ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2052/2020

Ședința publică din data de 14 octombrie 2020

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Neamț la data de 20.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. (fostă CIBEIT S.R.L.) a solicitat, în contradictoriu cu pârâții orașul Târgu Neamț și S.C. B.., în calitate de lichidatoare a S.C. C. S.A., să se constate că a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra terenului în suprafață de 17149 mp din intravilanul orașului Târgu Neamț, str. x f.n.; să se constate că este proprietara imobilelor construcții existente pe acest teren; să se înscrie în cartea funciară dreptul ei de proprietate asupra terenului și construcțiilor cu titlu de uzucapiune.

În drept, reclamanta a invocat art. 194 și următoarele din noul C. proc. civ., art. 1895 și următoarele din vechiul C. civ., art. 6 alin. (1) și (4) din C. civ., art. 82 din Legea nr. 72/2011 și art. 119 din Legea nr. 64/1995.

Pârâta S.C. B.. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că a îndeplinit mandatul de lichidator judiciar al debitoarei C. S.R.L. și, în procedura falimentului acesteia, reclamanta a adjudecat activele menționate în procesul-verbal de licitație nr. x/15.05.2000, însă nu deține informații sau documente care să ajute la soluționarea prezentei cauze. Procedura de faliment s-a închis prin sentința comercială nr. 2545/F/2002, prin închiderea procedurii și radierea societății falite, iar lichidatorul judiciar a fost descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură.

Prin sentința civilă nr. 1770 din data de 20.12.2017, Judecătoria Târgu-Neamța declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civilă și de contencios administrativ a Tribunalul Neamț la data de 08.02.2018, sub nr. x/2017.

La data de 26.03.2018, S.I.F. Moldova S.A. a formulat cerere de intervenție în interes propriu prin care a solicitat respingerea acțiunii introductive pentru neîndeplinirea condițiilor legale și obligarea reclamantei să îi restituie terenul în suprafață de 17.132 mp din intravilanul orașului Târgu Neamț, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 17.09.2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenție în interes propriu.

Prin sentința civilă nr. 29/21.01.2019, Tribunalul Neamț a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva pârâților orașul Târgu Neamț, județul Neamț și S.C. B.., în calitate de lichidatoare a S.C. C. S.A..

Prin încheierea din data de 12.04.2019 s-a dispus din oficiu îndreptarea erorilor materiale strecurate în preambulul sentinței civile nr. 29 din data de 21.01.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2017, în sensul că alin. (4) al paginii a 2-a se va rectifica după cum urmează:

"Instanța dispune disjungerea din prezenta cauză a cererii de intervenție principală formulată de S.I.F. Moldova S.A. de cererea introductivă și formarea unui nou dosar la același complet de judecată C1, conform dispozițiilor Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, respectiv dosarul nr. x/2019 cu termen de judecată la data de 18.03.2019, având următoarele părți: intervenientă principală S.I.F. Moldova S.A. în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator D., cu pârâta S.C. B.., lichidatoarea judiciară a S.C. C. S.A., cu pârâtul Orașul Târgu Neamț reprezentat de primarul localității, precum și cu intervenienta forțată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), obiectul cauzei fiind acțiune în constatare și revendicare."

Împotriva acestei sentințe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat apel, iar împotriva aceleiași sentințe și a încheierii din data de 12.04.2019, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, a formulat apel intervenienta S.I.F. Moldova S.A.

Apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, împotriva apelului formulat de intervenienta-apelantă S.I.F. Moldova S.A. solicitând admiterea excepției nelegalei timbrări; admiterea excepției tardivității; admiterea excepției lipsei calității procesuale active a S.I.F. Moldova S.A.; admiterea excepției lipsei de interes și respingerea apelului ca nefondat.

Prin decizia nr. 589 din 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantei interveniente S.I.F. Moldova S.A. și a respins apelul formulat de aceasta împotriva sentinței civile nr. 29 din 21.01.2019 și a încheierii din 12.04.2019, pronunțate de Tribunalul Neamț, secția I civilă și de contencios administrativ, ca fiind introdus de o persoană fără calitate procesuală activă.

A respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamanta-apelantă S.C. A. S.R.L, prin administrator D., împotriva sentinței civile nr. 29 din 21.01.2019, pronunțată de Tribunalul Neamț - secția

I civilă și de contencios administrativ, în contradictoriu cu intimații-pârâți S.C. B.., lichidator judiciar al S.C. C. S.A și Orașul Târgu Neamț, prin primar, și intimata - intervenienta S.I.F. Moldova S.A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Apelul declarat de S.I.F. Moldova S.A. este formulat de o persoană fără calitate procesuală pasivă, din moment ce calitatea de intervenient se dobândește numai după admiterea în principiu a cererii de intervenție, după cum reglementează imperativ art. 65 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, în ce privește prima cerere de intervenție principală aceasta a fost respinsă ca inadmisibilă, prin încheierea din data de 17.09.2018, încheiere care nu a fost atacată cu apel în 5 zile de la comunicare, astfel încât, S.I.F. Moldova S.A. nu a dobândit calitatea de intervenient și de parte în prezentul dosar ca urmare a formulării primei cereri de intervenție.

Aceeași lipsă a dobândirii calității de parte se confirmă și în ceea ce privește a doua cerere de intervenție principală, care lipsește ca înscris de la dosarul cauzei, dar care este menționată în încheierea de îndreptare eroare materială din data de 12.04.2019, deoarece fără o admitere în principiu a cererii de intervenție până la momentul pronunțării sentinței civile nr. 29/21.01.2019, apelanta S.I.F. Moldova S.A. nu a dobândit calitatea de intervenient și de parte în acest dosar, fiind fără relevanță dacă această ultimă cerere a fost admisă în principiu ulterior și în alt dosar, dacă disjungerea dispusă la termenul din 21.01.2019 era chiar o disjungere sau reprezenta o prorogare a discutării admisibilității cererii de intervenție și indiferent de faptul că art. 66 alin. (2) din C. proc. civ. interzice disjungerea cererii de intervenție principală când obiectul judecății în care se intervine este solicitat de către intervenient pentru sine, întrucât disjungerea a operat în fapt și într-un cadru procesual în care apelanta S.I.F. Moldova S.A. nu era parte, eventualele neajunsuri decurgând din judecarea separată a cererii de intervenție principală putând fi remediate prin alte mijloace procedurale legale, unul dintre ele vizând suspendarea judecării cererii de intervenție principală disjunse până la soluționarea definitivă a prezentului dosar - art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.. În plus disjungerea, ca măsură administrativă, reprezintă în principal o chestiune de oportunitate, care nu poate fi atacată nici separat și nici o dată cu fondul cauzei.

Pentru aceste motive instanța a admis excepția lipsei calității procesuale active a S.I.F. Moldova S.A. și a respins apelul formulat de această persoană juridică.

Cu privire la apelul formulat de reclamantă, instanța de apel a reținut că este neîntemeiat și a fost respins ca atare, pentru următoarele considerente:

Nu poate constitui o greșită aplicare a legii materiale sau procesuale faptul că instanța de fond ar fi analizat numai unul dintre elementele cerute de lege pentru constatarea uzucapiunii prescurtate, din moment ce atât elementul sau condiția justei cauze este una esențială și totodată cumulativă cu cea a exercitării posesiei utile și neviciate, fiind suficientă neîndeplinirea condiției justei cauze pentru respingerea acțiunii având ca obiect uzucapiunea prescurtată.

Sugerarea că posesia ar fi mai importantă decât condiția justului titlu și/sau că posesia ar estompa condiția reprezentată de dovada justului titlu nu are nicio acoperire în lege, doctrină sau practica judiciară. Fiind o excepție de la regula de drept comun în ce privește uzucapiunea, care presupune exercitarea posesiei utile și neviciate timp de cel puțin 30 de ani, uzucapiunea prescurtată nu poate fi redusă la condiția exercitării unei posesii utile și neviciate între 10 și 20 de ani deoarece, în această situație, uzucapiunea de 30 de ani și-ar pierde rostul.

Prin urmare, analiza cu prioritate a condiției justei cauze nu constituie o greșită aplicare a legii și nu poate întemeia admiterea apelului ori pretenția ca instanța de prim fond să analizeze și eventual să facă probatorii pe condiția posesiei, atâta timp cât analiza acestei posesii conducea la aceeași soluție, a respingerii ca nefondate a cererii de constatare a uzucapiunii prescurtate. Pentru aceleași motive nu se confirmă nici încălcarea de către prima instanță a prevederilor art. 425 lit. b) din C. proc. civ., prima instanță făcând o analiză largă atât a condițiilor uzucapiunii prescurtate, chiar dacă a analizat cu prioritate una dintre condițiile uzucapiunii prescurtate, precum și o analiză a legii insolvenței cu privire la condițiile transferului bunurilor câștigate la licitație, ținându-se cont și de hotărârea judecătorească prin care reclamantei i s-a perfectat anterior același proces-verbal de licitație cu privire la anumite imobile menționate în acest înscris.

În ceea ce privește analiza justului titlu, instanța de apel a reținut că un titlu translativ nul absolut nu poate sta la baza uzucapiunii prescurtate ca justă cauză, în acest sens fiind dispozițiile art. 1895 din C. civ. de la 1864, act normativ sub care se pretinde că a început posesia, care arată că "Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vânzarea, schimbul, etc.

Un titlu nul nu poate servi de bază prescripției de 10 până la 20 de ani.

Un titlu anulabil nu poate fi opus posesorului care a invocat prescripția de 10 până la 20 de ani, decât de cel ce ar fi avut dreptul de a cere anularea sa, sau de reprezentanții dreptului său, dacă posesorul n-a cunoscut cauza anulabilității".

Cum reclamanta - apelantă a solicitat uzucapiunea unor terenuri, pentru a căror transfer valabil era impusă de lege forma autentică a actului translativ, procesul-verbal de adjudecare a bunurilor la licitația publică ce a avut loc în procedura falimentului nu poate constitui justă cauză în sensul art. 1895 din C. civ., acest act fiind nul absolut sub aspectul aptitudinii de a transmite proprietatea terenurilor a căror uzucapiune se pretinde în speță.

În acest sens art. 105 din Legea nr. 64/1995 arăta că "Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare", soluție care s-a păstrat și în art. 120 din Legea nr. 85/2006, act normativ în care se arătau expres următoarele:"(1) Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (2) și recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. (2) Dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație."

Legea în vigoare la data licitației publice impunea forma autentică pentru transferul terenurilor, după cum rezultă din art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998, care prevedea următoarele: "Terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică".

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au declarat recursuri reclamanta S.C. A. S.R.L, prin administrator D., și intervenienta S.I.F. Moldova S.A.

Recurenta-intervenientă S.I.F. Moldova S.A. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanța de apel a apreciat în mod greșit că S.I.F. Moldova S.A. nu are calitate procesuala activă deoarece nu a fost parte în dosarul de fond, fără a ține cont de faptul că tocmai instanța de fond a modificat hotărârea inițial pronunțată printr-o încheiere de îndreptare eroare materială prin care a dispus cu privire la cererile formulate de către S.I.F. Moldova S.A., ceea ce este o contradicție.

Cum încheierea de îndreptare eroare materială vizează S.I.F. Moldova S.A., această hotărâre conferă calitate procesuală activă S.I.F. Moldova S.A. și îi dă astfel dreptul să solicite verificarea corectitudinii judecății și a legalității oricăror prevederi dintr-o hotărâre judecătorească care face referire la cererile sale formulate în dosarul nr. x/2017.

În plus, orice încheiere prin care se soluționează cererea de intervenție principală, este supusă controlului instanței superioare. Cum nu există o încheiere de disjungere, ci doar o încheiere de îndreptare eroare materială - care urmărește să suplinească lipsurile și să corecteze o eroare de judecată și nu o eroare materială, instanța de apel era obligată să soluționeze apelul formulat împotriva respectivei încheieri de îndreptare eroare materială.

Lipsa pasageră a încheierii de îndreptare eroare materială din 12.04.2019 din dosarul cauzei nu constituie un motiv temeinic de respingere a apelului în condițiile în care instanța nici nu a luat cunoștință despre conținutul respectivei încheieri, nu a putut să-l studieze și nici să-l cenzureze, iar această lipsă nu este imputabilă părților și nu poate conduce la refuzul exercitării controlului cu privire la soluția pronunțată la fond.

Instanța de apel a refuzat solicitarea expresă a S.I.F. Moldova S.A. de a se efectua verificări, deși i s-au prezentat extrase de pe portalul instanțelor de judecată în care apărea menționată respectiva încheiere.

Se apreciază că respingerea apelului fără a verifica conținutul încheierii contestate se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Hotărârea instanței de apel nu soluționează aspectul principal privind legalitatea încheierii de îndreptare eroare materială prin care se îndreaptă o eroare de judecată, respingând apelul pe o excepție fără a analiza cauza și fără a observa că nu poate face verificarea legalității încheierii contestate deoarece aceasta nu există la dosarul cauzei.

Orice cerere de uzucapiune se judecă în contradictoriu cu orice persoană care revendică un drept asupra bunului pentru care se solicită uzucapiunea. Cu atât mai mult dacă persoana care revendică, intervine și solicită pe cale principală bunul pentru sine într-o astfel de acțiune, adică revendică bunul pentru care se solicită uzucapiunea.

Cererea de intervenție având ca obiect revendicarea bunurilor imobile se poate face de către proprietar, dar și de creditorul unui proprietar nediligent sau dezinteresat, pe calea acțiunii oblice (cazul în speță). Or, în cazul în care instanța respinge cererea de intervenție având ca obiect acțiunea în revendicare pe calea acțiunii oblice formulată de un creditor al Statului Român cu privire la bunuri aparținând Statului Român (aflate în domeniul privat și în patrimoniul AAAS), această acțiune nu poate fi disjunsă de cererea principală, potrivit art. 66 (2) teza II și (3) C. proc. civ.

Dacă intervenientul principal care revendică bunul are sau nu un drept asupra bunurilor imobile, pentru care s-a solicitat revendicarea pe cale de intervenție principală în dosarul de uzucapiune, reprezintă o chestiune ce ține direct de fondul cauzei, instanța fiind obligată să se pronunțe prin hotărâre cu privire la cererea formulată de intervenient.

Recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L, prin administrator D., a criticat decizia recurată pentru nelegalitate, în temeiul art. 488 alin. (1) din noul C. proc. civ., apreciind că a fost dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1895 din vechiul C. civ.

Instanța de apel a apreciat că reclamanta nu deținea un just titlu întrucât procesul-verbal nu a fost încheiat în formă autentică, nefiind apt sa transmită dreptul de proprietate. Dacă reclamanta ar fi susținut că proprietatea s-ar fi transmis în baza procesului-verbal, atunci nu ar fi formulat acțiunea în uzucapiune. Așadar, nu este necesar ca proprietatea să fie dobândită în baza titlului invocat, căci uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietății.

Toate condițiile uzucapiunii de 10 până la 20 de ani sunt strâns legate de posesie, contrar celor reținute de instanța de apel care a analizat doar condiția justului titlu.

Just titlu care emană de la adevăratul proprietar nu împiedică invocarea uzucapiunii, în cauza dedusă judecații, ca mod original de dobândire a dreptului de proprietate, întrucât funcția uzucapiunii este general cunoscută ca fiind una probatorie în ceea ce privește dreptul de proprietate, scopul invocării acesteia netinzând la dovedirea dreptului de proprietate, ci la constatarea existenței acestuia.

Prin sentința civilă nr. 176/COM/14.12.2012 s-a statuat cu putere de lucru judecat că, "potrivit art. 1295 C. civ., vânzarea-cumpărarea, ca act juridic consensual, este pe deplin valabilă, operând transferul proprietății bunului prin simplul acord de voință al părților". Această sentință validează acordul de voință care reiese din procesul-verbal de licitație din 15 05 2020, instanța constatând cu acel prilej că recurenta-reclamantă a cumpărat imobilele menționate în dispozitiv.

Așadar, procesul-verbal de licitație nu naște în sarcina părților o obligație de a face (situația unui antecontract), ci strămută dreptul de proprietate de la vânzător la cumpărător, fiind îndeplinite astfel dispozițiile art. 1897 alin. (1) din C. civ. de la 1864.

Prezentul dosar privește alte imobile decât cele menționate prin sentința anterior evocată, însă acestea sunt cuprinse, în același proces-verbal pe care recurenta-reclamantă îl invocă ca just titlu "În conformitate cu prevederile Legii nr. 64/1995 republicată, s-a procedat la valorificarea în bloc a bunurilor imobile și a terenului aferent acestora proprietate S.C. C. S.A., din str. x Tg. Neamț." - pag. 2, primul paragraf din procesul-verbal de licitație nr. x/15.05.2000).

Obiectul licitației publice din 15.05.2000 a fost integralitatea bunurilor imobile aflate în proprietatea falitei, astfel cum a recunoscut chiar lichidatorul judiciar.

De altfel, prin sentința civilă nr. 176/COM/14.12.2012 s-a reținut că "Prin adresa nr. x/2011, B.., lichidatorul judiciar al S.C. C. S.A. a confirmat dobândirea de către reclamantă a bunurilor societății aflată în insolvență".

Mai mult, conform expertizei topografice întocmită de către expertul E., suprafața de teren de 3.300 mp se află sub următoarele construcții: x, deci și sub alte construcții care nu sunt menționate în cuprinsul dispozitivului (corp administrativ - x, hala producție - x și hala producție curele -x).

La data de 25.11.2019, intimata-pârâtă S.C. B.., lichidator judiciar al S.C. C. S.A., a depus întâmpinare, solicitând să se admită excepția lipsei calității sale procesuale, întrucât procedura de faliment a debitoarei S.C. C. S.A. Tg. Neamț a fost închisă prin sentința comercială nr. 2545/F/2002, iar, prin închiderea procedurii și radierea societății, lichidatorul judiciar B. S.R.L. a fost descărcat de orice îndatoriri sau responsabilități cu privire la procedură, debitor și avere, creditori, titulari de garanții, acționari sau asociați.

B.. s-a înființat în anul 2006 și nu a preluat, la momentul înființării, întregul portofoliul de societăți pe care societatea comercială B. S.R.L., societate radiată în prezent, l-a gestionat în calitate de administrator sau lichidator judiciar, astfel că societatea S.C. C. S.A nu i-a fost transferată.

La data de 04.12.2019, Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Târgu Neamț a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

S-a arătat în cuprinsul încheierii că procesul-verbal de adjudecare nu poate constitui un just titlu deoarece nu este un act translativ de proprietate. Prin procesele-verbale se atestă sau se consemnează desfășurarea ședinței de licitație, participanții, bunurile scoase la licitație, sumele oferite de către participanți și dacă s-au adjudecat bunurile și de către cine. Tocmai din acest motiv era necesar întocmirea contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, lucru care nu s-a făcut.

Procesul-verbal nu reprezintă un acord de voință, ci consemnează o acțiune sau inacțiune, un fapt.

Mai mult reclamanta susține adjudecarea în bloc a tuturor bunurilor, deși, din procesul-verbal de adjudecare al licitației nr. x/15.05.2000 și din sentința civilă nr. 176/COM/14.12.2012 dosar nr. x/2009 a Tribunalului Neamț, rezultă că societatea a vândut la licitație către reclamant următoarele active: corp administrativ D+P+E, în suprafață desfășurată de 2522 mp și suprafață teren aferentă de 1430 mp; hală producție în suprafață desfășurată de 750 mp și suprafață teren aferentă de 1280 mp; hală producție curele și anexe și suprafață teren aferentă de 620 mp. Toate aceste active fiind din suprafața totală de 21550 mp., restul activelor rămânând în patrimoniul societății vânzătoare, deci și diferența de teren de 17149 mp. Acest teren aflat în proprietatea statului a fost ocupat fără titlu.

Conform art. 65 alin. (1) al Legii nr. 31/1990 a societăților comerciale, în lipsă de stipulație contrară, bunurile constituite ca aport în societate devin proprietatea acesteia din momentul înmatriculării ei în registrul comerțului, astfel încât terenul în suprafață de 17149 mp precum și clădirile ce se află pe acesta au rămas în proprietatea statului român nu pot fi dobândite ca efect al uzucapiunii.

În atare situație, nu se poate vorbi nici de deținere cu just titlu și nici de buna credință a reclamantului în dobândirea unui bun proprietatea statului.

La data de 11.12.2019, reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul declarat de intervenienta S.I.F. Moldova S.A. S.A, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta pretinde că lipsa pasageră a încheierii de îndreptare eroare materiala din 12.04.2019 din dosarul cauzei nu constituie un motiv temeinic de respingere a apelului în condițiile în care din cuprinsul deciziei recurate {pag. 5 pct. II) se observă că instanța de apel a reluat întocmai conținutului încheierii din 12.04.2019, astfel că avea cunoștință de cuprinsul acestei încheieri, iar recurenta putea, cu o minimă diligență, să depună la dosar aceasta încheierea.

Prin urmare, Curtea nu a respins apelul împotriva încheierii fără să cunoască cuprinsul acesteia, astfel cum în mod vădit eronat se susține.

Respingerea apelului s-a efectuat pe considerentul ca apelanta nu are calitate procesuală activă, instanța de apel dând eficiență dispozițiilor art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., însă această soluție nu este criticată de către recurentă.

Statuarea instanței de apel cuprinde o referire la aceasta a doua cerere "care lipsește de la dosarul cauzei", dar la care se face referire în cuprinsul încheierii de îndreptare a erorii materiale. Ca atare, instanța de apel nu retine ca ar lipsi de la dosar încheierea, ci chiar cererea de intervenție depusa de S.I.F. Moldova S.A.

Referitor la aspectele de fond ale cauzei, se arată că, în baza art. 65 alin. (1) C. proc. civ., recurenta nu a dobândit calitatea de parte, astfel că nu deține nici calitate procesuală activă în speță.

S.I.F. Moldova S.A. nu face referire la dosarul nr. x/2019 (având ca obiect cea de-a doua cerere de intervenție) în care, în data de 08.11.2019 a fost admis apelul formulat de S.I.F. Moldova S.A., în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare.

La data de 18.12.2019, intervenienta-recurentă S.I.F. Moldova S.A. a depus întâmpinare la recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L, prin care a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Asupra fondului cauzei a arătat, referitor la justul titlu, repectiv procesul-verbal de licitație din 15.02.2000, că acesta nu se referă la terenul pentru care se solicită uzucapiunea prescurtată și nu este un act translativ de proprietate a terenurilor pentru care se solicită uzucapiunea.

Prin urmare, nu există niciun just titlu pentru diferența de teren și clădiri, hotărârea anterior menționată intrând astfel în puterea lucrului judecat, iar dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai pot fi contrazise printr-o altă hotărâre.

Procesul-verbal de licitație este un act sub semnătură privată și nu constituie just titlu, deoarece nu întrunește condițiile art. 1897 C. civ., respectiv nu este un act translativ de proprietate în formă autentică care să provină de la o altă persoană decât de la proprietarul de drept.

Ca urmare, un titlu lovit de nulitate absolută nu poate servi ca bază a uzucapiunii de scurtă durată, de la 10 la 20 ani, ceea ce face inutilă analiza celorlalte motive de uzucapiune prescurtată.

La data de 06.01.2020, intervenienta-recurentă S.I.F. Moldova S.A. a depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L, prin care a solicitat înlăturarea apărărilor acesteia ca fiind nefondate.

La data de 15.01.2020, reclamanta-recurentă S.C. A. S.R.L. a depus răspuns la întâmpinările formulate de intervenienta S.I.F. Moldova S.A. și U.A.T. Târgu Neamț.

A solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocată de intervenienta S.I.F. Moldova S.A., arătând că a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate încadrându-se în acest text de lege. De asemenea, a arătat că, prin recursul formulat, nu a criticat soluția pronunțată de instanța de apel în ceea ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a S.I.F. Moldova S.A. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea apărărilor formulate de S.I.F. Moldova S.A. și U.A.T. Târgu Neamț ca fiind neîntemeiate.

Prin rezoluția din 30 aprilie 2019 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților iar, prin încheierea din 4 iunie 2020, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., invocată de intervenienta-recurentă S.I.F. Moldova S.A.

A admis, în principiu, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și de intervenienta S.I.F. Moldova S.A. împotriva deciziei civile nr. 589 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă și a fixat termen pentru judecata recursurilor la data de 14 octombrie 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce privește recursul declarat de apelanta S.I.F. Moldova S.A., Înalta Curte observă că se critică atât modul în care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale active a S.I.F. Moldova S.A., cât și măsura disjungerii.

Recurenta consideră că instanța de apel a apreciat în mod greșit că S.I.F. Moldova S.A. nu are calitate procesuala activă în formularea apelului deoarece nu a fost parte în dosarul de fond, întrucât printr-o încheiere de îndreptare eroare materială tot prima instanță a dispus cu privire la cererea de intervenție principală formulată de către S.I.F. Moldova S.A., ceea ce constituie o motivare contradictorie, care îi conferă recurentei calitate procesuală activă.

Înalta Curte constată că în mod corect instanța de apel a considerat că apelanta S.I.F. Moldova S.A. nu poate formula apel deoarece nu a avut calitate de parte în sentința apelată, câtă vreme prima cerere de intervenție în interes propriu formulată de S.I.F. Moldova S.A. a fost respinsă ca inadmisibilă prin încheierea din 17 09 2018, iar această soluție a intrat sub puterea lucrului judecat, nefiind atacată în temeiul art. 64 alin. (3) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data de 17 09 2018, în termen de 5 zile.

Dobândirea calității de parte în proces a intervenientului se realizează, potrivit art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., numai după admiterea în principiu a cererii sale. Cum cererea de intervenție în interes propriu a S.I.F. Moldova S.A. a fost respinsă definitiv, S.I.F. Moldova S.A. nu a dobândit calitate de parte în prezenta cauză.

Nici cea de-a doua cerere de intervenție principală depusă de S.I.F. Moldova S.A. la data de 21 01 2019, când cauza a rămas în pronunțare, nu a fost admisă în principiu, deci nu poate justifica în apel calitate procesuală activă pentru S.I.F. Moldova S.A.

Această a doua cerere de intervenție principală nu a fost respinsă ca fiind intrată sub puterea lucrului judecat, întrucât s-a apreciat că are un obiect diferit de prima cerere de intervenție, însă, pentru că urma să fie timbrată și apoi supusă procedurii prevăzute de art. 64 din C. proc. civ. pentru verificarea admisibilității în principiu, s-a considerat că discutarea ei ar fi condus la amânarea cauzei, în contextul în care termenul din 21 01 2019 a fost acordat doar pentru a pune concluzii pe fondul cauzei, și s-a dispus disjungerea noii cereri de intervenție și formarea unui nou dosar.

Chiar dacă prin această a doua cerere de intervenție recurenta nu a dobândit calitate procesuală în prezenta cauză, nu poate invoca o vătămare în sens procesual, de vreme ce respectiva cerere va fi supusă analizei în dosarul nr. x/2019, format ca urmare a disjungerii.

Contrar celor afirmate de recurentă, instanța de apel a constatat lipsa de la dosar a celei de-a doua cereri de intervenție principală, iar nu a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 12 04 2019. Dimpotrivă, analiza celei de-a doua cereri de intervenție principală s-a realizat tocmai în raport de mențiunile din cuprinsul încheierii din data de 12 04 2019. Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei referitoare la greșita respingere a apelului, datorată lipsei de la dosar a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 12 04 2019.

Recurenta critică decizia instanței de apel și pentru că nu a supus controlului de legalitate încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 12 04 2019, în contextul în care aceasta nu îndreapta o eroare materială, ci o eroare de judecată, prin dispunerea disjungerii cu încălcarea art. 66 alin. (2) din C. proc. civ.

Verificând această critică, Înalta Curte observă că, prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 12 04 2019, prima instanță a îndreptat erori materiale cuprinse în practicaua sentinței civile nr. 29/21 01 2019 a Tribunalului Neamț, în sensul că a schimbat calitatea S.I.F. Moldova S.A. din reclamantă, în intervenientă principală, calitatea A. S.R.L. din pârâtă în reclamantă și obiectul cauzei din dosarul format prin disjungere din uzucapiune, în acțiune în constatare și revendicare, reluând măsura dispusă ca intervenienta principală S.I.F. Moldova S.A. să fie citată cu obligarea de a achita taxa de timbru.

Prin modificarea denumirii S.I.F. Moldova S.A. din reclamantă în intervenientă principală, instanța nu a conferit acesteia calitate procesuală activă, astfel cum consideră recurenta, întrucât, pe de o parte, singura posibilitate de a dobândi calitatea de parte de către intervenientă este admiterea în principiu a cererii de intervenție, în temeiul art. 65 alin. (1) din C. proc. civ., admitere care nu s-a dispus la termenul din 21 01 2019, când cauza a rămas în pronunțare, iar, pe de altă parte, rectificarea a privit calitatea părților din dosarul nou format prin disjungere, iar nu în prezenta cauză, astfel încât nici măcar formal nu se poate susține o recunoaștere a calității de intervenietă a S.I.F. Moldova S.A. în prezenta cauză.

Recurenta susține că, prin măsura disjungerii, s-ar fi încălcat prevederile art. 66 alin. (2) teza II și alin. (3) din C. proc. civ. întrucât noua cerere de intervenție avea ca obiect acțiunea în revendicare pe calea acțiunii oblice, astfel că intervenienta pretinde pentru sine însuși dreptul dedus judecății, caz în care nu se putea dispune disjungerea.

Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată această susținere deoarece art. 66 din C. proc. civ., reglementând judecata cererii de intervenție principală, are în vedere cererea de intervenție care a fost admisă în principiu căci numai după parcurgerea procedurii de admitere în principiu a cererii de intervenție, reglementată în art. 64 din C. proc. civ., se poate trece la judecata pe fond a acestei cereri, deci la stabilirea obiectului său și, în raport de acesta, la determinarea limitelor disjungerii. Or, în speță, nefiind admisă în principiu cererea de intervenție, nu sunt aplicabile prevederile art. 66 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., astfel că, la momentul luării măsurii disjungerii, prima instanță nu era ținută de obligațiile procesuale care limitau luarea măsurii disjungerii. Ca atare, în mod corect instanța de apel a apreciat că nu a fost încălcat art. 66 alin. (2) din C. proc. civ., de vreme ce măsura disjungerii a operat într-un cadrul procesual în care S.I.F. Moldova S.A. nu era parte.

Luând în considerare argumentele anterior expuse, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile care privesc soluția dată apelului declarat împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 21 04 2019 și va respinge recursul declarat de S.I.F. Moldova S.A., ca nefondat.

Analizând recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator D., Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta S.C. A. S.R.L. susține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 1895 din vechiul C. civ. deoarece nu este necesar ca proprietatea să fie dobândită în baza unui just titlu, căci uzucapiunea constituie un mod de dobândire a proprietății prin posedarea neîntreruptă a imobilului în termenul și în condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte consideră că prin această susuținere, recurenta se îndepărtează de la condițiile cerute pentru uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, respectiv: să existe o posesie utilă asupra lucrului, posesia utilă să se întemeieze pe un just titlu, posesia să dureze de la 10 la 20 ani, posesia să fie de bună credință.

Aceste condiții trebuie să fie întrunite cumulativ, motiv pentru care niciuna dintre acestea nu este prioritară, iar neîndeplinirea oricăreia dintre ele face inoperantă uzucapiunea. Ca atare, în mod corect a procedat instanța atunci când, constatând inexistenței justului titlu, nu a mai trecut la analiza celorlalte condiții.

Recurenta consideră că procesul-verbal de licitație din 15 05 2000 a fost în mod greșit apreciat că nefiind just titlu, deși strămută dreptul de proprietate.

Sub aspectul existenței unui just titlu valabil, Înalta Curte observă că acesta trebuie analizat în raport de definiția care îi este dată în art. 1897 alin. (1) din vechiul C. civ., potrivit căreia "Justa cauză este orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul,etc.".

Prin urmare, prin just titlu se înțelege un act translativ de proprietate care provine de la altcineva decât proprietarul, deoarece altfel ar fi suficient prin el înseși pentru a transfera proprietatea.

Pe de altă parte, art. 1897 alin. (2) din vechiul C. civ. menționează expres că "Un titlu nul nu poate servi de bază prescripției de 10 până la 20 ani".

Justul titlu evocat în cauză este procesul-verbal de adjudecare al licitației nr. x/15.05.2000 în care sunt incluse terenurile care fac obiectul cauzei.

Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 54/1998, în vigoare la data licitației publice, impunea forma autentică pentru transferul terenurilor: "Terenurile situate în intravilan și extravilan pot fi înstrăinate și dobândite prin acte juridice între vii, încheiate în formă autentică".

Aceste prevederi se coroborează cu cele din legile speciale în materia falimentului. Astfel, potrivit art. 119 (fostul art. 105) din Legea nr. 64/1995, "Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare", soluție care s-a păstrat și în art. 120 din Legea nr. 85/2006, conform căruia:"(1) Lichidatorul va încheia contracte de vânzare-cumpărare; sumele realizate din vânzări vor fi depuse în contul prevăzut la art. 4 alin. (2) și recipisele vor fi predate judecătorului-sindic. (2) Dacă vânzarea activelor se va face prin licitație publică, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Când legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentică, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație".

Întrucât recurenta a solicitat uzucapiunea unor terenuri scoase la licitație publică în procedura falimentului, transferul valabil al dreptului de proprietate impune încheierea de către lichidator de contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică, contractele urmând a fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitație.

Ca atare, procesul-verbal de adjudecare a bunurilor la licitația publică nu poate constitui justă cauză în sensul art. 1897 alin. (1) din vechiul C. civ. deoarece, neîndeplinind cerințele de formă impuse de lege pentru transmiterea proprietății, este considerat ca fiind lovit de nulitate iar, potrivit art. 1897 alin. (2) din vechiul C. civ., un titlu nul nu poate servi de bază prescripției de 10 până la 20 ani.

În acest caz, nu îndeplinirea condiției ca titlul să provină de la un neproprietar este în discuție, ci condiția existenței unui titlu care are caracter translativ de proprietate, astfel încât, dacă ar fi provenit de la adevăratul proprietar, ar fi fost apt prin el însuși să transfere proprietatea și nu mai era necesar demersul uzucapiunii scurte.

Pentru ca înscrisul invocat ca just titlu să fie apt să transfere dreptul de proprietate, trebuia să îmbrace forma unui contract de vânzare-cumpărare încheiat în formă autentică, cerință care nu poate fi suplinită nici de argumentul recurentei referitor la intrarea sub puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 176/COM/14 12 2012 a Tribunalului Neamț, prin care s-a constatat cumpărarea, prin licitație, de către reclamantă a șase active, altele decât cele ce fac obiectul cauzei, menționate în cuprinsul aceluiași proces-verbal de licitație nr. x din 15 05 2020.

Motivarea din cuprinsul acestei hotărâri, unde se afirmă că "potrivit art. 1295 C. civ., vânzarea-cumpărarea, ca act juridic consensual, este pe deplin valabilă, operând transferul proprietății bunului prin simplul acord de voință al părților", nu validează transferul dreptului de proprietate prin simplul acordul de voință exprimat în procesul-verbal de licitație nr. x din 15 05 2020, de vreme ce, astfel cum s-a menționat anterior, dispoziții legale imperative impun încheierea de contracte de vânzare-cumpărare în formă autentică de către lichidator.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că nu este incident motivul de recurs invocat și, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., va respinge ca nefondat și recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator D., și de intervenienta Societatea de Investiții Financiare Moldova S.A. împotriva deciziei nr. 589 din 11 septembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2020.