ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1575/2020

Ședința publică din data de 16 septembrie 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 februarie 2016 pe rolul Tribunalului Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecata pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței: obligarea pârâtei la plata sumei de 194.110,47 euro, pe care a încasat-o necuvenit în anul 2013; obligarea pârâtei la plata sumei de 134.686,71 RON pe care, în luna aprilie 2013, a încasat-o de două ori de la reclamantă; obligarea pârâtei la plata sumelor de 10.993,02 RON și 43.569,68 RON, consemnate în încheierea din 11.06.2013 emisă de B.E.J.A. C., ca fiind rezultate din actualizarea până la data executării silite a sumelor solicitate în capătul 1 și 2 al cererii de chemare în judecată. A solicitat și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 619 din 29 martie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Specializat Cluj, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 7.602,63 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 281 din 20 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 619 din 29 martie 2017, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj; a fost obligată apelanta să plătească intimatei S.C. B. S.R.L. suma de 5.665,90 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1.345-1.348 noul C. civ.

Recurenta-reclamantă arată că înțelege să critice hotărârea instanței de apel pentru o analiză parțială, trunchiată și sumară a aplicării principiului îmbogățirii fără justă cauză în speța dedusă judecății, respectiv a dispozițiilor legale incidente în cauză.

Arată recurenta-pârâtă că, în raport de art. 1.345 noul C. civ., îmbogățirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic și că îmbogățitul este ținut să restituie însărăcitului valoarea cu care s-a îmbogățit.

Potrivit recurentei-reclamante, raționamentul juridic al instanței de apel este eronat, reținându-se efectele hotărârilor judecătorești care se bucură de autoritate de lucru judecat, în condițiile în care acțiunea fondată pe îmbogățirea fără justă cauză are un caracter subsidiar.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de apel nu a avut în vedere un aspect esențial, respectiv că din cauțiunea în sumă totală de 226.945,67 euro, executorul judecătoresc B.E.J. D. și-a reținut cheltuielile de executare silită în sumă de 134.686,71 RON, iar diferența de 194.110,47 euro a fost redistribuită intimatei S.C. B. S.R.L.

Totodată, recurenta-reclamantă face ample trimiteri la situația de fapt, la istoricul executărilor silite care au avut loc între părți, la concluziile expertizei întocmite în cauză, la răspunsul la obiecțiuni, precum și la înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Potrivit recurentei-reclamante, instanța de apel ar fi trebuit să analizeze dacă și în ce măsură au intrat în patrimoniul său sume de bani și dacă da, în ce cuantum, din cauțiunea consemnată la CEC BANK de către S.C. B. S.R.L., cauțiune ce a fost distribuită în dosarul de executare silită nr. x/2010 al B.E.J. D. și să observe că nu a intrat nicio sumă de bani în patrimoniul reclamantei.

Prin urmare, recurenta-reclamantă susține că patrimoniul intimatei s-a majorat cu sume de bani necuvenite, obținute în modalitatea arătată mai sus, că s-a produs o diminuare a propriului patrimoniu și că între îmbogățirea intimatei-pârâte și însărăcirea reclamantei există o corelație directă, cele două fenomene având aceeași origine, respectiv o cauză comună.

Recurenta-reclamantă susține că sunt îndeplinite și condițiile juridice ale acțiunii în restituire, sens în care expune dispozitivul deciziei civile nr. 434 din 17 martie 2011 a Tribunalului Prahova, pronunțată în dosarul nr. x/2010, susținând că această hotărâre nu poate reprezenta un just titlu pentru recuperarea aceleiași sume de două ori.

Arată, totodată, recurenta-reclamantă că, potrivit art. 404 indice 1 din vechiul C. proc. civ., în procedura întoarcerii executării silite, bunurile asupra cărora s-a făcut executarea, se vor restitui celui îndreptățit și că, din moment ce S.C. B. S.R.L. a primit deja din cauțiune suma de 194.110,47 euro, nu este îndreptățită să o pretindă din nou de la reclamantă.

Potrivit recurentei-reclamante, sintagma «întoarcerea executării» nu poate fi aplicată în orice situație, întrucât există cazuri în care executarea nu poate fi întoarsă, așa cum este în speța dedusă judecății.

Arată recurenta-reclamantă că, prin întoarcerea executării silite, nu se poate recupera de la aceasta cauțiunea, ce nu a intrat niciodată în patrimoniul său, și că instanța de fond trebuia să verifice dacă din acea cauțiune, în sumă totală de 226.945,67 euro, pârâta a recuperat deja o mare parte și, în măsura în care se constată că a primit deja 194.110,47 euro, nu se mai poate considera că este îndreptățită să o "recupereze" de la reclamantă și nici nu se poate aprecia că decizia de întoarcere a executării silite reprezintă un temei al obligației.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă arată că nu a existat niciun temei pentru întoarcerea executării silite cu privire la plata voluntară a debitului în sumă de 803.076,84 RON, executorul judecătoresc B.E.J. D. fiind informat de către creditoare că debitoarea a plătit în mod voluntar suma datorată, astfel încât această sumă nu a făcut obiectul executării silite, motiv pentru care, prin simetrie, nu putea să facă obiectul întoarcerii executării silite.

Potrivit recurentei-reclamante și cea de a doua condiție a acțiunii de restituire este îndeplinită, neimputabilitatea îmbogățirii rezultând din faptul că a existat mai întâi o distribuire a cauțiunii în dosarul de executare silită nr. x/2010; la data de 16.04.2010, intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a plătit benevol, în afara procedurii de executare silită, din contul societății, suma de 803.076,84 RON (echivalentul a 194.063,10 euro), confirmând cu adresa nr. x/23.04.2010 plata benevolă a datoriei și solicitând să se sisteze procedura de executare silită inițiată în dosarul execuțional nr. x/2010 al B.E.J. D. pentru a nu fi obligată să plătească cheltuielile de executare silită în sumă de 134.686,71 RON, calculate de executor; B.E.J. C., în dosarul de executare silită nr. x/2013 a executat silit decizia civilă nr. 434/17.03.2011 a Tribunalului Prahova (dosar nr. x/2011), fără să țină seama de faptul că din cauțiunea de 226.945,67 euro, S.C. B. S.R.L. a primit deja suma de 194.110,47 euro, distribuită de B.E.J. D. în dosar nr. x/2010.

Prin urmare, recurenta-reclamantă apreciază că este îndeplinită și cerința acțiunii de in rem verso, fundamentul acțiunii neconstând într-o conduită culpabilă a debitorului obligației de restituire, ci în îndatorirea generală de a nu se îmbogăți în dauna altuia.

În ceea ce privește condiția privitoare la faptul că însărăcitul nu trebuie să aibă la îndemână o altă acțiune în justiție pentru realizarea dreptului său de creanță împotriva pârâtului, recurenta-reclamantă apreciază că și această cerință este îndeplinită, prin faptul că reglarea sumelor încasate de către pârâtă în cadrul celor două executări silite nu s-a putut realiza pe calea contestației la executare, fiind vorba despre două dosare de executare silită diferite.

Mai arată recurenta-reclamantă, de asemenea, că îmbogățirea fără justă cauză dă naștere unui raport obligațional între însărăcit și îmbogățit, însărăcitul devenind creditor, iar îmbogățitul debitor al obligației, iar art. 1.347 alin. (2) noul C. civ. face trimitere la regulile restituirii prevăzute de art. 1.639 și următoarele din același cod, regulile fiind aceleași ca și la restituirea plății nedatorate și că aceste aspecte nu au fost analizate complet de către instanța de apel.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că hotărârea se întemeiază pe motive contradictorii.

Astfel, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel, deși nu a analizat toate condițiile necesare și obligatorii pentru existența îmbogățirii fără justă cauză, a conchis că nu a fost identificată o plată care să fie circumscrisă sferei evidențiate, reținând că existența unei astfel de măriri și micșorări corelative trebuie să fie raportată la absența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia, iar aceste aspecte nu au fost demonstrate în prezenta cauză, astfel că verificarea îndeplinirii celorlalte condiții și a caracterului subsidiar nu se mai impune.

În opinia recurentei-reclamante, această motivare contradictorie a hotărârii recurate are la bază tocmai neanalizarea îndeplinirii tuturor condițiilor acțiunii în restituire întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză, respectiv a caracterului subsidiar al acestei acțiuni.

Contradictorialitatea motivării, potrivit recurentei-reclamante, generează și o ambiguitate, întrucât din motivare nu rezultă cu certitudine dacă instanța de apel a apreciat că nu a existat o mărire a patrimoniului pârâtei, respectiv o însărăcire a reclamantei sau dacă a considerat că există o cauză legitimă care ar sta la baza acestor fapte juridice, fiind astfel încălcat dreptul la apărare al recurentei.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. E. ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de societate absorbantă a S.C. B. S.R.L.) a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus efectuarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 13 mai 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a constatat suspendarea de plin drept a judecării cauzei, în temeiul art. 42 alin. (6) cap. V al Anexei nr. 1 la Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195/16.03.2020.

Judecarea cauzei a fost reluată la 16 septembrie 2020.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Un prim motiv de casare invocat de recurenta-reclamantă este reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele expuse în susținerea acestui motiv de recurs reprezintă ample trimiteri la situația de fapt, la istoricul executărilor silite care au avut loc între părți, la concluziile expertizei întocmite în cauză, la răspunsul la obiecțiuni, precum și la înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Recurenta-reclamantă tinde, prin expunerea acestor critici, la o cenzurare a aprecierii date de instanță mijloacelor de probă și la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Totodată, argumentele ce vizează condiția ca îmbogățirea și însărăcirea corespunzătoare să fie lipsite de o cauză justă, respectiv de un temei juridic care să le justifice reprezintă o reluare a criticilor din apel, astfel cum au fost expuse în completarea motivelor de apel ce se regăsesc la filele x din volumul I al curții de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin aceste argumente, recurenta-reclamantă nu dezvoltă motive de nelegalitate ce privesc hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

Nici motivul de casare invocat de către recurenta-reclamantă, întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și care vizează caracterul contradictoriu al deciziei, nu poate fi reținut.

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Viciile motivării unei hotărâri pot fi încadrate în trei categorii: lipsa motivării, motivarea inexactă și motivarea insuficientă, casarea intervenind, de regulă, în cazul în care există contradicție între considerente și dispozitiv, când hotărârea cuprinde considerente contradictorii, precum și în cazul în care lipsește motivarea soluției din dispozitiv sau în cazul în care motivarea este superficială sau cuprinde numai considerente străine de natura cauzei.

Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare, cerințe care sunt respectate în cauză.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că îmbogățirea fără justă cauză este acel fapt juridic licit prin care patrimoniul unei persoane se mărește pe seama patrimoniului altei persoane, fără temei juridic, din care rezultă obligația celui care și-a mărit patrimoniul de a restitui celuilalt valoarea intrată în patrimoniul său în mod nejustificat.

Condițiile acțiunii de in rem verso sunt: mărirea unui patrimoniu, micșoarea altui patrimoniu, existența unei legături de cauzalitate între micșorarea și mărirea celor două patrimonii, inexistența unei justificări în drept a măririi și micșorării celor două patrimonii, condiția lipsei de vinovăție, să nu existe un alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii de către cel ce și-a micșorat patrimoniul.

Aceste condiții trebuie întrunite cumulativ.

Astfel, în mod legal, curtea de apel, constatând că în cauză nu poate fi reținută absența unei cauze legitime a măririi unui patrimoniu în detrimentul celuilalt, nu a mai procedat la analiza celorlalte condiții menționate mai sus.

Ca atare, critica recurentei-reclamante, cu privire la motivarea contradictorie, ca urmare a neanalizării îndeplinirii tuturor condițiilor acțiunii de in rem verso, va fi înlăturată.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

În raport de dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 5.447,8 RON către intimata-pârâtă S.C. E. ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de societate absorbantă a S.C. B. S.R.L.), cheltuieli de judecată, conform dovezilor aflate la filele x.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 281 din 20 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 5.447,8 RON către intimata-pârâtă S.C. E. ROMÂNIA S.R.L. (în calitate de societate absorbantă a S.C. B. S.R.L.), cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2020.