ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a solicitat, în contradictoriu cu intimații Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae Bălinești, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Putna, ca în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să dispună anularea deciziei nr. 526/03.07.2020 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2017 și obligarea intimatei Parohia Sf. Nicolae Balinești la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuenta a arătat că decizia sus menționată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/13.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2010 (definitivă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Astfel, în cadrul dosarului nr. x/2010, după mai multe cicluri procesuale ale acțiunii în revendicare formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), Curtea de Apel Cluj a tranșat în mod irevocabil faptul că bunurile din patrimoniul acestuia au aparținut totdeauna statului, A. având doar calitatea de administrator, iar nu de beneficiar al vreunui drept real.

Paralel cu revendicarea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a instruit preoți parohi din peste 560 de unități de cult de pe raza județului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha teren din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le, ca temei al cererii, patrimoniul FBORB, adică aceeași fundație despre care se reținuse, cu putere de lucru judecat, că nu avusese niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

Confuziile juridice ale autorităților administrative au condus la eliberarea nelegală, în perioada 2002-2004, de către Comisia Județeană Suceava, a 570 titluri de proprietate pentru câte 30 ha teren forestier, către diverse unități de cult de pe raza județului Suceava.

În atare situație, Romsilva a inițiat 570 de litigii prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în condițiile arătate mai sus, dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunțat decizia nr. 526/03.07.2020, a cărei revizuire se solicită, făcând parte din acest număr de litigii.

Prin sentința nr. 285/22.01.2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Rădăuți a admis în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de către Romsilva și a dispus anularea titlului de proprietate nr. x/22.10.2003 emis de Parohia Ortodoxă Sf. Nicolae Balinești. Prin decizia nr. 526/03.07.2020, Tribunalul Suceava a admis apelul împotriva acestei sentințe și a respins, ca nefondată, acțiunea.

Legea permite reconstituirea terenurilor către unități de cult doar în măsura în care fondul bisericesc (Biserica Ortodoxă Română), din care face parte unitatea de cult, a avut în proprietate terenuri forestiere.

Pe de o parte, FBORB nu face parte din cultul creștin ortodox, întrucât este o fundație specială, de sine stătătoare, separată de Biserica Ortodoxă Română, iar pe de altă parte, acesta nu a avut niciodată în proprietate terenuri în zona Bucovinei, aspecte tranșate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, soluția pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, cărora le încalcă lucrul judecat, întrucât reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin deciziile menționate, nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014 s-a stabilit contrariul.

Deși prin decizia, a cărei revizuire se solicită, s-a reținut că suprafața de teren din acel dosar nu este identică cu cea din dosarul nr. x/2010, distincția făcută de acea instanță între proprietarul util și cel deplin este fără relevanță în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 fac trimitere la bunuri aflate în proprietate, fără a face distincție între proprietatea utilă și cea directă, iar dezlegarea dată prin decizia nr. 3332/2014 a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren.

Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava, argumentul principal în dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acțiunii FBORB l-a constituit nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

Intimata Unitatea de Cult Parohia "Sfântul Nicolae" Bălinești a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire arătând, în principal, că aceasta are caracter inadmisibil, nefiind îndeplinită condiția de a nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, în realitate tinzându-se la o reapreciere asupra modalității în care Tribunalul Suceava a tranșat, prin decizia supusă revizuirii, chestiunea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj. De asemenea, nu este întrunită cerința triplei identități de elemente între decizia nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj și judecata ce a fost finalizată prin decizia nr. 526/3.07.2020 a Tribunalului Suceava, de vreme ce prima a vizat o acțiune în revendicare, cu privire la o anumită suprafață de teren, iar cea de-a doua s-a referit la anularea unui titlu de proprietate asupra altui teren, cu un altfel de regim juridic, ce nu a fost inclus în terenul revendicat anterior.

Mai mult, pretinsa putere de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj a reprezentat cauza juridică a acțiunii Romsilva de anulare a titlului de proprietate, astfel încât incidența sau lipsa de incidență a acesteia a fost analizată de instanțele de fond odată cu soluționarea acțiunii în anularea titlului de proprietate.

La rândul ei, intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava a formulat întâmpinare, prin care a arătat că "motivele invocate de revizuentă sunt pertinente", având în vedere cele reținute în considerentele deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj și ale deciziei nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că din suprafața de teren cu vegetație forestieră, obiect al revendicării, o parte a reprezentat obiect al reconstituirii și emiterii de titluri de proprietate conform Legii nr. 1/2000, astfel încât, în mod evident rezultă că a avut loc o modificare a situației juridice inițiale a terenurilor. În plus, Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă statul în sectorul silvic și care are obligația să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate.

Analizând aspectele deduse judecății prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovate de Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, o reprezintă necesitatea asigurării imutabilității autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești, nefiind permis ca ceea ce s-a tranșat de către o instanță să fie contrazis de o hotărâre ulterioară, care să statueze în sens contrar pe aceleași aspecte care au făcut obiectul primei judecăți.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuiri trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri.

Ca atare, o judecată ulterioară nu poate contrazice ceea ce s-a tranșat într-un prim proces care a vizat aceeași cauză, același obiect și s-a desfășurat între aceleași părți (aspectul negativ sau extinctiv al autorității lucrului judecat, în reglementarea dată de art. 431 alin. (1) C. proc. civ.), cum nu poate contrazice nici modalitatea în care s-a tranșat asupra unei chestiuni litigioase opuse de/între aceleași părți (efectul pozitiv sau normativ al autorității de lucru judecat, regăsit la nivelul așa-numitelor considerente decizorii, recunoscut ca atare prin dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ.).

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcția negativă, care oprește un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesnește, sub aspectele tranșate, judecata celui de-al doilea proces, care pornește de la un "dat" dezlegat în raporturile dintre părți, fără posibilitatea contrazicerii) autoritatea de lucru judecat este pe de o parte, subordonată relativității efectelor sale - adică se produce doar între aceleași părți care să fi stat în judecata ambelor procese - și pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată și dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiție, a neinvocării și neanalizării autorității de lucru judecat a primei hotărâri, cu ocazia celei de-a doua judecăți, decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancționează doar încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu și modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepția autorității de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se repercutează, prin efectele sale, asupra noii judecăți) dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanțe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri (apel și respectiv, recursul, sub motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.), în timp ce pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziție în mod excepțional părții, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancționare - prin anulare - a celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speță, promovându-se revizuirea, se susține că decizia nr. 526/3.07.2020 a Tribunalului Suceava - care, admițând apelul declarat, a respins acțiunea în nulitatea titlului de proprietate emis pe numele Parohiei Sf. Nicolae Bălinești - ar contraveni deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj (irevocabilă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 a ÎCCJ), cea care într-o acțiune în revendicare anterioară a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), în considerarea patrimoniului căruia s-a făcut reconstituirea dreptului și s-a emis titlul, n-a avut niciodată calitatea de proprietar asupra terenurilor cu destinație forestieră, ci doar pe aceea de administrator (ceea ce nu îndreptățea la reconstituire).

Se constată însă că, formulând acțiunea în nulitatea titlului de proprietate - finalizată prin hotărârea a cărei anulare o cere - revizuenta a invocat ca temei al nulității, tocmai această nesocotire a efectului autorității de lucru judecat atașat deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, pe aspectul menționat, al tranșării calității de administrator, iar nu de proprietar al suprafețelor din fondul forestier, pe seama Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

În felul acesta, reclamanta (revizuenta din prezenta cauză) și-a justificat demersul referitor la nulitatea titlului, arătând că statuarea anterioară, intrată în autoritatea de lucru judecat, face să devină incidente dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la reconstituire.

În acest context, învestite cu acțiunea în nulitate, instanțele fondului au analizat pretențiile reclamantei raportându-se, în primul rând, la efectul autorității de lucru judecat de care s-a prevalat reclamanta.

Astfel, în timp ce prima instanță (Judecătoria Rădăuți) a considerat că pârâta nu era îndreptățită la reconstituire, nefiind întrunite condițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, întrucât se opuneau constatările jurisdicționale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluționând cauza în apel, a considerat că dimpotrivă, dezlegările hotărârii irevocabile anterioare nu se opun noii judecăți în sensul pretins de reclamantă.

În acest sens, s-a reținut în considerentele deciziei, că între cele două judecăți există diferență de obiect juridic și material, de vreme ce acțiunea anterioară a vizat revendicarea unei suprafețe de teren, iar cea ulterioară se referă la constatarea nulității unui titlu de proprietate și la o altă suprafață de teren, care nu se suprapune și nu rezultă că ar fi parte din suprafața reclamată prima dată.

De asemenea, s-a reținut că rigorile probațiunii și puterea doveditoare a actelor sunt diferite în cele două proceduri judiciare și că în acțiunea în revendicare s-a făcut o distincție între proprietatea utilă și proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acțiunii în revendicare), distincție lipsită însă de relevanță în acțiunea în nulitate, câtă vreme dispozițiile legii reparatorii pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului nu operează cu asemenea noțiuni și distincții.

S-a reținut și că cele statuate prin hotărârea judecătorească anterioară nu poate fi opus cu valoare obligatorie și sub semnul autorității de lucru judecat, pârâtei - Unitatea de cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor producându-se în relația dintre părți.

Se constată așadar, că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăți, dar a reprezentat însuși fundamentul juridic al acțiunii în nulitate, susținându-se că ineficiența titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranșate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidența cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.

În același timp, astfel cum s-a arătat, instanțele învestite cu judecata acțiunii în nulitate au analizat incidența efectelor autorității de lucru judecat invocată, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, de ce nu poate fi reținută ca atare, în contextul diferențelor de obiect, cauză juridică, părți, chestiuni de drept.

În acest context, promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei menționate din apel (nr. 526/3.07.2020 a Tribunalului Suceava) sub motiv că ea ar nesocoti și ar fi potrivnică deciziei nr. 147/A/813.11.2013 a Curții de Apel Cluj, cea ale cărei efecte au fost invocate pentru promovarea acțiunii în nulitate, constituind apoi obiect de analiză în apel - nesocotește reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

Punând în discuție modalitatea în care printr-o decizie definitivă s-a răspuns criticilor formulate în legătură cu efectul autorității de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși, în autoritate de lucru judecat.

Susținerea revizuentei, conform căreia nu trebuie verificat dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată și analizată cu ocazia celei de-a doua judecăți, pentru că astfel s-ar adăuga o condiție pe care legea nu o prevede, este lipsită de temei, întrucât o asemenea analiză decurge din însăși natura acestei căi extraordinare de atac, care nu permite realizarea unui nou control de legalitate asupra unei hotărâri, care a verificat, ea însăși, chestiunea invocată, a autorității lucrului judecat.

Dimpotrivă, analiza în revizuire se limitează la a constata dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ceea ce, prin ipoteză, presupune să nu se fi invocat această neregularitate procedurală și să nu fi fost verificată jurisdicțional. Altminteri, s-ar cenzura legalitatea unei asemenea dezlegări, altfel decât prin căile legale permise - apelul, în maniera devolutivă a criticilor și recursul, prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

De aceea, susținerea că nu există o normă de drept pozitiv care să prevadă această condiție, a neinvocării și neanalizării, de către cea de-a doua instanță, a autorității de lucru judecat, pentru a fi admisibilă revizuirea, ignoră existența unui sistem unitar al căilor de atac, prin intermediul cărora pot fi cenzurate, în cazul celor extraordinare, doar anumite aspecte.

A admite că în situația revizuirii întemeiate pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. poate fi criticată modalitatea în care, în apel, prin hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, a fost cenzurată o pretinsă nesocotire a lucrului judecat anterior înseamnă, de fapt, a deturna rolul revizuirii și a o transforma într-un "recurs deghizat", într-o materie în care această cale de atac nu e prevăzută de lege.

Or, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a statuat într-o jurisprudență constantă a instanțelor de judecată, în cazul revizuirii nu e permis un astfel de control de legalitate, câtă vreme verificarea pe care o poate realiza instanța de revizuire se limitează la situația de contrarietate a hotărârilor, cu sancțiunea aplicabilă, a anulării celei de a-a doua hotărâri care nesocotește lucrul judecat anterior.

În realitate, prin demersul său, situat în afara dispozițiilor procedurale în materie, revizuenta pune în discuție dezlegări definitive, intrate în autoritatea de lucru judecat, nesocotește faptul că revizuirea se constituie într-un remediu extraordinar, care sancționează încălcări procedurale grave și nu într-o nouă cale de atac deschisă controlului de legalitate.

Promovarea revizuirii, în contextul menționat, periclitează înseși securitatea și stabilitatea raporturilor juridice, de vreme ce este contestată, altfel decât pentru motive strict prevăzute de lege, o hotărâre definitivă intrată ea însăși în autoritatea lucrului judecat (inclusiv asupra chestiunilor referitoare la modalitatea în care se repercutează și trebuie valorificate efectele autorității lucrului judecat atașate deciziei anterioare, nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj).

Or, astfel cum s-a statuat în jurisprudența Curții europene "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei (Hot. Mitrea împotriva României, par. 24, public în M. Of. nr. 455/21.12.2010).

Văzând că prin cererea de revizuire se tinde la o rejudecare a cauzei în care cea de-a doua instanță a statuat într-o anumită modalitate asupra efectelor autorității de lucru judecat ale primei judecăți, pretinzându-se un control de legalitate specific recursului, Înalta Curte constată neîntrunirea cerințelor art. 509 pct. 8 C. proc. civ., astfel încât revizuirea va fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava împotriva deciziei nr. 526 din 3 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, în dosarul nr. x/2017.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.