ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1375/2021
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1375/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 16 iunie 2021
Deliberând cu privire la cererea formulată de petentul A. privind suspendarea judecării dosarului nr. x/2021, până la soluționarea cererii de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică, și constatând că această din urmă cerere a fost soluționată în ședința din camera de consiliu de la data de 16 iunie 2021, prin decizia nr. 1374, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte va respinge cererea formulată de petentul A. privind suspendarea judecării dosarului nr. x/2021, până la soluționarea cererii de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică, ca rămasă fără obiect.
Deliberând cu privire la cererea formulată de petentul A. privind suspendarea judecării dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Zalău, până la soluționarea cererii de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 11 mai 2021, sub nr. x/2021, petentul A. a solicitat strămutarea judecării pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Zalău.
În cadrul cererii de strămutare, petentul A. a formulat cerere de suspendare a judecății dosarului, până la soluționarea cererii de strămutare a acestui dosar.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 143 din C. proc. civ.:
"La solicitarea celui interesat, completul de judecată poate dispune, dacă este cazul, suspendarea judecății procesului, cu darea unei cauțiuni în cuantum de 1000 RON."
Reiese, așadar, că legiuitorul a atribuit competența de soluționare a cererii de suspendare, formulate în condițiile art. 143 din C. proc. civ., instanței competente să soluționeze cererea de strămutare.
Prin decizia nr. 1374 din 16 iunie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării pricinii care formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Zalău, întemeiată pe motive de bănuială legitimă, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 131 coroborate cu art. 142 și art. 143 C. proc. civ., dat fiind că suspendarea judecării cauzei a cărei strămutare se solicită este un incident procedural în cadrul procesului de strămutare, instanța competentă material a soluționa cauza este Curtea de Apel Cluj, instanță în favoarea căreia va opera prezenta declinare de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petentul A. privind suspendarea judecării dosarului nr. x/2021, până la soluționarea cererii de strămutare întemeiată pe motive de siguranță publică, ca rămasă fără obiect.
Declină cererea formulată de petentul A. privind suspendarea judecării dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Zalău, până la soluționarea cererii de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă, în favoarea Curții de Apel Cluj.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2021.