ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.10.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1972/2020

HOTĂRÂRE
14.10.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1972/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita la 30 iulie 2018 sub nr. x/2018, reclamantul MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin Primar, a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 351.000 RON, cu titlu de despăgubiri; totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1455 din 24 octombrie 2018, pronunțată de Tribunalul Harghita, secția Civilă în dosarul nr. x/2018, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 62/A din 5 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respins apelul declarat de reclamantul MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC împotriva sentinței civile nr. 1455 din 24 octombrie 2018, pronunțate de către Tribunalul Harghita în dosarul nr. x/2018.

Reclamantul a declarat recurs împotriva acestei decizii, motivele fiind, în esență, următoarele:

În opinia recurentului, instanța de apel a pronunțat hotărârea cu aplicarea greșită a dispozițiilor 1082 din C. civ. de la 1864.

În acest sens, recurentul arată că s-a reținut, în mod greșit, că neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către societatea A. S.R.L. s-ar fi datorat faptei recurentului.

Potrivit recurentului, conform H.G. nr. 349/2005, fondul pentru închiderea depozitului de deșeuri și urmărirea acestuia postînchidere se alimentează dintr-o cotă parte din tarifele de depozitare care se stabilește inițial prin proiect și se recalculează la cel mult 3 ani în vederea asigurării sumei stabilite prin proiect. Astfel, dacă se constată că sumele din fondul de închidere a depozitului și urmărirea acestuia postînchidere nu acoperă costurile efective ale acestor activități, așa cum s-a întâmplat și în situația de față, operatorul trebuia să aibă inițiativa modificării tarifelor, astfel încât acestea să fie suficiente pentru desfășurarea activităților de gestionare a deșeurilor (printre care închiderea depozitului de deșeuri).

Recurentul arată că existența/inexistența certificatului de urbanism nu influențează îndeplinirea acestei obligații de către operator, fiind în mod greșit reținută incidența unei cauze străine care nu-i poate fi imputată, și anume fapta sa.

Pe de altă parte, recurentul consideră că instanța de apel a aplicat în mod greșit și dispozițiile privitoare la obligațiile afectate de modalități, atunci când a reținut că obligația intimatei era afectată de un termen extinctiv. Chiar dacă nu se precizează în mod expres, acest aspect poate fi dedus din raționamentul judecătorilor, potrivit căruia intimata este exonerată de răspundere, deoarece obligația acesteia nu putea fi îndeplinită din culpa recurentului până la sfârșitul anului 2008, acesta fiind termenul de închidere a depozitului. Nu s-a verificat îndeplinirea obligației după această dată, termenul prevăzut pentru închiderea depozitului fiind considerat unul extinctiv, la îndeplinirea căruia obligația intimatei s-a stins.

Recurentul consideră că termenul indicat în contract nu este unul extinctiv, întrucât intimata putea și trebuia să-și îndeplinească obligațiile contractuale chiar și după împlinirea acestui termen. Fapta recurentului - acea de emitere cu întârziere a certificatului de urbanism - ar putea constitui cauză exoneratoare de răspundere pentru intimată în situația în care ar fi solicitat tragerea la răspundere contractuală pentru executarea cu întârziere a obligației, nu și în situația neexecutării obligației, având în vedere că neemiterea certificatului de urbanism ar fi putut împiedica doar executarea în timp a obligației, dar nu și executarea în sine, chiar și cu întârziere a obligației,

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost efectuat și comunicat părților, pentru a depune puncte de vedere.

Recurentul a depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul declarat de recurentul-reclamant sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurent.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) din același Cod prevăzând că sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Așa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Înalta Curte constată că argumentele expuse de către recurentul-reclamant nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8.

Argumentele recurentului-reclamant vizează aspecte de netemeinicie, acesta expunând situația de fapt.

Se tinde, așadar, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Recurentul-reclamant tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced și având în vedere că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin Primar, împotriva deciziei nr. 62/A din 5 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant MUNICIPIUL ODORHEIU SECUIESC, prin Primar, împotriva deciziei nr. 62/A din 5 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3404/2024
ambele acțiuni); - casarea sentinței civile nr. 1344/09.12.2021 și, soluționând excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește primul capăt de cerere principal, să se dispună respingerea capătului de cerere privind
ÎCCJ 2025-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 19/2025
Ședința publică din data de 14 ianuarie 2025 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei: I.1. Obiectul cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29 mai 2020 pe rolul Tribunalului Harghita,
ÎCCJ 2018-11-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5003/2018
Ședința publică din data de 20 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la data de 19.09.2016 pe rolul Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, contestatoarea A. S.A. a solicitat, în contradictori
ÎCCJ 2024-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1664/2024
Ședința publică din data de 26 septembrie 2024 Asupra cererii de recurs de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Odorheiul Secuiesc la 18.01.2019 sub nr. x/2019, reclamanții Orașul Vlăhița și Consiliul Lo
ÎCCJ 2022-02-08
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 275/2022
ntul Municipiul Târgu Mureș, în contradictoriu cu pârâtele A. S.A., B. S.A. și C. S.A.; - a luat act de faptul că pârâtele nu au solicitat obligarea reclamantului la plata de cheltuielilor de judecată. 3. Hotărârea pronunțată în apel. Prin
Sursă