ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1513/2018

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă sub nr. x/2018 la data de 6 martie 2018, contestatoarea A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 317 alin. (2) și art. 318 C. proc. civ., desființarea Deciziei nr. 1300/21.09.2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2013*/a1, cu consecința fixării unui termen de judecată pentru soluționarea recursului.

În motivare, contestatoarea a arătat că recursul a fost soluționat fără să fie judecat în fond, iar dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța a reținut în mod greșit că recursul a vizat o hotărâre irevocabilă, în condițiile în care calea de atac a avut ca obiect o hotărâre pronunțată într-o contestație în anulare de către instanța de recurs.

Hotărârile date în contestație în anulare sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată, legea neprecizând că și hotărârea atacată cu contestație în anulare, iar acolo unde legea nu distinge, nici instanța nu trebuie să o facă.

Contestatoarea a mai arătat că nu toate hotărârile instanței de recurs sunt hotărâri pronunțate în recurs și nu toate trebuie să fie irevocabile, sens în care a solicitat sesizarea Curții Constituționale pentru a lămuri diferența dintre hotărârile pronunțate în recurs și hotărârile instanței de recurs, precum și pentru a lămuri dacă hotărârile instanței de recurs pronunțate în contestație în anulare sunt irevocabile ori sunt supuse recursului.

Asupra sesizării instanței de contencios constituțional, Înalta Curte s-a pronunțat la termenul de dezbateri în fond a cauzei din 2.05.2018, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii, respingând cererea de sesizare ca inadmisibilă, cu motivarea că nu a fost formulată o veritabilă critică de neconstituționalitate prin prisma neconformității art. 320 alin. (3) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. cu legea fundamentală, ci s-a solicitat interpretarea și aplicarea unor dispoziții legale incidente în cauza pendinte.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare prin intermediul căreia se poate obține, în cazuri expres și limitativ prevăzute de lege, desființarea unor hotărâri judecătorești pronunțate cu nesocotirea unor norme procedurale. În cauză, contestația este admisibilă în condițiile în care este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunțate în recurs și se solicită a fi cercetate aspecte subsumate cazurilor reglementate de dispozițiile art. 317 și 318 C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare "când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii" (alin. (1) pct. 1) ori "când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență" (alin. (1) pct. 2), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol contestația mai poate fi primită în cazul când motivele anterior enunțate au fost invocate prin cererea de recurs, "dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond".

Articolul 318 C. proc. civ. stabilește că hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație "când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare".

Contestatoarea a susținut, în esență, că recursul a fost respins fără a fi fost judecat în fond și că dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale întrucât hotărârile pronunțate în contestație în anulare de către instanța de recurs nu sunt, în mod necesar, irevocabile.

Înalta Curte constată că aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu motivelor expres și limitativ prevăzute de lege în cuprinsul reglementărilor prevăzute de art. 317 și 318 teza a II-a, întrucât, pe de o parte, nu s-au invocat încălcări ale normelor privind legala citare a părților sau competența absolută a instanței, iar, pe de altă parte, prin constatarea inadmisibilității recursului instanța de control judiciar a fost împiedicată, datorită unui aspect procedural, să analizeze pe fond criticile subsumate motivelor indicate de parte, pentru a se putea reține, omisiunea cercetării unui motiv de recurs.

Astfel, prin Decizia nr. 1300/21.09.2017 a Înaltei Curți, contestată în prezenta cauză, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoare împotriva Deciziei nr. 73/14.03.2017 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă, care a respins o contestație în anulare formulată împotriva unei alte decizii (nr. 276/29.09.2016 a Curții de Apel Ploiești), prin care s-a soluționat, cu caracter irevocabil, un litigiu de muncă în care contestatoarea a avut calitatea de parte.

Contrar susținerilor contestatoarei, în materia litigiilor de muncă supuse reglementării vechiul C. proc. civ., hotărârea de primă instanță este definitivă, iar hotărârea instanței de recurs este irevocabilă.

În opinia contestatoarei, instanța Înaltei Curți ar fi săvârșit o eroare materială atunci când a apreciat asupra caracterului irevocabil al deciziei pronunțate în contestația în anulare, întrucât, deși este dată de instanța de recurs, nu soluționează un recurs, ci o altă cale extraordinară de atac, astfel că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Această împrejurare nu reprezintă o eroare materială, în sensul art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., care are în vedere erorile de ordin formal, procedural, săvârșite involuntar și nu interpretarea unor dispoziții legale.

Potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată". Aceasta înseamnă că hotărârea dată în contestația în anulare formulată împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată calea extraordinară de atac a recursului, deci irevocabilă, de către o instanță de recurs (aceasta constituind hotărârea atacată în prezenta cauză) nu mai poate fi susceptibilă de recurs, ea fiind, la rândul său, irevocabilă.

Prin urmare, faptul că instanța de recurs a precizat că hotărârea pronunțată este irevocabilă, nu este rezultatul unei erori materiale ci al procesului de interpretare și aplicare corectă a textului de lege menționat.

Pentru aceste considerente, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu neconstituționalitatea dispozițiilor art. 320 alin. (3) și art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunțare.

Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 1300 din 21 septembrie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 mai 2018.

Procesat de GGC - NN