ÎCCJ, decizie (scj.ro #85470)

Impozit pe profit. Scutire de impozit reglementată prin Legea nr.12/1991.

Condiția activității de producție La caracterizarea activității de producție, pentru a se beneficia de scutire de impozit pe profit, conform art.5 lit.c din Legea nr.12/1991, se ține seama de complexitatea operațiunilor, printre care și activitatea de prelucrare a materiei prime, care este o activitate de producție . Decizia nr.738 din 26 februarie 2002 Curtea de Apel Iași, prin sentința civilă nr.68/CA din 7 mai 2001, a admis contestația Societății comerciale „A”, a anulat decizia nr.528 din 17 martie 1999 a Ministerului Finanțelor și nr.7 din 7 februarie 1997 a Direcției Generale a Finanțelor Publice și Controlului Financiar de Stat Iași precum și procesul-verbal din 6 septembrie 1994 al Administrației Financiare Iași, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 112.126.843 lei impozit pe profit și penalități, datorate la 30 iunie 1994. Instanța de fond a reținut că reclamanta în perioada supusă controlului financiar (14 octombrie 1993 – 6 septembrie 1994) a desfășurat activitate preponderent industrială, prestările de servicii – care includeu confecționarea articolelor de piele și încălțăminte – deținând o pondere de 42,6 %, activitatea de producție de mărfuri de 30,7 % iar cea de vânzări 23 %, așa încât beneficia de scutirea de impozit prevăzută de art.5 lit.c din Legea nr.12/1991.

Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași, a declarat recurs susținând că prin natura activității desfășurate, reclamanta nu se putea încadra în capitolul producție, pentru a fi scutită de impozitul pe profit. Societatea comercială reclamantă cumpăra materia primă, prin contractele de colaborare, pe care o prelucra și o vindea ca produs finit, proporția acestei activități fiind de 30,7 %. Recursul este nefondat. Potrivit art.5 lit.c din Legea nr.12/1991, beneficiază de scutire de impozit pe o perioadă de 1 an societățile comerciale a căror activitate este preponderent de producție. Caracterizarea activității de prestări de servicii, în forma desfășurată de societatea reclamantă, ca fiind în afara sferei de producție este excesivă și nu ține cont de complexitatea operațiunilor efectuate.

Contractele prin care reclamanta obținea materia primă, pentru a o revinde, nu reprezenta o simplă operațiune speculativă de cumpărare și vânzare, între cele două activități, interpunându-se cea de-a treia: prelucrarea. Activitatea de prelucrare, presupune modificarea aspectului material, pentru a obține produse finite. Pe de altă parte, activitatea de producție de mărfuri, ca formă de organizare a economiei sociale, în care producătorii specializați modifică obiectele conform trebuinței oamenilor pentru satisfacerea nevoilor sociale, determină implicit vânzarea-cumpărarea de produse pe piață. Definițiile noțiunilor folosite, astfel cum ele sunt acceptate, în dicționarele limbii române, conduc la concluzia că operațiunea de prelucrare este o activitate de producție care nu se poate separa de vânzarea produselor astfel obținute.

Așadar, preponderența activității reclamantei, în perioada supusă controlului, era aceea de producție industrială în procent de 73,7 %, cum raportul de expertiză o stabilește. În consecință, Curtea a respins ca nefondat recursul.