ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2378/2020

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a Civilă, la data de 14.02.2011, reclamantul Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.754.289,31 RON reprezentând cheltuielile necesare și utile efectuate de reclamant pentru lucrările de reparații, renovare și modernizare ale imobilului situat în București, Șoseaua București-Ploiești km. 11-12, colț cu str. x, sumă actualizată la data plății cu indicele de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin aceeași cerere, reclamantul Ministerul Administrației și Internelor a chemat în judecată și pe Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în baza art. 57 C. proc. civ., ca persoană ce ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 82 C. proc. civ. coroborat cu art. 112 și urm. C. proc. civ., art. 494 C. civ., art. 997 C. civ. și art. 1092 C. civ.

La data de 29.02.2012, pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamantului Ministerul Administrației și Internelor la plata de daune pentru lipsa de folosință a imobilului situat în București, Șoseaua Bucuresti-Ploiesti km 11-12, teren și construcție, începând cu data de 05.03.2002 și până la data de 19.10.2010, când imobilul a fost efectiv predat pârâtei.

În drept, cererea reconvențională a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, art. 483 C. civ., art. 485 C. civ. și art. 998-999 C. civ.

Reclamanții Ministerul Administrației și Internelor și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" au invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele pretinse prin cererea reconvențională pentru perioada anterioară datei de 20.02.2009.

Prin încheierea de ședință din data de 25.05.2012, prima instanța a unit excepția prescripției dreptului material la acțiune cu fondul cauzei.

Prin sentința civilă nr. 992/17.05.2013, Tribunalul București, secția a V-a Civilă a respins acțiunea principală formulată de reclamanții Ministerul Administrației și Internelor și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamantul-pârât Ministerul Administrației și Internelor și a dispus obligarea reclamantului-pârât la plata sumei de 106.841,29 RON cu titlu de contravaloare lipsă de folosință pentru imobilul construcție situat în București, Șos. București Ploiești, Km. 11-12, pentru perioada 05.06.2009 - 19.10.2010.

A admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile solicitate prin cererea reconvențională pentru perioada 05.03.2002-20.02.2009 și, în consecință, a respins, ca prescrise, pretențiile aferente acestei perioade.

A respins în rest pretențiile formulate, ca neîntemeiate.

Tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin notificarea nr. x/23.01.2002, B. și C. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului format din teren în suprafață de 40000 mp. și construcție edificată pe acest teren, situat în incinta Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza".

Prin decizia nr. 587/10.11.2003 emisă de ministrul administrației și internelor, notificarea a fost respinsă, însă, prin sentința civilă nr. 203/03.03.2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a III - a civilă a fost anulată această decizie și a fost obligat Ministerul Afacerilor Interne să restituie în natură imobilul compus din parcela x B, în suprafață de 5000 mp., parcelele 104 și 105 A, în suprafață de 23800 mp. Hotărârea Tribunalului București a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 14A/05.06.2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a și revocabilă prin decizia nr. 3391/01.06.2010 a Înaltei Curți.

Prin procesul-verbal încheiat la data de 19.10.2010, s-a realizat punerea în posesie a S.C. A. S.R.L.(cesionara drepturilor asupra imobilului) cu privire la imobilul în litigiu.

Tribunalul a reținut că reclamanții au evaluat pretențiile solicitate la suma de 1.754.289,31 RON și au susținut că acestea decurg din trei contracte de prestări servicii.

Astfel, în temeiul contractului de antrepriză nr. x/07.07.1997, Ministerul Administrației și Internelor, prin Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în calitate de beneficiar, a achiziționat servicii de "reparații la construcții" în valoare de 729.600.000 ROL.

Valoarea inițială a lucrărilor este majorată la suma de 1.093.089.471 ROL, prin actul adițional nr. x/30.08.1997. Din cuprinsul înscrisului denumit "proces-verbal de recepție finală", neînsușit prin vreo semnătura de către contractanții săi, reiese că lucrările care au făcut obiectul contractului de antrepriză nr. x/07.07.1997 au fost finalizate în bună regulă. La aceeași dată, 07.07.1997, a fost încheiat și contractul de antrepriză nr. x/07.07.1997, în baza căruia reclamanții au achiziționat lucrări de "reparații la instalații pentru construcții" în valoare inițială de 187.000.000 ROL, amendată prin actul adițional nr. x cu suma de 68.376.724 ROL, apoi prin actul adițional nr. x, cu suma de 31.000.000 ROL. Cu un conținut similar cu cel analizat anterior, este atașat procesul-verbal de recepție finală aferent celui de-al doilea contract.

La data de 15.08.2003, a fost încheiat contractul de execuție lucrări nr. x/15.08.2003, în baza căruia, reclamanta Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" a achiziționat "lucrări de refacere la clădirea Vila pentru oaspeți", în valoare de 4.366.738.605 ROL, sumă majorată prin două acte adiționale.

Examinând conținutul înscrisurilor și, având în vedere prevederile art. 1182 C. civ., prima instanță a constat că, deși semnatarii actelor juridice sunt persoane juridice, niciuna dintre acestea nu și-a înscris respectivele contracte într-un registru anume destinat al instituției/societății pentru dobândirea datei certe. Actele adiționale care însoțesc contractele de antrepriză nr. x/07.07.1997 și nr. y/07.07.1997 au beneficiat de același regim juridic, spre deosebire de actele adiționale ale contractului de execuție lucrări nr. x/15.08.2003, care poartă dată certă. Însă, actul subsecvent nu poate fi analizat decât prin prisma legalității și temeiniciei actului juridic principal. În plus, procesele-verbale de recepție, aferente contractelor de antrepriză din anul 1997, nu poartă nici măcar semnătura celor care și-au asumat recepționarea în bună regulă a lucrărilor contractate.

În consecință, tribunalul a concluzionat că înscrisurile de care se prevalează reclamanții nu au forța probantă cerută de legile în vigoare la momentul presupusei lor edictări și nici o împrejurare nu poate justifica lipsa de conformitate a unor angajamente financiare asumate de o autoritate publică centrală.

Prin urmare, forma ad probationem cerută obligatoriu nu este îndeplinită și, deși este adevărat că nerespectarea acestei formalități nu atrage nevalabilitatea actului juridic, sancțiunea care intervine este imposibilitatea dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de probă.

Analizând, totuși, conținutul celor trei acte juridice de care se prevalează reclamanții, tribunalul a reținut că din cuprinsul acestora nu rezultă că lucrările contractate se identifică cu cheltuielile necesare și utile efectuate pentru conservarea imobilului, astfel cum au fost indicate prin cererea de chemare în judecată.

În consecință, prima instanță a apreciat că din probele administrate în cauză nu se poate determina cu certitudine realitatea lucrărilor descrise în cuprinsul celor trei contracte de servicii, dacă acestea au vizat chiar imobilul notificat, și nici caracterul necesar și util al presupuselor costuri, spre a justifica stabilirea lor în sarcina pârâtei.

În ceea ce excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a considerat că momentul la care s-a născut dreptul la acțiune al pârâtei este data de 05.06.2009, adică data pronunțării deciziei civile nr. 14A/05.06.2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a care, fiind o hotărâre definitivă, este și executorie. Prin această decizie, s-a statuat asupra lipsei de titlu valabil al reclamantului Ministerul Administrației și Internelor asupra imobilului în litigiu, astfel încât, de la acest moment, se poate aprecia asupra unei eventuale lipse de folosință a bunului în patrimoniul celui căruia i s-a recunoscut dreptul de proprietate. Prin urmare, fiind stabilit termenul de început al prescripției, împlinirea sa se realizează la expirarea unei perioade de 3 ani, iar pentru pretențiile pârâtei care se situează în afara acestui termen, excepția prescripției este întemeiată și admiterea ei face de prisos cercetarea fondului pretențiilor.

Însă, întrucât dreptul pârâtei s-a născut la data de 05.06.2009, pretențiile calculate conform raportului de expertiză omologat în cauză, de la această dată și până la data de 19.10.2010, sunt actuale și întemeiate.

Tribunalul a constatat întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, reținând că fapta ilicită este probată prin însăși acțiunea de folosire de către reclamanți a imobilului notificat după pronunțarea deciziei civile nr. 14A/05.06.2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a și până la punerea în posesie a pârâtei, fără a deține vreun titlu și fără a plați un preț pentru această folosință.

Prima instanță a mai reținut că folosirea imobilului nu a fost contestată de către reclamanți, că din probatoriul administrat rezultă în mod cert prejudiciul suferit de către pârâtă și că legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul creat este probată, având în vedere raporturile juridice existente și dovedite între părți.

Instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat de către expertul D. și a obligat reclamantul Ministerul Administrației și Internelor la plata sumei de 106841,29 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 05.06.2009-19.10.2010.

Tribunalul a arătat că nu va avea în vedere prevederile H.G. nr. 1886/2006 invocate de pârâtă, întrucât acest act normativ vizează cuantumul chiriilor stabilite în alte situații, respectiv cele reglementate de art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, adică în cazul imobilelor restituite în natură foștilor proprietari cu obligația de a le menține afectațiunea pe o perioada determinată și cu dreptul de a percepe o chirie. Or, pârâta nu se află în aceasta ipoteză.

Reclamanții Ministerul Administrației și Internelor și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", precum și pârâta S.C. A. S.R.L. au declarat apel împotriva acestei sentințe, iar prin decizia civilă nr. 396A/17.09.2015, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile, a schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea principală și a obligat pârâta la plata către reclamanți a despăgubirilor în sumă de 117.833 RON, a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere despăgubiri pentru lipsă de folosință a imobilului și a respins în tot cererea reconvențională, ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 127/26.01.2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins excepția nulității recursurilor, a admis recursurile declarate de reclamanta Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne și de pârâta S.C. A. S.R.L împotriva deciziei nr. 396A/17.09.2015 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 951A/31.10.2017, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de părți împotriva sentinței civile nr. 992/17.05.2013 a Tribunalului București, secția a V-a Civilă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea principală și a obligat pârâtă reclamantă la plata sumei de 767.055 RON, despăgubiri către reclamantul pârât Ministerul Afacerilor Interne, a obligat reclamantul pârât Ministerul Administrației și Internelor la plata sumei de 1.715.137,55 RON către pârâta reclamantă reprezentând contravaloarea lipsei de folosință aferentă perioadei 05.06.2009-19.10.2010 și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile din cauză.

Prin decizia nr. 3584/16.10.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Rejudecând cauza, prin decizia civilă nr. 628A/26.06.2020, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de către apelanta-reclamantă Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", de către apelantul reclamant pârât Ministerul Afacerilor Interne și de către apelanta pârâtă reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 992/17.05.2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A schimbat în tot sentința apelată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne și de reclamanta Academia de Politie "Alexandru Ioan Cuza" în contradictoriu cu pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. .

A respins excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne.

A admis în parte cererea reconvențională.

A obligat pe pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. să plătească reclamanților suma de 767.055 RON cu titlu de cheltuieli necesare și utile, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.

A obligat reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne să plătească pârâtei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 2.226.780,91 RON cu titlu de contravaloare lipsă folosință pentru teren de 27.866,4 mp și construcție cu suprafața utilă de 438,37 mp, pentru perioada 05.06.2009-18.10.2010.

A respins în rest pretențiile din cererea de chemare în judecată și din cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a considerat că, în faza rejudecării apelurilor, față de prevederile art. 315 C. proc. civ., sunt obligatorii următoarele dezlegări și îndrumări stabilite prin deciziile nr. 3584/16.10.2018 și nr. 127/26.01.2016 pronunțate de Înalta Curte:

• pentru perioada 05.09.2002 - 05.06.2009, apelanta pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. nu poate face dovada existenței calității de proprietar al imobilului, și, astfel, a încălcării vreunui atribut al dreptului de proprietate, care ar îndreptăți-o să obțină despăgubiri pentru lipsa de folosință a imobilului. Or, condiția premisă a aplicării art. 483, art. 485 și art. 487 C. civ., invocate de către pârâta-reclamantă, este reprezentată de existența dreptului de proprietate. Pârâta-reclamantă nu a criticat, sub aspectul producerii unei situații mai grele în propria cale de atac și nici sub aspectul încălcării vreunei reguli legate de ordinea soluționării excepțiilor, respingerea de către instanța de apel, pe fond, a capătului de cerere prin care se solicitau despăgubiri pentru perioada 05.03.2002 - 20.02.2009, în loc de menținerea respingerii acestuia ca prescris, așa cum hotărâse prima instanță de fond;

• în rejudecare, urmează a se verifica dacă a existat într-adevăr un spor de valoare înregistrat în patrimoniul pârâtei-reclamante (în ipoteza în care se probează reparațiile efectuate la imobilul restituit) și dacă investiția făcută de reclamantă se mai regăsește incorporată, la data retrocedării, în respectiva clădire. În acest sens, urmează a se pune în discuția părților și a se stabili pe bază de probe, veridicitatea susținerilor pârâtei care a învederat că ar fi preluat imobilul "complet devastat", fără uși interioare, fără parchet, instalații termice și instalații electrice și fără instalații de gaze, aspecte care vor putea lămuri întrunirea condițiilor lui "actio de în rem verso".

• în rejudecare, urmează a se lămuri modul de calcul, contradictoriu, din expertizele efectuate în cauză, și care sunt reglementările aplicabile în vederea evaluării lipsei de folosință pentru perioada 5.06.2009-19.10.2010, pentru a se aprecia asupra posibilității utilizării metodei comparației directe pe baza unor chirii rezultând din contracte de închiriere ce au ca obiect terenuri și construcții similare din aceeași zonă, închiriate în intervale apropiate celui stabilit prin obiectivul expertizei. În același context, instanța urmează a aprecia dacă acordurile de voință sub forma contractelor de închiriere, încheiate în anul 2013 de S.C. A. S.R.L. cu un terț, respectiv Fundația "E.", pot fi luate în calcul la stabilirea valorii lipsei de folosință prin metoda comparației, luându-se în considerare că obiectul acestora îl reprezintă suprafețe mult mai mici de teren decât cele în litigiu, precum și faptul că este vorba de acte încheiate cu mult în afara termenului stabilit prin obiectivul expertizei.

Curtea a reținut următoarele aspecte legate de comportamentul procesual al părților în materie probatorie, în etapa rejudecării apelurilor, ca fiind relevante în soluționarea cauzei: apelantul reclamant Ministerul Administrației și Internelor nu s-a prezentat la nici un termen în fața instanței de apel, nu a solicitat administrarea niciunui mijloc de probă, nu a formulat nici o cerere la dosarul cauzei; apelanta reclamantă Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nu a solicitat administrarea de probe noi, nu s-a opus administrării probei cu înscrisuri solicitată de apelanta pârâtă, s-a opus probei cu interogatoriul reclamanților, a formulat obiecțiuni la ultima lucrare a expertului, în raport de elementul comparabil avut în vedere de expert; apelanta pârâtă a solicitat proba cu înscrisuri, cu interogatoriul reclamanților (la care ulterior a renunțat), completarea expertizei evaluatorii pentru lipsa de folosință.

Apelanții reclamanți nu au dorit administrarea de probe noi, în raport de îndrumările instanței supreme din ultima decizie de casare, iar apelanta pârâtă a urmărit doar administrarea de probe în privința cererii sale reconvenționale, respectiv pentru calcularea contravalorii lipsei de folosință, fără a solicita probe noi cu referire la pretențiile reclamanților din cererea principală vizând cheltuielile necesare și utile.

În consecință, curtea a procedat la rejudecarea apelurilor prin prisma probelor câștigate cauzei, a celor noi administrate, reținând că obiectul cererilor probatorii, în etapa de față a rejudecării apelurilor, a vizat cererea reconvențională a apelantei pârâte, respectiv stabilirea contravalorii lipsei de folosință.

Prin urmare, instanța de apel a considerat că apelanta pârâtă a renunțat la nemulțumirile sale privind calculul cheltuielilor necesare și utile pretinse de cei doi reclamanți, nemulțumiri vizând, printre altele, o pretinsă confuzie între numărul imobilelor ce au făcut obiectul evaluării, și invocate, de altfel, pentru prima oară, cu ocazia unor obiecțiuni la expertiza realizată în prima judecată a apelurilor, având ca obiectiv calculul acestor cheltuieli. De altfel, expertul a adus lămuriri acestei obiecțiuni în răspunsul său, arătând că lucrările de îmbunătățiri efectuate în baza celor două contracte din anul 1997 au fost executate la un singur imobil și nu la două imobile, imobilul respectiv având două funcții (destinații) în două perioade diferite, astfel: cazarmă pentru militari în termen și cazare pentru studenții grăniceri (de aici posibila confuzie în sensul că ar fi vorba de două imobile). Așadar, chiar dacă acest aspect litigios al cauzei a fost reluat de pârâtă pe calea celor două cereri de recurs ale sale, susținând că ar fi fost obligată la plata contravalorii unor lucrări efectuate la un imobil ce nu i-a fost restituit și că instanțele de apel anterioare nu au lămurit complet situația de fapt, în prezenta etapă a rejudecării apelurilor, apelanta-pârâtă nu a mai formulat nici o critică sau cerere de probe cu privire la acest aspect. Prin urmare, în raport de probele deja câștigate cauzei, având în vedere singura probă administrată sub aspectul calculului cheltuielilor necesare și utile pretinse de cei doi reclamanți (în prima rejudecare fiind efectuată expertiza pentru lipsa de folosință), apare ca fiind lămurit acest aspect al cauzei ridicat de către apelanta pârâtă cu privire la imobilul care a suferit lucrări, generând astfel cheltuieli necesare și utile.

Nici apelanții reclamanți nu au mai solicitat o altă expertiză cu privire la cheltuielile necesare și utile pretinse, nici în prima rejudecare, nici în prezenta etapă, fiind de acord cu ultimul răspuns la obiecțiuni la expertiza având acest obiectiv administrată în apelul din dosarul nr. x/2011, astfel încât concluziile acestei expertize și răspunsul la obiecțiuni vor fi avute în vedere și în prezenta etapă de rejudecare a apelurilor, fiind singura probă de specialitate administrată pentru calculul cheltuielilor necesare și utile. Valoarea pretinsă de apelanții reclamanți cu titlu de cheltuieli necesare și utile, respectiv suma de 1.754.289,31 RON, reprezintă valoarea însumată, denominată, a celor trei contracte cu actele adiționale aferente. Or, cheltuielile necesare și utile nu se identifică cu valoarea adunată a celor trei contracte menționate de reclamanți, tocmai pentru că expertul a avut în vedere doar acele lucrări care se încadrează în categoria de cheltuieli necesare și utile. Oricum, apelanții reclamanți nu au mai solicitat alte probe cu privire la pretențiile lor din cererea principală, în prima rejudecare a apelurilor și nici în prezenta rejudecare, astfel că a fost avută în vedere, ca probă câștigată cauzei, această lucrare din prima judecată a apelurilor. Nici apelanta pârâtă nu a solicitat contraprobă cu referire la pretențiile din cererea principală, deși a contestat preluarea imobilului într-un stadiu încorporând toate aceste lucrări ce au făcut obiectul celor trei contracte de antrepriză.

Curtea a reținut că au generat cheltuieli necesare și utile toate lucrările executate la imobilul în litigiu în baza celor trei contracte de antrepriză menționate de reclamanți, acestea fiind lucrări de reparații la construcții, reparații capitale, reparații la instalații pentru construcții, lucrări de refacere construcție (denumită vilă pentru oaspeți la momentul deținerii de către reclamați și realizării lucrărilor).

Deoarece cu privire la contractul de execuție lucrări refacere clădire nr. 16358/18.08.2003, cu cele două acte adiționale ale sale, în prima judecată a apelurilor, instanța și-a însușit concluziile expertului în sensul că acele lucrări au avut caracter voluptoriu, iar în prima rejudecare a apelurilor au fost apreciate ca fiind necesare și utile, pârâta reclamantă contestându-le constant ca având acest caracter, iar instanța supremă a stabilit necesitatea unei dezlegări din partea instanței cu privire la caracterul acestor lucrări, curtea de apel a arătat că, în aprecierea sa, și acele lucrări executate în baza contractului de execuție lucrări refacere clădire nr. 16358/18.08.2003, cu cele două acte adiționale ale sale, au avut caracter necesar și util. Pentru a fi considerate lucrări voluptorii, este necesar a fi vorba despre lucrări făcute pentru luxul, plăcerea, confortul proprietarului, or observând chiar cuprinsul expertizei având acest obiectiv, rezultă că, începând cu anul 2003, lucrările executate au vizat, cu titlu de exemplu: instalații încălzire interioară, ofertă tâmplărie, ofertă pereți, instalații electrice, instalații sanitare interioare, racord canalizare, etc. Aceste lucrări nu pot fi considerate de lux, estetice, căci au legătură cu funcționarea și întreținerea imobilului, chiar dacă la un standard peste cel de conservare obișnuită, așadar chiar dacă unele nu erau necesare. Însă au a fi restituite și cheltuielile utile, care au adus o creștere a utilității economice a bunului. Pentru aceste rațiuni, și lucrările efectuate în baza acestui contract au generat cheltuieli utile care au a fi restituite de pârâta devenită ulterior proprietara imobilului. Mai mult, este plauzibil și rezonabil a accepta că reclamanții au efectuat acele lucrări necesare și utile în raport de destinația pe care ei au dat-o imobilului în discuție. Însă, doar pentru că acele lucrări de după anul 2003 au vizat refacerea imobilului cu destinație de vilă oaspeți, nu face ca acele lucrări să fie automat apreciate voluptorii. Atâta timp cât prin aceste lucrări s-a sporit utilitatea economică a bunului, revine proprietarului obligația de a restitui și aceste cheltuieli utile efectuate de deținătorul anterior al bunului.

Prin urmare, curtea de apel a reținut caracterul fondat al apelurilor formulate de apelanții reclamanți Ministerul Administrației și Internelor și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și a schimbat sentința apelată în sensul admiterii cererii lor de chemare în judecată împotriva pârâtei S.C. A. S.R.L.

Cât privește cuantumul cheltuielilor necesare și utile ce urmează a fi suportat de către pârâta S.C. A. S.R.L, instanța de apel a reținut că acesta va fi cel rezultat din singura expertiză efectuată în cauză cu acest obiectiv, respectiv expertiza întocmită de expertul F., în prima judecată a apelurilor. Valoarea acestor cheltuieli necesare și utile este de 117.833 RON, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății, față de dispozițiile art. 1082 și art. 1088 din C. civ. din 1864.

Cu privire la apelul formulat de apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L., curtea de apel a reținut în prealabil că, potrivit dezlegării date de Înalta Curte prin prima decizie de casare, nr. 127/26.01.2016, pârâta reclamantă poate pretinde, pe seama reclamantului pârât, Ministerul Administrației și Internelor, contravaloarea lipsei de folosință a imobilului teren și construcție numai pentru perioada 05.06.2009-19.10.2010, căci pentru perioada 05.09.2002 - 05.06.2009, apelanta pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L nu poate face dovada existenței calității de proprietar al imobilului care ar îndreptăți-o să obțină despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului.

Un alt aspect litigios cu referire la cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. A. S.R.L a fost cel privind incidența sau nu în cauză, în privința modului de calcul al acestei contravalori a lipsei de folosință, a prevederilor H.G. nr. 1886/2006 modificată prin H.G. nr. 343/2007. Curtea de apel a reținut că acest act normativ, ulterior abrogat prin Legea nr. 65/31.03.2015, nu este și nu a fost incident litigiului de față. H.G. nr. 1886/2006 a avut ca obiect de reglementare stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ale art. 1 alin. (10) din O.U.G. nr. 94/2000 și ale art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/1999. Actul de bază a suferit modificări prin H.G. nr. 343/2007, ulterior, ambele hotărâri de guvern, fiind abrogate prin Legea nr. 65/31.03.2015.

Având în vedere obiectul de reglementare al H.G. nr. 1886/2006, și anume stabilirea cuantumului chiriilor aferente unor imobile având destinații speciale, restituite către proprietari, curtea de apel a apreciat că incidența H.G. nr 1886/2006 modificată prin H.G. nr. 343/2007 este exclusă în cauză, pentru perioada 05.06.2009 - 19.10.2010.

Curtea de apel a mai reținut că prescripția opusă de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne cu privire la cererea reconvențională a pârâtei reclamante S.C. A. S.R.L nu este întemeiată. Potrivit deciziei de casare nr. 127/26.01.2016 a Înaltei Curți, pentru perioada 05.09.2002 - 05.06.2009, apelanta pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L nu poate face dovada existenței calității de proprietar al imobilului care ar îndreptăți-o să obțină despăgubiri pentru lipsa de folosință. Or, dacă pentru perioada 05.09.2002-05.06.2009 pârâta reclamantă nu justifică calitatea de proprietar al imobilului, teren și construcție, în litigiu, atunci nici prescripția invocată de reclamantul pârât Ministerul Afacerilor Interne nu poate fi atașată acestui drept, pentru perioada respectivă. Cu alte cuvinte, atâta timp cât dreptul nu există, atunci nici prescripția, care sancționează atitudinea de pasivitate a titularului dreptului, nu poate fi pusă în discuție. Iar, pornind din data de 05.06.2009, exercitarea dreptului de a pretinde despăgubirile pentru prejudiciul afirmat a fost realizată cu respectarea prescripției generale de 3 ani (acțiunea introdusă la data de 14.02.2011). În consecință, instanța de apel a respins excepția prescripției, ca neîntemeiată.

Cât privește fondul cererii reconvenționale, întemeiată pe dispozițiile art. 998-999 C. civ., art. 483, art. 485 C. civ., instanța de apel a reținut că despăgubirile solicitate de către pârâta reclamantă S.C. A. S.R.L sunt aferente încălcării unui drept de proprietate imobiliară, ce îmbracă forma faptei ilicite, temeiul acțiunii regăsindu-se în răspunderea civilă delictuală.

Sunt îndeplinite cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne constă în nepredarea către pârâtă, începând cu data de 05.09.2009 și până la data de 19.10.2010, a imobilului devenit proprietatea pârâtei reclamante S.C. A. S.R.L, fără vreo justificare legitimă; prejudiciul constă în lipsirea pârâtei reclamante de exercițiul dreptului de folosință al imobilului; legătura de cauzalitate este dată de omisiunea reclamantului pârât Ministerul Afacerilor Interne de a preda imobilul după rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a tranșat dreptul de proprietate asupra imobilului în favoarea pârâtei reclamante (la 05.09.2009) și de a-l păstra până la 19.10.2010; vinovăția rezultă din faptul că, deși reclamantul pârât Ministerul Afacerilor Interne a avut cunoștință de hotărârea judecătorească definitivă care a consfințit dreptul pârâtei reclamante, fiind parte în proces, nu a procedat, de îndată, la predarea imobilului către pârâta reclamantă, la momentul rămânerii definitive a respectivei hotărâri - 05.09.2009 -, ceea ce exclude atât deținerea cu bună-credință de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a imobilului în litigiu, cât și exonerarea sa de plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului către pârâta reclamantă.

În ceea ce privește evaluarea acestor despăgubiri, este incident criteriul chiriilor practicate pentru imobile similare, raportarea la chiriile stabilite prin H.G. nr. 1886/2006 nefiind incidentă speței.

În raport de acest criteriu, expertul G. a realizat ultima completare la raportul de expertiză având ca obiectiv calcularea contravalorii lipsei de folosință. Cât privește nemulțumirea apelantei reclamante Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" cu privire la depunerea la dosarul cauzei a unui contract de închiriere pentru o suprafață de teren mai mică decât cea de evaluat în cauză, contract încheiat ulterior perioadei de referință, curtea de apel a reținut că această parte nu are calitate procesuală pasivă pe cererea reconvențională, fiind chemat în judecată de către pârâta reclamantă exclusiv reclamantul pârât Ministerul Afacerilor Interne. Or, acesta din urmă, apelant reclamant în procesul pendinte, nu a formulat în cauză, în etapa de față a rejudecării apelurilor, nici o poziție procesuală, nici o obiecție la lucrările expertului. Pe de altă parte, încă de la prima judecată în apel, urmată de două faze de judecată în recurs și de o rejudecare a apelurilor înainte de prezenta etapă, s-a solicitat părților depunerea la dosarul cauzei a unor contracte de închiriere pentru imobile similare din zonă, din perioada de referință. Apelanta pârâtă reclamantă a fost singura care a depus la dosar astfel de înscrisuri, cele pe care le-a putut procura. Nici de la administrația financiară sau cartea funciară nu s-au obținut alte relații. În plus, la ultima sa lucrare, expertul a avut în vedere evoluția chiriilor de piață, în funcție de datele comunicate de INS, la solicitarea instanței. Contractul de închiriere depus la dosar de către pârâta reclamantă privește un teren din aceeași zonă, chiar dacă pentru o suprafața mai mică, chiar în afara perioadei de referință (2013). Or, elementele de comparație (alte contracte de închiriere) nu trebuie să fie identice cu imobilul în privința căruia se pune în litigiu chestiunea evaluării lipsei de folosință. Nu în ultimul rând, curtea a avut în vedere faptul că este vorba despre perioada 2009-2010, perioadă în care piața chiriilor pentru terenuri din zona șoselei București-Ploiești, km. 11-12, colț cu Padina, pentru suprafețe mari de teren (peste 10.000 mp) nu era așa dezvoltată ca în prezent. Dovadă stau și mențiunile expertului G. care a cercetat ofertele de chirii pentru zona respectivă, în perioada de referință, încă de la prima lucrare efectuată de acesta în prezentul litigiu.

În consecință, curtea de apel a omologat ultima completare a expertizei întocmită de expertul G. pentru calculul contravalorii lipsei de folosință.

Instanța de apel a mai reținut următoarele: prin cererea de apel, apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L a precizat expres că este de acord cu evaluarea realizată în fața tribunalului, prin expertiza administrată de prima instanță, cu privire la construcție și parte din teren - 2726 mp, criticând prin apelul său neevaluarea diferenței de teren de 25.140,40 mp (27.866,4 mp - 2726 mp). Așadar, criticile apelantei pârâte reclamante au fost limitate la neacordarea contravalorii lipsei de folosință și pentru restul de teren liber, în suprafață de 25.140,40 mp, astfel că, date fiind limitele cererii de apel, curtea de apel a raportat valorile din ultima completare a expertizei, omologată, la suprafața de 25.140,40 mp. Așadar, a avut în vedere perioada 05.06.2009-19.10.2010, calculând lipsa de folosință prin raportare la chiria stabilită de expert, în anul 2009 (1,336 euro/mp), iar în anul 2010 (1,334 euro/mp), rezultând pentru întreaga perioadă un total de 854.574,19 RON (2009) + 1.265.365,43 RON (2010) = 2.119.939,62 RON. La această sumă totală, se adaugă valoarea stabilită în primă instanță, pentru construcție și partea de teren, de 106.841,29 RON, rezultând totalul de 2.226.780,91 RON.

Prin urmare, reținând nelegalitatea și netemeinicia parțială a soluției tribunalului dată în privința cererii reconvenționale, instanța de apel a găsit fondat apelul apelantei pârâte reclamante, în limitele anterior expuse, și, schimbând sentința apelată, a obligat reclamantul-pârât Ministerul Afacerilor Interne să plătească pârâtei reclamante S.C. A. S.R.L suma de 2.226.780,91 RON cu titlu de contravaloare lipsă folosință pentru teren de 27.866,4 mp și construcție cu suprafața utilă de 438,37 mp, pentru perioada 05.06.2009-18.10.2010.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat și motivat recurs toate părțile în litigiu.

I. Recurentul Ministerul Afacerilor Interne formulează următoarele critici, pe care le întemeiază în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

Cu ocazia soluționării recursului, în ceea ce privește despăgubirile aferente contravalorii lipsei de folosință a imobilului, pentru perioada 05.06.2009 - 19.10.2010, solicitate de S.C. A. S.R.L prin cererea reconvențională, Înalta Curte a stabilit în mod irevocabil aplicabilitatea dispozițiilor H.G. nr. 343/2007. Această dezlegare era obligatorie pentru instanța de trimitere, iar nesocotirea ei atrage casarea hotărârii.

Or, contrar celor statuate în decizia de casare cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel București a reținut că dispozițiile H.G. nr. 1886/2006, așa cum au fost modificate prin dispozițiile H.G. nr. 343/2007, nu sunt aplicabile în cauză și a apreciat drept valabil criteriu de evaluare reprezentat de "nivelul chiriilor de piață pentru imobile similare celui aflat în litigiu".

În acest fel, Curtea de Apel București a ignorat principiul specialia generalibus derogant și a înlăturat, în mod nelegal, un act normativ care instituie norme speciale în ceea ce privește stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor ce fac obiectul prevederilor Legii nr. 10/2001.

Imobilul restituit în anul 2009 în baza Legii nr. 10/2001 a avut o destinație specială, de interes public, chiriile practicate pentru un astfel de imobil fiind cele prevăzute de H.G. nr. 343/2007, act normativ care, în funcție de afectațiunea imobilului și de rangul localității în care se află imobilul, stabilește valoarea chiriei în RON, pe metru pătrat, pe suprafața construită desfășurată și pe suprafața de teren aferentă.

Prin urmare, Curtea de Apel București s-a raportat eronat la valoarea chiriilor pe piața liberă în anul 2009 - de 1,336 euro/mp - și în anul 2010 - de 1,334 euro/mp - iar nu la valoarea chiriilor stabilite pentru imobilele cu afectațiune specială, ignorând faptul că imobilul pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosință era în administrarea unor instituții publice de interes general și, deși era situat în incinta Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în fapt era destinat funcționării unei alte instituții publice - Oficiul Național pentru Protecția Martorilor - din subordinea Inspectoratului General al Poliției Române.

În temeiul art. 315 alin. (3) C. proc. civ., Curtea de Apel București, ca instanță de trimitere, cu ocazia rejudecării, era datoare să analizeze și celelalte motive invocate în cererile de apel, chiar dacă nu au mai fost reiterate în noul ciclu procesual. Încălcarea acestor dispoziții legale atrage casarea deciziei în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Însă, contrar obligației instituite prin dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., instanță de apel, în rejudecare, nu a analizat în mod real situația de fapt referitoare la îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, eludând criticile/obiecțiunile formulate de Ministerul Afacerilor Interne și de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" cu privire la cererea reconvențională și cu privire la expertiza administrată.

Astfel, curtea de apel a ignorat faptul că pârâta S.C. A. S.R.L. nu a dovedit legătura de cauzalitate între prejudiciul solicitat și fapta pretins ilicită a Ministerului Afacerilor Interne.

În acest sens, S.C. A. S.R.L nu a făcut dovada că, după pronunțarea deciziei nr. 14A/05.06.2009 a Curții de Apel București, secția a VII-a, de restituire a imobilului, și care era o decizie executorie de drept, ar fi întreprins vreun demers pentru a intra în posesia terenului și ar fi întâmpinat opoziția reclamanților Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza București".

De asemenea, la dosarul cauzei nu au fost depuse dovezi de către pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L în sensul că în perioada cuprinsă între 05.06.2009-18.10.2010 ar fi avut posibilitatea de a închiria restul de teren liber și că acest fapt nu s-a putut concretiza din vina reclamanților, situație în care instanța de trimitere avea obligația de a dispune suplimentarea probatoriului pentru a lămuri cauza și sub aceste aspecte.

Recurentul indică adresa Ministerului Afacerilor Interne nr. 170027/PD/17.11.2016, adresa Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nr. 5528/10.11.2016, înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne cu nr. 170027/11.11.2016 și adresa nr. x/08.06.2017 a Ministerului Afacerilor Interne, și arată că obiecțiunile (însușite de Ministerul Afacerilor Interne și transmise instanței de apel cu adrese) au fost formulate de către Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", în virtutea calității de administrator direct al imobilului și de unitate contractantă a cheltuielilor efectuate, precum și de deținătoare a documentelor justificative, în raport de care se puteau formula apărări, obiecțiuni și emite pretenții.

Faptul că cererea reconvențională nu a fost formulată și în contradictoriu cu Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", ci numai cu reclamantul Ministerul Afacerilor Interne este justificată de faptul că la data formulării acesteia, Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" încă nu dobândise calitate procesuală activă (instanța nepronunțându-se încă asupra acestui aspect).

Acest fapt nu poate împiedica reclamanta Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" să formuleze apărări și obiecțiuni la cererea reconvențională, obiecțiuni care de altfel au fost însușite de către reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, transmise la dosarul cauzei și susținute oral în fața instanței de apel, în rejudecare, prin consilier juridic delegat, cu delegații de reprezentare a Ministerului Afacerilor Interne.

Atât timp cât Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" au fost reprezentate prin același consilier juridic, cu delegație de reprezentare pentru fiecare instituție în parte, sunt nereale susținerile Curții de Apel București în sensul că apelantul reclamant Ministerul Afacerilor Interne nu s-a prezentat la niciun termen în fața curții, nu a formulat nici o cerere la dosarul cauzei, în rejudecarea apelurilor, nu a formulat nici o poziție procesuală și nici o obiecție la lucrările expertului.

Astfel, obiecțiunile cu privire la faptul că S.C. A. S.R.L a depus la dosarul cauzei un contract de închiriere pentru o suprafață de teren mai mică decât cea evaluată în cauză, încheiat ulterior perioadei de referință, au fost înlăturate în mod eronat de către Curtea de Apel București, în rejudecare, pe motiv că acestea au fost susținute doar de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", care nu are calitate procesuală pasivă pe cererea reconvențională.

Mai mult, astfel de obiecțiuni nu au fost susținute numai oral de către Ministerul Afacerilor Interne, prin consilier cu delegație la dosar, în fața instanței de apel, în rejudecare, ci au fost formulate și în scris fața instanței de apel prin adresele mai sus menționate, fapt ignorat cu desăvârșire de către Curtea de Apel București.

Respingând aceste obiecțiuni, Curtea de Apel București a încălcat, din nou dispozițiile art. 315 alin. (3) C. proc. civ., în virtutea cărora avea obligația să analizeze și celelalte motive invocate în cererile de apel, chiar dacă nu ar mai fi fost reiterate în noul ciclu procesual.

Recurentul arată că apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L a depus un contract de închiriere din anul 2013, pentru o perioadă din afara termenului avut în vedere la obiectivul expertizei și încheiat pentru o suprafață mult mai mică, astfel încât elemente esențiale ale acestui contract nu sunt similare cu elementele avute în vedere în aprecierea cuantumului despăgubirilor pentru lipsa de folosință, iar instanța de apel avea obligația de a nu-l folosi în fundamentarea raționamentului juridic avut în vedere la stabilirea despăgubirilor pentru lipsă de folosință.

Instanța de apel și-a întemeiat decizia pe faptul că reclamanții pârâți nu au mai solicitat o nouă expertiză în cauză pentru stabilirea cheltuielilor necesare și utile. Or, Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și-au dovedit pretențiile prin contractele și devizele de lucrări depuse la dosarului cauzei care atestau atât realizarea în fapt a lucrărilor, cât si valoarea acestora.

În mod greșit, în contra rolului său activ și a celor trasate de Înalta Curte prin decizia nr. 3584/16.10.2018, instanța de apel și-a argumentat hotărârea numai pe expertiza administrată în cauză, în ciuda faptului că instanța de recurs a constatat că expertizele administrate în cauză au fost efectuate pe bază scriptică și a faptului că, la dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri care atestă realitatea cheltuielilor necesare și utile efectuate de Ministerul Afacerilor Interne la imobilul în discuție.

În esență, este vorba despre trei contracte de lucrări (cu modificări și completări asumate de părțile contractante și consemnate în acte adiționale corespunzătoare), fiecare cu situații de lucrări, proiect tehnic, autorizație de construcție elaborate de persoane calificate și specializate potrivit normelor legale în vigoare la acel moment. Lucrările desfășurate în baza acestor contracte se regăsesc în procese-verbale de recepție întocmite potrivit prevederilor legale incidente Ia acel moment, înscrisuri asumate de ambele părți.

Astfel, în mod corect curtea reține că lucrările executate în baza contractelor nr. x/07.07.1997 și nr. y/07.07.1997 au fost executate la imobilul retrocedat apelantei pârâte-reclamante S.C. A. S.R., însă, în mod eronat constată că totalul cheltuielilor necesare și utile, pretinse prin cererea principală, nu are cum să reprezinte valoarea însumată a celor trei contracte din anii 1997 și 2003, făcând astfel o greșită aplicare a legii.

Așadar, cu toate că înscrisurile depuse au forță probantă în conformitate cu prevederile art. 1182 C. civ., având dată certă de înregistrare în evidențele contabile, cel puțin în cazul cheltuielilor efectuate în baza contractului nr. x/15.08.2003 și a actelor adiționale aferente (nr. 16537/18.09.2003 și nr. 16654/16.03.2004), apreciate de asemenea de către Curtea de Apel București ca fiind cheltuieli necesare și utile, nu rezultă că și aceste cheltuieli au fost luate în considerare în totalitate de către Curtea de Apel București la stabilirea valorii totale de 767.055 RON.

Lucrările executate în baza contractului de execuție de lucrări nr. x/15.08.2003 au fost lucrări de refacere (reparații capitale), acestea fiind necesare și utile, în această clădire desfășurându-și activitatea Oficiul Național pentru Protecția Martorilor, înființat în conformitate cu prevederile Legii nr. 682/2002 privind protecția martorilor.

Executarea lucrărilor din cuprinsul actelor este constatată prin procesul-verbal de recepție finală nr. x/22.09.1998, iar a celor efectuate în baza contractului nr. x/18-08.2003, este constatată prin procesul-verbal de recepție finală nr. xS/04.07.2005, astfel încât nu poate fi tăgăduită realitatea, certitudinea și caracterul cheltuielilor asociate acestor lucrări a căror restituire este solicitată de către Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza".

II. Recurenta-reclamantă Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" și-a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și a formulat următoarele critici:

a. În legătură cu soluția adoptată de instanța de apel sub aspectul pretențiilor formulate pe calea cererii principale, recurenta formulează următoarele critici:

În prezenta cauză sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege pentru a se reține incidența îmbogățirii fără justă cauză a S.C. A. S.R.L., iar la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri care atestă cheltuielile necesare și utile efectuate de Ministerul Afacerilor Interne la imobilul în discuție.

Recurenta face trimitere la expertiza efectuată de ing. H., indică contractul nr. x/07.07.1997, actul adițional nr. x/30.08.1997, contractul nr. x/07.07.1997, actul adițional nr. x/30.08.1997, actul adițional nr. x/28.10.1997, contractul nr. x/15.08.2003, actul adițional nr. x/18.09.2003 și actul adițional nr. x/16.03.2004, redă în parte conținutul acestora și arată că înscrisurile menționate satisfac toate cerințele probatorii în privința efectuării de cheltuieli necesare și utile, în cuantum total de 1.754.289,31 RON, care au fost efectuate la imobilul restituit pârâtei-reclamante.

Prin decizia de casare, instanța de recurs a dispus ca, în rejudecare, să se verifice, pe baza probelor ce vor fi administrate, dacă a existat un spor de valoare înregistrat în patrimoniul pârâtei reclamante. Or, ignorând rolul activ al judecătorului, curtea de apel își întemeiază decizia pe faptul că apelanții-reclamanți nu au mai solicitat o nouă expertiză pentru stabilirea cheltuielilor necesare si utile.

Mai mult, curtea de apel reține în mod greșit faptul că apelantul reclamant pârât Ministerul Afacerilor Interne nu s-a prezentat la niciun termen de judecată în fața curții și nu a solicitat administrarea niciunui mijloc de probă, atâta timp cât din înscrisurile depuse la dosar rezultă că atât Ministerul Afacerilor Interne, cât și Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" au fost reprezentate prin același consilier juridic, cu delegație la dosarul cauzei, concluziile puse fiind aceleași pentru ambele instituții.

Totodată, hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală întrucât în dispozitivul deciziei, instanța de apel a prevăzut ca actualizarea sumei datorate cu titlu de cheltuieli necesare și utile să se realizeze conform indicelui inflației până la plata efectivă, fără a indica și data de la care se va face această actualizare.

b. Cu privire la soluția pronunțată sub aspectul cererii reconvenționale, recurenta critică decizia recurată în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

În considerente deciziei, instanța reține că obiecțiunile formulate în scris de Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" cu privire la completarea raportului la expertiză au fost respinse deoarece Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce privește cererea reconvențională, deși, în cadrul ședinței de judecată s-a precizat că acestea se resping deoarece ar constitui, în fapt, apărări de fond care vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei.

Astfel, arată recurenta, este incident motivul de recurs de prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, atât Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza", cât și Ministerul Afacerilor Interne au fost reprezentate în fața instanței de apel prin același consilier juridic, concluziile fiind aceleași pentru ambele instituții,

Recurenta reia obiecțiunile formulate la completarea raportului de expertiză și arată că acesta nu poate fi însușit de instanța de judecată deoarece acordurile de voință sub forma contractelor de închiriere din anul 2013, prezentate de S.C. A. S.R.L., încheiate cu E., au ca obiect suprafețe mult mai mici de teren și sunt încheiate în afara termenului stabilit prin obiectivele experti