ÎCCJ, decizie (scj.ro #83919)

Apel. Condamnarea inculpatului pentru fapte noi de către instanța de apel Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile de atac ordinare. Apelul Indice alfabetic: Drept procesual penal - apel C. proc. pen., art. 197 alin. (2) Hotărârea prin care instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru fapte noi, direct în apel, fără a se proceda la extinderea procesului penal și la punerea în mișcare a acțiunii penale pentru faptele noi, încalcă dispozițiile privind sesizarea instanței, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2093 din 27 mai 2010 Prin sentința nr. 126/D din 19 martie 2009, Tribunalul Bacău, Secția penală, a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc.

pen., cu referire la art. 18 1 C. pen., achitarea inculpatului Ș.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În temeiul art. 18 1 alin. (3) și a art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 800 lei. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut, în fapt, că prin rechizitoriul nr. 911/P/2007 din 2 iunie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, inculpatul Ș.Ș.

a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data de 25 noiembrie 2006, în baza aceleiași rezoluții infracționale, într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, în calitate de agent șef adjunct la Postul de Poliție al comunei P., a întocmit în fals două înscrisuri sub semnătură privată, respectiv declarații, în numele părților vătămate P.M. și M.P., prin care a atestat necorespunzător adevărului împrejurarea că aceștia, după sesizarea furtului din locuință a sumei de 2.300 lei și a unui telefon mobil, au găsit ulterior banii uitați într-o carte și că, în raport cu această împrejurare, își retrag plângerea, executând prin imitație semnăturile celor două persoane.

Prin decizia nr. 7 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, a admis apelul procurorului, a desființat în totalitate sentința penală atacată și, reținând cauza spre rejudecare, pe fond, a decis: În temeiul art. 195 C. proc. pen. a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în încheierea pronunțată la data de 13 octombrie 2009, în sensul că schimbarea încadrării juridice s-a pus în discuție pentru săvârșirea infracțiunii de „instigare la fals intelectual în forma participației improprii, prevăzută în art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen.”, în loc de infracțiunea de „uz de fals prevăzută în art. 291 C. pen.”, cum greșit s-a trecut.

În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și instigare la fals intelectual în forma participației improprii, prevăzute în art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 246 C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. și art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. În baza art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus condamnarea inculpatului Ș.Ș.

la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 246 C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a dispus condamnarea aceluiași inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare. În baza art. 31 alin. (2) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și art. 76 alin. (1) lit. e) C. pen., a condamnat același inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele aplicate în pedeapsa rezultantă de 4 luni închisoare.

A interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzute în art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 81 C. pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C. pen. a stabilit termen de încercare pe o perioadă de 2 ani și 4 luni. În baza art. 359 alin. (1) C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza art. 71 alin. (5) C. pen., a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs procurorul și recurentul inculpat Ș.Ș., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Motivele de casare invocate de procuror privesc, în principal, greșita schimbare a încadrării juridice dată faptei inculpatului și a netrimiterii cauzei la instanța de fond în vederea extinderii procesului penal și a punerii în mișcare a acțiunii penale cu privire la infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat în apelul procurorului. Criticile formulate de recurentul inculpat privesc, în esență, nulitatea absolută a deciziei recurate, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare a gresiei schimbări a încadrării juridice dată faptei inculpatului, fără extinderea procesului penal și punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat în apelul procurorului.

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de procuror și de recurentul inculpat Ș.Ș., dar și din oficiu, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 264 C. proc. pen., „rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanței de judecată”, iar potrivit art. 317 C. proc. pen., „judecata se mărginește la fapta și persoana arătată în actul de sesizare a instanței”. În cauză, Tribunalul Bacău, Secția penală, a fost sesizat prin rechizitoriul nr. 911/P/2007 din 2 iunie 2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu judecarea cauzei constând în săvârșirea de către inculpatul Ș.Ș.

a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută și pedepsită de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În urma judecării cauzei, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. pen., cu referire la art. 18 1 C. pen. Prin efectul devolutiv ex integro al apelului declarat de procuror, Curtea de Apel Bacău a fost învestită să realizeze o nouă judecată, urmând a verifica, cu această ocazie, legalitatea și temeinicia hotărârii instanței de fond, însă numai cu privire la faptele care au făcut obiectul judecății în primă instanță. Or, depășind limitele învestirii sale, instanța de apel, în mod greșit, a dispus condamnarea inculpatului Ș.Ș.

pentru încă 3 fapte noi, doar prin schimbarea încadrării juridice a faptei, fără a desființa sentința penală și a trimite cauza la instanța de fond în rejudecare, ocazie cu care să se extindă procesul penal și să se pună în mișcare acțiunea penală cu privire la aceste fapte noi. În acest sens, menționăm că ceea ce se urmărește prin schimbarea încadrării juridice este restabilirea unității structurale dintre faptă și încadrarea ei, în situațiile în care, fie operația în sine care a dus la identificarea normei de drept a fost greșită, fie datele în care fapta s-a săvârșit nu au fost corect reținute.

Drept urmare, în măsura în care instanța are în vedere aceeași faptă menționată în rechizitoriu, ea păstrează dreptul de a-i schimba încadrarea juridică, dar când este vorba de altă faptă trebuie să procedeze în prealabil la extinderea acțiunii penale sau la extinderea procesului penal, după caz, neputându-se utiliza procedura schimbării încadrării juridice pentru a se obține trimiterea în judecată a unei persoane pentru o faptă cu totul diferită de cea menționată în rechizitoriu, căci s-ar nesocoti normele privitoare la sesizarea instanței.

În cauză, deși în considerente instanța de apel a reținut că instanța fondului a apreciat în mod corect probele administrate, în baza cărora s-a reținut situația de fapt și vinovăția inculpatului, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută în art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, favorizarea infractorului și instigare la fals intelectual în forma participației improprii și l-a condamnat pe inculpat pentru aceste infracțiuni.

Aceasta, în condițiile în care infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și favorizarea infractorului diferă substanțial de fapta cu care a fost sesizată instanța, sub aspectul naturii și al conținutului juridic, aducând atingere relațiilor sociale privind buna desfășurare a serviciului și celor referitoare la înfăptuirea justiției.

Prin urmare, prin condamnarea inculpatului pentru aceste noi fapte, direct în apel, deci fără judecarea în fond a acestora, fără extinderea și punerea în discuția părților a extinderii procesului penal, fără punerea în mișcare a acțiunii penale, fără audierea inculpatului cu privire la aceste noi fapte care constituie o nouă învinuire, s-au încălcat principiile ce guvernează desfășurarea procesului penal, respectiv cele privind sesizarea instanței de judecată și asigurarea dreptului la apărare al inculpatului, care, în acest mod, a fost prejudiciat de o cale de atac, fapt pentru care hotărârea instanței de apel este lovită de nulitate absolută, în condițiile art. 197 alin. (2) C. proc. pen. Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate de procuror și recurentul inculpat împotriva deciziei nr. 7 din 26 ianuarie 2010 a Curții de Apel Bacău, Secția penală, cauze minori și familie, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecarea apelului declarat de procuror împotriva sentinței nr. 126/D din 19 martie 2009 a Tribunalului Bacău, Secția penală, la instanța de apel, Curtea de Apel Bacău.