ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1800/2020

Ședința publică din data de 29 septembrie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 7 septembrie 2017 sub nr. x/2017 reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. și chematul în garanție C.:

- anularea contractului de împrumut nr. 54 din 31 august 2016, modificat prin actul adițional din data de 1 octombrie 2016;

- obligarea chematului în garanție C. la plata despăgubirilor constând în contravaloarea împrumutului contractat;

- obligarea în solidar a pârâtului și a chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată.

Pe cale reconvențională, pârâtul-reclamant B. a solicitat, în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă A. S.A., obligarea acesteia la plata sumei de 685.000 RON debit principal, a sumei de 123.300 RON dobândă, a sumei de 109.600 RON penalități de întârziere.

Prin sentința civilă nr. 699 din data de 17 aprilie 2018 Tribunalul Iași a admis excepția de netimbrare a cererii reconvenționale; a anulat ca netimbrată cererea reconvențională, formulată de pârâtul-reclamant B.; a dispus disjungerea judecății cererii principale, care a fost înregistrată la sub nr. x/2018.

Totodată, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu chematul în garanție C..

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 980 din data de 6 iunie 2018, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B..

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 141 din data de 25 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 980 din data de 6 iuie 2018, pronunțate de Tribunalul Iași, secția I civilă, hotărâre pe care a păstrat-o.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.A.

II.1. Motivele de recurs

Invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare, precum și obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

În esență, a susținut următoarele:

- instanțele de fond și de apel au reținut în mod greșit că, deși își delegase atribuțiile către Directorul General, Consiliul de Administrație a păstrat totuși puterea de reprezentare a societății pentru încheierea celor două acte - contract de împrumut și act adițional;

- tribunalul și curtea de apel au avut în vedere prevederile art. 143

2

alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990 republicată, în redactarea în vigoare la data contractului de împrumut, însă fără a da eficiență dispoziției legale complete, care, la alin. (4), prevede că "în cazul în care Consiliul de Administrației deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății, în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general";

- "păstrarea de către Consiliul de Administrației a atribuției de reprezentare a societății în raporturile cu directorii", privită ca dispoziție legală pe care instanțele de fond și de apel și-au fundamentat hotărârile, nu este aplicabilă în speță, întrucât, în contractul de împrumut supus controlului judiciar, președintele Consiliului de Administrație nu a reprezentat societatea în raport cu directorul general, ci în raport cu persoana fizică B., în calitate de împrumutător;

- lipsa calității de reprezentant a președintelui Consiliului de Administrație, C., la încheierea contractului;

- prin raportare la contractul de împrumut supus analizei, nu sunt întrunite condițiile principale de valabilitate, lipsind consimțământul, care, în cazul persoanei juridice, putea fi conținut într-o hotărâre AGA sau a CA și transmis prin președintele Consiliului de Administrație;

- instanțele de fond și de apel au făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, eroarea fiind generată de calitatea avută de împrumutător în societate, calitate ce nu a fost uzitată în contract;

- în ceea ce îl privește pe intimatul-pârât, la data încheierii contractului, exista un conflict de interese, din perspectiva deținerii concomitente a calității de director general și de președinte al Consiliului de Administrație, prin delegarea de atribuții;

- contractul de împrumut este anulabil; actul adițional din 1 octombrie 2016 se impune a fi anulat, față de acesta reținându-se și culpa intimatului-pârât în nerestituirea la termen a împrumutului cu care pretinde că ar fi ajutat societatea;

- întrucât intimatul-pârât, la data încheierii actelor, făcea parte din organele de administrare ale societății, având și un interes personal într-o problemă ce ar fi trebuit supusă hotărârii acestor organe, acesta trebuia să înștiințeze persoana juridică și să nu ia parte la nicio deliberare privitoare ia aceasta.

La data de 7 octombrie 2019, recurenta-reclamantă a depus o cerere din care rezultă că aceasta nu și-a exprimat acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care, combătând susținerile recurentei-reclamante, a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.

Totodată, și-a exprimat acordul ca recursul, în situația în care este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru, în condițiile art. 493 alin. (6) din C. proc. civ.

În cauză nu a fost depus răspuns la întâmpinare.

II.3. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 10 martie 2020, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 141 din data de 25 martie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă și a fixat termen de judecată la data de 12 mai 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele ce urmează.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul B. și în garanție pe numitul C., solicitând instanței prin sentința ce o va pronunța să dispună anularea contractului de împrumut nr. x/31.08.2016, modificat prin actul adițional din 1.10.2016; obligarea chematului în garanție la plata despăgubirilor constând în valoarea împrumutului contractat și obligarea în solidar, a pârâtului și a chematului în garanție, la plata cheltuielilor de judecată ce se vor efectua în cauză.

Reclamanta a invocat patru motive de anulare a contractului de împrumut menționat și a actului adițional încheiat ulterior, și anume: neexecutarea contractului de împrumut de către pârât, lipsa puterii de reprezentare a administratorului la momentul încheierii actelor juridice atacate, dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului și conflictul de interese în care pârâtul se afla cu societatea la momentul încheierii contractului, aspecte cunoscute la data încheierii contractului (31.08.2016), atât de către împrumutător, cât și de către reprezentantul societății, C..

Temeiul juridic al cererii, din perspectiva dreptului substanțial, a fost reprezentat de prevederile art. 1298, art. 1303 - 1304, art. 1309, art. 1915 din C. civ.

Prima instanță a constatat caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată, apreciind că niciunul dintre motivele de anulare a contractului de împrumut din 31.08.2016 și a actului adițional la acesta din 1.10.2016 nu se verifică în speță.

Reclamanta a promovat apel, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie în privința tuturor celor patru motive de anulare a actelor juridice litigioase, curtea de apel confirmând sentința ca legală și temeinică.

În recurs, astfel cum reiese din expozeul deciziei de față, recurenta-reclamantă aduce critici deciziei date în apel din perspectiva a doar trei dintre motivele de anulare - lipsa puterii de reprezentare a administratorului la momentul încheierii actelor juridice atacate și conflictul de interese în care pârâtul se afla cu societatea la momentul încheierii contractului și dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului, aspecte cunoscute la data încheierii contractului (31.08.2016), atât de către împrumutător, cât și de către reprezentantul societății, C..

Atare constatare are semnificația că respingerea cererii de anulare a contractului de împrumut și a actului adițional pentru motivul neexecutării contractului de împrumut este intrată sub autoritatea de lucru judecat.

În privința primului motiv de anulare, în ordinea invocată prin motivele de recurs, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 143

2

din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare la data încheierii contractului de împrumut, iar pentru verificarea motivului privind pretinsul conflict de interese și a pretinsei duble reprezentări, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 1303 și art. 1304 din C. civ.

Din perspectiva situației de fapt, se constată că instanțele de fond au reținut că actele juridice atacate au fost încheiate de către intimatul-pârât B. în calitate de împrumutător și A. S.A., reprezentată de C..

Pe de altă parte, atât la data de 31.08.2016 a încheierii contractului de împrumut, cât și la data perfectării actului adițional din 1.10.2016, președintele consiliului de administrație era intimatul chemat în garanție C., în timp ce prin Decizia Consiliului de Administrație al societății din 29.07.2016, atribuțiile consiliului de administrație au fost delegate către pârâtul B., directorul general al societății.

În aceste condiții, în privința puterii de reprezentare a recurentei-reclamante, societate pe acțiuni, instanța de apel s-a raportat la dispozițiile art. 143

2

din Legea societăților nr. 31/1990, forma în vigoare la data încheierii celor două acte juridice. Potrivit acestei norme:

"(1) Consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții și în justiție. În lipsa unei stipulații contrare în actul constitutiv, consiliul de administrație reprezintă societatea prin președintele său.

(2) Prin actul constitutiv, președintele și unul sau mai mulți administratori pot fi împuterniciți să reprezinte societatea, acționând împreună sau separat. O astfel de clauză este opozabilă terților.

(3) Prin acordul lor unanim, administratorii care reprezintă societatea doar acționând împreună pot împuternici pe unul dintre ei să încheie anumite operațiuni sau tipuri de operațiuni.

(4) În cazul în care consiliul de administrație deleagă directorilor atribuțiile de conducere a societății în conformitate cu art. 143, puterea de a reprezenta societatea aparține directorului general. Dispozițiile alin. (2) - (4) se aplică directorilor în mod corespunzător. Consiliul de administrație păstrează însă atribuția de reprezentare a societății în raporturile cu directorii. (...)."

Din verificarea Statutului A., instanța de apel a reținut că în Capitolul 3 "Conducerea, administrarea și reprezentarea societății" nu există dispoziții contrare celor din art. 143

2

alin. (1) teza finală din Legea nr. 31/1990, așa încât, a rezultat că, în privința reprezentării societății operează regula stipulată de dispozițiile legale, în sensul că societatea este reprezentată prin președintele consiliului de administrație.

Cu toate acestea, legea permite excepții, iar în considerarea acestora, recurenta-reclamantă a indicat Deciziei Consiliului de Administrație din 29.07.2016, adoptată în aplicarea art. 143

2

alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prin care atribuțiile consiliului de administrație au fost delegate către intimatul-pârât B., directorul general al societății.

Cum cele două acte juridice au fost semnate de către B. - împrumutător și de S.C. A. S.A., prin președintele consiliului de administrație, C., în calitate de împrumutat, instanța de apel, în verificarea acestui motiv de anulare - lipsa puterii de reprezentare a societății de către președintele consiliului de administrație, ca efect al delegării atribuțiilor către directorul general -, a constatat că acesta nu se verifică, date fiind prevederile art. 143

2

alin. (4) teza finală din Legea nr. 31/1990, anterior citate.

Înalta Curte apreciază că dispozițiile art. 143

2

alin. (4) teza finală din Legea nr. 31/1990 nu sunt incidente în legătură cu actele juridice atacate în cauză, întrucât, astfel cum s-a reținut, contractul de împrumut și actul adițional la acesta nu au fost încheiate între S.C. A. S.A., prin director general B., împrumutător, și S.C. A. S.A., prin președintele consiliului de administrație, C., împrumutat, ci între persoana fizică B. și S.C. A. S.A., prin președintele consiliului de administrație, C., intimatul chemat în garanție.

În cauză nu este vorba despre un contract încheiat de societate cu sine însăși, ci un act juridic civil în care împrumutătorul a acționat în calitate de persoană fizică, chiar dacă acesta, în cadrul societății, avea calitatea de director general și, potrivit Deciziei Consiliului de Administrație din 29.07.2016, exercita, în perioada respectivă, atribuțiile consiliului de administrație, prin delegarea acestora, conform dispozițiilor legale.

Către o atare concluzie conduce, astfel cum susține și recurenta, împrejurarea că, în cuprinsul celor două acte juridice, datele de identificare ale împrumutătorului sunt datele de identificare ale oricărei persoane fizice (nume, prenume, adresă de domiciliu, carte de identitate, CNP), fără nicio altă mențiune referitoare la o posibilă reprezentare legală, statutară sau convețională; ca atare, simpla menționare a calității împrumutătorului în cadrul societății - director general -, în preambulul contractelor, nu justifică dezlegarea dată de instanța de apel, câtă vreme împrumutătorul nu era persoana juridică în discuție.

În acest context, se impune precizarea că ipostaza profesională a oricărei persoane fizice nu anihilează pentru aceasta calitatea de subiect de drept distinct, titular de drepturi și obligații separate de cele pe care le dobândește sau exercită în calitatea sa profesională (chiar și atunci când întrunește - conform legii, statutelor, a unor dispoziții sau în baza unor convenții private -, calitatea de reprezentant al unei alte persoane fizice sau juridice), aceasta păstrându-și integritatea și integralitatea propriei capacități civile de exercițiu, ca persoană fizică, concluzii ce decurg din art. 25 din C. civ.

În plus, la finalul actelor juridice, înainte de semnături, este reluată referirea la calitatea de împrumutător al intimatului-pârât B., iar la rubrica împrumutat figurează S.C. A. S.A., prin administrator C., intimatul chemat în garanție.

Simpla identitate a numărului de cont bancar al cărui titular s-a declarat, în cuprinsul acelorași acte juridice, atât împrumutătorul, cât și societatea împrumutată, nu susțin concluzia instanței de apel în sensul că B. a acționat în reprezentarea societății, iar nu în calitate de persoană fizică, potrivit art. 25 alin. (2) din C. civ.

În ceea ce privește celelalte două motive de anulare a actelor juridice analizate - pretinsul conflict de interese în care pârâtul B. se afla cu societatea la momentul încheierii contractului, cât și dubla reprezentare întrunită în persoana pârâtului, aspecte cunoscute la data încheierii contractului (31.08.2016), atât de către împrumutător, cât și de către reprezentantul societății, C., Înalta Curte constată că instanța de apel a apreciat că nu se verifică în cauză dispozițiile art. 1303 și at. 1304 din C. civ.

Din acest punct de vedere, se constată că în mod corect s-a avut în vedere că art. 1303 din C. civ. dă posibilitatea celui reprezentat, în speță, A. S.A., de a solicita anularea unui contract încheiat de un reprezentant aflat în conflict de interese cu cel reprezentat, atunci când conflictul era cunoscut sau trebuia să fie cunoscut de contractant la data încheierii contractului.

Or, în motivarea acestei cauze de anulare, recurenta-reclamantă se raportează la B. ca fiind cel cu care se afla în conflict de interese, iar acesta, așa cum s-a arătat deja, a figurat și a acționat în cele două acte juridice în calitate de persoană fizică, iar nu în calitate de reprezentant al societății, S.C. A. S.A., societate care a fost reprezentată, la încheierea actelor juridice, de președintele consiliului de administrație, C..

O atare susținere a recurentei, pe lângă contradicția pe care o vădește față de modalitatea de justificare a primului motiv de anulare, ignoră realitatea înscrisurilor și a celor menționate în cuprinsul lor, actele juridice, în sens de instrumentum, consemnând cele deja descrise în privința părților contractante; aceeași susținere a recurentei se fundamentează pe o substituire mentală a pârâtului B. ca reprezentant al societății în cadrul actelor juridice atacate, ceea ce nu este decât o ficțiune.

Așa fiind, în mod legal curtea de apel a constatat că nu se verifică în cauză acest motiv de anulare, nefiind întrunite premisele aplicării dispozițiilor art. 1303 din C. civ.

Referitor însă la art. 1304 din C. civ. care consacră drept motiv de anulare a unui contract (și) pentru dubla reprezentare, curtea de apel a stabilit că nici această normă nu este incidentă "pentru aceleași argumente care au condus la concluzia netemeiniciei lipsei calității de reprezentant a președintelui Consiliului de administrație, C.".

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că acest motiv de anulare a actelor juridice atacate se impune a fi reevaluat de curtea de apel, în rejudecare, având în vedere infirmarea, prin prezenta decizie, a celor reținute cu privire la calitatea de reprezentant al S.C. A. pentru intimatul chemat în garanție, C. decurgând din greșita reținere a incidenței art. 143

2

alin. (4) teza finală din Legea societăților nr. 31/1990, în forma de la data încheierii actelor.

Cel din urmă aspect urmează a fi reapreciat, pornindu-se de la împrejurarea că B. nu a figurat în contract în calitate de director general sau în calitatea de reprezentant al societății, ci în calitate de persoană fizică, aspect care atrage și schimbarea premisei pe care instanța de apel s-a bazat în dezlegarea motivului dublei reprezentări, în ceea ce privește reprezentarea societății, dată fiind ipostaza în care împrumutătorul a acționat (persoană fizică), împrejurare de natură a modifica și parametri de evaluate a reprezentării persoanei juridice, în conformitate cu dispozițiile legale și statutare.

Potrivit celor ce preced, Înalta Curte reține caracterul fondat al motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și, în consecință, în aplicarea dispozițiilor art. 497 rap. la art. 496 din C. proc. civ., se va admite recursul declarat de către reclamantă, se va casa decizia recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, în limitele stabilite prin prezenta decizie și în concordanță cu dezlegările ce o susțin.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei nr. 141 din data de 25 martie 2019 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 septembrie 2020.