ÎCCJ, decizie (scj.ro #85055)

soluționare datorită sesizării organelor în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni.

Condiția existenței unei legături între posibilul caracter

infracțional al faptelor și soluționarea contestației

administrative.

C. proc. fisc. art.

184 alin. (1) lit. a)

Cuprins pe materii:

Drept financiar și fiscal

Indice alfabetic:

Contestație administrativă

Decizie de

impunere

Infracțiune. Indicii privind săvârșirea.

Procedura de soluționare a contestației pe cale administrativă.

Suspendare.

Față de

scopul avut de măsura suspendării prevăzută de

dispozițiile art. 184 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură

fiscală, respectiv clarificarea și eliminarea tuturor

bănuielilor privind săvârșirea unei fapte penale a cărei

constatare ar avea o directă influență asupra soluției

dată în procedura administrativă de soluționare a

contestației deciziei administrativ fiscale, faptul că sesizarea

organelor de cercetare s-a făcut cu privire la trei dintre furnizorii

societății contestatoare și nu față de vreun angajat

al acesteia din urmă, nu este de natură să afecteze caracterul

legal al luării acestei măsuri.

Necesitatea

determinării realității operațiunilor comerciale evidențiate

prin facturile emise de către cele trei societăți și

evidențiate în contabilitatea contestatoarei, cu efect direct asupra

cuantumului obligațiilor bugetare ale acesteia, face ca legătura

strânsă dintre posibilul caracter infracțional al faptelor și

soluționarea contestației administrative a societății în

cauză, să fie pe deplin demonstrată.

I.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 4461 din 20 noiembrie 2007

Notă: Instanța a avut în vedere dispozițiile Codului

de procedură fiscală în forma publicată în M.Of. nr. 863 din

26/09/2005, cu modificările și completările ulterioare. Art. 184

alin. (1) lit. a) a devenit art. 214 alin. (1) lit. b), în forma

republicată în M.Of. nr. 513 din 31/07/2007

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, reclamanta S.C. ACT S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor anularea

parțială a deciziei nr. 282 din 14.12.2006, în ceea ce privește

măsura suspendării soluționării contestației

formulată împotriva Deciziei de impunere nr.85 din 31.05.2006, pentru suma

de 609.059 lei, până la pronunțarea unei soluții pe latura penală,

procedura administrativă urmând  a fi  reluată la încetarea

motivului  care  a determinat suspendarea.

In opinia reclamantei această măsură

este nelegală întrucât soluția pe latura penală nu poate avea o

înrâurire hotărâtoare asupra  soluției ce urmează a fi dată

în procedura

administrativă. A mai arătat  reclamanta că nu i se poate

reține  nici o vină pentru faptul că o parte dintre furnizorii

săi au avut un comportament fiscal necorespunzător.

Prin sentința civilă nr. 1089 din 24 aprilie 2007,

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a admis contestația formulată de S.C. ACT S.R.L.

și a anulat în parte decizia nr. 282 din 14 decembrie 2006 emisă de

Agenția Națională de Administrare Fiscală în ceea ce privește

măsura suspendării soluționării contestației până

la

soluționarea laturii penale, obligând intimata să

soluționeze contestația.

Instanța de fond a reținut că măsura

suspendării  procedurii   de  soluționare   a   contestației

de   către autoritatea   pârâtă   este   nelegală,   nefiind

întrunite   condițiile prevăzute de art. 184 alin. 1 lit. b) din

Codul de procedură fiscală.

A mai

constatat prima instanță că nu s-au făcut acte de

urmărire penală împotriva vreunei angajat al societății

reclamante, motiv pentru care a apreciat că soluția pe latură

penală nu poate avea nici o influență asupra contestației,

drepturile și obligațiile fiscale ale reclamantei nefiind

influențate de faptele penale săvârșite de persoane străine

de societate.

Agenția

Națională de Administrare Fiscală a declarat recurs, criticând

hotărârea instanței de fond pentru greșita aplicare a legii,

respectiv a prevederilor art.184 din Ordonanța Guvernului  nr.92/2003

privind C. proc. fisc, ceea ce în opinia sa a condus la pronunțarea unei

hotărâri nelegale și netemeinice.

În opinia

recurentei – pârâte instanța de fond a reținut în mod eronat că

nu se impunea în cauza de față suspendarea soluționării

contestației formulate de reclamanta-intimată, pe motiv că nu

s-au efectuat acte de urmărire penală împotriva angajaților

săi iar soluția dată pe latură penală nu poate avea

nici o influență asupra respectivei contestații, întrucât

prevederile legale incidente instituie posibilitatea suspendării și

în situația în care au fost numai sesizate organele de urmărire

penală, fără să fie începută urmărirea

penală.

Recurenta-pârâtă

a menționat,  că există o strânsă interdependență

între soluționarea contestației  pe cale administrativă și

stabilirea caracterului infracțional al faptelor pentru care organele de

control au făcut sesizările penale, fiind necesar ca organul de

soluționare a contestațiilor să stabilească mai întâi

realitatea operațiunilor privind achizițiile de bunuri înregistrate

în evidența contabilă a contestației, în condițiile în care

organele de control au stabilit ca neductibile cheltuielile  aferente mai

multor facturi în discuție, datorită  faptului că în urma

verificărilor efectuate de Direcția Generală a Finanțelor

Publice  Constanța nu s-a putut stabili realitatea relațiilor

comerciale ale reclamantei-intimate cu trei dintre furnizorii săi.    Recursul

este fondat.

Prin

decizia nr.282 din 14.12.2006 emisă de Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a

Contestațiilor, privind soluționarea contestației formulate de

societatea reclamantă S.C. A S.R.L. împotriva Deciziei de impunere

nr.85/31.05.2006, s-a reținut cu privire la suma totală de 609.059

lei reprezentând impozit pe profit, cu dobânzi și penalități

aferente și TVA plus dobânzi, majorări și penalități

aferente, că actele de control încrucișat efectuate de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Constanța cu privire la furnizorii

contestatoarei-reclamante și care stau la baza măsurilor dispuse prin

raportul inspecției fiscale și decizia de impunere contestată,

au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

În cuprinsul aceleiași decizii, amplu motivate, se reține că

organele de inspecție fiscală au stabilit ca nedeductibile

cheltuielile în sumă de 1.776.199 lei aferente mai multor facturi emise de

societățile comerciale SC A&I SRL,  SC P&T SRL și SC TC

SRL, cu care reclamanta-intimată a avut relații comerciale, întrucât

în urma controalelor încrucișate nu s-a putut stabili realitatea

relațiilor comerciale cu cei trei furnizori menționați,

reținându-se totodată că aceste societăți nu

funcționează la sediul declarat.

În aceste

condiții s-a solicitat Parchetului de pe lângă  Judecătoria

Constanța efectuarea de cercetări privind existența elementelor

constitutive  ale infracțiunii prevăzute de art.12 lit.b) din Legea

nr.87/1994 privind combaterea evaziunii fiscale, republicată.

Reținându-se

că între stabilirea obligațiilor bugetare cu titlu de impozit pe

profit și taxa pe valoare adăugată în sumă totală de

609.059 lei din decizia de impunere nr.85/2006, emisă în baza raportului

de inspecție fiscală nr.770043/2006, contestată de

reclamantă și stabilirea caracterului infracțional al faptelor

săvârșite există o strânsă interdependență, de

care depinde soluționarea procedurii administrative în temeiul art.184 din

O.G. nr.32/2003, privind Codul de procedură fiscală,

republicată, a fost suspendată soluționarea contestației pe

cale administrativă, urmând a fi reluată în funcție de

soluția pronunțată pe latura penală.

Contrar

celor stabilite de către  instanța de fond, Înalta Curte reține

că măsura suspendării dispusă în cadrul

soluționării administrative a contestației formulate de

reclamanta-intimată, de altfel amplu motivată, a fost luată cu

respectarea și corecta aplicare a prevederilor art.184 din C.proc.fisc.

Potrivit

acestui text de lege menționat și în cuprinsul sentinței

atacate, organul de soluționare poate suspenda prin decizie motivată,

soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de

control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor

săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie

dată în procedura administrativă.

Finalitatea

acestei norme legale, rațiunea ei sau mai bine spus scopul în care a fost

edictată (

ratio legis

) este aceea de a clarifica și elimina

toate bănuielile, respectiv indiciile privind săvârșirea unei

fapte penale a cărei constatare ar avea o directă influență

asupra soluției date în procedura administrativă, prealabil însă

emiterii deciziei administrativ fiscale.

Ceea ce

este hotărâtor așadar, este legătura dintre potențialul

caracter penal al faptei și soluția organului administrativ,

legiuitorul înțelegând să acorde prioritate organului de cercetare

penală.

Din

această perspectivă împrejurarea reținută de instanța

de fond, în sensul că sesizarea organelor de cercetare penală s-a

făcut numai cu privire la trei dintre furnizorii societății

reclamante nu și față de vreun angajat al acesteia din

urmă, este lipsită  de relevanță. Legătura

strânsă dintre posibilul caracter infracțional al faptelor și

soluționarea contestației administrative a reclamantei-intimate

constă în necesitatea de a determina realitatea operațiunilor

comerciale evidențiate prin facturile emise, înregistrate în contabilitatea

contestatoarei, cu efect direct asupra cuantumului obligațiilor bugetare

cu titlu de impozit de profit TVA și respectiv majorări de întârziere

și penalități aferente reținute în sarcina

societății reclamante–contestatoare. După cum s-a arătat deja,

organele de control au stabilit ca nedeductibile pentru

reclamanta-intimată tocmai cheltuielile aferente facturilor emise de cele

trei societăți față de care, incontestabil s-au făcut

sesizări pentru cercetări penale, neputându-se stabili certitudinea

operațiunilor comerciale.

Reținând așadar că în temeiul art.184

alin. (1) din C.proc.fisc. s-a motivat existența legăturii strânse

dintre stabilirea potențialului caracter infracțional al faptei

săvârșite de cei trei furnizori ai societății reclamante

și soluționarea contestației pe cale administrativă a

acesteia din urmă, Înalta Curte, în temeiul art.312 C. proc. Civ. a admis

recursul, a modificat în tot sentința atacată și în fond a

respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei cu consecința

menținerii măsurii suspendării dispuse de recurentă prin

Decizia nr.282/14.12.2006.