AFFAIRE BUTTU ET BOBULESCU c. ROUMANIE (N° 2)

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de P1-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BUTTU ET BOBULESCU c. ROUMANIE (N° 2) (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BUTTU ȘI BOBULESCU c. ROMÂNIA (N (solicitarea nr. 20532/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 februarie 2008 DEFINITIVF 07/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. În cauza Buttu și Bobulescu c. România (n 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemel, judecători, și Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 ianuarie 2008, Întocmirea hotărârii adoptate la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere (n 20532/02) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnul Dimitrie Nicolaie Constantin Buttu și domnul Maria Ana Teodora Bobulescu, au sesizat Curtea la 22 aprilie 2002 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamanții, fratele și sora, s-au născut în 1935 și respectiv 1940 și locuiesc în București. În 1950, bunul imobil situat la n 22 de pe strada Daniceni (fosta stradă Kogalniceanu) din București, compusă dintr-o casă cu mai multe camere, precum și terenul aferent de 400 m2 au făcut obiectul unei naționalizări. După naționalizare casa a fost împărțită în patru unități închiriate. La 23 ianuarie 1997, în conformitate cu Legea nr. 112/1996, statul a vândut apartamentul nr. 2 situat la primul etaj al casei, la R.T. La 21 martie 1997, statul a vândut apartamentul nr. 2, situat la parter, în E.F.E., apartamentul nr 4, situat la primul etaj, în S.D., și apartamentul nr. 1, situat la parter, în B.A. Cumpărătorii apartamentelor erau foști chiriași ai statului. La 8 iulie 1997, ca urmare a unei acțiuni în revendicare imobiliară formulate în fața Tribunalului de Primă Instanță din București, împotriva Primăriei din București, reclamanții au obținut o hotărâre care a constat în ilegalitatea naționalizării proprietății lor imobiliare și a ordonat autorităților să le restituie proprietatea. În lipsa unei căi de atac, această hotărâre a devenit definitivă. În 2000, reclamanții au formulat o acțiune în anulare a contractelor de vânzare încheiate în favoarea S.D., referitoare la apartamentul nr. 4 situat la primul etaj. La încheierea procedurii, printr-o hotărâre din 9 noiembrie 2001, Curtea de Apel din București a confirmat o hotărâre a tribunalului departamental din București, constatând legalitatea contractului de vânzare și respingând acțiunea lor ca nefondată. În același an, reclamanții au sesizat instanțele cu o acțiune în anulare a contractului de vânzare încheiat în favoarea RT, cu privire la apartamentul nr. 2, situat la 1 Etajul. Din elementele dosarului reiese că, la 3 aprilie 2001, procedura a fost suspendată de Curtea de Apel de la București, astfel încât reclamanții să-și poată continua demersurile în vederea restituirii bunurilor lor pe calea administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 10. În 2001, reclamanții au sesizat tribunalul departamental din București cu o acțiune în anulare a contractelor de vânzare încheiate în favoarea B.A. și E.F.E., referitoare la apartamentele nr. 1 și 2 situate la parter. La încheierea procedurii, printr-o hotărâre din 18 noiembrie În 2003, Înalta Curte de Casație și Justiție a primit o acțiune formulată de cumpărători și a respins acțiunea reclamanților, reținând buna credință a părților contractante. 11. Potrivit guvernului, reclamanții ar fi depus în 2001 o cerere de restituire a proprietății lor imobiliare în temeiul legii nr. 10/2001. Conform acelorași informații, această cerere nu a fost soluționată, din cauza absenței anumitor documente justificative. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 12. Dispozițiile legale și jurisprudența internă relevantă sunt descrise în Hotărârile Brumarescu c. România ([GC], n 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strein și alte c. România 57001/00, CEDO 2005-VII, §§ 19 26) și Paduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005). 13. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luată în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 14. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul le-a aplicat în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, trebuie adoptate măsuri de reparație prin echivalență. Aceasta poate fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o compensație pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile căzute în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.... Valoarea construcțiilor pe care statul și le-a aplicat în mod abuziv și care au fost demolate este determinată în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente pe care statul le-a aplicat în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care clădirea a fost vândută [a unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, care le revine sarcina de a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care clădirea a fost vândută [la terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de remediere prin echivalență, în limita valorii de piață a clădirii, inclusiv terenul și construcțiile, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Când reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferență între valoarea de piață a bunului și suma primită pentru aceste compensații, corectată în funcție de rata inflației. (...) 15. Articolele 13 și 16 din titlul VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea relevante în prezenta cauză, se citesc astfel în art. 13 Pentru a stabili valoarea finală a despăgubirilor care urmează să fie acordate conform prezentei legi, se va înființa o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia Centrală, aflată sub autoritatea prim-ministrului (...) art. 16 Deciziile emise de autoritățile competente pentru a restitui bunul menționat ca compensație (...) vor fi trimise secretariatului Comisiei Centrale în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cererile de restituire depuse în temeiul legii nr. 10/2001 (...) care nu au primit niciun răspuns la data intrării în vigoare a legii vor fi trimise... secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data emiterii deciziilor autorităților competente pentru a restitui proprietatea. Secretariatul Comisiei Centrale va întocmi lista dosarelor menționate la alin. (1) și (2) în care cererea de restituire în natură a fost respinsă și aceste dosare vor fi apoi transmise autorității responsabile de evaluare, care va întocmi raportul de evaluare. Autoritatea responsabilă de evaluare va întocmi raportul de evaluare în conformitate cu procedura prevăzută în acest scop și îl va transmite Comisiei Centrale. Raportul va conține valoarea despăgubirii care trebuie acordată. Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va pronunța decizia de acordare a despăgubirii sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. 16. Funcționarea societății pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni, este descrisă în cauza Radu c. România 13309/03, § 20, 20 iulie 2006 17. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată de ordinul de urgență al guvernului n. 81 din 28 iunie 2007, publicată în Jurnalul Oficial din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru clădirile luate în mod abuziv de către stat. 18. În conformitate cu art. 18 din titlul I al ordonanței, în cazul în care Comisia Centrală a decis acordarea despăgubirilor a căror valoare nu depășește 500 000 de lei românești noi ( În ceea ce privește sumele mai mari de 500 000 RON, beneficiarii pot opta între acțiuni în valoare de 500.000 RON și acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, persoanele interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON și li se vor acorda acțiuni în valoare de În conformitate cu art. 7 din titlul II din ordonanță, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței, guvernul va trebui să stabilească normele de desemnare a societății care administrează 4 situat la primul etaj către chiriașul S.D., validat prin Hotărârea din 9 noiembrie 2001 a Curții de Apel de la București, precum și vânzarea apartamentelor nr. 1 și 2 situate la parter, către chiriașii E.F.E. și B.A. validată prin Hotărârea din 18 noiembrie 2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. De asemenea, se plâng de imposibilitatea de a se bucura de dreptul lor de proprietate asupra apartamentului nr. 2, situat la primul etaj, vândut la RT, prin necunoașterea art. 1 din Protocolul 1 la Convenție, astfel de formulare Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție și observă că acesta nu se confruntă cu niciun motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, îl declară admisibil. În fond, guvernul observă că reclamanții au depus o cerere de restituire în natură a bunurilor lor, pe baza legii 10/2001, dar această cerere nu a fost finalizată din cauza lipsei anumitor documente justificative; consideră că ultima reformă în acest domeniu, și anume Legea nr. 247/2005, prevede că, în cazul în care restituirea clădirii nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) Guvernul concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în acordarea despăgubirilor reclamanților nu rupe echilibrul corect care trebuie menținut între dobânda în prezența sa. 23. Reclamanții contestă teza guvernului, susțin că autoritățile au ignorat hotărârea definitivă pronunțată în favoarea lor și au vândut în mod ilegal apartamente care constituie proprietatea asupra unor terți care îi ocupă ca chiriași. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin legile ulterioare, nu face decât să confirme vânzarea proprietății lor imobiliare, fără a le oferi posibilitatea de a-și recupera proprietatea. 24. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Porteanu, citată anterior 35 25). În ceea ce privește apartamentul nr. 2, situat la primul etaj, vândut către RT, Curtea constată că reclamanții se află încă în imposibilitatea de a se bucura de bunurile lor pe care autoritățile ar trebui să le restituie în urma vânzării sale de către stat unor terți. Curtea constată că, deși procedura în anulare a contractului de vânzare a fost suspendată în fața instanțelor interne, o astfel de acțiune nu constituia, în speță, o acțiune care prezenta perspective rezonabile de succes (a se vedea mutatis mutandis Popescu și Dasoveanu c România 24681/02, §§ 26 - 29, 19 iulie 2007 26). După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu absența totală a despăgubirii, contravine articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59). 27. Având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că, în cazul de față, anularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra apartamentelor nr. 2 și 4 (situați la primul etaj) și nr. 1 și 2 (situați la La parter), precum și pe teren, vândute chiriașilor R.T., S.D., B.A. și E.F.E., împreună cu absența totală a despăgubirii de aproape 10 ani, le-a cauzat o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor garantate prin articolul din Protocolul nr. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea în natură a apartamentelor lor. Ei nu indică nicio sumă corespunzătoare valorii de piață a bunurilor lor și nu plătesc nici o expertiză tehnică imobiliară. Fără a indica suma, reclamanții solicită repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a procedurilor interne de recuperare a proprietății a apartamentelor lor. 30. Guvernul observă că reclamanții nu au prezentat expertiză tehnică imobiliară pentru a-și evalua bunurile. Potrivit guvernului, valoarea totală a apartamentelor în litigiu ar fi de 371 658 EUR ( În ceea ce privește cererea de despăgubire a prejudiciului moral, guvernul amintește că reclamanții nu și-au calculat pretențiile și că prejudiciul pretins ar fi compensat suficient în cazul unei constatări a încălcării. 31. Curtea amintește că a concluzionat că încălcarea articolului 1 din protocol nu a fost posibilă. 1 la Convenție din cauza vânzării de către stat a celor patru apartamente care compun proprietatea imobiliară situată la nr. 22 de strada Daniceni (fosta stradă Kogalniceanu) în București, combinată cu absența totală a despăgubirii. 32. Curtea apreciază, în circumstanțele speței, că restituirea apartamentelor nr. 2 și 4 (situate la primul etaj) și nr. 1 și 2 (situate la La parter) care constituie bunul imobil menționat anterior, precum și terenurile aferente, ar plasa reclamanții cât mai mult posibil într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul nr 1 nu ar fi fost ignorate. 33. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunului. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de guvern, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului la 371 658 EUR. 34. În plus, Curtea consideră că evenimentele în cauză au putut cauza reclamanților o stare de incertitudine și suferință care nu pot fi compensate prin constatarea încălcării; Curtea consideră că suma de 2 000 EUR reprezintă o despăgubire echitabilă a prejudiciului moral suferit de solicitanți. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții, alocarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor ( Latridis Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr 31107/96, § 54, CEDO 2000-XI. 37. Curtea constată că pretențiile reclamanților pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată nu sunt nici criptate, nici însoțite de documentele justificative necesare. Prin urmare, este necesar să se excludă cererea acestora. Interesele moratoriu 38. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție afirmă că Statul pârât că statul pârât trebuie să restituie reclamanților apartamentele nr. 2 și 4 (situate la primul etaj) și nr. 1 și 2 (de la parter) și terenul aferent, care constituie clădirea nr. 22 de pe strada Daniceni (fosta stradă Kogalniceanu) din București că, în absența unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în aceleași trei luni, 371 658 EUR (trei sute șaizeci și unsprezece mii șase sute cincizeci și opt de euro), pentru daune materiale pe care statul pârât trebuie să le plătească în comun reclamanților 2 000 EUR (două mii de euro) pentru prejudicii morale se adaugă la sumele menționate anterior orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și că aceste sume vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 februarie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele