ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2655/2020

Ședința publică din data de 09 decembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 aprilie 2011, sub nr. x/12.04.2001, pe rolul Tribunalului Suceava, A., în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și Direcția Silvică Suceava, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele identificate în cărțile funciare pentru numerele topografice indicate în cuprinsul acțiunii; obligarea pârâților la a preda reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 192.158 ha teren cu vegetație forestieră, precum și construcțiile necesare administrării pădurilor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate prevederile art. 481 din C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Prin sentința civilă nr. 305 din 15 octombrie 2001, Tribunalul Suceava a respinsă ca prematur introdusă acțiunea în revendicare de drept comun.

Judecata litigiului a parcurs mai multe cicluri procesuale, iar în al treilea ciclu procesual reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeței de teren revendicate, de la 192.158 ha teren cu vegetație forestieră, la 166.813,50 ha.

Prin sentința civilă nr. 538 din 13 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Suceava și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilele terenuri enumerate în cuprinsul hotărârii.

Prin decizia civilă nr. 147 A din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei-Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, formulat împotriva sentinței civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava; a admis în parte apelurile declarate de pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică Suceava, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și de intervenienții Prefectul Județului Suceava, B. Suceava formulate împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o și, judecând, a respins în întregime ca neîntemeiată acțiunea civilă exercitată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei- Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei împotriva pârâților Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică Suceava și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară și rectificare de carte funciară; a admis cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâților de intervenienții C., D., E., F., G., H., G. și I.; a obligat reclamantul să plătească pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava suma de 300,000 Ron cheltuieli parțiale de judecată în apel; a respins toate celelalte cereri de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei-Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împotriva deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și împotriva încheierilor pronunțate în 21 iunie 2012, 11 septembrie 2012, 06 noiembrie 2012 și 17 septembrie 2012 ale Curții de Apel Cluj, secția I civilă; a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâta Regia Națională a Pădurilor-Romsilva-Direcția Silvică Suceava și de intervenienta B. împotriva aceleiași decizii; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata intervenientă D..

Prin acțiunea civilă, înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, la data de 23 august 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, reprezentată legal de către ing. J., având funcția de director, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Sf. Gheorghe Vicovu de Sus, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Putna, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/23.10.2003, emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestiera identică amenajistic cu u.a. 10A%, 10D, 11A% din U.P I Ocolul Silvic Putna și cadastral cu parcela funciară, 1403/2 din CF x Putna și să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafața indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii prezentei acțiuni.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991 - art. 1345 din C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1039 din 15 martie 2018, Judecătoria Rădăuți a respins excepția lipsei de interes a noilor capete de cerere formulate prin cererea de modificare a acțiunii, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava; a respins acțiunea civilă, așa cum a fost modificată, formulată împotriva pârâtei Instituția Prefectului Județului Suceava, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis acțiunea civilă, așa cum a fost modificată, împotriva pârâților Parohia Sf. Gheorghe Vicovu de Sus, Comisia comunală de fond funciar Putna și Comisia județeană de fond funciar Suceava, constatare nulitate hotărâre comisie județeană și anulare proces-verbal de punere în posesie; a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. x/23.10.2003 emis de Comisia județeană de fond funciar Suceava; a constatat nulitatea absolută parțială a hotărârii nr. 904/12.06.2003 emisă de Comisia județeană de fond funciar Suceava, cu privire la poziția nr. 1 din anexa nr. 55; a dispus anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x întocmit la data de 10.10.2003.

Prin decizia nr. 519 din 03 iulie 2020, Tribunalul Suceava, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Sf. Gheorghe împotriva încheierii de ședință din data de 08.03.2018 a Judecătoriei Rădăuți, intimate fiind reclamanta RNP-Romsilva-Direcția Silvică Suceava, și pârâtele Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava și Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna; a admis apelul declarat declarat de pârâta Unitatea de Cult Parohia Sf. Gheorghe împotriva sentinței civile nr. 1039/15.03.2018 a Judecătoriei Rădăuți, intimate fiind reclamanta RNP-Romsilva-Direcția Silvică Suceava și pârâtele Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Suceava și Comisia pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna; a schimbat în parte sentința civilă nr. 1039/15.03.2018 a Judecătoriei Rădăuți, în sensul că a respins ca nefondată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Sf. Gheorghe Vicovu de Sus, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată Putna; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile nr. 1039/15.03.2018 pronunțată de Judecătoria Rădăuți care nu sunt contrare prezentei decizii; a obligat intimata-reclamantă să plătească apelantei suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 31 iulie 2020 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2020, revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a solicitat anularea deciziei nr. 519 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, cu obligarea Parohiei "Sfântul Gheorghe" Vicovu de Sus la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, revizuenta a arătat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 147 A din 13 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosar nr. x/2010, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cu referire la istoricul litigiului, a susținut că după mai multe cicluri procesuale ale acțiunii în revendicare, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), în cadrul dosarului nr. x/2010, Curtea de Apel Cluj a tranșat în mod irevocabil faptul că FBORB este o fundație de drept public înființată și dizolvată prin lege, iar bunurilor din patrimoniu au aparținut întotdeauna Statului, K. având doar calitatea de administrator, iar nu de titular al vreunui drept real.

Paralel cu revendicarea, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a instruit preoți parohi din peste 560 de unități de cult de pe raza județului Suceava să solicite reconstituirea a câte 30 ha teren din fondul forestier, în temeiul art. 29 din Legea nr. 1/2000, indicându-le ca temei al cererii patrimoniul FBORB, adică aceeași fundație despre care se reținuse, cu putere de lucru judecat, că nu avusese niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei.

Confuziile juridice ale autorităților administrative au condus la eliberarea nelegală în perioada 2002-2004, de către Comisia Județeană Suceava, a 570 titluri de proprietate pentru câte 30 ha teren forestier către diverse unități de cult de pe raza județului Suceava.

În atare situație, Romsilva a inițiat 570 de litigii prin care a solicitat, în temeiul art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, constatarea nulității absolute a titlurilor de proprietate emise în condițiile astfel cum au fost arătate, din acest număr de litigii făcând parte și dosarul nr. x/2017, în care s-a pronunțat decizia nr. 526/03.07.2020, a cărei revizuire se solicită.

Prin sentința nr. 1039 din 15 martie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Judecătoria Rădăuți a admis în mod judicios cererea de chemare în judecată formulată de către Romsilva și a dispus anularea titlului de proprietate nr. x din 12 iunie 2003 emis Parohiei "Sfântul Gheorghe" Vicovu de Sus.

Prin decizia civilă nr. 519 din 03 iulie 2020, Tribunalul Suceava a admis apelul împotriva acestei sentințe și a respins, ca nefondată, acțiunea.

Legea nr. 1/2000 permite reconstituirea terenurilor către unități de cult doar în măsura în care fondul bisericesc (Biserica Ortodoxă Română) din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere.

În opinia revizuentei, pe de o parte, FBORB nu face parte din cultul creștin ortodox, ci este o fundație specială, de sine stătătoare, separată de Biserica Ortodoxă Română, iar pe de altă parte, acesta nu a avut niciodată în proprietate terenuri în zona Bucovinei, aspecte tranșate cu putere de lucru judecat în dosarul nr. x/2010 de către Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin urmare, soluția pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluțiilor pronunțate în dosarul nr. x/2010, cărora le încalcă lucrul judecat, întrucât reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin deciziile nr. 147/A/2013 și nr. 3332/2014 s-a stabilit contrariul.

Deși prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a reținut că suprafața de teren din acel dosar nu este identică cu cea din dosarul nr. x/2010, distincția făcută de acea instanță între proprietarul util și cel deplin este fără relevanță în cauza de față, întrucât dispozițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 fac trimitere la bunuri aflate în proprietate fără a face distincție proprietatea utilă și cea directă, iar dezlegarea dată prin decizia nr. 3332/2014 a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren.

Contrar celor reținute de Tribunalul Suceava, argumentul principal în dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acțiunii FBORB l-a constituit nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului.

Intimata Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a depus întâmpinare, prin care a susținut pertinența motivelor invocate de revizuentă, redând din considerentele deciziei nr. 147A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj (pag. 172) și cele ale deciziei nr. 3332/27.11.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pag. 173).

Totodată, a precizat că Regia Națională a Pădurilor-Romsilva este singurul organ administrativ care reprezintă statul în sectorul silvic și, prin urmare, are obligația să vegheze la respectarea legalității reconstituirii dreptului de proprietate.

La rândul ei, intimata Unitatea de Cult Parohia "Sfântul Gheorghe" Vicovu de Sus a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire arătând, în principal, că aceasta are caracter inadmisibil, nefiind îndeplinită condiția de a nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat în cel de-al doilea dosar, în realitate se tinde la o reapreciere asupra modalității în care Tribunalul Suceava a tranșat, prin decizia supusă revizuirii, chestiunea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj.

De asemenea, nu este întrunită cerința triplei identități de elemente între decizia nr. 147/2013 a Curții de Apel Cluj și judecata ce a fost finalizată prin decizia nr. 519/3.07.2020 a Tribunalului Suceava, de vreme ce prima a vizat o acțiune în revendicare, cu privire la o anumită suprafață de teren, iar cea de-a doua s-a referit la anularea unui titlu de proprietate asupra altui teren, cu un altfel de regim juridic, ce nu a fost inclus în terenul revendicat anterior.

Mai mult, pretinsa autoritate de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj a reprezentat cauza juridică a acțiunii Romsilva de anulare a titlului de proprietate, astfel încât incidența sau lipsa de incidență a acesteia a fost analizată de instanțele de fond odată cu soluționarea acțiunii în anularea titlului de proprietate.

Revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava a depus note de ședință prin care a susținut că cererea de revizuire îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 430-431 din C. proc. civ., iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat nu presupune întrunirea triplei identități, ci existența unei legături între aspectul litigios supus judecății în cel de-al doilea proces și același aspect, tranșat definitiv, de către o instanță judecătorească anterioară.

A mai învederat că analizarea admisibilității revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, prin raportare la condițiile impuse de art. 322 pct. 7 din C. proc. civ. din 1865, cu ignorarea art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reprezintă o încălcare a art. 430-431 din C. proc. civ. și nesocotirea interesului public, care înglobează atât celeritatea înfăptuirii actului de justiție și asigurarea bunei administrări a actului de justiție și a unei practici unitare, cât și garantarea securității raporturilor juridice și a efectivității normelor legale.

Revizuenta a subliniat că introducerea unei condiții, și anume aceea ca revizuentul să nu fi invocat și instanța să nu fi soluționat excepția autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, este nelegală și încalcă drepturile sale de liber acces la justiție și la un proces echitabil (art. 21 din Constituție), precum și dreptul la un remediu efectiv (art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului).

Examinând cererea de revizuire dedusă judecății, prin raportare la dispozițiile art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 509 din C. proc. civ., "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (...)"

Rațiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de textul legal redat, ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovată de Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, o reprezintă necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității de lucru judecat atunci când printr-o hotărâre ulterioară s-a statuat în sens contrar a ceea ce s-a tranșat în legătură cu aceeași cerere ce a făcut obiectul primei judecăți.

În alte cuvinte, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).

Este real că potrivit art. 431 din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.

Dacă primul alineat al articolului sus-menționat dă expresie funcției negative a lucrului judecat potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, alin. (2) al aceluiași articol reglementează prezumția legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorității de lucru judecat, în acest caz nefiind necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară între aceleași părți să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente (date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă).

În oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcția negativă, care oprește un al doilea proces - bis de eadem re ne sit actio sau cea pozitivă, care presupune existența unui proces în desfășurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței), incidența autorității de lucru judecat se apreciază, pe de o parte, din perspectiva relativității efectelor sale (ce se produce între părțile ce au stat în judecată în ambele procese), iar pe de altă parte, a necesității ca aceasta să nu fi fost invocată și analizată în cel de-al doilea litigiu.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 din din C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiție de admisibilitate, însă această condiționare decurge în mod necesar din caracterul extraordinar al căii de atac a revizuirii menită să sancționeze doar încălcarea autorității de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu și modalitatea în care cea de-a doua hotărâre, având a analiza excepția autorității de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se răsfrânge, prin efectele sale, asupra noii judecăți) dă dezlegare acestor aspecte.

Drept urmare, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziția părții, nu se produce o reformare a hotărârilor pretins contradictorii în urma exercitării controlului judiciar asupra legalității acestora, ci se verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, se procedează la anularea ultimei hotărâri.

În speța supusă analizei, litigiul în care a fost pronunțată decizia nr. 147A/2013 a Curții de Apel Cluj, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3332/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a avut ca obiect o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 din C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția Silvică Suceava, Statul român, prin Ministerul Finanțelor Publice-Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, B. Suceava, C., D., E., F., G., H., G. și I..

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunțată decizia nr. 519/03.07.2020 a Tribunalului Suceava a avut ca obiect o acțiune întemeiată pe Legea nr. 1/2000, formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Sf. Gheorghe Vicovu de Sus, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, Instituția Prefectului Județului Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Putna, prin care a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/23.10.2003, emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestiera identică amenajistic cu u.a. 10A%, 10D, 11A% din U.P I Ocolul Silvic Putna și cadastral cu parcela funciară, 1403/2 din CF x Putna și să dispună restituirea contravalorii masei lemnoase exploatate de pe suprafața indicată în primul capăt de cerere, aferente perioadei de 3 ani, anterioară depunerii prezentei acțiuni.

În justificarea ultimului demers judiciar, finalizat prin hotărârea a cărei anulare o solicită, revizuenta a invocat drept temei tocmai nesocotirea efectului autorității de lucru judecat a deciziei nr. 147/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, care într-o acțiune în revendicare a statuat că Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei (FBORB), în considerarea patrimoniului căruia s-a făcut reconstituirea dreptului și s-a emis titlul de proprietate, n-a avut niciodată calitatea de proprietar asupra terenurilor cu destinație forestieră, ci doar pe aceea de administrator, împrejurare în care devin incidente dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997, care reglementează nulitatea absolută a actelor emise în favoarea persoanelor care nu erau îndreptățite la reconstituire.

În atare situație, prin raportare la pretențiile reclamantei deduse judecății, instanțele au analizat efectul autorității de lucru judecat de care s-a prevalat reclamanta.

Astfel, în timp ce prima instanță (Judecătoria Rădăuți) a considerat că pârâta Unitatea de Cult Parohia "Sfântul Gheorghe" Vicovu de Sus nu era îndreptățită la reconstituire, nefiind întrunite condițiile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, întrucât se opuneau constatările jurisdicționale, învestite cu autoritate de lucru judecat, ale deciziei nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, Tribunalul Suceava, soluționând cauza în apel, a considerat că dimpotrivă, dezlegările hotărârii definitive anterioare nu se opun noii judecăți în sensul pretins de reclamantă.

În acest sens, s-a reținut în considerentele deciziei menționate faptul că între cele două cauze nu există identitate de obiect juridic și material, de vreme ce acțiunea în revendicare a vizat o suprafață de teren, iar acțiunea ulterioară s-a referit la constatarea nulității unui titlu de proprietate emis în baza Legii nr. 1/2000, titlu care nu a fost invocat și analizat în cadrul acțiunii în revendicare, și la o altă suprafață de teren, care nu se suprapune și nu rezultă că ar fi parte din suprafața reclamată în primul litigiu.

De asemenea, s-a apreciat că rigorile probațiunii și puterea doveditoare a actelor sunt privite în mod diferit în cele două proceduri judiciare câtă vreme în soluționarea acțiunii în revendicare a fost avută în vedere distincția între proprietatea utilă și proprietatea directă (pentru a se trage concluzia că nu este justificat dreptul de proprietate care să asigure succesul acțiunii în revendicare), distincție care, însă, nu prezintă relevanță în acțiunea în nulitate, atâta timp cât dispozițiile Legii nr. 1/2000, pe baza cărora s-a făcut reconstituirea dreptului de proprietate, nu operează cu asemenea noțiuni și distincții.

Totodată, s-a avut în vedere și faptul că dezlegările jurisdicționale date prin decizia nr. 147/A/13.11.2013 a Curții de Apel Cluj, nu se pot opune, în mod obligatoriu și cu autoritate de lucru judecat, pârâtei - Unitatea de Cult, întrucât aceasta nu a fost parte în judecata anterioară, relativitatea efectelor autorității de lucru judecat producându-se numai în raporturile dintre părți.

Așadar, se constată că autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri nu doar că a fost invocată cu ocazia celei de-a doua judecăți, dar a reprezentat însuși fundamentul juridic al acțiunii în nulitate, susținându-se că ineficiența titlului de proprietate atacat este dată de nesocotirea celor tranșate anterior în legătură cu titularul dreptului de proprietate asupra fondului forestier, chestiune aptă să atragă incidența cauzei de nulitate prevăzute de art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997.

În același timp, astfel cum s-a arătat, instanțele învestite cu judecata acțiunii în nulitate au analizat incidența efectelor autorității de lucru judecat invocată, arătându-se prin decizia definitivă adoptată în apel, care sunt argumentele pentru care nu poate fi reținută în contextul lipsei identității de obiect, cauză și părți.

Câtă vreme prin intermediul cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei nr. 519 din 03 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, a fost pusă în discuție modalitatea în care printr-o decizie definitivă, ca act jurisdicțional, s-au tranșat aspecte în legătură cu efectul autorității de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una de reformare care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în afara cazurilor strict prevăzute de lege.

Prin urmare, nu pot fi primite susținerile revizuentei în sensul în care nu trebuie verificat dacă autoritatea de lucru judecat a fost invocată și analizată cu ocazia celei de-a doua judecăți, pentru că astfel s-ar adăuga o condiție pe care legea nu o prevede, întrucât o asemenea analiză decurge din însăși natura acestei căi extraordinare de atac, care, după cum s-a menționat, nu permite realizarea unui nou control judiciar sub aspectul legalității unei asemenea hotărâri, prin care s-a verificat chestiunea autorității lucrului judecat.

Cu alte cuvinte, nu îi este permis instanței de revizuire să se transforme în instanță de recurs și să cenzureze modalitatea în care o altă instanță a dat efect sau nu autorității de lucru judecat, în forma sa pozitivă. Odată ce o instanță s-a pronunțat asupra acestui aspect, infirmarea unei astfel de soluții se poate face exclusiv într-o cale de atac de reformare, și nu pe calea unei revizuiri promovate în condițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în care instanța este chemată să decidă asupra incidenței acestei instituții și nu să cenzureze o judecată anterioară.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (cauza Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, garantează părților discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în fața unei instanțe de judecată, garanție de care revizuenta a beneficiat atât în procesul de revendicare, cât și în procesul vizând acțiunea în nulitate, în toate gradele de jurisdicție, și nu deschide părții nemulțumite, astfel cum pretinde revizuenta, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătorești definitive, în alte condiții decât cele prevăzute de legislația procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securității raporturilor juridice.

Referitor la excepția lipsei de interes a cererii de revizuire, invocată de intimata Unitatea de Cult Parohia "Sfântul Gheorghe" Vicovu de Sus, Înalta Curte reține că nu se mai impune a fi cercetată în contextul analizei prioritare a chestiunii admisibilității cererii de revizuire.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, împotriva deciziei nr. 519 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Cu privire la cererea formulată de intimata Unitatea de Cult Parohia "Sfântul Gheorghe" Vicovu de Sus de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.799,82 RON reprezentând onorariu avocat, conform facturii seria x_2008 nr. x din 30 septembrie 2020, reținând soluția dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va obliga revizuenta la plata sumei solicitate, pe care instanța o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de durata litigiului în fața instanței supreme, complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Suceava, împotriva deciziei nr. 519 din 03 iulie 2020, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Obligă revizuenta la plata sumei de 5.799,82 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea intimatei Unitatea de Cult Parohia Sfântul Gheorghe Vicovu de Sus.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 decembrie 2020.