Decizia nr. 2209/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 3376/2017 a Judecătoriei Galați

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați, secția civilă, la data de 18 noiembrie 2016 și sub nr. x/2016, reclamantul Municipiul Galați a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. Galați, obligarea acesteia la plata sumei de 450.867 RON contravaloare folosință imobil proprietatea reclamantei, pentru perioada 1 ianuarie 2013 - 31 decembrie 2015, a sumei de 187.325 RON, cu titlu de dobânzi și penalități aferente debitului principal calculate de la data de 15 martie 213 și până la data de 15 noiembrie 2015, precum și a sumei de 152.220 RON contravaloare folosință imobil proprietatea reclamantului, pentru anul 2016. Prin Sentința civilă nr. 3376 din 25 aprilie 2017, Judecătoria Galați, secția civilă a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtă, și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Galați.

Sentința pronunțată de Tribunalul Galați Prin sentința civilă nr. 267/15 martie 2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă, și a respins acțiunea reclamantei pentru pretențiile formulate împotriva pârâtei pentru perioada anterioară datei de 09 iunie 2016. A admis în parte acțiunea, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma totală de 581.585 RON reprezentând: suma de 429.362 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință aferentă perioadei 10 iunie 2013 - 31 decembrie 2015, cu dobânda legală calculată de la data punerii în întârziere, 10 iunie 2013, și până la data achitării integrale a debitului; suma de 152.220 RON, reprezentând contravaloare lipsă de folosință aferentă anului 2016. Totodată, a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 5.040 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Prin încheierea din data de 10 iulie 2018, instanța a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței, în sensul că va fi trecut corect "Respinge acțiunea reclamantei pentru pretențiile formulate împotriva pârâtei pentru perioada anterioară datei de 9 iunie 2013" în loc de "Respinge acțiunea reclamantei pentru pretențiile formulate împotriva pârâtei pentru perioada anterioară datei de 9 iunie 2016", cum din eroare s-a tehnoredactat. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel părțile litigiului.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Galați Prin Decizia civilă nr. 190A din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins, ca nefondat, apelul.

Calea de atac formulată în cauză Această ultimă hotărâre a fost atacată pe calea recursului de pârâta SC A. SRL. În partea de început a cererii de recurs, recurenta face o prezentare a situației de fapt, din perspectiva transmiterii în timp a proprietății asupra imobilului constând în spațiul comercial cu destinația de B., situată pe Faleza Dunării. În esență, arată că anterior anului 1989, imobilul construcție a aparținut statului, ulterior regăsindu-se în patrimoniul unei societăți cu capital integral de stat, care în urma reorganizării a dobândit denumirea SC C. SA. Potrivit Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra construcției nr. 42884 din 15 mai 2007, eliberat chiar de reclamantul Municipiul Galați, imobilul era înregistrat ca mijloc fix în componența capitalului social la înființarea SC C. SA. În anul 2003, imobilul a fost transmis către SC D. SRL. Anterior înstrăinării construcțiilor, SC C. SA exercita un drept de folosință asupra unei suprafețe de 1.404,56 mp situate pe faleza Dunării în Municipiul Galați, aferentă B., aspect ce rezultă din declarația privind stabilirea impozitului pe clădiri și taxa pentru folosirea terenului proprietate de stat în cazul contribuabililor persoane juridice, înregistrată la Consiliul Local Galați la 25 ianuarie 2002. Este de menționat că statul nu a avut nicio problemă în a exploata construcția potrivit destinației sale, câtă vreme nu se făcea distincție între proprietarul construcției și proprietarul terenului aferent acesteia. Prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2007, SC D. SRL a transmis dreptul de proprietate asupra imobilului, spațiu comercial cu destinația de B. format din 6 încăperi, având o suprafață utilă totală de 44,31 mp către SC A. SRL. La 19 aprilie 2013, SC C. SA a înstrăinat recurentei dreptul de proprietate asupra construcției C2 cu destinația de terasă betonată, având o suprafață construită de 956,51 mp. Afirmă recurenta că, în această perioadă, nu au fost probleme derivând din împrejurarea potrivit căreia titularul dreptului de proprietate asupra construcției nu este și proprietarul terenului, primul exercitând un drept de folosință recunoscut de administrația publică locală, care încasa o taxă pentru aceasta. Relativ la acest aspect, se mai susține că atunci când se înstrăinează dreptul de proprietate asupra construcțiilor, în mod automat se transmite și dreptul de a folosi terenul, întrucât, în caz contrar, ar fi imposibil exercițiul atributelor dreptului de proprietate asupra construcțiilor. Cu toate acestea, prin Adresa nr. x/2008, emisă de administrația publică locală, pârâta A. SA a fost anunțată că un contract de închiriere, referitor la acordarea dreptului de folosință asupra terenului aferent B., va putea fi încheiat după analizarea documentației și emiterea certificatului de urbanism. Cu toate că în anul 2008 a primit din partea administrației locale promisiuni că se va încheia un contract de închiriere asupra terenului afectat construcției, în anul 2014, Primarul Municipiului Galați a emis dispoziția nr. x prin care a dispus desființarea pe cale administrativă și pe cheltuiala proprietarului a construcțiilor și amenajărilor realizate fără autorizație de construire pe terenul proprietatea Municipiului Galați, în zona restaurant B.. Consideră recurenta că dreptul de folosință asupra terenului a fost consfințit de legiuitor prin art. 32 1 din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, ce au următorul conținut: (1) "Societățile comerciale care dețin terenuri ce sunt necesare pentru desfășurarea activității în conformitate cu obiectul lor de activitate și al căror regim juridic urmează să fie clarificat vor continua să folosească aceste terenuri până la clarificarea regimului lor juridic." (2) "După clarificarea regimului juridic terenurile clasificate ca aparținând domeniului public al statului ori al unităților administrativ-teritoriale, după caz, rămân în folosință societăților comerciale privatizate sau care urmează a fi privatizate, pe baza unei concesiuni acordate de autoritatea competentă, pentru perioada maximă prevăzută de lege." Cu toate acestea, administrația publică locală refuză să recunoască acest drept conferit chiar prin lege și susține că se impune evacuarea pârâtei de pe teren și construcții, întrucât nu există o autorizație de construire. Solicită recurenta a se avea în vedere că statul este cel care a introdus în circuitul juridic civil o serie de construcții realizate în 1984, fără autorizație de construire. Conform conținutului anexei cuprinse în H.G. nr. 597/1992, SC C. SA se numără printre societățile comerciale care trec sub autoritatea Consiliului Local Galați. Prin urmare, Consiliul Galați, care este și administratorul patrimoniului reclamantei din prezenta cauză, deși a avut sub controlul său pe titularul dreptului de proprietate asupra B., nu a înțeles să demoleze construcțiile pe motiv că sunt ridicate fără autorizație de construire, ci a permis rămânerea acestora în patrimoniul SC C. SA și, implicit, în circuitul civil, pentru ca, ulterior, să ceară în instanță evacuarea noilor proprietari din aceste imobile. Așa fiind, o atare situație echivalează cu o gravă încălcare a principiului securității raporturilor juridice. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului Galați, arată recurenta că, în mod greșit, curtea de apel a menținut soluția de respingere a acesteia, dată de tribunal, întrucât Municipiul Galați nu este proprietarul terenului. Imobilul teren în cauză nu putea fi transmis în proprietatea Municipiului Galați prin Ordinul Prefectului nr. 197 din 18 februarie 2001, conform art. 36 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, ci numai prin Hotărâre de Guvern, potrivit dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și nr. 18/1991. Conform Hotărârii nr. 46/1994 emisă de Consiliul Județului Galați, faleza Dunării a fost declarată arie naturală protejată de interes județean, astfel că dreptul de proprietate asupra falezei Dunării ar trebui să aparțină Județului Galați, iar nu intimatului Municipiul Galați. Așadar, câtă vreme nu există o hotărâre de consiliu local prin care imobilul în discuție să fie declarat de interes public local, însă există o hotărâre a Consiliului Județean Galați prin care terenul este declarat de interes județean, recurenta apreciază că proprietar asupra Falezei Dunării este Județul Galați. În concluzie, solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a reclamantului și respingerea acțiunii pe acest considerent. Pe fondul cauzei, recurenta contestă modul de evaluare a prejudiciului calculat de reclamant în baza HCL nr. 392/2001, apreciind că terenurile la care se referă act nu sunt din aceeași categorie cu cel ocupat de pârâtă. Prin art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, legiuitorul a instituit o interdicție de modificare a destinației terenurilor reprezentând spații verzi sau de reducere a suprafețelor acestora, iar terenul de pe faleză este amplasat într-o astfel de zonă. Astfel, în condiții obișnuite, suprafața de teren în cauză ar fi rămas în acest interval de timp spațiu verde, neputând fi ocupată de construcții, terase, alei. Întrucât reclamantul nu ar fi putut realiza în mod obișnuit vreun folos patrimonial din folosința unei suprafețe de spațiu verde, înseamnă că, în cauză, nu este îndeplinită condiția existenței prejudiciului pentru admiterea acțiunii în răspundere civilă delictuală. Recurenta A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de recurs.

Apărările formulate în cauză În speță, nu a fost formulată întâmpinare și nu s-au depus nici puncte vedere la raportul de admisibilitate în principiu a recursului. II.Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar, în conformitate cu prevederile art. 488 din același cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol. Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod. Prin Decizia civilă nr. 190A din 31 octombrie 2018 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, recurată în prezenta cauză, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul Municipiul Galați și de pârâta A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 267 din 15 martie 2018 a Tribunalului Galați, reținându-se în sinteză, cu referire la obiectul litigiului-acțiune în răspundere civilă delictuală pentru contravaloarea lipsei de folosință, că pârâta a folosit terenul reclamantului fără a plăti un preț al exploatării acestuia, iar acțiunea prin care i se solicită plata acestei folosințe nu afectează siguranța raporturilor juridice. Se mai reține că, în soluționarea motivelor de apel formulate de pârâta A. SRL, curtea de apel a examinat problema transmiterii proprietății asupra construcției spațiului comercial denumit "B. Pescăruș", îndreptățirea pârâtei la folosința terenului prin prisma prevederilor legale invocate prin cererea de apel, precum și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul Galați. În speță, recurenta fără a combate argumentele instanței de apel, care au condus la pronunțarea soluției, a reiterat, în cadrul cererii de recurs, în întregime motivele de apel, cu referire la situația de fapt dedusă judecății și la probatoriile administrate în cauză. În detalierea motivelor, a expus istoricul cauzei din perspectiva transmiterii în timp a proprietății asupra imobilului constând în spațiul comercial cu destinația de B., situată pe Faleza Dunării, susținând că odată ce a dobândit dreptul de proprietate asupra construcției, s-a transmis automat și dreptul de folosință al terenului. A mai arătat că instanța de apel a menținut în mod greșit soluția tribunalului pe excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului Municipiul Galați și că, în ceea ce privește fondul cauzei, nu sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, în sensul că nu s-a dovedit în sarcina pârâtei existența unui prejudiciu, raportat la împrejurarea că terenul pentru care se solicită contravaloarea lipsei de folosință este un spațiu verde și nu poate fi valorificat din punct de vedere economic. Or, motivarea recursului implică obligația părții de a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanța și-a întemeiat soluția, exigență care nu este îndeplinită în speța de față în ceea ce privește susținerile evocate în cererea de recurs. Înalta Curte constată că, deși recurenta și-a fundamentat formal cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a adus critici punctuale deciziei atacate și nu a arătat în ce au constat greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, limitându-se să copieze cuvânt cu cuvânt motivele de apel, regăsite la dosarul curții de apel. Or, aparența de motivare a recursului nu poate fi privită ca un recurs motivat. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică invocarea aspectelor de nelegalitate a deciziei pronunțate de instanța a cărei hotărâre se atacă, precum și încadrarea acestora în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., ori a unor critici care să permită o astfel de încadrare juridică, pentru ca instanța de recurs să poată exercita controlul de legalitate. Constatând că susținerile recurentei nu constituie veritabile critici ale argumentelor prezentate de instanța de apel în susținerea soluției date, pentru a putea fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, cum în speța de față, nu pot fi reținute în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. motive de ordine publică, Înalta Curte în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. va anula recursul.