020, recurenta a depus o completare la motivele de recurs, prin care a arătat că instanța a dispus, în mod nelegal, perimarea judecării recursului, fără a ține seama de ultimele acte de procedură îndeplinite de reclamantă și de către instanța supremă în dosarul nr. x/2016. Ultimul act de procedură îndeplinit de Înalta Curte de Casație și Justiție este comunicarea deciziei nr. 2130/2019, care s-a făcut la 17.01.2020, conform mențiunilor de pe ștampilă, deci, ulterior perimării. Ultimul act de procedură făcut de recurentă este o cerere scrisă datată 27.11.2019, prin care a solicitat instanței repunerea pe rol și judecarea pe fond a recursului. În cuprinsul deciziei de perimare, instanța nu menționează despre cel de-al doilea recurs declarat în 06.03.2019 împotriva celei de-a doua suspendări, astfel că instanța a calculat greșit termenul de perimare numai în raport de data comunicării soluției în ce privește recursul împotriva primei suspendări, fără să țină cont de data soluționării și comunicării celui de-al doilea recurs împotriva celei de-a doua suspendări, care a fost soluționat de Înalta Curte în 19.11.2019, hotărârea fiindu-i comunicată recurentei la 17.01.2020, ulterior perimării. Formularea celui de-al doilea recurs reprezintă un act de procedură îndeplinit în interiorul termenului de perimare și întrerupe cursul perimării potrivit art. 417 C. proc. civ. De la momentul când s-a dispus prima suspendare și până în 04.12.2019, când s-a pronunțat perimarea, precum și, în continuare, până la 17.01.2020, au fost efectuate în mod continuu acte de procedură în dosar. Potrivit dispozițiilor art. 418 alin. (1) C. proc. civ., perioada de timp cuprinsă între 06.06.2018 și 17.01.2020 nu intră în calculul termenului de perimare de 6 luni, astfel că instanța a dispus, în mod nelegal, perimarea, invocând culpa părților, ceea ce nu s-a dovedit în cauză. Recurentei nu i se poate imputa vreo culpă, în condițiile în care a depus la dosarul cauzei numeroase cereri și înscrisuri, prin care a solicitat repunerea pricinii pe rol și continuarea judecății, întrucât interesul său a fost de a se pronunța o hotărâre pe fondul litigiului, aceasta nefiind citată pentru termenul la care s-a pronunțat soluția de perimare cu mențiunea că se va discuta perimarea, fiindu-i suprimat dreptul de a aduce dovezi contra perimării. Arată că, din cauza stării de sănătate, nu s-a putut deplasa la instanță, iar situația financiară nu i-a permis să-și angajeze un apărător ales. De asemenea, din componența dosarelor ce vizează prezenta cauză, lipsește dosarul de recurs împotriva celei de-a doua suspendări. Or, despre acest dosar, nu se menționează în hotărârea de perimare și s-a calculat greșit termenul de perimare, doar în raport de recursul împotriva primei suspendări. Mai mult, instanța nu a așteptat să se împlinească termenul de 5 zile de declarare a recursului, care a fost promovat la 06.12.2019, și a perimat în mod greșit cauza.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 17 septembrie 2020, s-a admis, în principiu, recursul și s-a fixat termen pentru judecarea recursului la 19 noiembrie 2020 ianuarie 2021, cu citarea părților, în sedință publică. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce succedă. Din examinarea criticilor formulate de către recurentă, Înalta Curte apreciază, în aplicarea dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., că deși acesta a indicat motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești -, criticile dezvoltate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia - prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, în speță, susținându-se greșita aplicare a normelor procedurale ce reglementează sancțiunea perimării. Se constată că judecata recursului declarat de reclamantă a fost suspendată în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., prin încheierea din 06.06.2018, până la pronunțarea hotărârii prealabile de către Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018 conexat cu dosarul nr. x/2018, cu termen de judecată la 18 iunie 2018. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta, arătând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 520 alin. (4) C. proc. civ. La termenul din data de 12 septembrie 2018, cauza a fost repusă pe rol, iar recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii de suspendare din 6 iunie 2018 a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție și a fost suspendată cauza până la soluționarea acestui recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. Prin decizia civilă nr. 239/31.01.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 6 iunie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, pronunțate în dosarul nr. x/2016. Recurenta a declarat recurs și împotriva încheierii din 12 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, prin care a fost suspendată cauza, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea recursului declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare din 6 iunie 2018. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă învestită cu recursul exercitat împotriva încheierii din 12 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 2130 din 19 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016 a constatat nul recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 12 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă în dosarul nr. x/2016. Art. 417 C. proc. civ. prevede astfel: "Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului făcut de partea care justifică un interes." Or, cererea de recurs împotriva încheierii de suspendare din 12 septembrie 2018 reprezintă un act de procedură îndeplinit de către reclamantă în vederea continuării judecății. Totodată, Înalta Curte constată că legea nu circumstanțiază natura actului de procedură îndeplinit de partea care justifică un interes; pe de altă parte, singura condiție care reiese din textul citat privește însușirea acelui act de procedură de a atesta ieșirea părții dintr-o pasivitate culpabilă și că aceasta intenționează continuarea judecății sau reluarea procedurii judiciare. Înalta Curte constată că măsura suspendării dispuse prin încheierea recurată ar fi avut aptitudinea de a declanșa curgerea termenului de perimare, sancțiune procedurală ce ar fi intervenit în cazul în care pricina ar fi rămas în nelucrare din vina părților, timp de 6 luni, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza care a provocat suspendarea, anume până la momentul pronunțării deciziei nr. 239 din 31 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost soluționat recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare din 6 iunie 2018, în raport cu prevederile art. 413 alin. (2) C. proc. civ., iar nu de la momentul comunicării deciziei nr. 239/2019, cum greșit a reținut instanța de perimare. În speță, suspendarea pe temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. a fost dispusă la termenul din 12 septembrie 2018, iar termenul de la care curgea perimarea era momentul rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza care a provocat suspendarea, anume decizia nr. 239 din 31 ianuarie 2019, însă, la data de 19 martie 2019, mai înainte de împlinirea termenului de perimare (ce s-ar fi împlinit la 31 iulie 2019), recurenta-reclamantă a declarat recurs împotriva încheierii de suspendare din 12 septembrie 2018, arătând că în cauză, prin suspendarea repetată a judecării cauzei, i se încalcă dreptul la un proces echitabil. Prin urmare, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost formulată înainte de împlinirea termenului de perimare, iar aceasta, prin ea însăși are valoarea unui act de procedură de natură a întrerupe curgerea termenului de perimare, până la soluționarea definitivă a cererii de recurs împotriva încheierii de suspendare, dată de care curge un nou termen de perimare. Așa cum s-a menționat mai sus, dosarul nr. x/2016, ce a avut ca obiect recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii de ședință din 12 septembrie 2018 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost soluționat definitiv prin decizia civilă nr. 2130/19.11.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă prin care a fost constatat nul recursul. Fiind o decizie dată în recurs, aceasta este definitivă de la data pronunțării sale, așadar de la 19.11.2019, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Raportat la acest moment, rezultă că termenul de perimare a cererii de recurs nu era împlinit la data pronunțării deciziei recurate, ci s-ar fi împlinit la data de 19.07.2020, termenul de perimare fiind de 6 luni de la data la care pricina a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., iar cursul perimării ar fi fost suspendat în perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României în perioada 16 martie 2020 - 14 mai 2020 (conform Decretului nr. 195/2020 al Președintelui Românie privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a Decretului Președintelui României nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României). Din considerentele deciziei recurate reiese că instanța de perimare s-a raportat, în mod nelegal, doar la recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii de suspendare din 6 iunie 2018 și la data de 5 martie 2019, dată la care i-a fost comunicată reclamantei decizia nr. 239/31.01.2019 prin care a fost soluționat acest recurs ca moment de la care ar fi curs termenul de perimare, fără a se raporta și la cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă împotriva încheierii de suspendare din 12 septembrie 2018, soluționată la 19 noiembrie 2019, prin decizia nr. 2130/2019, act întreruptiv al cursului de perimare care a fost efectuat de către reclamantă, recurentă în cauza suspendată (și, implicit, parte care justifică un interes, în înțelesul art. 417 C. proc. civ.) la instanța pe rolul căruia se afla procesul a cărei judecată a fost suspendată și pentru care se urmărea evitarea sancțiunii procedurale în discuție. Astfel, momentul comunicării deciziei nr. 239/31.01.2019 nu putea fi luat în considerare pentru declanșarea curgerii termenului de perimare, atâta timp cât recurenta-reclamantă, ca parte interesată în continuarea judecății în fața Curții de Apel Craiova, a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare din 12.09.2018, ceea ce, din perspectiva atitudinii subiective a părților cauzei suspendate, exclude posibilitatea reținerii vreunui motiv culpabil pentru lăsarea cauzei în nelucrare. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, întrucât nu a observat întreruperea cursului perimării pe temeiul art. 417 C. proc. civ., reținând, contrar regulilor de procedură anterior enunțate, că prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni din motive imputabile părții și că nu a mai fost îndeplinit niciun act de procedură în vederea continuării judecării cauzei de la momentul comunicării deciziei nr. 231/2019. Pornind de la această falsă premisă, în mod nelegal s-a reținut intervenirea sancțiunii procedurale a perimării cererii de recurs, printr-o greșită aplicare a art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Ca atare, constatarea perimării recursului declarat de reclamantă prin decizia pronunțată la 04.12.2019, așadar înainte de împlinirea termenului de perimare - 19.07.2020, reprezintă o neregularitate de natură a atrage sancțiunea nulității prevăzute de art. 175 alin. (1) C. proc. civ. În consecință, în temeiul art. 497 rap. la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va dispune casarea deciziei recurate, cu trimiterea cauzei aceleiași instanțe pentru continuarea judecării recursului, pe temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,