ÎCCJ, decizie (scj.ro #81883)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81883) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Mandat

acordat pentru înstrăinarea unui imobil. Anularea contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate în baza mandatului acordat. Preț neserios.

Cuprins pe materii

. Drept civil.

Obligații izvorând din contracte. Mandat acordat pentru înstrăinarea unui

imobil. Anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza mandatului

acordat. Preț neserios.

Index alfabetic

. Drept civil.

- mandat

- contract de

vânzare-cumpărare

- preț neserios

între mandant și mandatar, care pot fi clarificate pe calea unei acțiuni ce își

are izvorul în contractul de mandat, ci și drepturi și obligații în raport cu

terțele persoane.

Aceste drepturi și obligații pot fi valorificate pe calea unei

acțiuni specifice actului juridic încheiat între terț și mandatar, rațiunea

fiind aceea că între mandant și terți se creează raporturi juridice directe,

deoarece, în drept, terțul contractează cu mandantul și nu cu mandatarul.

relativității actelor juridice și presupune operațiunea juridică prin care,

printr-un act juridic public, aparent, se creează o altă situație juridică

decât cea stabilită printr-un act juridic ascuns, secret, dar adevărat.

Această figură juridică presupune fie negarea existenței actului

public de către actul ascuns (actul fictiv), fie ascunderea adevăratei naturi sau

a unui element al actului juridic (actul deghizat), fie ascunderea persoanelor

între care se încheie în realitate actul juridic (interpunerea de persoane).

Este, prin urmare, de natura simulației, ca actul juridic public

să nu reflecte voința reală a părților contractante, ceea ce nu este cazul în

speță.

În speță nu au existat operațiuni juridice oculte între părțile

contractante, de natură a nega sau a schimba elementele actului juridic public,

ci au existat înstrăinări succesive, menite a scoate bunul din patrimoniul

proprietarilor inițiali și a-l valorifica la un preț avantajos pentru mandatar

,

Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia

nr

.  434 din 27 ianuarie 2010.

Prin sentința

nr

. 88 din 26 februarie

2008, Tribunalul

Cluj

- Secția civilă, sesizat prin

declinare de competență de Judecătoria

Cluj

Napoca, a

admis  acțiunea formulată de reclamanții G.P. și H.A. în contradictoriu cu

pârâții L.D.R., L.R. și S.C. F.D.C.I.S.R.L.

A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a

defunctei H.E.M. și L.R., autentificat sub

nr

. 217

din 28 februarie 2003 de B.N.P. K.A.B., cu privire la un imobil aflat în

construcție situat în Cluj-Napoca.

A constatat

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâta

LD.R.,în

calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a

defunctei H.E.M. și

L.R.,autentificat

sub

nr

. 1048 din 21 aprilie de B.N.P. C.D.C., având ca obiect

dreptul special de folosință asupra imobilului înscris în CF

Cluj

2773,

nr

. top. 38, compus

din curte și grădină în suprafață de 369

m.p

.,

echivalentul a 1328

m.p

.

A

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între

pârâtul L.

R.,prin

mandatar L.D.R .și pârâta S.C.

F.D.C.I. S.R.L., autentificat sub nr.2276 din 8 iulie 2003 de B.N.P. M.L.,

având ca obiect imobilului înscris în CF

Cluj

2773,

nr

. top. 38, constând din construcție și drept de

superficie pe teren.

A

dispus rectificarea CF

Cluj

2773 prin radierea

înscrierilor din coala B 14-16, 19-22 coala C și restabilirea situației

anterioare.

A respins cererea reconvențională formulată de pârâta S.C.

F.D.C.I. S.R.L.

A

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului

Gyori

Peter

, a lipsei de interes

în promovarea acțiunii, a prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, a

lipsei de interes a pârâtei

reconventionale

și a

inadmisibilitătii

acțiunii.

A

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei L.D.R.

A obligat în solidar pârâții să plătească reclamanților

cheltuielile de judecată.

Pentru

a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a constituit

proprietatea lui H.E. și S.E., fiind preluat de stat în baza Decretului

nr

. 92/1950.

In

cursul anului 1998, reclamanta H.A. și sora sa defunctă H.M.E., fiicele

foștilor proprietari de CF au încheiat contract de asistență juridică cu

avocatul" L.N., soțul pârâtei L.D.R. și tatăl pârâtului L.R., pentru ca

acesta să întreprindă demersurile necesare redobândirii dreptului de

proprietate asupra imobilului.

In

contract s-a stabilit că L.N. urma să primească suma de 10.000.00 lei și să

facă acte de administrare până la redobândirea integrală a imobilului, să

negocieze despăgubiri cu Statul Român, iar după dobândirea proprietății să facă

acte de administrare.

La

data de 28 iulie 1999, între defuncta H.M.E. și pârâta L.D.R. s-a încheiat

contractul de comision, prin care pârâta era împuternicită să vândă imobilul la

cumpărătorul pe care îl va găsi, la un preț care va conveni proprietarelor, dar

nu mai puțin de 300.000 USD, în schimbul unui comision de 20%. În cazul în care

imobilul nu se vindea prin intermediul pârâtei, defuncta se obliga să-i

plătească acesteia o sumă de 60.000 USD.

La

data de 14 februarie 2001, cele două surori semnează la Tel Aviv o procură

specială, prin care o împuternicesc pe pârâta L.D.R. să vândă imobilul în

numele lor și pentru ele cui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va

socoti potrivit.

Prin

sentința civilă

nr

. 5678/2000 a Judecătoriei

Cluj

Napoca, s-a constatat preluarea abuzivă a imobilului

de către Statul Român și s-a dispus radierea dreptului de proprietate al

statului și restabilirea situației anterioare de carte funciare.

Tribunalul

a mai reținut că, prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâta

L.D.R., în calitate de mandatară a reclamantei H.A. și a defunctei H.M.E.,

autentificat sub

nr

. 217 la 28 februarie 2003 la

B.N.P. K.A.B., pârâta a vândut imobilului pârâtului L.R., la prețul de 18.750

USD, stabilit printr-o expertiză extrajudiciară.

Prin

contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâta L.D.R., în calitate de

mandatară ale celor două surori, autentificat sub

nr

.

1048 la 21 aprilie 2004  B.N.P. C.D.C., pârâtul L.R. a dobândit dreptul

special de folosință asupra terenului curte și grădină, pentru prețul de

2.000.000.000 lei.

Prin contractul de vânzare - cumpărare încheiat între pârâtul

L.R., prin mandatar L.D.R. și pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L, autentificat sub

nr

. 2276 din 8 mai 2003 la B.N.P. M.L., pârâtul L.R. a

transmis pârâtei reconvenționale dreptul de proprietate asupra construcției și

dreptul de superficie asupra terenului, pentru prețul de 400.000 lei.

Tribunalul

a reținut că reclamantul G.P. are calitate procesuală activă și justifică un

interes, deoarece este moștenitorul defunctei H.M.E.

În

ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a

reținut că nulitatea absolută poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau

pe cale de excepție.

Și

pârâta S.C. F.D.C

Impex

S.R.L justifică un interes în

promovarea cererii de constatare a simulației, care constă în păstrarea

contractelor de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate.

Pârâta

L.D.R. are calitate procesuală pasivă, deoarece constatarea caracterului

simulat al mandatului acordat de L.R. mamei sale a fost solicitată în

contradictoriu și cu această pârâtă.

Tribunalul

a mai constatat că acțiunea este admisibilă, deoarece nulitatea operează de

drept, iar instanța este

chemată doar să o constate.

A

mai reținut tribunalul, analizând probele administrate în cauză, că prețul

stabilit prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub

nr

. 217/2003 și

nr

. 1048/2004 nu

a fost serios, deoarece era disproporționat față de valoarea reală a

imobilului.

Contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr

. 2276/2003

este nul, în virtutea principiului

quod

nullum

est,

nullum

producit

efectum

.

În

ceea ce privește cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. F.D.C.I.

S.R.L, prin care a solicitat constatarea caracterului simulat al contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr

. 217/2003 și

al mandatului acordat de pârâtul L.R. mamei sale pentru vânzarea imobilului,

tribunalul a reținut că nu s-a produs nici o probă în acest sens și nu s-a

dovedit existența unui contract fictiv.

Prin

decizia

nr

. 317/A din 19 noiembrie 2008, Curtea de

Apel

Cluj

a respins ca

nefondate

apelurile declarate de pârâții L.R.I. și S.C. F.D.C.I. S.R.L și a luat act de

renunțarea pârâtei L.D.R. la judecata apelului declarat împotriva aceleiași

sentințe.

În

ceea ce privește apelul declarat de pârâtul L.R.I., instanța de apel a reținut

că prețul de vânzare stabilit în contractul de vânzare-cumpărare autentificat

sub

nr

. 217 la 28 februarie 2003 este un preț

neserios, ceea ce rezultă și din faptul că numai după patru luni, L.R.

a   vândut   imobilul   pârâtei

S.C.   F.D.C.I. S.R.L pentru prețul real și serios de 400.000 USD.

Mandatara

L.D.R. a profitat de faptul că proprietarele se aflau în

Israel

,

fiind în vârstă și suferind de boli incurabile.

Pentru    că

mandatara    a    profitat

de    starea    de „constrângere în care se aflau

proprietarele, contractul de vânzare-cumpărare încheiat între L.D.R. și fiul

acesteia este nul absolut, deoarece s-a întemeiat pe o cauză ilicită.

Mandatara

putea să vândă construcția direct pârâtei S.C. F.D.C.I. S.R.L, la prețul de

400.000 USD, dar a preferat să îl vândă mai întâi fiului său la un preț

neserios, obținând un câștig în familie de 382.750 USD, ceea ce este contrar

bunelor moravuri și ordinii publice.

Instanța

de apel a reținut că aceleași rațiuni juridice au justificat și constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub

nr

. 1048/2004 și

nr

. 2276/2003.

Soluția primei instanței privind excepțiile lipsei calității

procesuale active a reclamantului G.P., lipsei interesului reclamanților și

prescripției dreptului la acțiune au fost menținute de instanța de apel, pentru

aceleași considerente avute în vedere de tribunal.

În

ceea ce privește apelul declarat de pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L, instanța de

apel a constatat că nu se poate reține existența simulației, actele încheiate

între pârâții L.D.R. și L.R.I. fiind o operațiune de fraudare a intereselor

proprietarilor.

Instanța de apel a mai constatat că nu se poate reține buna

credință a

subdobânditoarei

, deoarece aceasta

cunoștea sau   putea   să   cunoască

faptul   că   același   imobil

a   fost cumpărat cu patru luni înainte doar cu prețul de 18.750 USD.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții L.R.I.

și  S.C. S.C. F.D.C.I. S.R.L.

Invocând dispozițiile

art

. 304

pct

. 5 și 9 din Codul de procedură civilă, recurentul

L.R.I. a arătat că decizia este nelegală.

Astfel,

nu s-au respectat formele de procedură prevăzute de lege, deoarece nu a fost

citat la efectuarea expertizei, iar instanța de apel, în lipsa dovezilor, a

reținut că raportul de expertiză s-a întocmit cu respectarea dispozițiilor

art

. 208 din Codul de procedură civilă.

Recurentul a mai arătat că ambele instanțe au încălcat

art

. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, sub aspectul principiului egalității armelor și

refuzul dreptului la apărare, deoarece nu i s-a încuviințat audierea martorilor

prin care să dovedească relațiile strânse dintre familia sa și proprietare și

circumstanțele în care s-au încheiat contractele de vânzare-cumpărare.

De

asemenea, recurentul critică faptul că practica judiciară invocată în ceea ce

privește neseriozitatea prețului a fost respinsă, cu motivarea că aceasta nu

constituie un izvor de drept.

Cât

privește contractul de vânzare-cumpărare ce a avut ca obiect terenul,

recurentul a arătat că a făcut un serviciu proprietarelor, care erau obligate

să îl vândă în termen de un, pentru a nu fi preluat de stat. Dat fiind situația

juridică a terenului, nici o persoană nu l-ar fi cumpărat.

Invocând

doctrină și jurisprudență, recurentul a arătat că prețul vânzărilor nu a fost

nesincer și că reclamantele au dat dovadă de rea credință prin introducerea

cererii de chemare în judecată, deoarece au arătat că au cunoscut abia în anul

2005 că imobilul a fost vândut.

Recurenta

S.C. F.D.C.I. S.R.L a arătat că decizia atacată este nelegală, deoarece

instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății și a pronunțat o

hotărâre care a făcut o greșită aplicare a legii și care cuprinde motive

contradictorii.

Acțiunea

principală trebuia respinsă, deoarece mandatul dat de reclamanți pârâtei

L.D.R., în care se menționa prețul înstrăinării de 300.000 USD a fost revocat

prin mandatul ulterior, fără condiționare de preț.

Reclamantele

își invocă propria culpă, deoarece au împuternicit-o pe pârâtă să acționeze în

numele lor, iar acțiunea nu se putea întemeia pe nulitatea contractului de

vânzare - cumpărare, ci numai pe contractul de mandat.

Raportul

juridic în temeiul căruia ar trebui să răspundă pârâta L.D.R. nu se poate

decela clar din hotărârea pronunțată, deoarece acesta este cel derivat din

contractul de vânzare - cumpărare dintre reclamanți și fiul mandatarei, și nu

cel dintre reclamanți și mandatară.

Recurenta

a mai arătat că nu a dat dovadă de rea-credință, deoarece nu avea de unde să

cunoască prețul la care a avut loc prima înstrăinare.

În ceea ce privește cererea reconvențională recurenta a arătat

că probele dosarului duc la concluzia că tranzacția reală este cea dintre reclamanți

și societatea comercială, cea intermediară fiind fictivă.

A mai arătat recurenta, că prețul înstrăinărilor care au avut

loc în anul 2003 sunt serioase, ele fiind justificate de relațiile de prietenie

și rudenie dintre părți și de existența mandatului și revocarea primului

mandat, care conține o limitare a prețului.

Recursurile

declarate nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

În

ceea ce privește recursul declarat de pârâtul L.R.I., acesta permite încadrarea

în dispozițiile

art

. 304

pct

.

5 și 9 din Codul de procedură civilă.

Criticile

formulate nu sunt, însă întemeiate.

Recurentul

susține că raportul de expertiză efectuat în cauză este lovit de nulitate,

deoarece nu s-a făcut dovada că expertul l-ar fi convocat să participe la măsurători

și constatări.

Această

critică este făcută

omisso

medio,

deoarece

în faza de judecată a apelului, L.R.I. nu a criticat acest aspect, deși în

cererea de declarare a apelului se referă și la constatările raportului de

expertiză.

Or, în recurs, nu se poate analiza pentru prima oară o problemă

care nu a fost supusă controlului jurisdicțional al instanței de apel.

Nici prin obiecțiunile la raportul de expertiză, depuse la

dosar, recurentul - pârât nu a pretins că lucrarea s-a efectuat în lipsa sa, în

condițiile în care nu ar fi fost convocat.

De

altfel, la termenul din 1 februarie 2006, Tribunalul

Cluj

a încuviințat efectuarea unei expertize de specialitate și a numit în cauză

expertul în construcții, dar și câte un expert asistent pentru fiecare parte.

Experții

asistenți au participat la efectuarea lucrării de către expertul desemnat de

instanță și au depus la dosar. propriile lor puncte de vedere.

Nici

critica referitoare la faptul că a avut loc o încălcare a dreptului la un

proces echitabil, garantat de

art

. 6 din Convenția

europeană nu este fondată.

Așa cum s-a arătat, la termenul din 1 februarie 2006 au fost

încuviințate probatoriile solicitate de părți, inclusiv audierea martorilor

propuși de recurentul-pârât.

După

audierea acestor martori, recurentul a solicitat audierea a încă trei martori,

iar la termenul din 12 aprilie 2006, prima instanță a respins cererile de

completare a probatoriului formulate de L.R.I. și reclamanți, ca fiind

neconcludente și inutile cauzei.

Se

constată că recurentului nu i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil

sub aspectul tratamentului procesual, prin comparație cu celelalte părți,

deoarece în cauză a fost audiat un număr egal de martori pentru fiecare parte.

De asemenea, nici dreptul la apărare nu a fost încălcat,

deoarece recurentul - pârât a avut posibilitatea să formuleze apărări și să le

dovedească.

Derularea

procesului civil nu poate fi lăsată în exclusivitate la latitudinea părții,

instanța de judecată, având și rolul de a cenzura probatoriul, în sensul de a

încuviința doar acele solicitări, care, față de natura și obiectul pricinii

sunt utile, pertinente și concludente.

Nici

critica referitoare la greșita înlăturare a practicii judiciare de către

instanța de recurs nu este fondată, deoarece soluția pronunțată într-o anume

cauză dedusă judecății are în vedere circumstanțele fiecărui caz în parte și

dreptul aplicabil situației de fapt pe deplin stabilite.

Nefondate

sunt și criticile referitoare la

neseriozitatea "prețului stabilit în contractele de înstrăinare încheiate

între L.D.R., în calitate de mandatară a proprietarelor și L.R.I.

Este

adevărat că doctrina și practica judiciară au statuat, ca principiu, că prețul

nu poate fi caracterizat ca neserios, dacă, raportat la ansamblul clauzelor

convenite și la calitatea părților, el apare ca o cauză suficientă a obligației

asumate de vânzător.

Interpretarea dată prețului neserios este însă mult mai nuanțată

și este lăsată la aprecierea instanței, deoarece prețul serios trebuie să poată

constitui obiectul obligației cumpărătorului și o cauză suficientă a obligației

asumate de vânzător de a transmite dreptul de proprietate.

Or,

în cauză L.D.R. a acționat în calitate de mandatar al proprietarelor, iar

relațiile speciale dintre mandatar și fiul acesteia nu pot fi transpuse

proprietarelor, pentru a justifica evidenta disproporție între prețul stabilit

în cele două contracte de vânzare - cumpărare și valoarea reală a bunurilor

înstrăinate.

De aceea, nu prezintă importanță nici faptul că recurentul a

făcut „un serviciu" reclamantelor pentru că a cumpărat terenul, deoarece

aprecierea sa subiectivă cu privire la eventuala obligație de înstrăinare și

lipsa cumpărătorilor nu este un element de natură a influenta validitatea

tranzacției încheiate.

Recursul declarat de pârâta S.C. F.D.C.I. S.R.L este, de

asemenea,

nefondat

.

Susține

recurenta, că eventualele pretenții ale reclamanților nu puteau fi întemeiate

decât pe contractul de mandat, iar nu pe contractul de vânzare - cumpărare,

motiv pentru care instanța a schimbat natura actului dedus judecății și

raportul juridic stabilit între părți.

Această

critică nu este fondată, deoarece instanțele de

judecată au fost

investite cu o cerere prin care reclamanții, proprietari ai imobilului în

litigiu, au chemat în judecată pe mandatarul lor și pe

subdobânditori

pentru a se constata nulitatea contractelor de vânzare cumpărare încheiate în

frauda lor.

Prin

urmare, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții nu au urmărit să se

desocotească

cu mandatarul ales pentru modul în care acesta

și-a îndeplinit obligațiile asumate, ci să desființeze actele juridice

încheiate de mandat cu terțe persoane, în frauda intereselor lor.

Existența unui mandat nu naște drepturi și obligații doar între

mandant și mandatar, care pot fi clarificate pe calea unei acțiuni ce își are

izvorul în contractul de mandat, ci și drepturi și obligații în raport cu

terțele persoane.

Aceste drepturi și obligații pot fi valorificate pe calea unei

acțiuni specifice actului juridic încheiat între terț și mandatar, rațiunea

fiind aceea că între mandant și terți se creează raporturi juridice directe,

deoarece, în drept, terțul contractează cu mandantul și nu cu mandatarul.

Prin urmare, atât prima instanță, cât și instanța de apel au

interpretat corect actele deduse judecății și s-au raportat la efectele

raporturilor juridice existente între mandant, mandatar și terți.

Nici

critica referitoare la faptul că mandatul dat de reclamanți pârâtei L.D.R., în

care se menționa prețul înstrăinării de 300.000 USD a fost revocat prin

mandatul ulterior, fără condiționare de preț, nu este fondată.

Într-adevăr, așa cum a reținut și prima instanță, la data de 14

februarie 2001, cele două surori H. au semnat o procură  specială,

prin   care  au  împuternicit-o  pe  pârâta

L.D.R. să vândă imobilul cui va crede de cuviință și la prețul pe care îl va

socoti potrivit.

Această

procură nu este de natură a dovedi propria culpă a reclamantelor, așa cum

susține recurenta, deoarece înscrisul invocat are caracterul unui mandat cu

titlu gratuit, care naște în sarcina mandatarului obligația de diligentă. Or,

această obligație de diligentă și, pe cale de consecință, culpa mandatarului,

se apreciază în funcție de diligenta pe care acesta ar depune-o în propriile

sale treburi.

Or,

nu se poate reține că mandatara nu a avut cel puțin culpă în executarea

împuternicirii sale, deoarece nici o probă din dosar nu a demonstrat că, în mod

obișnuit, în aspectele care o privesc, manifestă atâta lipsă de diligentă încât

să poată înstrăina bunuri la prețuri disproporționate față de valoarea

acestora.

Nefondată

este și critica referitoare la faptul că

recurenta nu a dat dovadă de rea-credință, deoarece nu avea de unde să cunoască

prețul la care a avut loc prima înstrăinare, din moment ce în cartea funciară

nu se fac astfel de înscrieri.

Este adevărat că în cartea funciară nu sunt menționate elementele

care privesc prețul tranzacțiilor, dar în contractul de vânzare - cumpărare

autentificat sub

nr

. 2276 din 8 iulie 2003 la B.N.P.

M.L. există o clauză în care se menționează „că fac parte integrantă din

prezentul contract următoarele anexe: extras CF 2773 (...), contract de

vânzare-

cumpărare autentificat cu

nr

. 217 din 28 februarie 2003 (...)".

Cum în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr

. 217 din 28 februarie 2003 este menționat că L.D.R. a

înstrăinat construcțiile, în calitate de mandatar, fiului său, prețul

tranzacției fiind de 18.750 USD, iar în cartea funciară, la data de 8 iulie

2003, asupra terenului era intabulat dreptul de proprietate al Statului Român,

L.R. fiind înscris doar cu dreptul de proprietate asupra construcțiilor, este

evident că recurenta-pârâtă avea toate datele pentru a cunoaște situația

juridică incertă a imobilului.

De aceea, acceptând să cumpere un imobil pentru care existau

suficiente date din care să rezulte că mandatarul proprietarilor inițiali nu au

acționat cu bună credință, și această pârâtă a dat dovadă de rea credință.

Argumentul

pârâtei că poziția sa de cumpărător de rea credință o pune în situație dificilă

în raportul de

desocotire

cu vânzătorul, nu poate fi

luat în considerare, deoarece la data încheierii tranzacției avea toate datele

necesare privind situația juridică și și-a asumat consecințele actului juridic

încheiat.

Sunt, de asemenea,

nefondate

criticile

care privesc modul în care instanța de fond și de apel au soluționat cererea

reconventională

.

Simulația

este una dintre excepțiile de la principiul relativității actelor juridice și

presupune operațiunea juridică prin care, printr-un act juridic public,

aparent, se creează o altă situație juridică decât cea stabilită printr-un act

juridic ascuns, secret, dar adevărat.

Această figură juridică presupune fie negarea existenței actului

public de către actul ascuns (actul fictiv), fie ascunderea adevăratei naturi

sau a unui element al actului juridic (actul deghizat), fie ascunderea persoanelor

între care se încheie în realitate actul juridic (interpunerea de persoane).

Este,

prin urmare, de natura simulației, ca actul juridic public să nu reflecte

voința reală a părților contractante, ceea ce nu este cazul în speță.

În speță nu au existat operațiuni juridice oculte între părțile

contractante, de natură a nega sau a schimba elementele actului juridic public,

ci au existat înstrăinări succesive, menite a scoate bunul din patrimoniul

proprietarilor inițiali și a-l valorifica la un preț avantajos pentru mandatar,

Prin

urmare, în mod corect instanțele au constatat că nu s-a făcut dovada că a

existat simulația.

În ceea ce privește criticile referitoare la seriozitatea

„prețului din contractul încheiat între mandatară și fiul acesteia, ele sunt

nefondate

pentru aceleași argumente care au fost prezentate

cu privire la acest aspect în analiza recursului declarat de recurentul-pârât

L.R.I.

Față

de cele expuse mai sus, în temeiul

art

. 312 alin. 1

din Codul de procedură civilă, ambele recursuri au fost respinse ca

nefondate

.

În baza

art

. 274 din Codul de procedură civilă, recurenții au fost

obligați la plata cheltuielilor de judecată către intimații - reclamanți,

reprezentând cheltuieli de transport, în cuantumul dovedit