ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 251/2020

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x din 12 aprilie 2001, pe rolul Tribunalului Suceava, Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, în calitate de reclamantă, a chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Direcția Silvică Suceava, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: radierea dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la imobilele identificate în cărțile funciare pentru numerele topografice indicate în cuprinsul acțiunii; obligarea pârâților la a preda reclamantei în deplină proprietate și posesie suprafața de 192.158 ha teren cu vegetație forestieră, precum și construcțiile necesare administrării pădurilor; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept au fost invocate prevederile art. 481 C. civ., art. 6 și art. 27 din Legea nr. 213/1998, art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Prin Sentința civilă nr. 305 din 15 octombrie 2001 a Tribunalului Suceava, a fost respinsă acțiunea în revendicare de drept comun, ca prematur introdusă.

Judecata litigiului a parcurs mai multe cicluri procesuale, în al treilea ciclu procesual reclamanta a precizat obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul reducerii suprafeței de teren revendicate, de la 192.158 ha teren cu vegetație forestieră, la 166.813,50 ha.

Prin Sentința civilă nr. 538 din 13 martie 2007, Tribunalul Suceava a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Suceava și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice București să lase reclamantei în deplină proprietate și posesie imobilele terenuri enumerate în cuprinsul hotărârii.

Prin Decizia civilă nr. 147A din 13 noiembrie 2013, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, formulat împotriva Sentinței civile nr. 538 din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava.

A admis, în parte, apelurile declarate de pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și de intervenienții Prefectul Județului Suceava, Fundația Pro Fonodbis - 1946 Semper Suceava formulate împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o și, judecând, a respins în întregime, ca neîntemeiată, acțiunea civilă exercitată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei împotriva pârâților Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, având ca obiect revendicare imobiliară și rectificare de carte funciară.

A admis cererile de intervenție accesorie formulate în interesul pârâților de intervenienții A., B., C., D., E., F., E. și G.. A obligat reclamantul să plătească pârâtei Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava suma de 300.000 RON cheltuieli parțiale de judecată în apel. A respins toate celelalte cereri de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Această hotărâre a fost menținută de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, fiind respinse ca nefondate, recursurile promovate de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava și de intervenienta Fundația Pro Fonodbis - 1946 Semper Suceava.

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Parohia Ortodoxă "Mihail și Gavril" Măneuți, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Straja, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/2004, emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava.

În drept reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. III alin. (1) lit. a) pct. VI din Legea nr. 169/1997 de modificare și completare a Legii nr. 18/1991 și art. 1345 C. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1020 din 14 martie 2018, Judecătoria Rădăuți a admis acțiunea reclamantei, având ca obiect "anulare titlu de proprietate".

A constatat nulitatea absolută a Titlului de proprietate nr. x/2004 emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava.

S-a constatat nulitatea absolută parțială a Hotărârii Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava nr. 262 din 13 martie 2003 emisă de Comisia județeană de fond funciar Suceava, cu privire la validarea propunerii de admitere a cererii de stabilire a dreptului de proprietate formulată de Comisia comunală de fond funciar Arbore, înscrisă la poziția nr. 2 în anexa nr. 55.

S-a dispus anularea procesului-verbal de punere în posesie nr. x întocmit la data de 9 septembrie 2004.

Prin Decizia nr. 104 din 1 februarie 2019, Tribunalul Suceava, secția I civilă a admis apelul în cauză și a schimbat în totalitate sentința atacată, sens în care a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect "anulare titlu de proprietate".

Revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei civile nr. 104 din 1 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017.

Prealabil evocării motivelor de revizuire, revizuenta a prezentat situația de fapt ce a condus la promovarea în justiție a cererii de revizuire, raportându-se la litigiul având ca obiect acțiunea în revendicare, inițiată de Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei prin Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în contradictoriu cu aceasta și cu Statul român. Revendicarea a fost respinsă de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 147A din 13 martie 2013, care a rămas irevocabilă urmare a respingerii recursului FBORB - Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Decizia nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A susținut partea că, în cadrul acestui dosar, Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat cu privire la natura juridică a FBORB - de fundație de drept public înființată prin lege și dizolvată tot prin lege și a regimului patrimoniului FBORB, statuând că proprietatea bunurilor din patrimoniul FBORB a aparținut întotdeauna Statului, fundația având doar calitatea de administrator al bunurilor proprietatea Statului.

În paralel cu acest demers, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava a obținut în cadrul Dosarului nr. x/2017, prin Sentința civilă nr. 1020 din 14 martie 2018 a Judecătoriei Rădăuți, anularea Titlului de proprietate nr. x/2004, emis în favoarea unității de cult.

Instanța a reținut, în motivare, că FBORB nu a avut niciodată în proprietate terenuri forestiere pe raza Bucovinei, prin urmare, unitățile de cult nu puteau solicita reconstituirea unor terenuri din patrimoniul FBORB, întrucât nu se încadrau în ipoteza prevăzută de art. 29 din Legea nr. 1/2000.

Hotărârea a fost atacată cu apel de către unitatea de cult Parohia Ortodoxă Mihail și Gavril Măneuți, iar, Tribunalul Suceava, prin Decizia civilă nr. 104 din 1 februarie 2019, a admis calea de atac și a respins, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect anularea titlului de proprietate, soluția fiind definitivă.

Față de această din urmă soluție, a considerat revizuenta că s-a încălcat puterea de lucru judecat stabilită anterior prin Hotărârile nr. 147A din 13 noiembrie 2013 și nr. 3332 din 27 noiembrie 2014, întrucât doar în acest fel s-ar fi putut reține incidența art. 29 din Legea nr. 1/2000 pentru a justifica pretinsa legalitate a titlului de proprietate.

Art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000 stipulează: "Centrele eparhiale, protoieriile, mănăstirile, schiturile, parohiile, filiile, constituite până la data intrării în vigoare a prezentei legi, dobândesc, prin reconstituire, suprafețe până la limita de 30 ha din fondul bisericesc al cultului căruia îi aparțin, recunoscut de lege, dacă acesta a avut în proprietate terenuri forestiere."

Așadar, legea permite reconstituirea terenurilor de către unități de cult numai în măsura în care cultul bisericesc din care face parte unitatea de cult a avut în proprietate terenuri forestiere. Or, tocmai ceea ce s-a tranșat în Dosarul nr. x/2010 este că Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

În concluzie, soluția dată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2017 este potrivnică soluțiilor pronunțate în Dosarul nr. x/2010, încălcând lucrul judecat prin a reține că FBORB a fost proprietar asupra terenurilor forestiere de pe raza Bucovinei, deși prin Hotărârile nr. 147A din 13 noiembrie 2013 și nr. 3332 din 27 noiembrie 2014 s-a stabilit contrariul.

În continuare, partea a făcut aprecieri asupra autorității de lucru judecat prin prisma efectelor acesteia, pozitiv și negativ, astfel cum a fost reținută în literatura de specialitate și în practica judecătorească. A menționat și care este scopul reglementat prin puterea lucrului judecat, pentru aceasta nefiind necesară întrunirea condiției triplei identități de elemente, ci este îndeajuns să fi fost adusă în discuție o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a rezolvat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă.

Câtă vreme aspectul litigios a fost consemnat și tranșat în actul jurisdicțional, indiferent că s-a făcut pe calea dispozitivului sau numai în considerente, înseamnă că acesta nu mai poate constitui obiect al analizei ulterioare proprii din partea instanței, impunându-se noii judecăți ca un dat ce nu poate fi ignorat.

A solicitat revizuenta admiterea cererii de revizuire, anularea Deciziei civile nr. 104 din 1 februarie 2019 și obligarea intimatei Parohia Ortodoxă Mihail și Gavril Măneuți la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

În ceea ce privește fondul cauzei, a arătat revizuenta că decizia Tribunalului Suceava încalcă lucrul judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147A/2013 și 3332/2014.

Contrar argumentelor reținute de Tribunalul Suceava la pagina 65 pentru respingerea lucrului judecat "în dosarul pronunțat de Curtea de Apel Cluj, dispozitivul hotărârii se referă la o suprafață de teren ce nu s-a fi dovedit a fi identică cu cea din cauza de față...", dispozitivul Deciziei nr. 147A/2013 nu referă nicio suprafață de teren, ci întreaga acțiune.

Ceea ce a susținut revizuenta și a fost validat de Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție a fost că în patrimoniul FBORB nu s-a regăsit niciodată un drept de proprietate asupra vreunei suprafețe de teren de pe raza Bucovinei, întrucât Fundația FBORB doar administra bunurile ce aparțineau Statului român, respectiv faptul că Fundația FBOR nu a aparținut Bisericii Ortodoxe Române, ci a fost o fundație separată, de sine-stătătoare.

Din acest considerent, respingerea acțiunii de către Tribunalul Suceava, pe motiv că cele 30 ha restituite au fost proprietatea unității de cult sau au fost administrate de BOR este contrară dezlegărilor date de altă instanță în mod irevocabil, respectiv că suprafața respectivă a aparținut Statului Român, iar Fundația BOR a avut doar un drept util/real de administrare și că FBOR nu a aparținut Bisericii ortodoxe române.

În mod corect instanța trebuia să constate că problema litigioasă era aceeași: aceeași situație de fapt care a vizat aceleași probleme de drept - natura juridică a FBOR - fundație de drept public, natura juridică a întregului patrimoniu aparținându-i aceleiași entități juridice.

A mai punctat revizuenta că dezlegarea dată de Curtea de Apel Cluj și Înalta Curte de Casație și Justiție a vizat întreg patrimoniul FBORB, iar nu doar anumite suprafețe de teren, prin urmare, este greșită reținerea Tribunalului Suceava - că nu ar exista putere de lucru judecat, întrucât nu s-a făcut dovada că suprafețele disputate în prezentul litigiu ar fi identice cu cele disputate în Dosarul nr. x/2010, nepunându-se în discuție problema judecării din nou a unui proces terminat unde se verifică identitatea obiectului material al dreptului, ci a puterii lucrului judecat, respectiv a contrazicerii între două hotărâri judecătorești, respectiv infirmarea constatărilor făcute printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară.

S-a mai arătat că, potrivit doctrinei, cazul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu impune condiția triplei identități - de părți, obiect și cauză, fiind suficient să existe putere de lucru judecat/aspecte tranșate în mod definitiv de o instanță de judecată ce au legătură cu cauza dedusă judecății, doar în acest mod putându-se stabili ordinea juridică și respecta funcția jurisdicțională a statului.

Un alt considerent reținut de Tribunalul Suceava cu încălcarea lucrului judecat este că distincția proprietar util-proprietar deplin realizată de Curtea de Apel Cluj ar fi lipsită de relevanță în cauza de față din perspectiva dispozițiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 1/2000, care face trimitere la bunuri aflate în proprietate, fără a face distincție între proprietatea utilă și proprietatea directă.

Contrar considerentelor Tribunalului Suceava, distincția își păstrează valabilitatea în orice litigiu în care FBORB este parte sau în care patrimoniul FBOR este invocat ca temei de orice alt subiect de drept.

În speța de față, distincția este cu atât mai mult aplicabilă cu cât unitatea de cult s-a apărat invocând art. 29 alin. (31), adică un drept la reconstituire derivat din dreptul de înzestrare/folosință/administrare avut în patrimoniu distinct de dreptul de proprietate.

Or, această apărare impunea Tribunalului Suceava să țină cont că s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil că Fundația FBORB este distinctă de BOR și astfel unitățile de cult nu puteau pretinde reconstituirea din patrimoniul Fundației FBORB, aspect ce ar fi condus la respingerea cererii de apel, formulată de unitatea de cult.

De asemenea, Tribunalul Suceava a încălcat puterea lucrului judecat prin care s-a dezlegat natura juridică a participării BOR la gestionarea patrimoniului fundației FBOR ca fiind parte din eforie/consiliul eparhial/consiliul de administrație și nu ca având un drept real de administrare.

S-a mai criticat că argumentul reținut de Tribunalul Suceava este greșit raportat la împrejurarea că motivația principală reținută în Dosarul nr. x/2010 pentru respingerea acțiunii FBORB a fost nedovedirea dreptului de proprietate, iar nu nedovedirea amplasamentului, care a constituit doar un argument secundar. În mod logic, doar după ce se stabilește un drept de proprietate, se poate realiza o expertiză topografică.

Concluzionând, toate aceste considerente reținute în mod eronat de Tribunalul Suceava au condus la nesocotirea lucrului judecat ce rezultă din hotărârile pronunțate în Dosarul nr. x/2010, având ca rezultat admiterea în mod nelegal a apelului formulat de unitatea de cult și respingerea acțiunii în nulitate inițiată de Romsilva.

În cauză, intimata Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava a formulat întâmpinare, solicitând admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

Intimata Parohia Ortodoxă Mihail și Gavril Măneuți a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității cererii de revizuire, solicitând și obligarea revizuentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul din 30 ianuarie 2020, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare cu privire la admisibilitatea cererii de revizuire.

Analizând condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că: "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Înalta Curte reține că invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, revizuenta a solicitat instanței anularea Deciziei nr. 104 din 1 februarie 2019 a Tribunalului Suceava, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că această hotărâre înfrânge puterea lucrului judecat stabilit prin Deciziile civile nr. 147A/2013 și nr. 3332/2014, prin care s-a tranșat că Fundația Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei nu a avut niciodată în proprietate terenuri pe raza Bucovinei.

În ceea ce privește condiția identității de părți, obiect și cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire, anume evitarea contradicțiilor dintre hotărârile judecătorești, Înalta Curte reține că aceasta reprezintă o cerință care valorifică efectul negativ al autorității de lucru judecat - interzicerea reluării aceleiași judecăți în condițiile identității de elemente reglementate prin art. 431 C. proc. civ. - "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect."

Așadar, instituția juridică a revizuirii este indisolubil legată de efectul negativ al autorității de lucru judecat, iar o cerere de revizuire având ca obiect anularea unei hotărâri pe considerentul încălcării lucrului judecat, ca efect pozitiv, cum este cea din speța de față, nu este admisibilă.

Raportat la datele speței, se constată că hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc condiția identității de părți, obiect și cauză.

Astfel, litigiul finalizat cu Deciziile nr. 147A/2013 și 3332/2014 a vizat o acțiune în revendicare, întemeiată pe art. 481 C. civ., art. 6 și 27 din Legea nr. 213/1998, formulată de reclamantul Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei - Arhiepiscopia Sucevei și Bucovinei, în contradictoriu cu pârâții Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și cu intervenienții Prefectul Județului Suceava, Fundația Pro Fonodbis - 1946 Semper Suceava, A., B., C., D., E., F., E. și G..

Cea de-a doua hotărâre, nr. 104 din 1 februarie 2019, a privit o acțiune întemeiată pe Legea fondului funciar, inițiată de reclamanta Regia Naționala a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava, în contradictoriu cu pârâtele Unitatea de Cult Parohia Voitinel, Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava și Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Straja, pentru constatarea nulității absolute a Titlului de proprietate nr. x/2004, emis de către Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor Suceava, pentru suprafața de 30 ha teren cu vegetație forestieră.

De altfel, nici revizuenta, în actele dosarului, și nici prin concluziile apărătorului ales nu a susținut contrariul.

Referitor la obiectul material al celor două dosare, respectiv suprafața de teren, Înalta Curte constată că nu se mai impune cercetarea identității sale, de vreme ce în speță nu se verifică identitatea de părți, obiect juridic și cauză, cerințe care justifică respingerea de plano a revizuirii.

O altă condiție impusă pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiții, nu se mai poate reitera, pe calea revizuirii, aceeași excepție, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme, rezultând din hotărârea prin care s-a examinat, în cadrul celui de-al doilea proces, excepția puterii de lucru judecat.

Înalta Curte reține că în fața instanței de apel a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat stabilit prin Hotărârile nr. 147A/2013 și nr. 3332/2014, această chestiune constituind și motiv de apel formulat de unitatea de cult. Prin urmare, nici această cerință nu este îndeplinită în speță.

Trebuie menționat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri.

Scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia.

Cu privire la această chestiune, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat asupra faptului că instituirea normei de la art. 322 pct. 7 C. proc. civ. (în noul C. proc. civ., art. 509 alin. (1) pct. 8) răspunde acestui imperativ al respectării puterii de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-o cale de atac de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni". (cauza Stanca Popescu c. României din 7 iulie 2009).

De asemenea, aceeași curte, în alte decizii de speță (cauza Iordan Iordanov și alții contra Bulgariei din 2 iulie 2009) a statuat asupra faptului că divergențele de jurisprudență nu pot justifica o intervenție prin intermediul căilor extraordinare de atac prin care să se desființeze hotărâri judecătorești intrate în puterea lucrului judecat. Cu toate că în aceste cauze a fost admisă nevoia de a corecta erorile judiciare și de a asigura o jurisprudență unitară a instanțelor judecătorești, aceeași curte europeană a considerat că aceste scopuri nu trebuie atinse cu orice preț, și mai ales cu încălcarea principiului securității juridice. A constatat astfel că, în aceste situații nu se urmărește unificarea jurisprudenței, ci mai degrabă, anularea unor hotărâri judecătorești ce nu erau favorabile celor care le promovau, nefiind vorba despre un veritabil demers judiciar întreprins în scopul armonizării practicii instanțelor și care ar fi condus la pronunțarea unor soluții general valabile și obligatorii pentru restul sistemului judiciar. În realitate, soluțiile astfel pronunțate rămân la nivel de speță, fără să "lege" în niciun fel instanțele de judecată, servind numai la desființarea unor precedente nefavorabile pentru cei care uzează de această cale extraordinară de atac. Prin urmare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului pare să fie reticentă în a îndrepta "un rău", respectiv divergențele de jurisprudență prin intermediul altor mijloace care sunt de natură să aducă atingere principiului securității juridice în aceeași măsură.

Concluzionând, se constată că aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate la adresa Deciziei nr. 104 din 1 februarie 2019, vizând modul în care tribunalul a apreciat cu privire la lucrul judecat stabilit prin cele două hotărâri în dosarul de revendicare, transformându-se astfel într-un "recurs".

Or, Înalta Curte, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, și nu de reformare, nu are căderea de a exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță s-a pronunțat cu privire la chestiunea autorității de lucru judecat sub aspect pozitiv.

Pentru considerentele reținute, constatând că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Suceava.

Având în vedere soluția dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., revizuenta va fi obligată la plata către intimata Parohia Ortodoxă Mihail și Gavril Măneuți a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.493 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta Regia Națională a Pădurilor Romsilva prin Direcția Silvică Suceava împotriva Deciziei civile nr. 104 din 1 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă.

Obligă pe revizuenta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva prin Direcția Silvică Suceava la plata sumei de 8.493 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimata Parohia Ortodoxă Mihail și Gavril Măneuți.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM