ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2020

HOTĂRÂRE

06.10.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1939/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 25.11.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale pentru diagnosticarea/efectuarea/interpretarea greșită a analizelor, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 1350, art. 1357 și art. 1358 C. civ.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința nr. 1499 din data de 11 martie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a constatat, în esență, că se impune a se da eficiență normei speciale instituite prin art. 687 din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care demersul judiciar inițiat de reclamant intră sub incidența acestei norme speciale și nu sub incidența celor ale dreptului comun privind răspunderea civilă delictuală, în virtutea principiului specialia generalibus derogant.

Astfel, instanța a reținut că devin incidente prevederile art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care definește malpraxisul ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice, dispoziție în sfera căreia se circumscrie și temeiul de fapt al acțiunii formulată de reclamant, anume diagnosticarea/efectuarea/interpretarea greșită a analizelor de spermă și urină.

Cum textul art. 687 din Legea nr. 95/2006 instituie o competență teritorială specială de soluționare a răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul medical de malpraxis, s-a declinat competența soluționării cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu, luând în considerare că actul de malpraxis reclamat a avut loc la punctul de lucru al Clinicii Medicale B. din mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu.

Judecătoria Sibiu, secția civilă, prin sentința nr. 2649 din data de 29 iulie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a apreciat că reclamantul a învestit instanța de judecată cu o cerere de chemare în judecată de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

S-a arătat că în materia răspunderii civile delictuale, competența teritorială este una alternativă. De asemenea, instanța a reținut că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu privire la cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor, este competentă și instanța de la domiciliul consumatorului.

Art. 2 din Legea nr. 193/2000 definește noțiunile de consumator și profesionist. Prin raportare la aceste dispoziții legale, instanța a arătat că reclamantul a acționat în scopuri din afara activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, având astfel calitatea de consumator. De asemenea, pârâta are calitatea de profesionist, întrucât a acționat în cadrul activității sale profesionale.

Astfel, s-a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât reclamantul și-a întemeiat cererea pe dreptul comun și a sesizat Judecătoria Cluj-Napoca, aceasta fiind instanța de la domiciliul său.

În continuare, instanța a arătat că potrivit art. 116 C. proc. civ. "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente", iar acesta a ales să sesizeze Judecătoria Cluj-Napoca, instanța de la domiciliul său, apreciindu-se că aceasta este instanța competentă pentru motivele arătate mai sus. S-a mai avut în vedere că reclamantul s-a adresat uneia dintre instanțele deopotrivă competente, astfel că pârâtul nu mai poate cere declinarea competenței în favoarea altei instanțe și nici instanța de judecată nu își mai poate declina competența.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Cererea dedusă judecății are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 5.000 RON, reprezentând daune morale pentru diagnosticarea/efectuarea/interpretarea greșită a analizelor efectuate reclamantului, cerere întemeiată în drept pe prevederile art. 1350, art. 1357 și art. 1358 C. civ.

Se observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența de soluționare a cauzei în raport de prevederile speciale ale Legii nr. 95/2006, respectiv de cele ale dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, urmare a unor dureri și disconfort în zona genitală, a apelat la serviciile medicale ale Clinicii B., unde a efectuat o serie de analize, rezultatele acestora fiind negative, în cuprinsul buletinelor de analiză arătându-se că flora microbiană cu potențial patogen este absentă.

Reclamantul a mai arătat că, întrucât durerile și disconfortul nu încetau, a hotărât să se deplaseze la Strasbourg, Franța, pentru un set de analize complete, din care a reieșit prezența bacteriei chlamydia trachomatis. A mai menționat că nu cunoaște motivul pentru care pârâta nu a identificat această bacterie în analizele efectuate, putând doar deduce că fie nu a efectuat analizele, fie le-a efectuat greșit, fie nu dispune de tehnica necesară pentru depistarea acestei boli. A mai arătat că, deși la momentul la care s-a prezentat la clinica pârâtă avea simptomele unei infecții cu transmitere sexuală, pârâta a omis să ceară analize de HIV/SIDA, sifilis, hepatită etc., aceasta fiind o gravă și impardonabilă greșeală.

Art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății conține definiția noțiunii juridice de malpraxis, în sensul că este eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice.

Potrivit art. 687 din Legea nr. 95/2006, "instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute de prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat".

Luând în considerare dispozițiile legale menționate și la pretenția concretă formulată de reclamant, se constată că litigiul de față tinde la angajarea răspunderii civile a pârâtei pentru prestarea unor servicii medicale necorepunzătoare, iar Legea nr. 95/2006 conține reglementări derogatorii de la dreptul comun în ce privește instanța competentă să judece pricinile de această natură.

Se reține că prevederile art. 687 din Legea nr. 95/2006 reprezintă o normă procedurală care stabilește o competență specială de soluționare a răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul de malpraxis în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, care înlătură competența de drept comun, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se constată, de asemenea, că norma reglementată prin art. 687 din Legea nr. 95/2006 este cuprinsă la Capitolul VII - Dispoziții finale din actul normativ menționat, astfel încât este o prevedere de sine stătătoare a cărei aplicare nu este condiționată de raportarea la un alt text de lege.

Împrejurarea că reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile comune din C. civ. referitoare la răspunderea civilă delictuală nu poate atrage o altă competență de soluționare, anume cea a dreptului comun, răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul de malpraxis.

Cauza acțiunii reclamantului asupra căreia instanța a fost chemată să se pronunțe - prin cauza acțiunii înțelegându-se scopul spre care se îndreaptă voința celui care reclamă sau se apără, scop explicat prin împrejurările și motivele speciale care au determinat partea să acționeze - se circumscrie sferei definite de prevederile art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006, normele dreptului comun fiind în completarea celor speciale referitoare la răspunderea civilă delictuală în ceea ce privește actul de malpraxis.

Cum în cauză competentă teritorială, potrivit prevederilor legii speciale, este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, față de împrejurarea că actul de malpraxis reclamat a avut loc la punctul de lucru al Clinicii Medicale B. din mun. Sibiu, str. x, jud. Sibiu, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.