ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2020

HOTĂRÂRE
04.11.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2259/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., anularea deciziei nr. 566/09.07.2020 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr. x/2017 și obligarea intimatei Parohiei Filia Dârmoxa Păltiniș la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuenta a arătat că decizia sus menționată încalcă puterea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/13.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2010 (definitivă prin decizia nr. 3332/27.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție).

În cadrul dosarului nr. x/2010, după mai multe cicluri procesuale ale acțiunii în revendicare formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), Curtea de Apel Cluj a tranșat în mod irevocabil faptul că bunurile din patrimoniul acestuia au aparținut totdeauna statului, A. având doar calitatea de administrator, iar nu de beneficiar al vreunui drept real.

Paralel cu revendicarea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a instruit preoți parohi din peste 560 de unități de cult de pe raza județului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha teren din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le ca temei al cererii patrimoniul FBORB, adică aceeași fundație despre care se reținuse, cu putere de lucru judecat, că nu avusese niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

Confuziile juridice ale autorităților administrative au condus la eliberarea nelegală în perioada 2002-2004, de către Comisia Județeană Suceava, a 570 titluri de proprietate pentru câte 30 ha teren forestier către diverse unități de cult de pe raza județului Suceava.

În atare situație, Romsilva a inițiat 570 de litigii prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în condițiile arătate mai sus, dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunțat decizia nr. 526/03.07.2020, a cărei revizuire se solicită, făcând parte din acest număr de litigii.

Prin sentința nr. 1203/27.12.2018, pronunțată în dosar nr. x/2017, Judecătoria Vatra Dornei a admis în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de către Romsilva și a dispus anularea titlului de proprietate nr. x/05.12.2003 emis de Parohia Filia Dârmoxa Păltiniș. Prin decizia nr. 566/09.07.2020, Tribunalul Suceava a admis apelul împotriva acestei sentințe și a respins, ca nefondată, acțiunea.

Legea permite reconstituirea terenurilor către unități de cult doar în măsura în care fondul bisericesc (Biserica Ortodoxă Română) din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere.

Pe de o parte, FBORB nu face parte din cultul creștin ortodox, ci este o fundație specială, de sine stătătoare, separată de Biserica Ortodoxă Română, iar pe de altă parte, acesta nu a avut niciodată în proprietate terenuri în zona Bucovinei, aspecte tranșate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, soluția pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, cărora le încalcă lucrul judecat, întrucât reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin deciziile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014 s-a stabilit contrariul.

Deși prin decizia cărei revizuire se solicită s-a reținut că suprafața de teren din acel dosar nu este identică cu cea din dosarul nr. x/2010, distincția făcută de acea instanță între proprietarul util și cel deplin este fără relevanță în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 fac trimitere la bunuri aflate în proprietate fără a face distincție proprietatea utilă și cea directă, iar dezlegarea dată prin decizia nr. 3332/2014 a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren.

Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava, argumentul principal în dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acțiunii FBORB l-a constituit nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

La data de 29.09.2020, intimata Unitatea de Cult Filia Dârmoxa Păltiniș a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia, ca neîntemeiată, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Cu referire la îndeplinirea condițiilor de admisibilitate, intimata a arătat că cererea de revizuire nu se circumscrie exigențelor impuse de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că, prin demersul judiciar, revizuenta solicită, practic, o reapreciere asupra modului în care Tribunalul Suceava a soluționat chestiunea lucrului judecat a considerentelor deciziei nr. 147/2013, fără a indica o contradicție între cele două hotărâri.

A mai arătat intimata că prin argumentele expuse în cadrul cererii de revizuire, se solicită valorificarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a considerentelor deciziei nr. 147/2013, prin care s-a reținut că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu ar fi avut niciodată calitatea de proprietar al terenurilor forestiere, susținându-se că soluția pronunțată de Tribunalul Suceava este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/1.2010*, cărora le încalcă lucrul judecat.

Având în vedere că revizuirea nu poate fi admisă atunci când din hotărârile a căror contrarietate se invocă nu rezultă tripla identitate, iar în prezenta cauză se solicită valorificarea efectului pozitiv (identitate de obiect și cauză), rezultă că cererea formulată este inadmisibilă.

Intimata a precizat că în cauză lipsește identitatea de obiect, înțeles atât din punct de vedere juridic, cât și din punct de vedere material. Prin decizia nr. 147/A/2013 a fost soluționată o acțiune în revendicare introdusă și modificată de Fondul Bisericesc în vederea recunoașterii calității de proprietar și punerii în posesie cu privire la o suprafață de 166.000 hectare de teren. Decizia Tribunalului Suceava, a cărei revizuire se solicită, nu tranșează chestiunea calității de proprietar, ci soluționează o acțiune în constatarea nulității absolute a unui titlu de proprietate pentru o suprafață de teren care nu este identică cu cea la care se referă decizia nr. 147/A/2013. Suprafața de teren asupra căreia se pronunță Tribunalul Suceava nu a format obiectul dosarului în care s-a pronunțat decizia nr. 147/A/2013.

Contrarietatea de hotărâri trebuie să existe în privința dispozitivelor, iar nu a considerentelor hotărârilor, situație față de care prezenta cerere de revizuire, care vizează considerentele și în care nu este îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză, apare ca inadmisibilă.

Nu este îndeplinită nici condiția neinvocării autorității de lucru judecat (sau dacă a fost ridicată să nu se fi discutat excepția), întrucât instanțele de fond s-au pronunțat asupra acestui aspect, care a reprezentat cauza juridică a acțiunii.

Intimata a mai arătat că, pe lângă faptul că a reținut ca nefiind incident efectul negativ al puterii de lucru judecat, instanța de apel a apreciat că în cauză trebuie respectat principiul securității raporturilor juridice prin raportare la jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului. Acest din urmă considerent dovedește lipsa de interes a cererii de revizuire, întrucât soluția din apel sub aspectul menționat este definitivă și nu mai poate fi revizuită.

La data de 05.10.2020, intimata Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire și judecata în lipsă.

A arătat intimata că motivele invocate de către revizuentă sunt pertinente, raportat la conținutul considerentelor deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și ale deciziei nr. 332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar revizuenta este singurul organ administrativ care reprezintă Statul Român în sectorul silvic și are obligația să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate în acest domeniu.

Întrucât fondul forestier reprezintă proprietate publică a statului, bunurile proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile și insesizabile, iar Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează drepturi concrete și efective, se impune admiterea cererii de revizuire.

Analizând cauza, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Autoritatea de lucru judecat este reglementată prin dispozițiile art. 430 C. proc. civ. care stabilesc că:

"(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre."

Efectele lucrului judecat sunt reglementate la art. 431 C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat, atât în ipotezele în care instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, cât și în cazurile în care încălcarea se manifestă la nivelul statuărilor diferite prin considerente asupra acelorași elemente litigioase care au rol decizoriu asupra soluției.

În lumina dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și 430, 431 C. proc. civ., pentru a putea fi invocat motivul de revizuire pentru contrarietate de hotărâri, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei, deoarece motivul este aplicabil și în cazul hotărârilor care nu vizează fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu (adică să fi existat tripla identitate de elemente: părți, obiect și cauză) sau în litigii diferite, dar între care există o anumită legătură (când identitatea celor trei elemente se regăsește doar parțial); hotărârile contradictorii să nu fi fost pronunțate în același proces (dosar), ci în procese (dosare) diferite; în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește condiția triplei identități, de părți, obiect și cauză, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat, și anume interzicerea reluării aceleiași judecăți, în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Revizuirea poate fi, însă, cerută și atunci când se reclamă o încălcare a puterii de lucru judecat sub aspect pozitiv a celei dintâi hotărâri, prin hotărârea dată în cel de-al doilea proces și care statuează diferit asupra unor elemente litigioase dezlegate de o manieră definitivă în cel dintâi proces, cum este cazul dedus judecății.

În speță, prin cererea de revizuire formulată, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva a solicitat anularea deciziei nr. 566/09.07.2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. x/2017, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, respectiv a deciziei nr. 147/A/2013 a Curții de Apel Cluj și a deciziei nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin cele din urmă hotărâri evocate s-a stabilit contrariul.

Litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă definitivă prin decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, B. Suceava, C., D., E., F., G., H., G. și I..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată decizia nr. 566/09.07.2020 a Tribunalului Suceava, a avut ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate nr. x/05.12.2003, emis de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră identică amenajistic cu u.a 58A% din U.P VII -O.S Iacobeni și cadastral cu parcelele funciare nr. x din CF nr. x și restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate pe suprafața indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii cererii de chemare în judecată.

În acest al doilea litigiu calitatea de reclamantă a avut-o Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, iar calitatea de pârâte Unitatea de Cult Filia Dârmoxa (Păltiniș), Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991 și art. 1345 C. civ.

Așadar, deși sub aspectul părților, obiectului și cauzei, identitatea între cele două litigii în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare nu se verifică, revizuirea este totuși admisibilă dat fiind că se pretinde că dezlegarea dată celui de-al doilea proces, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis în beneficiul Unității de Cult Filia Dârmoxa (Păltiniș) nesocotește dezlegarea definitivă dată în cel dintâi litigiu, prin care s-a statuat că FBORB, de ale cărui drepturi deținute anterior s-a prevalat parohia în procedura aministrativă de reconstituire a dreptului de proprietate în baza legilor fondului funciar, nu a deținut cu titlu de proprietar terenuri cu destinație forestieră pe teritoriul Bucovinei.

Referitor la condiția ca în cel de-al doilea proces, să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, aceasta să nu fi fost discutată, Înalta Curte constată că această condiție nu este îndeplinită.

Din considerentele deciziei nr. 566/09.07.2020 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, care face obiectul cererii de revizuire, rezultă că instanța ce a pronunțat-o a examinat, în cuprinsul său, autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 147/A/2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj (ce a constituit, de altfel, cauza acțiunii în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate emis de comisiile locală și cea județeană de aplicare a legilor fondului funciar în favoarea unității de cult) atât din perspectiva efectului negativ, cât și din cea a efectului pozitiv, și a reținut că, în primul litigiu, instanțele au fost învestite cu o acțiune în revendicare, iar în cel de-al doilea litigiu, cu o acțiune ce vizează nulitatea titlului de proprietate, titlu ce nu a fost analizat în cadrul acțiunii în revendicare, astfel că Tribunalul Suceava a constatat că este în prezența a două instituții juridice diferite, care impun regimuri juridice diferite de dovedire a dreptului de proprietate; referitor la obiectul material, tribunalul a reținut că suprafața supusă analizei în cauza de față nu este identică cu cea din dosarul soluționat prin decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj, iar reclamanta Romsilva nu a făcut o asemenea dovadă și nici nu a contestat acest aspect susținut de apelanta Unitatea de Cult și că nu se poate reține că s-a dezlegat o chestiune litigioasă care să se impună în cel de-al doilea litigiu.

Cerința ca a doua instanță să nu fi fost sesizată cu existența primei hotărâri și să nu se fi pronunțat ea însăși asupra autorității de lucru judecat nu constituie o condiție suplimentară adăugată celor prevăzute de dispozițiile art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci izvorăște din natura juridică a instituției revizuirii care este o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu o cale de reformare, pentru a se erija într-un "recurs la recurs", instanța de revizuire neputând efectua un control judiciar asupra dezlegării date chestiunii autorității de lucru judecat de către cea de-a doua instanță, în fața căreia s-a invocat acest aspect.

Instanța de revizuire nu se poate pronunța asupra modalității în care o altă instanță (de drept comun) a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri formulate în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în care instanța este chemată să statueze ea însăși asupra incidenței acestei instituții, și nu să cenzureze o judecată anterioară.

Reținând, în raport de aceste aspecte, inadmisibilitatea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu se poate considera, așa după cum pretinde revizuenta prin notele scrise depuse la dosar, că s-ar încălca astfel dreptul său la un proces echitabil întrucât, tocmai prin deschiderea unei noi judecăți asupra a ceea ce a constituit fondul celui de-al doilea proces - respectiv nulitatea absolută a titlului de proprietate emis în beneficiul parohiei, pentru motivul acuzat al nesocotirii aspectului judecat în cel dintâi proces (anume că FBORB nu a deținut cu titlu de proprietar terenuri forestiere pe teritoriul Bucovinei) - s-ar ajunge la înfrângerea acestui drept fundamental, deoarece s-ar da posibilitatea unor statuări contrare a ceea ce s-a stabilit în mod definitiv de către o instanță de judecată. Tot astfel, nu se poate pretinde înfrângerea dreptului la un remediu efectiv consacrat prin dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, drept care trebuie văzut ca mijloc de asigurare a protectiei drepturilor subiective ale individului, iar nu ca garanție a promovării unor căi extraordinare de atac, cum este cea a revizuirii și care, în sine este văzută ca un mijloc de înfrângere a securității circuitului juridic atunci când este folosită în alte scopuri ori în alte cazuri decât cele limitativ admise de lege.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, cu sediul în Suceava, B-dul 1 Mai, nr. 6, județul Suceava împotriva deciziei nr. 566 din 9 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosar nr. x/2017, în contradictoriu cu intimații Parohia Filia Dârmoxa Păltiniș, cu sediul ales la SCA J., cu sediul în București, str. x, Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, cu sediul în Suceava, județul Suceava, Comisia Locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Vatra Dornei, cu sediul în localitatea Vatra Dornei, județul Suceava.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-11-19
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2476/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justi
ÎCCJ 2020-11-04
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2258/2020
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta Regia Națion
ÎCCJ 2020-11-19
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2477/2020
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la data de 04.08.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justi
ÎCCJ 2020-11-04
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2257/2020
Ședința publică din data de 4 noiembrie 2020 asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 31.07.2020 sub nr. x/2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenta Regia Națion
ÎCCJ 2020-12-09
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2020
icare, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), în cadrul dosarului nr. x/2010, Curtea de Apel Cluj a tranșat în mod irevocabil faptul că FBORB este o fundație de drept public înființată și dizolvată pr
Sursă