ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2258/2020

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 523/03.07.2020 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2017 și obligarea intimatei Parohiei Brodina de Jos la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuenta a arătat că decizia sus menționată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/13.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2010 (definitivă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În cadrul dosarului nr. x/2010, după mai multe cicluri procesuale ale acțiunii în revendicare formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), Curtea de Apel Cluj a tranșat în mod irevocabil faptul că bunurile din patrimoniul acestuia au aparținut totdeauna statului, A. având doar calitatea de administrator, iar nu de beneficiar al vreunui drept real.

Paralel cu revendicarea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a instruit preoți parohi din peste 560 de unități de cult de pe raza județului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha teren din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le ca temei al cererii patrimoniul FBORB, adică aceeași fundație despre care se reținuse, cu putere de lucru judecat, că nu avusese niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

Confuziile juridice ale autorităților administrative au condus la eliberarea nelegală în perioada 2002-2004, de către Comisia Județeană Suceava, a 570 titluri de proprietate pentru câte 30 ha teren forestier către diverse unități de cult de pe raza județului Suceava.

În atare situație, Romsilva a inițiat 570 de litigii prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în condițiile arătate mai sus, dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunțat decizia nr. 526/03.07.2020, a cărei revizuire se solicită, făcând parte din acest număr de litigii.

Prin sentința nr. 1025/1.03.2018, pronunțată în dosar nr. x/2017, Judecătoria Rădăuți a admis în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de către Romsilva și a dispus anularea titlului de proprietate nr. x/11.03.2004 emis de Parohia Ortodoxă Brodina de Jos. Prin decizia nr. 523/03.07.2020, Tribunalul Suceava a admis apelul împotriva acestei sentințe și a respins, ca nefondată, acțiunea.

Legea permite reconstituirea terenurilor către unități de cult doar în măsura în care fondul bisericesc (Biserica Ortodoxă Română) din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere.

Pe de o parte, FBORB nu face parte din cultul creștin ortodox, ci este o fundație specială, de sine stătătoare, separată de Biserica Ortodoxă Română, iar pe de altă parte, acesta nu a avut niciodată în proprietate terenuri în zona Bucovinei, aspecte tranșate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, soluția pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, cărora le încalcă lucrul judecat, întrucât reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin deciziile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014 s-a stabilit contrariul.

Deși prin decizia cărei revizuire se solicită s-a reținut că suprafața de teren din acel dosar nu este identică cu cea din dosarul nr. x/2010, distincția făcută de acea instanță între proprietarul util și cel deplin este fără relevanță în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 fac trimitere la bunuri aflate în proprietate fără a face distincție proprietatea utilă și cea directă, iar dezlegarea dată prin decizia nr. 3332/2014 a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren.

Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava, argumentul principal în dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acțiunii FBORB l-a constituit nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

La data de 29.09.2020, intimata Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Brodina de Jos a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, intimata a arătat că cererea de revizuire nu se circumscrie exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, prin demersul judiciar, revizuenta solicită, practic, o reapreciere asupra modului în care Tribunalul Suceava a soluționat chestiunea lucrului judecat a considerentelor deciziei nr. 147/2013, fără a indica o contradicție între cele două hotărâri.

A mai arătat intimata că prin argumentele expuse în cadrul cererii de revizuire, se solicită valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 147/2013, prin care s-a reținut că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi avut niciodată calitatea de proprietar al terenurilor forestiere, susținându-se că soluția pronunțată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/1.2010*, cărora le încalcă lucrul judecat.

Având în vedere că revizuirea nu poate fi admisă atunci când din hotărârile a căror contrarietate se invocă nu rezultă tripla identitate, iar în prezenta cauză se solicită valorificarea efectului pozitiv (identitate de obiect și cauză), rezultă că cererea formulată este inadmisibilă.

Intimata a precizat că în cauză lipsește identitatea de obiect, înțeles atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere material. Prin decizia nr. 147/A/2013 a fost soluționată o acțiune în revendicare introdusă și modificată de Fondul Bisericesc în vederea recunoașterii calității de proprietar și punerii în posesie cu privire la o suprafață de 166.000 hectare de teren. Decizia Tribunalului Suceava, a cărei revizuire se solicită, nu tranșează chestiunea calității de proprietar, ci soluționează o acțiune în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate pentru o suprafață de teren care nu este identică cu cea la care se referă decizia nr. 147/A/2013. Suprafața de teren asupra căreia se pronunță Tribunalul Suceava nu a format obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia nr. 147/A/2013.

Contrarietatea de hotărâri trebuie să existe în privința dispozitivelor, iar nu a considerentelor hotărârilor, situație față de care prezenta cerere de revizuire, care vizează considerentele și în care nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, apare ca inadmisibilă.

Nu este îndeplinită nici condiția neinvocării autorității de lucru judecat (sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepția), întrucât instanțele de fond s-au pronunțat asupra acestui aspect, care a reprezentat cauza juridică a acțiunii.

Intimata a mai arătat că, pe lângă faptul că a reținut ca nefiind incident efectul negativ al puterii de lucru judecat, instanța de apel a apreciat că în cauză trebuie respectat principiul securității raporturilor juridice prin raportare la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Acest din urmă considerent dovedește lipsa de interes a cererii de revizuire, întrucât soluția din apel sub aspectul menționat este definitivă și nu mai poate fi revizuită.

La data de 05.10.2020, intimata Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și judecata în lipsă.

A arătat intimata că motivele invocate de către revizuentă sunt pertinente, raportat la conținutul considerentelor deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și ale deciziei nr. 332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar revizuenta este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic și are obligația să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate în acest domeniu.

Întrucât fondul forestier reprezintă proprietate publică a statului, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi concrete și efective, se impune admiterea cererii de revizuire.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se regăsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, atât în ipotezele în care instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, cât și în cazurile în care încălcarea se manifestă la nivelul statuărilor diferite prin considerente decizorii asupra acelorași elemente litigioase care au rol determinant asupra soluției.

Aceasta înseamnă, în termenii art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că pentru a fi deschisă calea revizuiri trebuie să existe "hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Altfel spus, revizuirea este remediul procedural care intervine în ipoteza nesocotirii, printr-o judecată ulterioară, a autorității de lucru judecat atașate unei prime hotărâri.

Pentru a deveni incidentă, în oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcția negativă, care oprește un al doilea proces sau cea pozitivă, care înlesnește, sub aspectele deja dezlegate, judecata în cel de-al doilea proces, fără posibilitatea contrazicerii) autoritatea de lucru judecat este, pe de o parte, subordonată relativității efectelor sale - adică se produce doar între aceleași părți care să fi stat în judecata ambelor procese - și, pe de altă parte, este necesar ca ea să nu fi fost invocată și dezbătută în al doilea litigiu.

Cea de-a doua condiție, a neinvocării și neanalizării autorității de lucru judecat a primei hotărâri cu ocazia celei de-a doua judecăți decurge în mod necesar din caracterul de cale extraordinară de atac a revizuirii care sancționează doar încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu și modalitatea în care o a doua hotărâre, având de analizat excepția autorității de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se repercutează, prin efectele sale, asupra noii judecăți) dă dezlegare acestor aspecte.

Aceasta întrucât o raportare eronată a celei de-a doua instanțe la efectele lucrului judecat anterior se poate constitui într-un aspect de nelegalitate, cenzurabil prin intermediul căilor de atac, care permit reformarea unor astfel de hotărâri (apel și respectiv, recursul, sub motivul prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.), în timp ce pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziție în mod excepțional părții, nu are loc o reformare a hotărârii, ci o sancționare - prin anulare - a celei de-a doua hotărâri care a nesocotit lucrul judecat anterior.

În speță, prin cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a solicitat anularea deciziei nr. 523/03.07.2020 a Tribunalului Suceava pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și a deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrucât reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin cele din urmă hotărâri evocate s-a stabilit contrariul.

Litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, B. Suceava, C., D., E., F., G., H., G. și I..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată decizia nr. 523/03.07.2020 a Tribunalului Suceava, a avut ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/2004 emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestiera identică amenajistic cu u.a.173A% din U.P I Ocolul Silvic Falcău și cadastral cu parcela funciară nr. x din CF x și să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafața indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii cererii de chemare în judecată.

În acest al doilea litigiu calitatea de reclamantă a avut-o Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, iar calitatea de pârâte Unitatea de Cult Parohia Ortodoxă Brodina de Jos și Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna iar cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991 și art. 1345 C. civ.

Se constată că în cel de-al doilea litigiu, reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, formulând acțiunea în nulitatea titlului de proprietate finalizată prin hotărârea a cărei anulare o cere, a invocat ca temei al nulității, tocmai nesocotirea efectului autorității de lucru judecat atașat deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, cu privire la lipsa calității de proprietar al suprafețelor din fondul forestier a Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina.

În felul acesta, reclamanta, care este revizuenta din prezenta cauză, și-a fundamentat pretenția de constatare a nulității titlului de proprietate pe împrejurarea că dezlegarea referitoare la calitatea de administrator și nu de proprietar al Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina din procesul anterior, intrată în autoritatea de lucru judecat, face să devină incidente dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor de reconstituire emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la reconstituire.

În acest context, învestite cu acțiunea în nulitate, instanțele de fond au avut a analiza pretențiile reclamantei raportându-se, în primul rând, la efectul autorității de lucru judecat de care aceasta s-a prevalat prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în timp ce prima instanță (Judecătoria Rădăuți) a considerat că pârâta- Unitatea de cult nu era îndreptățită la reconstituire, nefiind întrunite condițiile art. 29 din Legea nr. 1/2000, întrucât nu a avut în folosință sau prin înzestrare terenul forestier reconstituit și nici fondul bisericesc nu a deținut aceste teren în proprietate în raport de constatările jurisdicționale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluționând cauza în apel, a considerat că dimpotrivă, dezlegările hotărârii irevocabile anterioare nu se opun noii judecăți în sensul pretins de reclamantă.

Anume, instanța de apel a reținut, în considerentele deciziei, că între cele două judecăți există diferență de obiect juridic și material, de vreme ce acțiunea anterioară a vizat revendicarea unei suprafețe de teren, iar cea ulterioară se referă la constatarea nulității unui titlu de proprietate și la o altă suprafață de teren, care nu se suprapune și nu rezultă că ar fi parte din suprafața reclamată prima dată.

De asemenea, s-a reținut că rigorile probațiunii și puterea doveditoare a actelor sunt diferite în cele două proceduri judiciare și că în acțiunea în revendicare s-a făcut o distincție între proprietatea utilă și proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acțiunii în revendicare), distincție lipsită însă de relevanță în acțiunea în nulitate, câtă vreme dispozițiile legii reparatorii pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului nu operează cu asemenea noțiuni și distincții.

S-a reținut și că cele statuate prin hotărârea judecătorească anterioară nu poate fi opus cu valoare obligatorie și sub semnul autorității de lucru judecat, pârâtei - Unitatea de cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor producându-se în relația dintre părți.

Rezultă așadar, că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăți, dar a reprezentat însuși fundamentul juridic al acțiunii în nulitate, susținându-se că ineficiența titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranșate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidența cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.

În același timp, astfel cum s-a arătat, instanțele învestite cu judecata acțiunii în nulitate au analizat incidența efectelor autorității de lucru judecat invocată, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, de ce nu poate fi reținută ca atare, în contextul diferențelor de obiect, cauză juridică, părți, chestiuni de drept.

În atare condiții, promovarea cererii de revizuire împotriva deciziei menționate din apel (nr. 523/3.07.2020 a Tribunalului Suceava) sub motiv că ea ar nesocoti și ar fi potrivnică deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, cea ale cărei efecte au fost invocate pentru promovarea acțiunii în nulitate, constituind apoi obiect de analiză în apel - nesocotește reglementarea și fundamentul acestei căi extraordinare de atac.

Punând în discuție modalitatea în care printr-o decizie definitivă s-a răspuns criticilor formulate în legătură cu efectul autorității de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una care să supună cenzurii instanței de revizuire legalitatea unei hotărâri definitive, în alte cazuri decât cele strict prevăzute de lege.

Un astfel de demers este inadmisibil, situându-se, prin modalitatea în care este dedus judecății, în afara sistemului legal al căilor de atac și tinzând la periclitarea securității raporturilor juridice, prin contestarea unei hotărâri definitive, intrate ea însăși, în autoritate de lucru judecat.

Susținerea revizuentei potrivit căreia prin verificarea dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată și analizată cu ocazia celei de-a doua judecăți s-ar adăuga o condiție pe care legea nu o prevede, este lipsită de temei, întrucât analiza decurge din însăși natura acestei căi extraordinare de atac, care nu permite realizarea unui control de legalitate asupra unei hotărâri prin care s-a verificat chestiunea invocată, a autorității lucrului judecat.

Dimpotrivă, analiza în revizuire se limitează la a constata doar dacă a doua hotărâre a încălcat autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, ceea ce, prin ipoteză, presupune să nu se fi invocat această neregularitate procedurală în cel de-al doilea proces și să nu fi fost verificată jurisdicțional.

În măsura în care însă autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare a fost invocată și dezlegată în cel de-al doilea proces, partea are a cere verificarea legalității unei asemenea dezlegări prin căile legale permise, apelul, în maniera devolutivă a criticilor, și recursul, prin intermediul motivului prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ.

De aceea, susținerea că nu există o normă de drept pozitiv care să prevadă această condiție, a neinvocării și neanalizării, de către cea de-a doua instanță, a autorității de lucru judecat, pentru a fi admisibilă revizuirea, ignoră existența unui sistem unitar al căilor de atac, prin intermediul cărora pot fi cenzurate, în cazul celor extraordinare, doar anumite aspecte.

În caz contrar, a admite că în situația revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi criticată modalitatea în care, în apel, prin hotărâre definitivă, nesusceptibilă de recurs, a fost cenzurată o pretinsă nesocotire a lucrului judecat anterior înseamnă, de fapt, a deturna rolul revizuirii și a o transforma într-un "recurs deghizat", într-o materie în care această cale de atac nu e prevăzută de lege.

Așa fiind, Înalta Curte constată că nu se poate pronunța asupra modalității în care o altă instanță (de drept comun) a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Aceasta, întrucât, odată ce o instanță de judecată s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare și nu pe calea revizuirii formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cale extraordinară de atac în care instanța este chemată să statueze ea însăși, pentru prima dată, asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Reținând, în raport de aceste aspecte, inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se poate considera, așa după cum pretinde revizuenta, că s-ar încălca astfel dreptul său la un proces echitabil întrucât, tocmai prin deschiderea unei noi judecăți asupra a ceea ce a constituit fondul celui de-al doilea proces, respectiv, nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în beneficiul parohiei, pentru motivul acuzat al nesocotirii aspectului judecat în cel dintâi proces (anume că FBORB nu a deținut cu titlu de proprietar terenuri forestiere pe teritoriul Bucovinei), s-ar ajunge la înfrângerea acestui drept fundamental, deoarece s-ar da posibilitatea unor statuări contrare a ceea ce s-a stabilit în mod definitiv de către o instanță de judecată.

Înalta Curte reține, totodată, că nu se poate pretinde înfrângerea dreptului la un remediu efectiv consacrat prin dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept care trebuie văzut ca mijloc de asigurare a protecției drepturilor subiective ale individului, iar nu ca garanție a promovării unor căi extraordinare de atac, cum este cea a revizuirii și care, astfel cum s-a statuat în jurisprudența instanței de contencios european, în sine, este văzută ca un mijloc de înfrângere a securității circuitului juridic atunci când este folosită în alte scopuri ori în alte cazuri decât cele limitativ admise de lege.

Așa fiind, constatând că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire dedusă judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, cu sediul în Suceava, B-dul 1 Mai, nr. 6, județul Suceava împotriva deciziei nr. 523 din 3 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații Parohia Ortodoxă Brodina de Jos, cu sediul ales la SCA J., cu sediul în București, str. x, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu sediul în Suceava, județul Suceava, Comisia Comunală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Putna, cu sediul în comuna Putna, județul Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.