ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a 10-a civilă, sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și S.C. B.T.T. S.A., solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate inexistența unul titlu de proprietate și a dreptului de proprietate asupra imobilului situat în București, compus din spațiile cu destinația de birouri de tip A, B, C și D, situate la etajele 1, 2 și 5, tronson 5 și teren aferent acestor spații.

Reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând chemarea în judecată a S.C. D. S.A., în calitate de pârâtă, în locul pârâților B. și C., și obligarea acesteia să-îi lase în deplină proprietate și posesie imobilul, ca urmare a convenției autentificate sub nr. x din 30 septembrie 2010 de BNP E.

În subsidiar, reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. B.T.T. S.A. și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei reprezentând prețui plătit, respectiv contravaloarea a 1.470.546 USD, la care să se adauge excedentul de valoare.

La data de 25 iunie 2013, reclamanta a înlocuit, în baza ari. 132 alin. (2) pct. 2 și 4 C. proc. civ., capătul de cerere privind revendicarea spațiilor cu cererea de a se constata dreptul de proprietate asupra acestora, motivat de faptul că a intrat în posesia spațiilor ca urmare a întoarcerii executării silite.

Prin Sentința civilă nr. 2052 din 25 iunie 2013, Tribunalul București, secția III-a civilă a respins excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale active și autorității de lucru judecat invocate de pârâta S.C. D. S.A., ca neîntemeiate; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive în cadrul cererii principale a pârâtei S.C. BTT S.A., ca rămasă fără obiect; a admis cererea principală astfel cum a fost modificată și restrânsă și a constatat că reclamanta este proprietară a imobilului - spații cu destinația de birouri și teren aferent; a respins cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu S.C. B.T.T. S.A., ca rămasă fără obiect; a obligat pe pârâta S.C. D. S.A. la plata către reclamantă a sumei de 105.400,23 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, iar reclamanta la plata către chemata în garanție a sumei de 9920 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel pârâta S.C. D. S.A., iar, prin Decizia nr. 559/A din 12 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a dispus respingerea acestuia, ca nefondat, respingându-se, totodată, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 540 din 11 martie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 559A din 12 decembrie 2014 a Curții, de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, dispunând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, prin Decizia nr. 327/A din data de 4 aprilie 2017 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus după cum urmează: A fost admis apelul formulat de apelanta - pârâtă S.C. D. S.A., împotriva Sentinței civile nr. 2052 din 25 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S S.C. A. S.R.L. și intimata chemată în garanție, B.T.T. S.A.. A fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că a fost respinsă, ca nefondată, cererea de constatare a dreptului de proprietate în privința suprafețelor de teren. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 7,000 RON și chematei în garanție B.T.T. 6.500 RON, cheltuieli de judecată în primă instanță. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Prin Decizia nr. 1783 din data de 14 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016 s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 327/A din data de 4 aprilie 2017 a Curții de Apei București, secția a II-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs reține următoarele:

Din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (neregăsindu-se elemente care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), recurenta pârâtă nu are interesul de a invoca nesoluționarea cererii de chemare în garanție și afectarea drepturilor procedurale, singura parte care ar fi putut reclama o încălcare a normelor de procedură fiind numai cea care ar fi putut suferi o vătămare, respectiv partea care a formulat această cerere, în speță intimata reclamantă.

Sub incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta pârâtă susține că instanța de apel, interpretând în mod greșit actele juridice deduse judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora - acte juridice indicate în detalierea criticilor, inclusiv în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deși argumentele se subsumează acelorași critici.

Din punct de vedere teoretic, criticile formulate nu contrazic considerentele deciziei de apel relativ la contractul de asociere în participațiune - cu excepția modului de interpretare a dispozițiilor art. 251 alin. (1) Codul comercial, care susține un argument contextual, apreciat ca fiind nerelevant sub aspectul care interesează în cauză, și anume modul în care s-a convenit pentru împărțirea beneficiilor, și a aspectelor cu privire la care se reclamă confuzii tăcute în cauză, cu privire la care se subliniază însă elemente diferite.

La fel ca instanța de apel, recurenta pârâtă arată în cererea de recurs că prin contractul de asociere în participațiune beneficiile împărțite între asociați pot consta fie în exploatarea bunului, fie în dreptul de proprietate asupra bunului respectiv.

În acest context, recurenta pârâtă susține că raționamentul teoretic al instanței de apel a fost aplicat deficitar la situația concretă din speța, concluzia instanței de apel fiind rezultatul unei interpretări greșite a contractelor, prin schimbarea în mod vădit a înțelesului acestora.

În susținerea criticilor aferente fiecărui act juridic vizat, sunt detaliate în cadrul recursului argumente deduse din elemente de referință - acte normative/sintagme și clauze, solicitându-se interpretarea acestora relativ la modalitatea convenită de împărțire a beneficiilor, cu consecința infirmării concluziei instanței de apel, fundamentată pe interpretarea detaliată și acordarea priorității unei alte clauze contractuale în lămurirea intenției părților (motivată, din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Solicitarea nu se circumscrie însă motivului de recurs invocat - pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., care are în vedere ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Pe de o parte, aplicând raționamentul teoretic în speță, instanța de apel a constatat că natura contractelor în discuție este de asociere în participațiune și numai ca efect, modalitate de împărțire a beneficiilor se pune problema exploatării sau transferului proprietății - context în care a și reținut că la momentul îndeplinirii condițiilor, iar nu la momentul semnării contractelor, a operat transmiterea dreptului de proprietate, ca modalitate de participare la beneficii.

Pe de altă parte, sub aspectul modalității convenite de împărțire a beneficiilor, față de argumentele invocate în susținerea criticilor și analiza tăcută în decizie, se solicită instanței de recurs să interpreteze conținutul contractelor, respectiv a clauzelor care fundamentează decizia recurată prin prisma celorlalte clauze/preambul/sintagme, diferit de instanța de apel -ipoteză ce nu vizează un înțeles lămurit și vădit neîndoielnic al actelor juridice, în sensul motivului de recurs invocat, ci temeinicia deciziei, modul de interpretare a contractelor de către instanța de apel (gramaticală, teleologică și sistematică), respectiv reaprecierea unei situații de fapt, operațiune nepermisă instanței de recurs de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în urma abrogării pct. 11 al acestui articol prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

În cadrul aceluiași motiv de recurs și pentru aceleași argumente s-au înlăturat și criticile notate sub pct. 3.2. a și bl- în care se reclamă inclusiv existența unei obligații a S.C. B.T.T. S.A. fără a se detalia relevanța, natura de condiție suspensivă și necesitatea cercetării (așa cum impune art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.), neputându-se pune în discuție nicio greșită aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atât timp cât situația de fapt reținută de instanța de apel relativ la actele juridice puse în discuție nu a fost infirmată prin prezenta decizie, în ceea ce privește poziția procesuală a recurentei pârâte sub aspectul reclamat, este necesar să se sublinieze că în actul de vânzare-cumpărare nr. x din 19 mai 1998 încheiat cu S.C. BTT S.A. (nul, dar de ale cărui efecte se prevalează în continuare, cu motivarea lipsei repunerii părților în situația anterioară în hotărârea judecătorească), în preambul, vânzătoarea își justifică dreptul și calitatea de proprietar asupra imobilului prin cumpărarea de la Consiliul Local al Municipiului București prin contractul nr. x/45 din 19 august 1994 și actul adiționat nr. x din 11 iulie 1996, în vreme ce la pct. IV. Situația contractelor de asociere, lit. b), cu) referire la contractele în discuție, s-a făcut precizarea că la finalizarea obiectivului S.C. A. S.R.L. urma să primească în deplină proprietate și liniștită posesie, cu condiția îndeplinirii tuturor obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractele menționate, mai multe spații, printre care și cele în litigiu (clauze similare regăsindu-se și pentru celelalte contracte de asociere, inclusiv al autoarei recurentei pârâte).

În condițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. s-a invocat aplicarea greșită a legii la situația de fapt dedusă judecății, din mai multe perspective -în parte, criticile necircumscriindu-se motivului de recurs invocat.

Criticile privind natura de condiție suspensivă a realizării obiectivului-construcție (cu referire la dispozițiile art. 1017 și 1018 C. civ.) și asumarea expresă a acesteia de către părți nu sunt fondate, întrucât obligația care este afectată de aceasta este cea a transferului proprietății-reținută de instanța de apel ca situație de fapt și neinfirmată în cauză, date fiind cele reținute sub pct. 2.

În ceea ce privește criticile privind o greșită aplicare a legii la situația de fapt dedusă judecății, în analiza îndeplinirii obligațiilor aflate în sarcina intimatei reclamante, în plus, față de cele anterior arătate în considerentele de sub pct. 2, este necesar să se sublinieze, pe de o parte parte, că prin contractul nr. x din 19 august 1994, Consiliul Local al Municipiului București, reprezentat de primarul general, Departamentul Patrimoniu Imobiliar, Direcția de Investiții și Direcția Juridică, Legislație, Contencios- în calitate de vânzător și S.C. B.T.T. S.A. - în calitate de cumpărător, a vândut cota de 43,75 din blocul x, tronson 5 și 6 (imobilul în care se află părțile în litigiu) -contractul cuprinzând și clauza - "ART. 2. Prin vânzarea cotei prevăzută la art. I, cumpărătorul dobândește în condițiile legii dreptul de proprietate asupra întregului bun ce a făcut obiectul Contractului de asociere nr. x din 19 mai 1993, inclusiv terenul aferent în suprafață de 2482 mp", clauză care confirmă abilitarea Regiei de a încheia contractul de asociere în discuție, astfel cum a fost aceasta a fost reținută de instanța de apel.

Faptul că acest contract a avut ca obiect o cotă parte, cum susține recurenta pârâta, nu are relevanța atât timp cât, urmare acestuia, S.C. B.T.T. S.A. a devenit proprietar unic al imobilului, cu abilitarea astfel de a încheia contractele considerate necesare pentru finalizarea acestuia.

Pe de altă parte, sub același aspect, inclusiv în convenția autentificată sub nr. x din 30 septembrie 2010 - încheiată de către recurenta pârâtă și pe care aceasta își fundamentează dreptul, se menționează că imobilele au fost cumpărate inițial de către S.C. B.T.T. S.A. prin contractul nr. x din 19 august 1994 (care a fost încheiat urmare a asocierii criticată), iar ulterior au fost cumpărate de la această societate de S.C. D. S.R.L., unul dintre autorii recurentei pârâte.

Nu în ultimul rând, prin hotărârile judecătorești din dosarul în care s-a pronunțat Decizia nr. 60 din 20 mai 2002 de Curtea Supremă de Justiție -Completul de 9 judecători, valorificată parțial de către recurenta pârâtă din perspectiva puterii lucrului judecat, s-a reținut calitatea S.C. B.T.T. S.A. de proprietar unic al imobilului bloc x, tronsoanele 5 și 6, situat în București, ce făcuse obiectul contractului de asociere nr. x/1993 încheiat cu Imobiliara S.A., prin contractul încheiat la 19 august 1994 cu Consiliul Local al Municipiului București - constatare care îi este opozabilă, prin efectul pozitiv al lucrului judecat.

În confirmarea executării obligațiilor financiare ale intimatei reclamante, considerată drept condiție suspensivă în transmiterea dreptului de proprietate în favoarea acesteia, ca modalitate de împărțire a beneficiilor, s-au respectat în rejudecare îndrumările din decizia de casare, potrivit art. 315 C. proc. civ.

Instanța de apel a constatat că între S.C. A. S.R.L. și S.C. B.T.T. S.A. s-a încheiat tranzacția x din 2004, cu privire la birourile situate în tronsonul 5, etajele 1, 2 și 5 integral, prin care "Având în vedere raporturile contractuale dintre S.C. B.T.T. S.A. și S.C. A. S.R.L., privind finalizarea obiectivului de investiții bloc x, Tronsoanele 5 și 6, situat în București, sector 1, astfel cum acestea au fost guvernate de contractul nr. x din 8 septembrie 1994 și actele adiționale nr. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 la acesta, respectiv contractul de asociere nr. x din 29 decembrie 1994 și actele adiționale nr. 1, 2, 3 și 4 la acesta, cât și contractul de cesiune perfectat la data de 10 martie 1997, prin care s-au preluat drepturile și obligațiile din contractul nr. x din 8 septembrie 1994 și din actele adiționale nr. 1 și 2 la acesta, precum și din contractul de asociere nr. 50 din 31 august 1994 și din actele adiționale nr. 1, 2 și 3 la acesta, S.C. B.T.T. S.A. confirmă faptul că S.C. A. S.R.L. a achitat obligațiile de plată care decurgeau din contractele menționate în alineatul precedent, aferente următoarelor spații: a.spații cu destinația de birouri de tip Al, Bl, CI, Dl, situate în tronsonul 5, cu o suprafață utilă de 479,10 mp (...); b. spații cu destinația de birouri de tip A2, B2, C2, D2, situate în tronsonul 5. et. 2,cu o suprafață utilă de 479,10 mp (...); c. spații cu destinația de birouri de tip A5, B5, C5, D5, situate în tronsonul 5. et. 5, cu o suprafață utilă de 479,10 mp (...)." încheierea acestei tranzacții, mai reține instanța de apel, a fost fundamentată de nota nr. x din 20 aprilie 2004 aprobată prin Hotărârea nr. 8 din 10 mai 2004 a Adunării Generale a Acționarilor, prin care S.C. B.T.T. S.A. a recunoscut expres că S.C. A. S.R.L. a achitat obligațiile de plată pentru spațiile tip birouri situate în tronsonul 5, et 1, 2 și 5.

Neîntocmirea tranzacției în formă autentică poate pune în discuție aspecte de legalitate, din perspectiva valabilității, potrivit motivului de recurs valorificat, în vreme ce clauza acesteia notată sub pct. III (similar notei de fundamentare) - avută în vedere, ar putea intra sub incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ.,

Sub primul aspect, nu s-au indicat dispozițiile legale nesocotite prin încheierea tranzacției sub formă de înscris sub semnătură privată, așa cum impune art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. (în cererea de recurs arătându-se inclusiv că asociații nu sunt obligați să îndeplinească nicio formalitate în afară de cea de a încheia contractul de asociere în scris, potrivit art. 256 Codul comercial) - cum nu s-au arătat nici în ceea ce privește caracterul extrajudiciar al acesteia (întocmită anterior declanșării prezentului litigiu), iar clauza în discuție confirmă înțelesul clar și vădit neîndoielnic al tranzacției, reținut de instanța de apel, în sensul că S.C. A. S.R.L. și-a achitat obligațiile de plată ce decurgeau din contractele încheiate, cu privire la partea de imobil în discuție - în cazul în care după efectuarea recepției finale a obiectivului vor rezulta diferențe de cost, părțile s-au obligat să stingă între ele eventualele diferențe rezultate în urma desocotirii finale, această desocotire neavând însă aceeași valoare de condiție suspensivă.

Modul de apreciere a probelor administrate și a utilității unei probe nu intră sub controlul instanței de recurs, în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Nemotivarea înlăturării din probatoriul administrat de către recurenta pârâtă nu este în măsură să atragă incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din perspectiva normelor procedurale subliniate în susținere, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare, inclusiv din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. - probatoriul administrat de intimata reclamantă fiind apreciat în mod global, ca fiind confirmat prin tranzacție și nota de fundamentare (în apel în rejudecare susținându-se că sunt și plăți efectuate preluate prin cesiune sau de către terțe persoane juridice în contul unor datorii, cu referire la acte și la centralizatorul care le-ar reflecta, parte regăsindu-se în actele reținute de instanță).

Vătămarea reclamată poate fi înlăturată prin prezenta decizie, care urmează a suplini considerentele instanței de apel, sub aspectele vizate (critica fiind reluată în parte și sub pct. 3,6.), ținându-se cont și de faptul că o trimitere a cauzei pentru rejudecare ar duce la o prelungire nejustificată a duratei procesului, precum și de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la gradele de jurisdicție în materie civilă, în aplicarea art. 6 parag. 1 din Convenția europeană a drepturilor și libertăților fundamentale ale individului.

În acest context și ținând cont de forța juridică a actelor vizate, confirmate de altfel prin modul de soluționare a cauzei, s-a constatat că nota nr. x din 20 aprilie 2004 a fost aprobată prin hotărârea nr. 8/2004 a Adunării Generale a Acționarilor intimatei chemată în garanție, iar adresa nr. x din 3 martie 2000 a fost emisă de intimata chemata în garanție (înlăturată motivat ca act anterior), în vreme ce actul ulterior este decizia Consiliului de Administrație al acesteia nr. 218 din 20 octombrie 2008 și actele ulterioare acesteia, cărora H. se atribuie același conținut, fără a fi indicate punctual, și care au determinat inclusiv poziția procesuală a S.C. B.T.T. S.A. împotriva recurentei pârâte.

Din nota întocmită pentru soluționarea solicitării intimatei reclamante de încheiere a unei tranzacții asupra spațiilor pe care le deține (în litigiu) -unul dintre actele care fundamentează decizia - rezultă, în esență, că în urma verificărilor făcute, intimata reclamantă a asigurat fonduri cu o valoare mai mare decât spațiile pe care le deține deja (din imobilul din care fac parte și spațiile în litigiu), iar spațiile pentru care s-a solicitat întocmirea unei tranzacții se încadrează valoric în diferența dintre ceea ce deține și fondurile asigurate (în oricare dintre cele două variante de evaluare, detaliate); în aceste condiții și având în vedere nota de fundamentare a Serviciului Patrimoniu, potrivit căreia, în oricare dintre variantele propuse, S.C. A. S.R.L. a achitat obligațiile de plată care decurgeau din contractele încheiate (cu menționarea acestora, printre care și dintre cele în litigiu) pentru spațiile tip birouri situate în București, s-a elaborat proiectul de tranzacție.

În tranzacție s-a făcut referire și la faptul că ia încheierea acesteia s-a avut în vedere și Sentința civilă nr. 8195 din 26 octombrie 2001, pronunțată de Tribunalul

București, secția comercială, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 19 mai 1998 (contract având ca obiect și imobilele în litigiu), cu consecința pierderii dreptului de proprietate al S.C. D. S.R.L. asupra spațiilor ce au tăcut obiectul contractului sus enunțat, fără însă a se dispune repunerea părților în situația anterioară (cu privire la care urmează a se reține considerentele ulterioare, în confirmarea celor din decizia de apel), astfel cum aceasta era guvernată prin efectul contractului nr. x din 8 septembrie 1994 și actele adiționale nr. 1, 2, 3, 4, 5 și 6 ia acesta, respectiv contractul de asociere nr. 80 din 20 decembrie 1994 și actele adiționale nr. 1, 2, 3 și 4 la acesta, cât și contractul de cesiune perfectat la data de 10 martie 1997, prin care s-au preluat drepturile și obligațiile din contractul nr. x din 8 septembrie 1994 și din actele adiționale nr. 1 și 2 la acesta, precum și din contractul de asociere nr. 50 din 31 august 1994 și din actele adiționale la acesta.

În ceea ce privește realizarea construcției, recurenta plasează analiza la realizarea obiectivului conform asocierii inițiale, deși S.C. B.T.T. S.A. a ieșit din această asociere, devenind unic proprietar al imobilului prin cumpărarea cotei municipalității și având contracte de asociere încheiate cu diferiți parteneri pentru părți distincte ale imobilului, partea intimatei reclamante fiind strict individualizată și necontestată de partenerul contractual relativ la stadiul fizic (recepționarea invocată neavând relevanță față de modul de derulare a relațiilor contractuale) - cea în discuție făcând inclusiv obiectul executării silite la cererea recurentei pârâte și a întoarcerii executării silite.

Motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut în cauză nici din perspectiva puterii de lucru judecat valorificată.

Prealabil, față de apărarea din întâmpinarea formulată de către intimata reclamantă, este necesar să se sublinieze că recurenta pârâtă se poate prevala de puterea de lucru judecat, mai exact efectul pozitiv al acesteia, putând valorifica conținutul unei hotărâri judecătorești anterioare, în măsura în care cei de-al doilea litigiu se suprapune doar în parte eu ceea ce a fost judecat, în calitatea susținută, de succesor cu titlu particular al părții din litigiul anterior, în categoria vânzilor-cauză.

Faptul că litigiul anterior s-a purtat cu privire la alte spații nu constituie un impediment în invocarea puterii de lucru judecat de către recurenta pârâtă, întrucât actele încheiate și puse în discuție sunt aceleași, prin acestea convenindu-se și cu privire la spațiile ce fac obiectul prezentei cauze.

Nu este necesar a se intra în analiza Deciziei nr. 60 din 20 mai 2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție - Completul de 9 judecători, în soluționarea unui recurs în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, din perspectiva art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele împotriva României, începând cu cauza Brumărescu, întrucât prin această decizie recursul în anulare a fost respins, iar considerentele care o susțin se regăsesc în hotărârile pronunțate și cenzurate prin intermediul căii extraordinare de atac.

Pe lângă considerentul valorificat în susținerea puterii lucrului judecat (cu o diferență în decizia de recurs cenzurată pe calea recursului în anulare - "... niciunul dintre ele nefăcând un transfer al dreptului de proprietate către recurentă" (similar, transferul dreptului de proprietate s-a considerat de instanța de apel ca operând la data îndeplinirii obligațiilor contractuale și nu la data semnării contractelor), s-a mai reținut cu prioritate, că S.C. B.T.T. S.A., în calitatea sa de proprietar unic al imobilului bloc x, tronsoanele 5 și 6, situat în București, ce făcuse obiectul contractului de asociere nr. 4002/1993 încheiat cu Imobiliara S.A., prin contractul încheiat la 19 august 1994, a încheiat o serie de contracte de asociere cu mai multe societăți comerciale, printre care S.C. D. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., în scopul finalizării imobilului, contractele conținând și clauze referitoare la transmiterea în deplină proprietate și posesie a unor spații și terenul aferent, cu condiția îndeplinirii obligațiilor asumate - între cele vizate fiind menționat și cel indicat în susținerea criticii. Deoarece S.C. A. S.R.L. nu și-a îndeplinit obligațiile de investiții asumate prin contractele încheiate cu S.C. B.T.T. S.A., s-a încheiat contractul nr. x din 19 mai 1998 între S.C. B.T.T. S.A. și S.C. D. S.R.L., contract care până în prezent nu a fost desființat, producându-și în mod valabil efectele, și constituie titlul de proprietate al S.C. D. S.R.L.. Sentința civilă nr. 1083 din 5 martie 1999 a Tribunalului București, secția comercială prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. x din 19 mai 1998 dintre S.C. B.T.T. S.A. și S.C. D. S.R.L. a fost desființată prin Decizia nr. 2743/1999 a Curții de Apel București, cauza fiind trimisă spre rejudecare. între S.C. A. S.R.L. și S.C. D. S.R.L. a intervenit o tranzacție, consfințită prin Sentința civilă nr. 15025 din 1 octombrie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, care a dobândit putere de lucru judecat.

Pe lângă cele arătate anterior relativ la considerentele deciziilor, cum în mod corect a reținut instanța de apel, situația factuală și juridică s-a schimbat, inclusiv sub aspecte esențiale în soluționarea litigiului anterior - contractul nr. x din 19 mai 1998 între S.C. B.T.T. S.A. și S.C. D. S.R.L. a fost desființat, la fel și sentința care a confirmat tranzacția dintre recurenta pârâtă și intimata reclamantă, iar în anul 2004 (după soluționarea irevocabilă a litigiului anterior) s-a încheiat tranzacția dintre S.C. B.T.T. S.A. (proprietar inițial) și S.C. A. S.R.L. (precedată de nota de fundamentare mai sus menționată) prin care părțile au reconfirmat relațiile contractuale -tranzacție necontestată, de altfel, sub aspectul în discuție, prin adresa din anul 2008 emisă de Consiliul de Administrație al intimatei chemată în garanție punându-se numai problema lipsei dovezii plății - cu sublinierea că în calificarea intenției reale a părților unui act juridic sunt relevante și elemente extrinseci acestuia (inclusiv ulterioare), față de critica aferentă.

Respectând decizia anterioară de recurs, instanța de apel s-a pronunțat și asupra efectelor Deciziei civile nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, motivând nerecunoașterea lucrului judecat pe caracterul contextual, nedecizoriu al considerentului vizat și pe afectarea valabilității acestuia în sensul subliniat prin decizia de casare.

Argumentul corect al instanței de apel este confirmat de considerentul decizoriu al deciziei în cauză, în care, ținându-se cont de limitele procesuale în care este pronunțată (cererea S.C. D. S.R.L. împotriva S.C. A. S.R.L. pentru constatarea nulității absolute a tranzacției încheiate între părți la data de 1 octombrie 1999, în temeiul contractului autentificat sub nr. x din 19 mai 1998, contract declarat nul irevocabil prin Decizia nr. 491 din 29 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, anularea hotărârii de expedient - Sentința civilă nr. 15025 din 1 octombrie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, repunerea părților în situația anterioară și evacuarea pârâtei din spațiul în litigiu), s-a reținut că nu poate fi primită critica vizând pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a Sentinței civile nr. 8195 din 26 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, cât timp pronunțarea hotărârii de expedient nu este rezultatul unei judecăți a instanței, ci a unui contract al părților, precum și că toate criticile privind fondul pricinii, ca și aceea prin care s-a negat dreptul de proprietate al S.C. D. S.R.L. asupra spațiilor pentru care s-a încheiat tranzacția exced obiectul litigiului, deoarece, așa cum deja s-a relevat, tranzacția a avut ca scop să termine un proces început cu privire la un drept litigios, iar prin hotărârea de expedient instanța a luat act de înțelegerea părților, tară a judeca ea însăși pretențiile formulate.

S-au apreciat ca nefondate și criticile notate sub punctele 3.6, 3.7, din perspectiva art. 304 pct, 9 C. proc. civ., instanța de apel având în vedere la soluționarea cauzei nu doar Deciziile nr. 8195 din 25 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția Comerciala și nr. 491 din 29 martie 2002 a Curții de Apel București, de anulare a actului de vânzare-cumpărare nr. 1904 din 19 mai 1998, în forma sa nerectificată (susține recurenta pârâtă), ci și celelalte hotărâri valorificate, cum rezultă din considerentele deciziei de apel.

Forma rectificată a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1904 din 19 mai 1998, prin încheierea de rectificare nr. 772 din 2 februarie 2005, nu prezintă relevanță în dezlegarea cauzei de față, întrucât o rectificare nu poate valida un act desființat judiciar, practic inexistent, indiferent de forța juridică a clauzei asupra căreia s-a intervenit, iar conduita uneia dintre părțile contractante (inclusiv procesuală - Sentința comercială nr. 11301 din 28 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială în dosarul nr. x/2007, rectificată prin încheierea de ședință din data de 25 noiembrie 2008) nu poate valida/revalida un contract constatat nul și dreptul pe care acesta l-a conferit.

În ceea ce privește infirmarea plății sumei reținută în tranzacția nr. 1026 din 11 mai 2004 prin Decizia din 20 octombrie 2008 a Consiliului de administrație al intimatei chemată în garanție, urmează a fi avute în vedere cele anterior reținute.

Instanța de apei a înlăturat justificat considerentele susținute ca fiind relevante în cauză, cu puterea lucrului judecat, din Decizia civilă nr. 5973 din 36 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Faptul că prin Sentința civilă nr. 8195 din 26 octombrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 491 din 29 martie 2002 a Curții de Apel București, reclamanta nu a solicitat și nici instanța de judecată nu a dispus repunerea părților în situația anterioară anulării acestui contract a fost analizat de instanța de apel, dându-i-se în mod corect relevanța reținută, lipsa acesteia neputând conferi/reconferi dreptul transmis prin actul nul.

Sentința civilă nr. 1034/2002 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV a civilă (definitivă și irevocabilă prin Decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de apel București, secția a IV-a civilă și Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală) a repus părțile în situația anterioară, urmare desființării Sentinței civilă nr. 15025 din 1 octombrie 1999 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București - hotărâre de expedient.

Efectele sentinței nu au fost interpretate în sensul reclamat, date fiind limitele procesuale în care a avut a se pronunța instanța prin aceasta (anterior redate relativ la Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală). Instanța de apel a mers mai departe în analiza drepturilor puse în conflict și a arătat, în mod corect, că în urma anulării contractului autentificat sub nr. x din 19 mai 1998 bunul nu poate fi reconsiderat proprietate a recurentei pârâte, chiar dacă nu s-a dispus, urmare anulării acestuia, și repunerea în situația anterioară.

Procedând în acest mod, instanța de apel nu a încălcat dezlegările date prin Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală (anterior redate) și justificate de limitele de sesizare a instanței în dosarul respectiv - dezlegări indicate în cadrul recursului ca fiind date de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 7922 din 7 noiembrie 2011 (și nesocotite), deși în această decizie nu s-a făcut decât să se redea dezlegarea dată anterior, în același dosar, prin decizia de recurs nr. 5973 din 16 iunie 2006, limitele de rejudecare impuse prin cea din urmă fiind determinate de retractul litigios exercitat în cauză. Prin Decizia nr. 5973 din 16 iunie 2006 s-a și reținut, de altfel, că evacuarea pârâtei recurente (intimata reclamantă) din spațiul în litigiu reprezintă consecința desființării tranzacției și a hotărârii de expedient, ca efect al repunerii părților în situația anterioară - evacuare infirmată, de altfel, în faza executării silite, pe calea contestației la executare.

În concluzie, nu s-au încălcat în cauză dispozițiile art. 315 C. proc. civ., instanța de apel analizând hotărârile judecătorești irevocabile pronunțate în cauze conexe și stabilind, totodată, concis și clar situația de fapt, în ordine cronologică, prin prezentarea și a semnificației juridice a fiecărui act încheiat cu privire la imobilul în litigiu, pe linia impusă prin decizia de casare

- situație de fapt ce nu intră în cenzura instanței de recurs, față de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

A fost soluționat în mod corect și motivul de apel referitor la depășirea limitelor judecății, cu referire la infirmarea titlului de proprietate exhibat de S.C. D. S.A., din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Instanța a fost sesizată cu o acțiune în constatare cu caracter provocator, prin care titularul unui drept cheamă în judecată pe cel care, prin actele întreprinse, îi tulbură exercițiul acestui drept. Pe această cale, cel chemat în judecată este provocat astfel să-și valorifice pretențiile, respectiv să-și dovedească dreptul.

În acest context, subliniat și prin decizia anterioară de recurs care a impus ca la rejudecare să se identifice titularul dreptului de proprietate, instanța era ținută de a se pronunța și asupra dreptului valorificat de către recurentă, în calitate de pârâtă, opus celui invocat de către intimată, în calitate de reclamantă, tară ca în prezentul litigiu să se desființeze vreunul dintre drepturile în conflict. Atât timp, cât, atât reclamantul, cât și pârâtul au opus titluri, era necesar ca acestea să fie analizate de instanță, comparate, iar unul dintre ele, drept consecință, înlăturat, considerat astfel că nu poate fi opus părții adverse.

În aceste condiții, actul juridic de care se prevalează recurenta pârâtă nu a fost declarat nul cu încălcarea cadrului procesual al litigiului de față, respectiv a principiului dreptului la apărare al părților, al principiului contradictorialității și al disponibilității părților, astfel cum s-a susținut prin cererea de recurs.

Apărarea în sensul că a avut loc reconfirmarea prin actul adițional a convenției autentificată sub nr. x din 30 septembrie 2010, încheiat de către părți și autentificat sub nr. x din 10 iulie 2013, a calității de proprietar a soților B. și C., nu are nicio relevanță juridică în cauză, având în vedere drepturile dobândite de aceștia și fundamentul lor, precum și situația juridică a actul originar, al autorului.

Totodată, în reconfirmarea calității de proprietar a acestora» partea nu se poate prevala de puterea lucrului judecat a Deciziei nr. x din 7 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, dat fiind cadrul procesual în care această decizie a fost pronunțată, valorificate sub același aspect, însă pentru contestarea dreptului intimatei reclamante - instanța, cu majoritate, făcând trimitere și la dezlegările sub același aspect tăcute prin decizia anterioară de recurs (nr. x din 16 iunie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. secția civilă și de proprietate intelectuală) a reținut că litigiul intră în categoria celor ce nu implică o veritabilă contestație asupra fondului dreptului în accepțiunea textului de lege incident, ceea ce înseamnă că retractul litigios nu poate fi exercitat în mod valabil, neîndeplinirea acestei prime condiții fiind suficientă pentru o astfel de concluzie, cu referire la art. 1402 - 1403 C. civ.

În susținerea titlului său, recurenta pârâtă s-a prevalat inclusiv de înscrierea dreptului în cartea funciară, care nu poate conferi în niciun caz dreptul reclamat în ipoteza înlăturării actului pe care se fundamentează.

Instanța de apel a motivat respingerea motivului de apel referitor la cheltuielile de judecată, neputându-se reține dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, a fost apreciat ca fiind întemeiat motivul de apel privind cheltuielile de judecată, însă nu în considerarea criticilor formulate de apelantă (dat fiind că taxa de timbru se calculează la valoare și pentru acțiunile în realizare și pentru cele în constatare atunci când acestea au un obiect evaluabil în bani, raportat la dispozițiile Legii nr. 146/1997), ci în mod proporțional cu admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, potrivit art. 276 C. proc. civ., dispoziții în temeiul cărora au fost compensate și cheltuielile de judecată în apel.

Nefondată s-a apreciat și critica privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată către intimata chemată în garanție, astfel cum aceasta a fost susținută, în condițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. (invocându-se însă o normă procedurală care nu are legătură cu prezenta cauză - art. 248 C. proc. civ.), nepunându-se problema, în context, a încălcării pct. 9 al aceluiași articol.

S-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., atât timp cât chemarea în garanție a rămas fără obiect, nu a mai fost judecată pe fond împotriva chematei în garanție, urmare admiterii cererii principale, formulate împotriva recurentei pârâte.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. D. S.A., invocând în drept dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În motivare, contestatoarea a arătat că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivele de modificare sau de casare invocate și susținute prin motivele de recurs și că dezlegarea dată de instanța de control judiciar este rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, se arată că instanța a omis, în cadrul motivului principal de recurs promovat în condițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., să se pronunțe în ceea ce privește interpretarea caracterului translativ de proprietate sau nu al actelor de asociere în participațiune, în sensul dacă acestea sunt doar de finalizare/exploatare a unor bunuri sau transmit însăși un drept de proprietate. Așadar, instanța de recurs a omis să analizeze natura juridică a contractelor, prin prisma drepturilor dobândite de către părți în urma încheierii acestor acte.

Pe de altă parte, instanța de recurs a omis să se pronunțe și asupra criticii cu privire la greșita aplicare a legii la situația dedusă judecății, atunci când a apreciat că nu este necesară verificarea realității contabile a aspectelor recunoscute de B.T.T. S.A. în calitate de creditor. Consideră că recursul a fost tratat în mod global, fără analizarea sa punctuală, ceea ce ar fi condus la o altă soluție decât cea de respingere.

Referindu-se ia greșeala materială, arată că soluționarea motivelor de recurs după o structură care nu aparține recurentei apare ca o eroare materială, ce trebuie îndreptată pe calea contestației în anulare.

Contestația în anulare, va fi respinsă, pentru considerentele ce succed:

Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale.

Ca urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății.

Fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condițiile strict reglementate de art. 317 - 318 C. proc. civ., contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în dispozițiile legale menționate» neputându-se invoca în susținerea ei critici pentru care partea a avut posibilitatea exercitării căilor de atac de reformare a hotărârii; totodată, poate fi îndreptată numai împotriva hotărârilor strict indicate de textul legai.

Așadar, sunt condiții de admisibilitate atât cele referitoare ia hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare și care sunt indisolubil legate de considerentele deciziei atacate.

Temeiul prezentei contestații în anulare îl reprezintă dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza I-a din C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale.

În sensul textului citat, greșeala materială se referă la aspectele formale, procedurale, ale judecării recursului, pe această cale neputând fi remediate eventuale greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale.

În speța, contestatoarea nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci susține că instanța de recurs a făcut o cercetare structurală a motivelor sale de recurs, fără ca acestea să se regăsească în motivele de recurs formulate.

Or, motivul întemeiat pe art. 318 teza I C. proc. civ. nu se încadrează în situația prevăzută de lege, întrucât structurarea motivelor și a considerentelor hotărârii nu reprezintă o greșeală materială care să fi influențat soluția pronunțată.

Potrivit dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ., invocate, de asemenea, de către contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când instanța, respingând recursul sau admițându-1 în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Nici aceste prevederi legale nu-și găsesc aplicabilitate în cauză, întrucât sunt nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora instanța de recurs nu a analizat toate motivele de recurs.

Se constată că motivele de recurs au fost întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă contestatoarea invocă omisiunea instanței de recurs de a se referi la o susținere formulată în cadrul unui motiv de recurs, nu asupra unui motiv de modificare sau casare.

Instanța de recurs a analizat structurat motivele de recurs și a arătat, în considerentele hotărârii, argumentele pentru care nu se pot reține, astfel că nu a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare, raportarea făcându-se la acestea și nu la apărările din cadrul acestora.

În esență, contestatoare își exprimă nemulțumirea față de soluția de respingere a recursului, invocând netranșarea caracterului translativ sau nu al dreptului de proprietate a contractelor de asociere în participațiune, greșita aplicare a legii la situația dedusă judecății, critici care nu pot fi făcute pe calea contestației în anulare, întrucât vizează aspecte de nelegalitate, ceea ce practic reprezintă un recurs la recurs, ceea ce este inadmisibil.

În speță, de altfel, în analiza motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de recurs a reținut că solicitarea nu se circumscrie însă criticii invocate, care are în vedere ipoteza în care instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

A apreciat că, pe de o parte, aplicând raționamentul teoretic în speță, instanța de apel a constatat că natura contractelor în discuție este de asociere în participațiune și numai ca efect, modalitate de împărțire a beneficiilor se pune problema exploatării sau transferului proprietății - context în care a și reținut că la momentul îndeplinirii condițiilor, iar nu la momentul semnării contractelor, a operat transmiterea dreptului de proprietate, ca modalitate de participare la beneficii.

Pe de altă parte, sub aspectul modalității convenite de împărțire a beneficiilor, față de argumentele invocate în susținerea criticilor și analiza făcută în decizie, se solicită instanței de recurs să interpreteze conținutul contractelor, respectiv a clauzelor care fundamentează decizia recurată prin prisma celorlalte clauze/preambul/sintagme, diferit de instanța de apel -ipoteză ce nu vizează un înțeles lămurit și vădit neîndoielnic al actelor juridice, în sensul motivului de recurs invocat, ci temeinicia deciziei, modul de interpretare a contractelor de către instanța de apel (gramaticală, teleologică și sistematică), respectiv reaprecierea unei situații de fapt, operațiune nepermisă instanței de recurs de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., în urma abrogării pct. II al acestui articol prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Cât privește soluționarea criticii ce vizează greșita aplicare a legii la situația dedusă judecății, Înalta Curte constată, cum s-a arătat anterior, că o astfel de apărare nu poate fi formulată prin prezenta cale de atac, ci doar în cazul unui recurs, atunci când se verifică nelegalitatea hotărârii atacate.

În consecință, față de cele ce preced, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține incidența în cauză a dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., urmând a respinge contestația în anulare.

În raport de dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligă pe contestatoare la plata sumei de 7000 RON către intimata S.C. A. S.R.L. și la plata sumei de 4612 RON către intimatul B.T.T. S.A., cu titlul de cheltuieli de judecată, considerând că sumele sunt proporționale cu valoarea pricinii și munca depusă de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. D. S.A. împotriva Deciziei nr. 1783 din data de 14 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

Obligă pe contestatoare la plata sumei de 7000 RON către intimata S.C. A. S.R.L. și la plata sumei de 4612 RON către intimatul B.T.T. S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 aprilie 2018.

Procesat de GGC - MM