ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3166/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3166/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 27 iunie 2011, sub nr. 5403/1/2010, contestatorii-intervenienți C.N.G., V.V., Ș.G., Ș.D. și L.F.G. au formulat, în contradictoriu cu intimații S.S.M., Primarul municipiului Bacău și intimatul C.M.D., contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4624 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 5310/110/2007. Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept. Intimații nu au formulat întâmpinare, în condițiile art. 320 alin. (2) C. proc. civ. În ședința publică din data de 9 mai 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu, a pus în discuție excepția netimbrării contestației în anulare.
Examinând actele și lucrările dosarului și deliberând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ., asupra excepției netimbrării, Înalta Curte reține următoarele: În conformitate cu art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, (..) instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, excepția procesuală de procedură a netimbrării cererilor începând prin a avea caracter dilatoriu și tinzând spre un efect peremptoriu. Neîndeplinirea obligației de plată a taxelor judiciare de timbru, până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, sancțiune reglementată expres în art. 20 alin. (3) al Legii nr. 146/1997, republicată.
În cauză, se constată că intervenienții-contestatori C.N.G., V.V., Ș.G., Ș.D. și L.F.G., deși au fost legal citați, cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 10 RON și timbru judiciar, în valoare de 0,3 RON, nu și-au îndeplinit această obligație procesuală. În consecință, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, republicată, să anuleze contestația netimbrată în anulare, ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrată, contestația în anulare formulată de contestatorii-intervenienți C.N.G., V.V., Ș.G., Ș.D. și L.F.G. împotriva Deciziei nr. 4624 din 31 mai 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 mai 2012. Procesat de GGC - AS
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.