ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2019

HOTĂRÂRE

21.02.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 401/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara la data de 13 februarie 2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B. și C. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții, în solidar, la repararea prejudiciilor materiale și morale pe care le-au provocat reclamantei, prin efectuarea de acte medicale viciate de săvârșirea mai multor greșeli profesionale, respectiv 24.197 RON - cu titlu de daune materiale și 225.000 RON - cu titlu de daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 826 din data de 13 iunie 2018 Tribunalul Hunedoara a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București, reținând că litigiului îi sunt aplicabile dispozițiile invocate de către reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 687 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, ce prevăd că instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 București a pronunțat Sentința nr. 10970 din data de 9 noiembrie 2018 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a arătat că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile de drept comun privitoare la răspunderea civilă delictuală, iar nu pe dispozițiile Cap. VI, Titlul XVI din Legea nr. 95/2006 privind procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmaciști și alte persoane din domeniul asistenței medicale. Este adevărat că reclamanta a invocat în cererea de chemare în judecată și incidența anumitor articole din Legea nr. 95/2006, însă acest aspect nu schimbă faptul că temeiul juridic, cauza acțiunii civile, este răspunderea civilă delictuală reglementată de dispozițiile C. civ.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie repararea prejudiciilor materiale și morale pe care reclamanta pretinde că pârâții le-au provocat prin efectuarea de acte medicale viciate de săvârșirea mai multor greșeli profesionale.

Ca temei al răspunderii au fost invocate dispozițiile de drept comun - art. 1357, art. 1358, art. 1385 C. civ., O.G. nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, precum și prevederile Legii nr. 95/2006 - redate în paginile 3-4 ale acțiunii introductive, reclamanta precizând că pretențiile sale urmează a fi analizate prin raportare la reglementările C. civ., dar și la cele ale legii speciale în materie, respectiv Legea nr. 95/2006.

Astfel, în cuprinsul acțiunii introductive reclamanta a arătat că malpraxisul implică, potrivit art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 92/2006, răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice, solicitând antrenarea răspunderii civile medicale a personalului medical - în speță, pârâtul B. - și, respectiv, a furnizorului privat de servicii medicale - pârâta C. SRL.

Astfel, contrar celor reținute de Judecătoria Sectorului 2 București, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că reclamantul și-a întemeiat demersul judiciar pe dispozițiile speciale în materie, în complinirea cărora a apelat la dispozițiile de drept comun ce reglementează răspunderea civilă delictuală.

Conform dispozițiilor art. 687 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, instanța competentă să soluționeze litigiile prevăzute în prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Înalta Curte reține că textul legal anterior redat instituie o competență materială și teritorială specială de soluționare a răspunderii civile delictuale în ceea ce privește actul medical de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competența de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Deși natura daunelor solicitate este diferită, cauza acestora este comună, izvorând din răspunderea civilă delictuală determinată de aceeași situație de fapt. Cum reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile legii speciale, inclusiv prin redarea textelor din legea specială referitoare la constatarea cazului de malpraxis, trimiterea la normele dreptului comun fiind în completarea acestui temei juridic, norma de competență aplicabilă în cauză este cea care se regăsește în legea specială, respectiv dispozițiile art. 687 din Legea nr. 95/2006, ce stabilesc competența de soluționare în favoarea judecătoriei în a cărei circumscripție teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Pentru considerentele expuse, cum sediul clinicii în cadrul căreia a avut loc actul medical se află în București, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.