- Dosarul nr.
- 499/39/2010
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală
- Data
- 28 iulie 2010
Decizia nr. 2792/2010 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 499/39/2010 — recurs împotriva încheierii nr. 6/2010 a Curții de Apel Suceava
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea nr. 6 din 20 iulie 2010 Curtea de Apel Suceava, secția penală, având pe rol cererea de extrădare a persoanei extrădabile S.S., formulată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării provizorii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de persoana extrădabilă S.S.
În baza art. 45 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, modificată, a menținut arestarea provizorie a persoanei extrădabile S.S., cu privire la care s-a înaintat mesaj de urmărire internațională de către Interpol Chișinău - Republica Moldova, cu nr. referință 48/PE5E/D60/2008/RM și cererea de extrădare de către autoritatea solicitantă Ministerul Justiției al Republicii Moldova înregistrată la data de 02 iulie 2010, dispusă prin Încheierea nr. 4 din 12 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la 22 iulie 2010 până la 20 august 2010 inclusiv. Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat, în esență, că din probele existente la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru a crea convingerea că persoana extrădabilă S.S.
nu va încerca să se sustragă de la judecarea procedurii de extrădare. Împotriva încheierii a declarat recurs persoana extrădabilă S.S. În ședința publică din 28 iulie 2010 persoana extrădabilă a făcut declarație de retragere a recursului. Așa fiind, văzând și prevederile art. 385 4 C. proc. pen., Curtea va lua act de declarația persoanei extrădabile S.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Ia act de declarația persoanei extrădabile S.S. de retragere a recursului formulat împotriva Încheierii nr. 6 din 20 iulie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 499/39/2010. Suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2010. Procesat de GGC - CT