ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1763/2020

Ședința publică din data de 23 septembrie 2020

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2019, pe rolul Curții de Apel Brașov, secția civilă, reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Brașov, a declarat recurs împotriva deciziei nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 11 noiembrie 2019 și a fost repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 10.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, Tribunalului Brașov, cu consecința admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că instanțele de fond au apreciat greșit că dreptul material la acțiune al reclamantei este prescris și a început să curgă la data emiterii HCJ nr. 22 din 24 ianuarie 2006, față de împrejurarea că, pentru recuperarea bunurilor a căror contravaloare o solicită, a fost promovată o acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a hotărârii de consiliu județean anterior menționată, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, respinsă prin sentința civilă nr. 7853 din 19 iulie 2017, definitivă prin decizia civilă nr. 627/Ap din 23 aprilie 2018, dreptul material la acțiune al reclamantei născându-se ulterior acestui moment.

Conform dispozițiilor art. 31 alin. (3) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, construcțiile de pe terenurile forestiere, amplasate în suprafețele care fac obiectul retrocedării, trec în proprietatea persoanelor fizice sau juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenurilor, iar Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor a dispus trecerea construcțiilor în patrimoniul pârâtei, prin Hotărârile nr. 22 din 24 ianuarie 2006 și nr. 258 din 23 iunie 2006.

Recurenta a învederat că îmbogățirea pârâtei fără justă cauză se datorează unui fapt juridic licit și voluntar, care conduce la sporirea patrimoniului acesteia în detrimentul reclamantei, fără a exista niciun temei juridic.

A mai arătat recurenta că, după naționalizarea pădurilor, terenurile forestiere au fost în administrarea sa, dar în proprietatea publică a statului român, terenuri pe care s-au edificat construcțiile în cauză, fără să se întrevadă împrejurarea că aceste terenuri vor face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foștilor proprietari sau a moștenitorilor acestora.

Ca atare, apreciază că sunt incidente prevederile legale care reglementează situația constructorului de bună -credință pe terenul altuia având în vedere că aceste imobile au fost construite din fondurii proprii ale reclamantei și se află în proprietatea privată a acesteia.

În ceea ce privește invocarea adresei nr. x din 11 iunie 2007, emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, prin care se arată că legiuitorul nu a instituit o obligație de plată în sarcina persoanelor cărora li se reconstituie dreptul de proprietate asupra construcțiilor de pe terenurilor forestiere, apreciază că aceasta nu are nicio valoare juridică, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 602/2008, pronunțată în soluționarea excepției de neconstuționalitate a prevederilor art. 31 alin. (3), (4), (7), (8) și (9) din Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si a celor forestiere, a reținut că aceste texte reglementează un transfer gratuit de proprietate către persoanele fizice si juridice private, ce contravine art. 44 alin. (3) din Constituția României, cu privire la expropriere.

Referitor la apărările pârâtei în sensul că a efectuat anumite plăți pentru valoarea rămasă neamortizată pentru Cantonul silvic Poiana Brasov,Cantonul silvic Fântânița și Sediul de ocol Zărnești, recurenta a învederat că pentru aceste construcții nu a fost solicitată contravaloarea, având în vedere că acestea au fost retrocedate în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 cu modificările și completările ulterioare.

Cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă a fost comunicată intimatului Municipiul Brașov, la data de 27 noiembrie 2019, conform dovezii aflate la fila x.

Intimatul-pârât Municipiul Brașov a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a susținut că aspectele învederate prin cererea de recurs nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La data de 20 ianuarie 2020, recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, și trimiterea cauzei, spre rejudecare, tribunalului, cu consecința admiterii acțiunii formulate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac, după efectuarea procedurilor de comunicare.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, partea are deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) din C. proc. civ., sub sancțiunea nulității.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului, precum și cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 19 mai 2020, respectiv la 20 mai 2020.

Părțile nu au depus punct de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin decizia nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, Curtea de Apel Brașov a respins apelul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor Romsilva, prin Direcția Silvică Brașov, împotriva sentinței civile nr. 74/S din 14 martie 2019, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția I civilă, reținându-se, în esență, că, în mod corect, instanța de fond a respins, ca prescrisă, acțiunea în pretenții întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, întrucât momentul de la care curge dreptul la acțiune este data predării-prelurării construcțiilor de către pârâtă, respectiv la datele de 25 iunie 2006, 11 mai 2006, 08 mai 2006 și 04 aprilie 2006, date care nu au fost contestate de către reclamantă.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă a susținut că termenul de prescripție nu s-a împlinit, deoarece a solicitat în instanță anularea Hotărârii Consiliului Județean nr. 22 din 24 ianuarie 2006, acțiunea fiind respinsă prin sentința nr. 7853 din 19 iulie 2017, definitivă prin decizia nr. 627/Ap din 23 aprilie 2018, astfel că dreptul său material la acțiune s-a născut ulterior acestui moment.

Înalta Curte constată că reclamanta a formulat această critică și în apel, iar Curtea de Apel Brașov a respins aceste susțineri, raportat la prevederile art. 8 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, potrivit cărora prescripția dreptului material la acțiune în repararea pagubei prin îmbogățirea fără just temei începe să curgă de la data la care păgubitul a cunoscut paguba sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea. S-a mai reținut de către instanța de apel că la data predării construcțiilor de către pârâtă în anul 2006, reclamanta a cunoscut atât paguba-contravaloarea construcțiilor predate, cât și persoana cărora le-a predat, respectiv pârâtul municipiul Brașov.

Conchizând, instanța de apel a arătat că nu pot fi primite argumentele reclamantei care invocă data rămânerii definitive a deciziei civile nr. 627/Ap din 23 aprilie 2018, ca moment al curgerii prescripției, în raport de prevederile exprese ale art. 8 alin. (2) din Decretul-lege nr. 167/1958, iar această decizie invocată de reclamantă nu poate fi considerată nici act întreruptiv al prescripției, potrivit art. 16 din același act normativ, în condițiile în care acțiunea a fost formulată în anul 2015, după împlinirea termenului de prescripție din 2009, iar acțiunea în anularea hotărârii de consiliu județean fost respinsă, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că, în raport de aceste considerente ale instanței de apel, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise motivelor de casare expres prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ci aceasta a reiterat critica formulată în apel, fără a aduce argumente cu privire la modul în care instanța de apel a dezlegat acest aspect.

Înalta Curte constată că celelalte susțineri ale recurentei sunt critici care vizează netemeinicia deciziei atacate și nu reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, conform exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., aceasta prezentând pe larg situația de fapt a litigiului și indicând formal motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor imputate instanței, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept, astfel că cererea de recurs trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care, circumscrise motivelor de recurs, sunt de natură a susține nelegalitatea hotărârii atacate.

Având în vedere că recurenta nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Brașov, împotriva deciziei nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Brașov, împotriva deciziei nr. 1211/Ap din 25 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2020.