ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1460/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrată pe rolul Tribunalului Galați, secția a II-a civilă, reclamantul Municipiul București a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. Galați, în principal, obligarea pârâtei la restituirea a 3.235.504 kg de oțel beton BST500 și 25.140 kg suprastructură metalică tip arc - materiale proprietatea reclamantului și deținute fără drept de către S.C. A. S.R.L., precum și la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii prezentei acțiuni și până la data restituirii efective a materialelor.

În subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 8.988.556,45 RON inclusiv TVA, sumă compusă din 8.826.454,91 RON (TVA inclus), reprezentând contravaloarea oțelului beton BST500 și 162.101,54 RON (TVA inclus), reprezentând contravaloarea suprastructurii metalice tip arc, în situația în care materialele proprietatea reclamantului nu mai există în custodia pârâtei, precum și la plata dobânzii legale aferente de la data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a debitului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 563 alin. (1), (56)6 și 1536. C. civ., art. 194 C. proc. civ. și O.G. nr. 13/2011.

Pârâta S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 523/30.10.2014, a admis excepția de necompetență funcțională a secției a II-a Civilă a Tribunalului Galați și a declinat acțiunea având ca obiect "revendicare mobiliară și pretenții" formulată de reclamantul Municipiul București - prin reprezentat legal Primarul General B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., în favoarea secției I Civilă a Tribunalului Galați.

Prin sentința civilă nr. 294 din 20 martie 2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul București și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L. Galați.

A respins ca neîntemeiată cererea principală formulată de reclamantul Municipiul București, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

A respins cererea conexă, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii de ședință din 22 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 294 din 20 martie 2018 a Tribunalului Galați, reclamantul Municipiul București a formulat apel, solicitând modificarea în tot a sentinței apelate și admiterea acțiunii principale, astfel cum a fost formulată cât și a cererii conexe.

Prin încheierea din 17 septembrie 2018, Curtea de Apel Galați a respins cererea privind administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea contabilitate și căi ferate, solicitată de apelantul Municipiul București. A amânat soluționarea cauzei la 17 octombrie 2018.

Prin decizia civilă nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul Municipiul București prin Primar, în contradictoriu cu pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 22 ianuarie 2018 și a sentinței civile nr. 294 din 20 martie 2018 pronunțate de Tribunalul Galați.

Împotriva acestei decizii precum și a încheierii din 17 septembrie 2018 a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Municipiul București, solicitând admiterea recursului astfel cum este formulat și, în consecință, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

Criticile de nelegalitate cu privire la încheierea din 17 septembrie 2018 au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Reclamantul arată, în esență, că prin respingerea cererilor de efectuare a unor noi expertize i-au fost încălcate atât dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.), cât și principiul fundamental al aflării adevărului (art. 20 și art. 22 C. proc. civ.)

Astfel, se arată că prin încheierea de ședință din 17.09.2018, instanța de apel a respins cererile Municipiului București de efectuare în cauză a unor noi expertize tehnice contabilă și în căi ferate, drumuri și poduri, apreciind că nu ar exista motive temeinice pentru a se dispune efectuarea de noi expertize de către alți experți în condițiile în care nu s-au propus noi obiective și că ceea ce se contestă ar fi înseși concluziile rapoartelor de expertiză, că o astfel de soluție a instanței de apel este nelegală, fiind încălcat atât dreptul la apărare al reclamantului (art. 13 C. proc. civ.), cât și principiul fundamental ai aflării adevărului în cauză, principiu pe care judecătorul pricinii este obligat a-l respecta (art. 20 și art. 22 C. proc. civ.) în condițiile în care concluziile rapoartelor de expertiză sunt confuze și nu pot oferi date certe.

Pe de altă parte, arată recurentul, toate necorelările semnalate în privința expertizelor efectuate în dosar subliniază faptul că există o evidentă confuzie chiar în actele de care se folosește pârâta A. pentru a-și susține poziția în cauză, în sensul că C. nu ar fi devenit proprietarul materialelor în prezent revendicate de litigiul pendinte și că nu ar fi putut transmite Municipiului București proprietatea asupra acestora.

Or, arată recurentul, contrar celor reținute de instanța de apel, toate neconcordanțele existente sunt de natură a desființa în mod direct teza juridică a pârâtei A. în privința proprietății asupra materialelor în litigiu și a consolida teza juridică a Municipiului București în condițiile în care transferul proprietății asupra materialelor a avut loc de la A. la C. la data livrării acestora în sensul transmiterii dreptului de a dispune de ele, prin încheierea Procesului-verbal de custodie nr. x/17.12.2010.

În aceste circumstanțe, recurentul arată că sunt incidente dispozițiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ.

Criticile de nelegalitate cu privire la decizia nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, au fost întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, reclamantul apreciază că hotărârea nu neste motivată, și cuprinde motive contradictorii și, străine cauzei.

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul arată că instanța de apel a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material, urmând ca instanța de recurs să dea relevanță și să aibă în vedere la soluționarea cauzei contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010, în forma depusă la dosar de către Municipiul București, iar nu forma prezentată de către intimata-pârâtă.

Se susține că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 969 și art. 1182 vechiul C. civ., precum și normele de interpretare a actului juridic prevăzute de art. 977 și art. 982 din același cod.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii, în condițiile în care, pe de o parte, instanța de apel reține expres că, în speță, din probatoriul administrat nu ar rezulta cu certitudine că bunurile revendicate s-au aflat în patrimoniul reclamantului, dar cu toate acestea, în mod vădit contradictoriu, instanța a respins probele solicitate încălcând dreptul la apărare, dar și principiul aflării adevărului în cauză. Pe de altă parte, se învederează că apelul este respins în temeiul unei concluzii în sensul că Municipiul București nu și-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra bunurilor pretinse de la pârâtă.

În același sens, se mai arată că motivarea contradictorie privește modalitatea în care instanța de apel a analizat derularea raporturilor juridice contractuale dintre A. și C., reținându-se pe de o parte, de către instanța de apel că, în verificarea dreptului de proprietate al C., se are în vedere Contractul nr. x/15.12.2010 și Procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010, fiind analizate clauzele Contractului nr. x/15.12.2010, în ambele forme existente la dosar, dând relevanță formei depuse de către pârâta A., apreciindu-se în mod nelegal că acest contract x/15.12.2010 ar fi afectat de un termen suspensiv (data livrării) și de o condiție suspensivă (plata prețului).

Se arată că deși Contractul nr. x/15.12.2010 nu a fost niciodată reziliat, producând astfel efecte în continuare între părțile semnatare, instanța de apel ajunge la concluzia, vădit nefundamentată, că acesta nu s-ar fi derulat efectiv, că nu ar fi fost executat și că, în aceste împrejurări, bunurile livrate de A. nu ar fi cele rezultate din Contractul nr. x/2010, totuși instanța reține, în mod contradictoriu, că raporturile contractuale dintre A. și C. s-ar fi derulat pe bază de comenzi, livrarea fiind efectuată după plata prețului, în baza unor noi contracte consensuale, neconsemnate în scris.

Or, susține reclamantul, efectele unei astfel de motivări contradictorii sunt esențiale în speță, întrucât teza Municipiului București privind transferul dreptului de proprietate ori faptul că plata prețului nu se făcea în avans, ci ulterior livrării este susținută de forma Contractului nr. x/2010 depusă la dosar, precum și de forma acestui contract depusă de A., precum și de Actul Adițional nr. 1/01.06.2011 la acest contract, act adițional necontestat de părți.

Se mai susține că teoria instanței de apel în sensul derulării raporturilor contractuale dintre C. și A. în baza unor noi contracte nescrise, pe bază de comenzi, livrarea fiind făcută ulterior plății, este una forțată, artificială, din moment ce Contractul nr. x/2010 s-a derulat în continuare între părți, neîncetând în niciun mod (chiar și fără să se fi încheiat vreun act adițional la acesta care să modifice voința părților în sensul reținut de instanță). Mai mult, așa cum am arătat, această teorie este în contradicție cu însăși analiza detaliată pe care instanța de apel a făcut-o cu privire la Contractul nr. x/2010.

Contradictorialitatea, susține reclamantul, mai rezultă din faptul că, pe de o parte, instanța apreciază, că, la fel ca și Contractul nr. x/2010, nici procesul-verbal de custodie nr. x/2010 nu ar fi produs efectele afirmate de Municipiul București, iar pe de altă parte aceeași instanță reține adresa nr. x/19.03.2013 care se referă la materialele aparținând C. și pe care A. le deține în custodie.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. .1 pct. 6 C. proc. civ. se mai arată că, există argumente contradictorii și din perspectiva faptului că, pe de o parte, instanța reține concluziile experților desemnați în sensul că nu ar rezulta că materialele trecute în Procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010 ar fi proprietatea C. x, pe de altă parte, afirmă că aprecierile experților care exced aspectelor legate de împrejurările de fapt la care expertul a fost chemat să răspundă vor fi cenzurate de judecător prin neluarea lor în seamă.

Reclamantul mai învederează, în susținerea aceluiași motiv de recurs că hotărârea recurată cuprinde și motive străine cauzei ce vizează faptul că deși Contractul nr. x/2010 nu a fost reziliat și nu a încetat nici în vreo orice altă modalitate, producând în continuare efecte juridice între părți, fiind analizat de instanța de apel din perspectiva stabilirii dreptului de proprietate al C. asupra materialelor, rezultă că aspectele reținute de aceeași instanță cu privire la derularea raporturilor contractuale între A. și C. în baza unor așa-zise noi contracte consensuale, neconsemnate în scris, constând în comenzi de materiale, plătite în avans și ulterior livrate, reprezintă cu evidență o motivare străină cauzei, și străină voinței părților.

De asemenea, se susține că este străină cauzei aprecierea instanței de apel în sensul că acest contract ar fi afectat de un termen suspensiv (data livrării) ori de o condiție suspensivă (plata prețului); în egală măsură, este străină cauzei în condițiile în care, din conținutul contractului, nu rezultă că data de 04.01.2011a fost convenită de părți ca fiind un termen suspensiv.

Se mai învederează că motivarea instanței este străină și din perspectiva faptului că instanța de apel reține că împrejurarea că reclamantul este terț de bună-credință față de Contractul nr. x/15.12.2010 nu poate avea vreun efect asupra interpretării clauzelor contractului sau asupra executării/neexecutării acestuia, în condițiile în care invocarea calității reclamantului de terț de buna-credință și cu titlu oneros al dreptului de proprietate asupra materialelor nu are nicio legătură cu interpretarea clauzelor contractului și nici nu poate conduce la concluzia executării sau neexecutării acestuia.

Reclamantul învederează, în susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., că decizia instanței de apel nu este motivată, în condițiile în care instanța nu analizează sub nicio formă susținerile Municipiului București privind calitatea sa de terț subdobânditor de bună-credință și cu titlu oneros al dreptului de proprietate asupra materialelor lipsind cu desăvârșire orice motivare a instanței din acest punct de vedere, că nu explică și nici nu motivează în cuprinsul hotărârii nici rațiunile pentru care nu este vorba despre aceleași materiale, nefiind analizat nici faptul că însăși forma Contractului nr. x/15.12.2010 prezentată de către A. cuprinde dispoziții contradictorii clauzei 5.2. invocate de către intimata-pârâtă ca reglementând efectuarea plății anterior livrării.

Se mai învederează că nu există nicio analiză și, în consecință, nicio motivare în privința cererii conexe în legătură cu care instanța de apel reține doar că ar fi fost în mod corect respinsă de către prima instanță.

Așa fiind, pentru considerentele expuse, se susține că hotărârea supusă prezentei căi de atac a fost pronunțată, printre altele, cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., a principiilor dreptului la apărare și dreptului la un proces echitabil, aspecte care atrag nulitatea hotărârii.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că, plecând de la motivarea străină cauzei ori contradictorie, de la lipsa oricărei motivări ori de la omiterea de a se pune în discuția părților anumite chestiuni, hotărârea recurată încalcă drepturi și principii, respectiv dreptul la apărare și la un proces echitabil, la un dublu grad de jurisdicție, principiul oralității și al contradictorialității și al aflării adevărului în cauză din perspectiva argumentelor expuse anterior.

În ceea ce privește incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că în mod constant instanța de apel a încălcat si aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile art. 969, 977, art. 982 și, art. 1182 din vechiul C. civ.

Se arată că ceea ce este important de subliniat și relevant pentru soluționarea litigiului este faptul că prevederile art. 2.2.din Contract, necontestate de părțile litigiului, în ambele variante prezentate sunt identice, că proprietatea mărfurilor se transferă către cumpărător la data livrării si ca,. contrar afirmațiilor instanței de apel, Contractul nr. x/2010 în această formă nu este semnat și ștampilat de către părți pe toate paginile sale.

Se solicită de către reclamant ca instanța de recurs, analizând motivele de nelegalitate, să dea relevanță formei Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 astfel cum a fost prezentată de către Municipiul București, contract ce a fost înregistrat la Municipiul București, făcând parte din documentația justificativă aferentă Situației de lucrări nr. x emisă în derularea Contractului nr. x/02.12.2010 în baza căreia s-a emis factura nr. x/10 din 27.12.2010 înregistrată sub nr. x/27.12.2010

Reclamantul recurent mai învederează că în coroborarea dispozițiilor art. 969 cu dispozițiile art. 1182 din vechiul C. civ., întrucât în situația dedusă judecății suntem în prezența a două contracte semnate de aceleași părți și având o singură clauză distinctă, acestea trebuie interpretate în sensul în care atât între părțile semnatare, dar și față de terți, producător de efecte juridice este contractul având primul dată certă și fiind primul intrat în circuitul civil.

Or, susține recurentul, interpretarea clauzelor contractuale de către instanța de apel este una nelegală, aceasta neanalizând clauzele esențiale ale Contractului nr. x/2010 inserate chiar în forma acestui contract depusă de A., respectiv cele ale art. 4.1., precum și cele din Actul Adițional nr. 1/01.06.2011 la Contract, că în măsura în care ar fi analizat toate clauzele contractului, unele prin altele și conform voinței reale a părților, instanța de apel ar fi putut observa că acestea confirmă teza Municipiului București, iar nu pe cea a pârâtei A.. Mai mult, interpretarea greșită a art. 3.1. în sensul că părțile ar fi stabilit un termen suspensiv de la care să înceapă livrările în sensul transmiterii dreptului de a dispune de bunuri conduce cu evidență la un raționament fundamental greșit inclusiv cu privire la momentul transferului dreptului de proprietate asupra materialelor de la A. la C..

Pentru motivele arătate, se susține că decizia recurată este nelegală, instanța de apel încălcând normele de interpretare a actului juridic, respectiv pe cele ale art. 977 și art. 982 din vechiul C. civ., dar și ale art. 1005, art. 1010, art. 1022-1025, art. 1295 (1) din vechiul C. civ., precum și cele ale art. 1591 și următoarele din același cod, dar și ale art. 563 și următoarele din Noul C. civ. întrucat Municipiul București este titularul dreptului de proprietate asupra materialelor ce fac obiectul acțiunii în revendicare și nu se află în posesia acestora, iar pârâta deși nu are calitatea de proprietar al materialelor, le deține fără niciun drept.

În concluzie, pentru toate argumentele dezvoltate se solicită admiterea recursului astfel cum este formulat împotriva încheierii de ședință din 17.09.2018, precum și împotriva deciziei civile nr. 198/A/06.11.2018, ambele pronunțate de către Curtea de Apel Galați, secția I civilă în dosarul nr. x/2014 și, în consecință, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel.

La 11 iunie 2019 intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, arătând că motivele de casare invocate și dezvoltate de recurent nu se încadrează în categoria motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 5 decembrie 2019 completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 198/A din 6 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă și a fixat termen la 26 martie 2020, complet C5 noul C. proc. civ., cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului admis în principiu.

Prin încheierea de admitere în principiu a fost anulat recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin Primar împotriva încheierii de ședință din 17 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosar nr. x/2014, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate și prin raportare la dispozițiile art. 488 alin. .1 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

În ce privește recursul declarat de reclamantul Municipiul București, prin Primar împotriva încheierii de ședință din 17 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în dosar nr. x/2014 Înalta Curte reține că acesta a fost anulat prin încheierea din 5 decembrie 2019 de completul de filtru pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva hotărârii instanței de apel din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că prin respingerea cererilor de efectuare a unor noi expertize i-a fost încălcat atât dreptul la apărare (art. 13 C. proc. civ.), cât și principiul fundamental al aflării adevărului (art. 20 și art. 22 C. proc. civ., Înalta Curte retine următoarele:

Prin încheierea de ședință din 17.09.2018, instanța de apel a constatat că nu există motive temeinice pentru a se dispune efectuarea unor noi expertize de către alți experți, în condițiile în care nu s-au propus noi obiective și ceea ce se contestă sunt însăși concluziile rapoartelor de expertiză.

De altfel, susținerile referitoare la efectuarea unor noi expertize au fost analizate de instanța de apel și prin prisma obiectului cererii de chemare în judecată și a probatoriului deja administrat, avându-se în vedere faptul că toate obiecțiunile la rapoartele de expertiză au fost încuviințate de prima instanță și au primit răspuns de la experții judiciari.

Înalta Curte reține că ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizează situația în care prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, ipoteză ce nu se verifică în cauză, în condițiile în care aprecierea asupra necesității administrării probelor pentru soluționarea cauzei este atributul exclusiv al instanței de apel, astfel că prin respingerea motivată a cererii de efectuare a unei noi expertize de către instanța de apel nu se poate susține că a fost încălcat dreptul la apărare și nici principiul aflării adevărului, motiv pentru care, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., invocat de recurent din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 425 C. proc. civ. și a existenței unor motive străine de cauză și contradictorii, Înalta Curte reține că și acest motiv este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi. Scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, precum și la criticile recurentei legate de incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel se încadrează în exigențele prevăzute de art. 425 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel și-a argumentat atât în fapt cât și în drept soluția adoptată, față de obiectul dedus judecății și de limitele investirii instanței prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în argumentarea soluției pronunțate, instanța de apel a constatat că, "prin acțiunile formulate în dosarul de față, reclamantul Municipiul București revendică de la pârâta S.C. A. S.R.L. cantitatea de 3.235.054 kg beton oțel și 25.140 kg suprastructură de tip arc, sau contravaloarea acestor materiale, estimată de reclamant la suma de 8.988.556,45 RON inclusiv TVA. Acțiunea în revendicare constituie principalul mijloc de apărare a dreptului de proprietate privată și publică și reprezintă acțiunea aflată la îndemâna proprietarului bunului împotriva posesorului sau împotriva altei persoane care deține bunul respectiv, fără drept. Pentru admisibilitatea acțiunii în revendicare, reclamantul trebuie să dovedească că bunul i-a aparținut în proprietate, că a ieșit din patrimoniul său fără voia sa și că acesta este identic cu cel aflat în detenția ilegală a pârâtei. În speță, din probatoriul administrat, nu rezultă, cu certitudine, că bunurile revendicate s-au aflat în patrimoniul reclamantului, iar în prezent se afla în posesia pârâtei".

De asemenea, instanța de apel în argumentarea soluției pronunțate, a reținut că" în cauză sunt aplicabile prevederile C. civ. nou, prin prisma Cap. I din Legea nr. 71/2011, că în ceea ce privește însă interpretarea efectelor juridice ale actelor și faptelor juridice pe care reclamantul își întemeiază cererea și pretențiile, respectiv a contractelor și proceselor-verbale de custodie, instanța are în vedere prevederile C. civ. în vigoare la data încheierii respectivelor acte, în temeiul art. 3 din Legea nr. 71/2011".

Astfel, în motivarea soluției adoptate, instanța de apel, în verificarea dreptului de proprietate al S.C. C. S.R.L., a arătat că " are în vedere contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 și procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010, că da eficiență clauzelor contractuale ale contractului nr. x/15.12.2010 în varianta depusă la dosar de pârâta S.C. A. S.R.L., având în vedere că numai acest contract a fost prezentat și în original și, contrar afirmațiilor apelantului, poartă semnăturile reprezentanților celor două societăți semnatare atât pe fiecare filă cât și la sfârșitul contractului ."

În aceeași argumentare a hotărârii date, instanța de apel a apreciat că " nu poate reține ca întemeiate niciuna dintre apărările apelantului, în sensul că trebuie analizate clauzele contractuale în forma deținută de această parte, terț față de contract, având în vedere că în respectiva formă contractul nu poartă ambele semnături ale reprezentanților părților pe fiecare filă, ci doar la final, pe fiecare filă regăsindu-se numai semnătura reprezentantul S.C. C. S.R.L.. Împrejurarea că respectivul contract în forma prezentată de reclamant s-a depus la dosar de administratorul S.C. C. S.R.L. așa cum a fost găsit pe server-ul societății și că în aceeași formă se află la DNA, primind dată certă odată cu intrarea în evidența acestei instituții publice, nu validează forma sau cuprinsul contractului, având în vedere faptul că dobândirea datei certe face ca data (încheierii actului) menționată în acest înscris să devină opozabilă și altor persoane decât celor care l-au semnat și totodată marchează momentul de la care existența respectivului înscris sub semnătură privată nu mai poate fi contestată de terți. Prin urmare înscrisul ce a dovedit o astfel de dată certă poate fi în continuare contestat de părțile care l-au încheiat, ceea ce este și cazul de față". Instanța de apel, în aceeași argumentare a soluției, a arătat că " nu pot fi reținute ca fondate nici susținerile apelantului, în sensul că acest contract de vânzare-cumpărare nu ar avea relevanță ca formă, întrucât clauzele esențiale privitoare la transferul proprietății sunt cuprinse la art. 2.2 din contract care are aceeași formă în ambele variante, aceasta deoarece diferența de la punctul 5.2 din contractul în formele prezentate de ambele părți, coroborată cu art. 2.2, 3.1 și 4.3 din contract, este esențială în stabilirea momentului la care are loc transferul proprietății de la vânzător la cumpărător a produselor metalurgice ce fac obiectul vânzării. Astfel, la punctul 2.2 din contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 încheiat între S.C. A. S.R.L. în calitate de vânzător și S.C. C. S.R.L. în calitate de cumpărător (ambele forme aflate la dosar), se prevede că proprietatea mărfurilor se transferă către cumpărător la data livrării. În ceea ce privește momentul livrării mărfurilor, la punctul 3.1 din contract (în ambele forme aflate la dosar) se prevede că termenul de livrare este conform graficului de livrare ce se va stabili începând cu data de 04.01.2011. Prin urmare, concluzia primei instanțe privind faptul că data livrării putea fi cel mai devreme la 04.01.2011 și că numai ulterior acestui moment, 04.01.2011, S.C. C. S.R.L. putea deveni proprietar al mărfurilor și transmite la rândul lui proprietatea către Municipiul București este corectă".

În argumentarea/motivarea soluției date, instanța de apel a mai reținut că, "chiar îmbrățișând teoria potrivit căreia în C. civ. vechi transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil nu era condiționată de existența respectivului bun în patrimoniul vânzătorului, se constată că potrivit art. 4.3 din contractul nr. x/15.12.2010 (în ambele forme aflate la dosar) mărfurile neachitate și nelivrate rămân în proprietatea vânzătorului. Acest art. 4.3 din contract se corelează cu art. 5.2 din contract (numai în forma depusă la dosar de pârâta parte în contrat) care prevede că plata prețului se va face în avans, în termen de 10 zile de la semnarea contractului, după emiterea facturii fiscale de către vânzător și înregistrarea la registratura cumpărătorului. Or, în speță, vânzătoarea S.C. A. S.R.L. a emis factura fiscală pentru produsele metalurgice specificate în anexa la contractul nr. x/15.12.2010, dar aceasta nu a fost achitată. Prin urmare, nefăcându-se plata, nu s-a efectuat livrarea și prin urmare nici nu s-a transmis proprietatea asupra bunurilor ce au făcut obiectul contractului nr. x/15.12.2010. Totodată, dat fiind raționamentul anterior, nu se poate susține în mod valid nici că bunurile livrate de S.C. A. S.R.L. către S.C. C. S.R.L. au rezultat din contractul nr. x/15.12.2010. Cu toate acestea, dat fiind că între părțile inițiale ale contractului de vânzare-cumpărare s-au derulat raporturi juridice, s-au livrat produse ce coincid ca denumire cu cele din contractul nr. x/15.12.2010 și s-au efectuat plăți cu prețuri per produs ce coincid cu cele convenite inițial prin contractul scris, se poate concluziona că între părți au intervenit noi contracte, consensuale, neconsemnate în scris, ce s-au derulat de aceeași manieră cu cea convenită în contractul nr. x/15.12.2010, respectiv s-au livrat produse metalurgice pe bază de comandă, după plata prețului, comenzile fiind determinate de nevoia de materiale conform situației de lucrări nr. x și contractului de proiectare și execuție lucrări încheiat între S.C. C. S.R.L. și Municipiul București".

De asemenea instanța de apel a arătat că, "în susținerea acestei concluzii, vin și constatările expertului tehnic judiciar D. precum și anexele la raportul de expertiză al consilierului expert parte care cuprind comenzile, extrasele de cont din care rezultă sumele achitate pentru comenzi, că sunt corecte susținerile apelantului că transferul proprietății asupra bunurilor ce fac obiectul unei vânzări cumpărări nu este condiționată de plata prețului, la modul general, însă în speța de față transferul proprietății era condiționat de data livrării produselor (art. 2.2 din contract în ambele forme aflate la dosar) care la rândul său era condiționată de plata în avans a prețului (art. 5.2 din contract în varianta depusă de pârâtă). Nu poate fi reținută nici afirmația apelantului că contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 ar fi fost executat uno ictu de către S.C. A. S.R.L., în condițiile în care acest contract afectat de termen suspensiv (data livrării) și condiție suspensivă (plata prețului) nu a fost niciodată executat, pentru că nu s-a îndeplinit condiția suspensivă, că toate cele reținute mai sus conduc la concluzia că apelantul reclamant Municipiul București nu și-a dovedit dreptul de proprietate propriu asupra bunurilor pretinse de la pârâtă, acțiunea sa în revendicare imobiliară contra S.C. A. S.R.L. fiind neîntemeiată, înscrisurile doveditoare indicate de reclamant, Contractul nr. x/15.12.2010 și procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010, neproducând efecte în sensul celor susținute de Municipiul București".

În motivarea soluției pronunțate, s-a mai arătat că instanța " nu poate reține ca fondate susținerile apelantului că materialele menționate în procesul-verbal de custodie din 07.05.2013 încheiat între Municipiu și S.C. A. S.R.L. sunt restituite ca fiind achiziționate în baza contractului nr. x/15.12.2010 și că tabla metalică de diverse grosimi menționată în acest proces-verbal a fost oferită în contrapartidă pentru cantitatea de 600.000 kg suprastructură metalică tip arc, ce nu a fost încorporată în lucrare și nici găsită pe șantier. Aceasta deoarece în procesul-verbal în discuție nu se face mențiune de acest aspect, nici de contraprestație, nici de contractul nr. x/15.12.2010 ci doar se face referire la adresa nr. x/19.03.2013 și la bunurile deținute de A. în custodie pentru S.C. C. S.R.L. (și cu privire la care A. fusese înștiințată de administratorul judiciar al S.C. C. x nr. 300/19.03.2013 - dosar nr. x/2014), că în sprijinul argumentelor instanței de apel vin și concluziile celor două raporturi de expertiză judiciară aflate la dosarul de fond, din care reiese că: nu rezultă că materialele trecute în procesul-verbal de custodie nr. x/17.12.2010 ar fi în proprietatea sau achiziționate de S.C. C. S.R.L. atâta timp cât nu au fost plătite (răspuns la obiectivul din partea reclamantei expert D. - dosar nr. x/2014), factura nr. x/21.12.2010 aferentă contractului nr. x/15.12.2010 nu a fost achitată (obiectiv 7 expertiza contabilă - dosar nr. x/2014),nu există documente justificative care să ateste livrarea/recepția mărfurilor specificate în contractul de vânzare-cumpărare nr. x/15.12.2010 (obiectiv 4 expertiza contabilă - dosar nr. x/2014), A. a predat întreaga cantitate de materiale pe care le-a primit în custodie de la S.C. C. S.R.L. (obiectiv 3 expertiza contabilă - dosar nr. x/2014)". Or, din perspectiva celor expuse, în condițiile în care instanța de apel și-a motivat atât în fapt cât și în drept soluția pronunțată, Înalta Curte reține că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nefondate sunt și susținerile recurentei legate de existența unor motive străine și contradictorii, în condițiile în care instanța a analizat raporturile juridice dintre părți față de obiectul dedus judecății, ce vizează o acțiune în revendicare precum și față de limitele investirii prin cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte reține că sunt nefondate și susținerile ce vizează existența unor motive contradictorii în condițiile în care ipotezele în care se poate ajunge la o contrarietate, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pot fi existența unei contrarietăți între considerentele hotărârii, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că acțiunea este fondată, contrarietatea flagrantă dintre dispozitiv și considerente, cum este cazul admiterii acțiunii prin dispozitiv și justificarea în considerente a soluției de respingere a cererii de chemare în judecată, ipoteze ce însă nu se verifică în cauză.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat de reclamanta ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Cum din examinarea criticilor din cererea de recurs nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material, Înalta Curte reține că nu sunt incidente nici dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care instanța de apel a analizat acțiunea formulată în litigiul pendinte de reclamantul Municipiul București din perspectiva condițiilor de admisibilitate ale acțiunii în revendicare, reținând în mod corect că reclamantul trebuie să dovedească că bunul i-a aparținut în proprietate, că a ieșit din patrimoniul său fără voia sa și că acesta este identic cu cel aflat în detenția ilegală a pârâtei, elemente ce nu se verifică a fi întrunite în cauză.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că niciuna din criticile recurentului nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul București prin primar împotriva deciziei civile nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Municipiul București prin primar împotriva deciziei civile nr. 198/A din 6 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iulie 2020.