ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5479/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.05.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR (F.G.A.) a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 5794/03.05.2017 a FGA, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:

- anularea Deciziei nr. 5794 de respingere la plată a sumei de despăgubire cuvenită, emisă de intimata F.G.A. în data de 03.05.2017, cât și

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la plata sumelor cuvenite, așa cum a fost dispus de către instanța de judecată a Curții de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 810/A din 23.06.2016.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 5034 pronunțată în data de 19 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAȚILOR, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 5034 din data de 19 decembrie 2017 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal a formulat recurs reclamantul A., fără a încadra criticile sale în cazurile limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., menționând doar generic dispozițiile art. 490 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., prevederile C. civ., ale celui de procedură civiă, ale Legii nr. 213/2015, ale Legii nr. 503/2004 și Norma ASF nr. 16/2015.

A susținut recurentul - reclamant, în cadrul criticilor sale că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Sentința Penală nr. 58/05.04.2016 a Judecătoriei Ineu pronunțată în cauza dosarului nr. x/2015 a fost desființată de Curtea de Apel Timișoara prin decizia penală nr. 810/23.06.2016, instanță care, în temeiul prevederilor art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen. a rejudecat în fond cauza și a pronunțat o nouă hotărâre, modificând astfel cele dispuse de prima instanță, nașterea dreptului său de creanță fiind deci concomitentă cu motivarea acestei decizii, acesta fiind momentul de la care au putut fi cu exactitate cunoscute întinderea, cuantumul și debitorul său exact.

O hotărâre judecătorească desființată nu poate produce nici un fel de efecte juridice, ea nu mai există din momentul desființării sale, prin urmare, această motivare a instanței de fond este nu doar netemeinică, ci și nelegală, fiind de natură a-i pricinui vătămări ce nu pot fi îndreptate decât prin casarea acestei sentințe și aplicarea corectă a normelor legale incidente în cauză.

Mai mult, susține recurentul că instanța de fond încearcă în mod total nelegal și nejustificat să argumenteze teza susținută de Fondul de Garantare a Asiguraților, transformându-se astfel într-un veritabil apărător al acestei părți, iar prin motivarea de această manieră a hotărârii, solicită a se constata nu numai încălcarea unor norme de drept material, dar și o depășire a atribuțiilor legale cu care a fost învestită, când a dat credit doar acestor apărări ale intimatei Fondul de Garantare al Asiguraților, în detrimentul tuturor probelor din dosarul cauzei.

Sentința penală a Judecătoriei Ineu fusese atacată cu apel atât de inculpat cât și de partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L. (beneficiara poliței de asigurare RCA încheiată la C.) iar ambele apeluri fuseseră admise, prin urmare, până la comunicarea Deciziei CA Timișoara nu se putea cunoaște cu exactitate nici existența și nici întinderea dreptului său de creanță, contrar presupunerii injuste și părtinitoare a instanței de fond care a pronunțat o hotărâre nelegală.

Apreciază că instanța a nesocotit atât prevederile art. 424 alin. (4) C.pr.penală, care impune în mod imperativ că decizia instanței de apel se comunică părților, cât și dispozițiile art. 14 din Legea nr. 213/2015, care, de asemenea, impun în mod imperativ că cererea de despăgubire adresată Fondului de Garantare a Asiguraților trebuie să fie motivată și să fie formulată în termen de 90 de zile de la nașterea dreptului de creanță, iar creanța trebuie să îmbrace toate cele trei forme juridice cerute de lege pentru a putea fi executată: să fie certă, lichidă și exigibilă.

Solicită astfel admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea în totalitate a acțiunii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamant a formulat întâmpinare intimatul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, în cadrul căreia solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii atacate, ca legală și temeinică.

Susține în esență intimatul că sentința penală nr. 58/05.04.2016 a rămas definitivă la data de 23.06.2016, prin decizia penală nr. 810/A/23.06.2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, petentul înțelegând să formuleze cererea de plată la data de 23.09.2016, peste termenul de 90 de zile stabilite de legislație, ultima zi de depunere a cererii fiind 22.09.2016.

În prezenta cauză, nu este vorba despre o prescripție a dreptului la acțiune ci, FGA a respins cererea de plată ca fiind tardiv formulată conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, după expirarea termenului de 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță, respectiv 23 iunie 2016, data pronunțării deciziei penale nr. 810 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015.

Raportat la această dată -23 iunie 2016- ultima zi de depunere a cererii de plată a FGA a fost data de 22 septembrie 2016.

Invocă în acest sens dispozițiile art. 552 alin. (1) C. proc. pen., conform cărora hotărârea instanței de apel și cea pronunțată în calea de atac a contestației rămân definitive la data pronunțării, atunci când apelul și respectiv, contestația au fost admise și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel sau a organului judiciar competent să soluționeze contestația.

Spre deosebire de hotărâtea instanței de fond, care devine definitivă la momente diferite, în funcție de situațiile concrete apărute în practică, hotărârea instanței de apel sau cea care se pronunță în contestație devine definitivă și dobândește autoritate de lucru judecat la data pronunțării.

Solicită astfel respingerea recursului și menținerea, ca temeinică și legală a sentinței de fond.

Răspunsul la întâmpinare.

Recurentul - reclamant a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului-pârât, în cuprinsul căreia combate susținerile acestuia, menționând în esență că, într-adevăr, conform prevederilor art. 552 alin. (1) C. proc. pen., hotărârea instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, atunci când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața instanței de apel, numai că acest moment nu coincide cu nașterea efectivă a dreptului recurentului-reclamant de creanță, așa cum cu rea intenție încearcă să susțină intimatul-pârât.

Invocă astfel dispozițiile art. 424 alin. (5) și 581 C. proc. pen. precum și dispozițile art. 662 și 663 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 27 octombrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înalta Curte, înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul -reclamant, pe fondul recursului, urmează a analiza cu prioritate regularitatea învestirii sale cu această cale de atac, constatând neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității, întrucât cererea de recurs a fost insuficient timbrată.

Verificând actele și lucrările dosarului sub acest aspect, reține Înalta Curte că, deși prin cererea de recurs recurentul nu a încadrat expres criticile sale în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor sale de recurs a susținut că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești. Ori, aceste critici pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., pentru care legiuitorul, prin art. 24 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a stabilit cuantumul acestei taxe la suma de 200 RON, câte 100 RON pentru fiecare motiv de recurs invocat, astfel:

"Art. 24 .(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestatăî, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON".

Prin cererea de recurs recurentul a menționat că timbrarea recursului se va face" din motive obiective, până cel mai târziu la primul termen de judecată", deși, dispozițiile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că " taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat".

Cum recurentul- reclamant nu a timbrat anticipat recursul, aceasta a fost legal citat la data de 17 mai 2018 cu mențiunea de a timbra recursul cu 100 taxă judiciară de timbru, obligație căreia s-a conformat la data de 04.06.2018, depunând la dosar o chitanță de plată a taxei judiciare de timbru în valoare de 100 RON (dosar recurs verso).

Ulterior, s-a apreciat că, față de cele 2 motive de recurs invocate, se impune suplimentarea taxei judiciare de timbru de către recurentul-reclamant, cu suma de 100 RON, sens în care, succesiv, la data de 11.08.2020, prin Adresa primită de parte la data de 17.08.2020 (dosar recurs), apoi la data de 08.10.2020, prin Adresa primită de parte la data de 12.10.2020 (dosar) și la data de 22 octombrie 2020, pe e-mailul apărătorului ales al recurentului - reclamant (filele x) i s-a adus la cunoștință recurentului obligația de a completa taxa judiciară de timbru cu suma de 100 RON, sub sancțiunea anulării cererii de recurs, ca insuficient timbrată, partea neconformându-se însă.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

De asemenea, potrivit art. 197 C. proc. civ. "În cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii."

Se reține astfel că actele normative referitoare la taxele de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor de timbru corespunzătoare.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte constată că prezenta cerere de recurs nu este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurent, o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și de asemenea, nici nu a fost formulată o cerere de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispozițiile art. 42 alin. (2) din același act normativ.

Astfel, observând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurentul - reclamant a fost legal citat pentru acest termen de judecată cu mențiunea completării taxei judiciare de timbru, cu suma de 100 RON, fără ca partea să se conformeze însă dispozițiilor date de instanță, observând deopotrivă că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus, va dispune anularea recursului, ca insuficient timbrat, făcând aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 5034 din 19.12.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca insuficient timbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2020 .