ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1709/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 27.03.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.207.964,17 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în baza Poliței de asigurare nr. B 0676029/26.07.2012, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată de la data formulării acțiunii și până la data plății efective, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 13/2011.

În drept, a invocat dispozițiile art. 29 și urm. C. proc. civ., art. 1.165 și urm. coroborate cu art. 2.199 și urm., art. 2.214-2.220 C. civ., Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, O.G. nr. 13/2011.

Prin sentința civilă nr. 741/02.03.2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins cerere de chemare în judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 106.397,88 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel.

Prin încheierea din 30.10.2018, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins administrarea probei cu expertiza tehnică în specialitatea - industrie alimentară și frigotehnic, considerând-o neutilă și neconcludentă.

Prin decizia civilă nr. 849/15.05.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. C. S.R.L., prin administrator special D. și prin administrator judiciar E.., a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a susținut că instanța de apel în mod nelegal a apreciat că sentința primei instanțe este legală și temeinică, reținând că distrugerea unui element al instalației frigorifice s-a produs printr-o lovitură mecanică, ceea ce exclude posibilitatea unui fapt de natură accidentală, drept cauză a producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care a respins cererea de administrare a probei menită să clarifice dincolo de orice dubiu acest aspect.

Ca urmare a aplicării greșite a prevederilor legale incidente în cauză, recurenta a arătat că instanța de apel a apreciat că angajarea unei societăți cu scopul de a asigura întreținerea tehnică a instalației frigorifice nu a fost suficientă pentru a considera că și-a îndeplinit obligațiile contractuale, în ceea ce privește întreținerea instalației frigorifice.

A mai relevat că lipsa de diligență ce i se impută, cu privire la verificarea angajării unui specialist frigotehnist la societatea care și-a asumat obligația de furnizare a serviciilor de mentenanță a instalației frigotehnice, este rezultatul unei greșite interpretări a normelor legale incidente în cauză, întrucât art. 14 lit. c) din Legea nr. 64/2008 stabilește în sarcina recurentei obligația întreținerii de către persoane autorizate a instalațiilor frigorifice, obligație îndeplinită prin contractarea serviciilor unei societăți autorizate în acest sens.

În consecință, a conchis că în mod nelegal a apreciat instanța de apel faptul că în cauză sunt incidente cauzele de excludere de la angajarea răspunderii societății de asigurare.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia instanței de apel este nelegală, deoarece nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția de respingere a cererii de despăgubire.

Sub acest aspect, recurenta a relevat că hotărârea recurată a fost fundamentată exclusiv pe concluziile celor două expertize depuse la dosarul cauzei, iar simpla trimitere la concluziile acestora nu poate constitui sub nicio formă o nouă judecată asupra fondului, astfel cum prevede art. 476 alin. (1) C. proc. civ.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o înșiruire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv.

În continuare, recurenta a invocat practica judiciară și art. 6 C.E.D.O., susținând că hotărârea recurată are o motivare contradictorie.

Astfel, pe de o parte, cu prilejul judecării apelului, instanța s-a limitat la câteva aprecieri sumare și expeditive, întemeiate exclusiv pe concluziile celor două expertize tehnice judiciară, iar pe de altă parte, a reținut că imposibilitatea de a dovedi caracterul incidental al loviturii mecanice duce la inaplicabilitatea clauzei care prevede angajarea obligațiilor contractuale de despăgubire ale societății de asigurare și că obligația de a dovedi caracterul accidental al loviturii mecanice aparține recurentei, în calitate de asigurat. Aceasta, în condițiile în care instanța de apel a respins administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară ce avea ca obiectiv tocmai stabilirea cu certitudine a cauzei care a determinat ruperea țevii și scurgerea agentului frigorific.

Cu alte cuvinte, instanța de apel a reținut, pe de o parte, obligația recurentei de a face dovada caracterului accidental al loviturii mecanice, apreciind că acesta este un element esențial în raport de care urmează să atragă sau nu obligația de despăgubire a societății de asigurare, iar pe de altă parte nu a acordat posibilitatea administrării unei expertize care să identifice cauza scurgerii agentului frigorific din instalație.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat art. 22, coroborat cu art. 254 alin. (5) și art. 255 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a arătat că instanța de apel a respins administrarea probei cu expertiza care viza stabilirea cauzei variațiilor de temperatură înregistrate în interiorul depozitului frigorific în perioada în care s-a produs evenimentul asigurat și cauza scurgerii agentului frigorific din instalația frigorifică destinată menținerii condițiilor de depozitare a produselor din carne ca nefiind utilă soluționării apelului.

Ulterior, cu ocazia analizării apelului, arată recurenta că instanța a apreciat că nu poate stabili cauza fisurii conductei prin care instalația frigorifică era alimentată cu freon și nici cauza variaților de temperatură înregistrate în depozit la momentul producerii evenimentului asigurat.

Or, în raport cu art. 254 C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a dispune completarea probatoriului, astfel că se impune casarea deciziei recurate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat sau aplicat greșit prevederile art. 1.266 alin. (1) C. civ., art. 1.268 alin. (3), art. 1.269 alin. (2) C. civ., care reglementează regimul interpretării clauzelor contractuale, prin impunerea obligației în sarcina ei de a dovedi caracterul accidental al cauzei producerii evenimentului asigurat, în condițiile în care prevederile legale în materie nu instituie o astfel de obligație.

Prin urmare, a relevat că nu i se poate imputa o astfel de identificare precisă și sentențioasă a modalității de producere a evenimentului prejudiciabil.

Recurenta mai susține că răsturnarea prezumției cu privire la caracterul accidental al ruperii conductei agentului frigorific îi revenea societății pârâte. Or, în cauză, nici raportul de expertiză tehnică și nici instanța de judecată nu au identificat fără dubiu cauza producerii riscului asigurat, limitându-se să aprecieze că aceasta a fost alta decât cea dedusă și declarată de recurentă, cu trimiteri la concluzia sumară a raportului de expertiză tehnică legată de producerea evenimentului prejudiciabil printr-o acțiune mecanică fără alte detalii în această privință.

Pentru motivele expuse, a solicitat admiterea recursului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., arătând că recurenta nu a dezvoltat motive de nelegalitate, iar prin criticile expuse în cererea de recurs se tinde la reexaminarea fondului litigiului, chestiune ce nu mai poate fi analizată în calea de atac extraordinară a recursului.

Pe fondul recursului, a solicitat menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală, deoarece instanța de apel în mod corect a menținut soluția de respingere a acțiunii.

Sub acest aspect, a arătat că anterior producerii accidentului au fost întocmite trei rapoarte de service semnate de un angajat care a efectuat verificările și intervențiile la instalația frigorifică, dar care nu avea calificarea de frigotehnist ci de lăcătuș mecanic, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 14 lit. c) din Legea nr. 64/2008.

Totodată, contrar susținerilor recurentei, calificarea personalului care efectua verificările direct asupra instalației frigorifice era esențială pentru respectarea art. 4 din clauza suplimentară, deoarece norma legală invocată anterior se referea la persoane autorizate care trebuiau să efectueze reviziile, reparațiile și lucrările de întreținere, conform instrucțiunilor tehnice ale producătorilor, iar instrucțiunile din Manualul agregatului frigorific x emis de F. impuneau existența unui personal calificat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Părțile și-au exprimat acordul ca, în ipoteza în care este admisibil în principiu, recursul să fie soluționat de completul de filtru.

Înalta Curte a luat în examinare excepția nulității recursului, invocată de intimată, urmând a o respinge, întrucât din conținutul cererii de recurs se pot desprinde critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva motivelor de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că nu poate fi reținută incidența art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să îl respingă pentru următoarele considerente:

În analiza acțiunii, instanța de apel a pornit de la raportul juridic dintre părți reprezentat de contractul de asigurare împreună cu actele adiționale și condițiile în care s-a produs evenimentul, verificând în ce măsură sunt sau nu îndeplinite obligațiile asumate de părți pentru a fi acordate/refuzate despăgubirile, în condițiile în care, pentru a putea fi pusă în aplicare polița de asigurare, una dintre cerințe era ca avaria să fie de natură accidentală, chestiune reclamată de recurentă și, în același timp, contestată de pârâtă.

Recurenta a sesizat instanța de judecată cu rezolvarea acestui diferend referitor la evenimentul produs la depozitul ei, ca urmare a refuzului intimatei de îi acorda despăgubirile solicitate, întemeiat pe propria anchetă efectuată cu ocazia deschiderii dosarului de daună, în urma căreia a apelat la experți pentru efectuarea unor expertize tehnice în domeniul frigotehnic și tehnice în domeniul metalurgic pentru a analiza cauzele ruperii țevii de cupru și scurgerea agentului frigorific.

Pornind de la această situație de fapt, în raport cu întregul probatoriu administrat și în primă instanță, în cadrul căreia a fost efectuată o altă expertiză frigotehnică, instanța de apel, în temeiul efectului devolutiv, a procedat la o analiză exhaustivă a cauzei, reținând că în speță nu reiese că avaria a fost de natură accidentală și că recurenta nu și-a respectat obligațiile de la art. 4 pct. 1 și pct. 2 din clauza suplimentară la contractul de asigurare și art. 14 lit. c) din Legea nr. 64/2008 pentru a fi îndreptățită la acordarea despăgubirilor. Astfel, pârâta a dat eficiență în mod corect clauzelor de excludere de la plată, prevăzute la art. 4.1 și art. 4.2 din condițiile specifice pentru asigurarea de incendiu și alte riscuri numite pentru activități comerciale și industriale, parte integrantă a poliței de asigurare B 0676029.

În argumentarea prezentului recurs, recurenta critică decizia atacată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând că motivarea instanței de apel este insuficientă, deoarece a făcut o simplă trimitere la concluziile expertizelor efectuate în cauză, limitându-se la câteva aprecieri sumare și expeditive, că nu a analizat proba cu înscrisuri și că motivarea deciziei nu este clară, precisă și inteligibilă, instanța apreciind că recurenta avea obligația de a face dovada caracterului accidental al loviturii mecanice, însă nu i-a acordat posibilitatea de a administra proba cu expertiza care să identifice cauza scurgerii agentului frigorific.

Hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate, obligativitatea motivării hotărârilor constituind o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen în concret al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Raportând considerațiile teoretice de mai sus la decizia recurată, Înalta Curte constată că instanța de apel în temeiul efectului devolutiv a procedat la o analiză exhaustivă a cauzei, în raport cu probatoriul administrat și contractul de asigurare împreună cu anexele și actele adiționale, sub aspectul obligațiilor asumate de părți cu privire la îndatoririle recurentei și condițiile în care pot fi acordate despăgubirile solicitate în baza evenimentul produs, recurenta invocând în mod formal acest motiv de recurs.

În cauză, motivarea hotărârii recurate întrunește calitățile sub aspectul clarității și inteligibilității, nefiind sumară, nemotivată ori chiar contradictorie, iar instanța de apel nu a subliniat imposibilitatea dovedirii caracterului accidental al ruperii țevii de cupru, ci a subliniat că avaria produsă la conductă nu este accidentală, astfel că nu constituie eveniment asigurat. Motivarea nu este, în acest context, nici contradictorie cum a afirmat recurenta, în măsura în care, instanța de apel a stabilit că ruperea coloanelor de cupru ale instalației de răcire nu a fost accidentală, chiar dacă nu s-a putut identifica în mod concret care a fost acțiunea mecanică produsă asupra țevilor de cupru.

Totodată, se observă că recurenta nu arată care au fost probele ignorate și relevanța lor în ansamblul probatoriu, făcând afirmații generice, care nu pot constitui fundamentul unei analize din punct de vedere al legalității deciziei atacate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta invocă încălcarea prevederilor art. 22, coroborat cu art. 254 alin. (5) și art. 255 C. proc. civ., ca urmare a dispoziției instanței de apel de respingere a administrării probei cu expertiza tehnică care viza stabilirea cauzei variațiilor de temperatură ce a generat evenimentul produs la 02.01.2013.

Recurenta mai subsumează acestui motiv obligația instanței de dispune completarea probatoriului, în contextul în care cu ocazia analizării apelului a apreciat că nu poate stabili cauza fisurii conductei și nici cea a variațiilor de temperatură înregistrate la momentul producerii evenimentului.

Din actele de la dosar rezultă că prin încheierea din 30.10.2018, instanța de apel a respins solicitarea recurentei privind administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea industrie alimentară și frigotehnie, apreciind că nu este utilă și concludentă. Cu ocazia analizării apelului, instanța a ținut cont de expertizele efectuate în cauză dând relevanță acestora, în sensul că avaria produsă la depozitul 5 nu a avut caracter accidental.

Articolul 264 alin. (2) C. proc. civ. consacră libertatea pe care o are judecătorul în a aprecia asupra forței probante a materialului probatoriu încuviințat, acest aspect neputând forma obiectul cenzurii în cadrul controlului de legalitate.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar modul în care procedează instanța de apel în privința încuviințării probelor nu poate fi supus controlului instanței de recurs, în măsura în care nu sunt relevate normele procedurale încălcate.

De asemenea, nu poate fi reținut nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia sub aparența încălcării și aplicării greșite a art. 1.266 alin. (1), art. 1.268 alin. (3) și art. 1.269 alin. (2) C. civ., referitoare la interpretarea clauzelor contractuale, recurenta pune în discuție aspecte de netemeinicie, care nu pot fi analizate în această etapă procesuală, iar faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenta și-a structurat apărarea și cu propriile convingeri, așa cum rezultă de altfel din modalitatea în care a repus în discuție chestiunile de fond, nu constituie motiv de nelegalitate.

Așadar, întrucât motivele de recurs evocate nu sunt fondate, iar decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor subsumate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul.

Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă ca neîntemeiată, având în vedere lipsa dovezilor privind efectuarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. C. S.R.L., prin administrator special D. și prin administrator judiciar E.., împotriva încheierii din 30.10.2018 și deciziei civile nr. 849/15.05.2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Respinge cererea intimatei S.C. B. S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 septembrie 2020.