ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 421/2012

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 45 din 21 iulie 2011 a Tribunalului Sălaj s-a dispus pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la 174 C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen., respectiv art. 73 lit. b) C. pen. și 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului R.N.S., la 2 (doi) ani închisoare precum și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., pe timp de 1 an.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și 64 lit. a), b) C. pen. și s-a menținut măsura arestării preventive și s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive, începând cu data de 12 aprilie 2011 și până la zi.

S-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, în vederea obținerii și stocării în S.N.D.G.J. a profilului genetic, în condițiile prev. de art. 5 și 7 din Legea nr. 76/2008, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, fără nici o altă notificare.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea în favoarea statului a unei bâte ciobănești din lemn, cu o lungime de 135 cm, aflată la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 RON despăgubiri, reprezentând daune materiale și morale, către partea civilă P.I. la plata sumei de 4.034,14 RON cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean de Urgență Sălaj - Zalău, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului (12 aprilie 2011) până la data achitării efective, precum și la plata sumei de 395,40 RON, cheltuieli de transport și asistență medicală către Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj și la 600 RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din data de 30 mai 2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R.N.S., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., reținându-se în sarcina sa că i-a aplicat părții vătămate P.I., două lovituri cu o bâtă ciobănească în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viața în pericol, acceptând posibilitatea intervenirii decesului victimei.

S-a apreciat că fapta inculpatului de a aplica două lovituri puternice cu o bâtă ciobănească de dimensiuni mari în zonă vitală, respectiv capul părții vătămate, demonstrează poziția psihică a inculpatului față de rezultatul faptei sale, adică producerea decesului părții vătămate.

Cu ocazia cercetării la fața locului a fost ridicată o bâtă ciobănească din lemn de esență tare, prevăzută cu ținte din metal la un capăt și cu un inel de țeava, cu diametrul de 4 cm, lungimea bâtei fiind de 135 cm.

La primul termen de judecată din data de 06 iulie 2011, partea civilă P.I. a arătat că se constituie parte civilă în proces, pentru suma totală de 20.000 RON, din care 800 RON reprezintă despăgubiri materiale, iar restul sumei, daune morale, fiind vorba de o sumă globală.

Audiat fiind în fața instanței, inculpatul a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, în conformitate cu dispozițiile art. 320 C. proc. pen., arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și nu solicită administrarea de probe.

Instanța, cercetând cauza, în conformitate cu prevederile art. 320

1

C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a actelor aflate la dosar, respectiv proces-verbal de consemnare a plângerii; proces-verbal de cercetare la fața locului; declarațiile inculpatului; declarațiile părții vătămate; declarații de martori; acte medicale privind îngrijirile acordate părții vătămate; concluzii provizorii ale medicului legist; raport de constatare medico-legală, a constatat că prin actul de sesizare a instanței se rețin în fapt următoarele împrejurări:

Inculpatul R.N.S. a fost angajat ca îngrijitor la turma de oi aparținând martorului D.S., acesta obținând acceptul comunității locale, să pășuneze oile pe pășunea satului Moigrad - Porolissum, județul Sălaj.

În data de 11 aprilie 2011, inculpatul R.N.S. se afla împreună cu martorul D.S., cu turma de oi pe pășunea din locul numit "S.", satul Moigrad - Porolissum, în apropierea terenului părții vătămate P.I. Anterior, cu câteva zile înainte, partea vătămată P.I. i-a atras atenția martorului D.S., că în zona în care acesta și inculpatul pășunau oile, se află un teren proprietatea sa, însămânțat cu lucernă și i-a cerut, să nu lase oile pe acel teren.

În data de 11 aprilie 2011, în jurul orei 17,00, partea vătămată P.I. auzind de la locuința sa turma de oi, în zona terenului său, s-a deplasat singur la fața locului. Pe drum, pentru a se apăra de câinii ciobănești, partea vătămată a rupt o botă subțire dintr-un spin uscat, cu lungimea de aproximativ 1 metru.

Ajunsă la fața locului, partea vătămată a observat că turma de oi pășuna și pe terenul său. În momentul când a ajuns lângă turmă, partea vătămată a observat că oile erau supravegheate de două persoane, respectiv inculpatul R.N.S. și martorul D.S. Partea vătămată s-a îndreptat spre ei, moment în care a fost atacat de trei câini ciobănești, iar acesta s-a apărat de ei cu acel spin și i-a cerut inculpatului, să intervină pentru a nu fi mușcat de câini.

În acel moment, inculpatul se afla la o distanță de 1 metru și jumătate, lateral dreapta, față de partea vătămată, iar D.S. în partea stângă la o distanță de circa doi metri. Profitând de faptul că partea vătămată s-a aplecat și a încercat, să alunge câinii cu spinul, fără să spună ceva, inculpatul R.N.S. a ridicat bâta ciobănească pe care o avea la mână și l-a lovit în zona capului. Observând lovitura, partea vătămată a ridicat mâna dreaptă să se apere, însă lovitura fiind puternică, după ce a fost lovit în mână a ricoșat și l-a lovit în cap, în zona urechii drepte. Totodată, de partea vătămată s-a apropiat și D.S.

Partea vătămată a crezut că și acesta avea intenția de a-l agresa, a întins mâna stângă spre el și s-a tăiat superficial la două degete. În același moment, partea vătămată a fost lovit din nou în zona frunții cu bâta de către inculpatul R.N.S., lovitură după care și-a pierdut cunoștința și a căzut la pământ. Inculpatul a încetat agresiunea și s-a îndepărtat de victimă, împreună cu martorul D.S. După ce și-a revenit, partea vătămată i-a observat pe inculpatul R.N.S. și pe martorul D.S. îndepărtându-se de el, fiind la o distanță de aproximativ 150 - 200 de metri.

Partea vătămată s-a ridicat de la pământ și s-a îndreptat spre locuința sa, unde s-a întâlnit cu soția sa, aceasta observând că acesta prezenta răni în zona capului și avea sânge pe față și pe haine. În acea împrejurare, soția părții vătămate a observat că îi lipsesc dinții din partea din față a gurii, dinți pe care îi avea puși de stomatolog. Soția părții vătămate a telefonat la nr. de urgență 112 și acesta a fost dus cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Zalău, unde a fost internat în perioadele 11 aprilie 2011 - 22 aprilie 2011 și 27 aprilie 2011 - 04 mai 2011, cu următorul diagnostic: TC cu plagă regiunea parietală dreapta. Plagă pavilion ureche dreapta și față dorsală mâna stângă. Fractură 1/3 distală mâna dreaptă cu deplasare. Hematom epicranian temporo-parietal drept. Fractură deschisă mastoidă dreapta. Revărsat hematie în celulele mastoidiene drepte. Efizem al fosei temporale drepte. Minimă hemoragie subarahnoidiană în scizura sylviană dreapta și girusurile temporale drepte.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 442/II/a/14 din 28 aprilie 2011 al Serviciului Județean de Medicină Legală Zalău, reiese că partea vătămată P.I. a prezentat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu un corp dur și corp tăietor. Leziunile nu au pus în primejdie viața victimei și necesită pentru vindecare 53 - 55 zile de îngrijiri medicale. Leziunile pot data din 11 aprilie 2011.

Potrivit art. 62 C. proc. pen. "în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe" iar conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen. "probele nu au valoare mai dinainte stabilită; aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului".

S-a mai reținut faptul că, potrivit art. 69 și art. 75 C. proc. pen. atât declarațiile inculpatului, cât și declarațiile părții vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, făcute în cursul procesului, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Or, în lumina acestor prevederi legale, instanța a constatat că împrejurările săvârșirii faptelor de lovire și derularea acestora, au fost reținute în actul de sesizare a instanței doar raportat la declarațiile părții vătămate coroborate cu declarația martorei P.A., care este soția sa și a relatat cele aflate de la soț, nefiind martor ocular.

Desigur, inculpatul a recunoscut de la început săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa însă, a invocat constant, atât cu ocazia cercetării efectuate a doua zi, la fața locului (după cum rezultă din declarația martorului B.V.) cât și în fața procurorului și al instanței de judecată faptul că l-a lovit pe partea vătămată P.I., după ce acesta începuse să îl agreseze pe celălalt cioban, martorul D.S., împrejurare confirmată de acesta din urmă, prin declarația dată la parchet.

Dacă cei doi martori, P.A. și D.S., care susțin declarația părții vătămate și respectiv declarația inculpatului, ar putea fi suspectați de subiectivism, prin natura raporturile în care se află cu părțile, în cauză mai există un martor, aparent obiectiv, anume B.R., care susține că i-a atenționat pe cei doi ciobani să nu lase oile pe terenul părții vătămate P.I., pentru că este o persoană foarte agresivă iar după producerea evenimentelor din prezenta cauză, inculpatul R.N.S. i-a spus că l-a lovit pe acesta de frică, însă nu cu intenția de a-l omorî.

Faptul că între inculpat și martorul D.S., a avut loc o altercație și un contact fizic, în prima fază a conflictului, rezultă și din aceea că a doua zi după incident, în data de 12 aprilie 2011, acesta din urmă s-a prezentat la Spitalul județean Zalău acuzând "durere la nivelul urechii stângi, cădere în urma unei lovituri de către persoană cunoscută" iar inculpatul susține la rândul său că, la un moment dat, martorul D.S. s-a apropiat "eu am crezut că vrea să mă lovească și am dat cu mâna stângă spre el și m-am tăiat la două degete de la mâna stângă".

Prin urmare instanța a reținut, în plus față de cele prezentate prin rechizitoriu că, inculpatul R.N.S., aflându-se pe câmp, în slujba martorului D.S., ca îngrijitor la oi, a lovit-o pe partea vătămată P.I. de câteva ori cu bâta ciobănească, în momentul în care acesta din urmă, a avut o altercație și un contact fizic cu martorul D.S. (care este o persoană mai în vârstă decât inculpatul), percepând faptul că acesta se află în pericol. După ce martorul D.S. a plecat de la fața locului, și inculpatul a încetat la rândul său agresiunea, abandonând-o pe partea vătămată P.I., care s-a ridicat singur de jos plecând spre casă, în timp ce inculpatul se îndepărta, plecând după "stăpânul său", pe care la apărat de agresiunea părții vătămate. O astfel de mentalitate, de tip arhaic, relevată de apărătorul inculpatului, este, în opinia instanței, posibil a se fi dezvoltat în profilul psihologic al inculpatului dacă avem în vedere vârsta inculpatului, condiția sa socială și pregătirea intelectuală, practic inexistentă (o clasă).

Pe de altă parte, în speță, starea de pericol a fost accentuată, în percepția inculpatului, prin aceea că anterior fusese amenințat de partea vătămată P.I., atât el cât și martorul D.S., că vor avea probleme dacă mai lasă oile pe terenul său iar martora B.R. i-a prevenit că inculpatul este cunoscut în sat ca fiind foarte agresiv, că ar fi în stare să le dea în cap dacă lasă oile pe terenul lui și că anterior, în urmă cu mai mulți ani, ar fi bătut pe un vecin de-al lui și că din această cauză acel vecin ar fi murit iar între inculpat și partea vătămată este o vădită disproporție fizică.

În aceste condiții, este evident că inculpatul nu a urmărit suprimarea vieții părții vătămate, așa după cum corect se susține și în apărare însă prin modul haotic în care a aplicat loviturile și mijlocul idoneu folosit, respectiv o bâtă ciobănească, inculpatul a acceptat posibilitatea producerii unei astfel de consecințe (mai ales că se afla la acel moment sub starea unei puternice tulburări sau emoții provocată de partea vătămată) fiind vorba așadar, sub aspectul laturii subiective, de o intenție indirectă în săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor; prin urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice, din infracțiunea de tentativă de omor, prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută și pedepsită de art. 181 C. pen., formulată de apărătorul inculpatului, nu poate fi primită de instanță.

În schimb, s-au reținut prevederile art. 73 lit. b) C. pen., conform cărora "săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă", constituie circumstanță atenuantă legală, situație în care, potrivit art. 76 C. pen., se aplică o pedeapsă sub limita minimă prevăzută de lege, limită care, în speță, după aplicarea disp. art. 320 C. proc. pen., de asemenea obligatorii în condițiile date, este de 3 ani și 4 luni, închisoare.

Așadar, în drept, prima instanță a reținut că fapta inculpatului R.N.S., care, sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, i-a aplicat părții vătămate P.I., două lovituri cu o bâtă ciobănească în zona capului, cauzându-i leziuni care nu i-au pus viața în pericol și acceptând posibilitatea intervenirii decesului părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., în condițiile reținerii circumstanței atenuante, prev. de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv scuza provocării.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu prev. art. 72 C. pen., instanța nu a avut în vedere circumstanțele săvârșirii faptei, pentru care s-a reținut deja o circumstanță atenuantă, ci a ținut cont, în circumstanțiere, de comportamentul inculpatului în fața organelor de anchetă și a instanței, unde a dat dovadă de sinceritate, lipsa de antecedente penale, precum și de profilul său psihologic, raportat la vârstă, educație, ocupație, condiție socială.

Totuși, față de gravitatea faptei în sine, analizată prin conținutul său concret, pedeapsa a fost orientată spre media noilor limite de pedeapsă, având în vedere că limitele inițiale, de la 5 la 10 ani închisoare, prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 C. pen., au fost mult diminuate, prin aplicarea prev. art. 320 C. proc. pen., de care inculpatul a înțeles să uzeze. Prima instanță a apreciat că aplicarea unei pedepse mai reduse sau cu suspendarea executării, nu este, în opinia instanței, de natură să-și atingă scopul educativ și preventiv, prevăzut de art. 52 C. pen., inculpatul având nevoie să conștientizeze, prin reeducare, într-o perioadă de timp rezonabilă, asupra gravității faptei sale, raportat la normele de conviețuire socială.

Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, prev. de art. 64 C. pen., a fost limitată la lit. a) și b), pe perioada minimă de 1 an, având în vedere că infracțiunea săvârșită nu are o legătură directă cu exercitarea unor astfel de drepturi, astfel că s-a considerat că restrângerea lor pe o perioadă mai îndelungată nu se justifică.

În ce privește latura civilă a procesului penal, instanța a apreciat că suma de 20.000 RON, pretinsă de partea civilă P.I. de la inculpat și reprezentând daune materiale și morale, estimate global, nu este o sumă exagerată, raportat la numărul relativ mare de zile de îngrijiri medicale, ce presupun suferințe fizice și psihice și angajarea de cheltuieli pentru vindecare însă, ținând cont și de culpa părții vătămate în producerea rezultatului păgubitor, pe care instanța a apreciat-o în proporție de 25%, în baza art. 14 C. proc. pen. comb. cu art. 998 și 999 C. civ., a fost obligat inculpatul R.N.S. la plata sumei de 15.000 RON despăgubiri, reprezentând daune materiale și morale, către partea civilă P.I.

În baza înscrisurilor doveditoare depuse la dosar, instanța, în baza art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 313 din O.U.G. nr. 72/2006, pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, a obligat inculpatul la plata sumei de 4.034,14 RON cheltuieli de spitalizare, către Spitalul Județean de Urgență Sălaj, actualizată cu dobânda legală aferentă, de la data producerii evenimentului (12 aprilie 2011) până la data achitării efective, precum și la plata sumei de 395,40 RON, cheltuieli de transport și asistență medicală, către Serviciul Județean de Ambulanță Sălaj.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și inculpatul R.N.S.

Prin Decizia penală nr. 188 din 3 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj și inculpatul R.N.S. S-a menținut starea de arest a inculpatului și a dedus din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv începând cu data de 12 aprilie 2011 la zi.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de control judiciar a considerat că, în mod corect, instanța de fond a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 73 lit. b) C. pen., respectiv săvârșirea faptei sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea părții vătămate P.I., având în vedere faptul că incidența acestei circumstanțe atenuante reiese din materialul probator administrat în cursul urmăririi penale.

Potrivit prevederilor art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen. judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Inculpatul R.N.S. a recunoscut în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, arătând că solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

Instanța de control judiciar a precizat că judecarea cauzei în procedura reglementată de art. 320 C. proc. pen. nu este echivalentă cu preluarea stării de fapt din rechizitoriu fără ca aceasta să fie examinată de judecător prin raportare la prevederile legale, inclusiv la prevederile art. 63 alin. (2) C. proc. pen. care se referă la aprecierea probelor, ori fără ca judecătorul să verifice dacă starea de fapt din rechizitoriu este susținută de probele administrate în cursul urmăririi penale.

Este adevărat că atunci când instanța constată inadvertențe între starea de fapt din rechizitoriu și probele administrate în cursul urmăririi penale va putea dispune respingerea cererii de judecare a cauzei în procedura prevăzută de art. 320 C. proc. pen., însă atunci când problema care se cere a fi dezlegată este cea a incidenței ori neincidenței unei circumstanțe atenuante legale, instanța poate ca, admițând cererea de judecare a cauzei conform art. 320

1

C. proc. pen., să rețină sau nu o circumstanță atenuantă legală după cum aceasta este susținută sau nu de probele administrate în cursul urmăririi penale.

S-a considerat că procedura reglementată de art. 320 C. proc. pen. nu exclude posibilitatea reținerii de către judecător a circumstanțelor atenuate judiciare facultative prevăzute de art. 74 C. pen., cu atât mai mult nu exclude posibilitatea reținerii circumstanțelor legale obligatorii prevăzute de art. 73 C. pen., cu singura condiției a stabilirii incidenței acestora, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În prezenta cauză, s-a constatat că martorul D.S. a declarat în cursul urmăririi penale că în data de 11 aprilie 2011 în jurul orei 17:30 se afla cu turma de oi, împreună cu inculpatul R.N.S. în zona Soci, la o distanță de circa 50 - 60 de metri de terenul părții vătămate P.I., fiind posibil ca una sau 2 oi să fi intrat pe acel teren. La fața locului a venit partea vătămată, care s-a apropiat de inculpat și de martor având în mână un spin de aproximativ 1 metru lungime, spunând pe un ton amenințător "uite-l pe bătrânul". Câinii de la turmă s-au apropiat de partea vătămată, dar nu au atacat-o. Când s-a apropiat de martor partea vătămată l-a lovit cu palma peste urechea stângă, lovitură în urma căreia martorul a căzut la pământ. Când s-a ridicat de la pământ martorul a văzut-o pe partea vătămată căzută la pământ și pe inculpat lângă aceasta, cu bâta ciobănească în mână. Martorul l-a văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată, o dată, cu bâta peste mână și în zona urechii drepte, dar nu a văzut să o fi lovit când era căzută la pământ.

Martorul D.S. s-a prezentat la Spitalul Zalău, unde a fost consultat de un medic, eliberându-i se adeverința care atestă că prezintă durere la nivelul urechii stângi produsă prin cădere în urma uni lovituri primite de la o persoană cunoscută, fără a se constata leziuni.

Martorul B.V. a declarat că a participat în data de 12 aprilie 2011 la o cercetare la fața locului în zona pășunii "Soci" aparținând de satul Moigrad Porolissum, ocazie cu care inculpatul a relatat că partea vătămată P.I. i-a reproșat martorului D.S., proprietarul turmei de oi, că pășunează pe terenul său și l-a lovit pe martor, astfel că inculpatul s-a enervat și i-a aplicat părții vătămate mai multe lovituri cu bâta ciobănească.

Martora B.R. a declarat că anterior incidentului dintre inculpat și partea vătămată a discutat cu inculpatul R.N.S. și cu martorul D.S., care i-au spus că au fost avertizați de partea vătămată P.I. că are un teren cu lucernă în apropierea pășunii și le-a cerut să nu lase oile pe acel teren. Martora le-a spus inculpatului și martorului D.S. că partea vătămată P.I. este cunoscut în sat ca fiind foarte agresiv, că ar fi în stare să le dea în cap dacă lasă oile pe terenul lui și că anterior, în urmă cu mai mulți ani, ar fi bătut pe un vecin care a decedat din această cauză, motivul fiind legat de stabilirea liniei de hotar dintre două terenuri. Ulterior incidentului dintre inculpat și partea vătămată, martora a discuta cu inculpatul, care i-a spus a lovit-o pe partea vătămată din cauza fricii, când a văzut că partea vătămată îl lovise pe D.S., fără a avea intenția de a o ucide pe partea vătămată.

Starea de fapt descrisă în rechizitoriu are în vedere doar declarația părții vătămate P.I., care a arătat că inculpatul, profitând de faptul că partea vătămată se aplecase și încerca să alunge câinii cu spinul, fără să spună ceva, a ridicat bâta ciobănească pe care o avea asupra sa și l-a lovit în cap, fără a se ține seama și de declarațiile relevante ale martorilor mai sus indicați.

În consecință, instanța de apel a constatat că, în mod corect, au fost reținute prevederile art. 73 lit. b) C. pen.

În ce privește recursul inculpatului curtea a constatat că solicitările acestuia de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. și în subsidiar de reducere a cuantumului pedepsei nu sunt fondate.

Faptul că, prin leziunile traumatice cauzate părții vătămate, nu s-a pus în primejdie viața acesteia, nu conduce automat la concluzia că nu sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, deoarece numai întâmplarea a făcut ca rezultatul agresiunii să nu fie unul mai grav.

Curtea a precizat că elementul principal în calificarea faptei ca tentativă de omor este latura subiectivă a infracțiunii, în esență atitudinea conștientă a autorului în momentul săvârșirii faptei.

S-a constatat că partea vătămată P.I. a fost lovită cu un corp dur și tăietor (bâta ciobănească cu ghinturi metalice la capătul superior), apt să producă leziuni letale, în zona capului, zonă vitală, că inculpatul R.N.S., deși nu a avut intenția de a suprima viața părții vătămate, conform propriei declarații, a acceptat posibilitatea producerii acesteia, raportat la instrumentul folosit la lovirea părții vătămate, la intensitatea loviturilor aplicate și la zona în care au fost aplicate, pe fondul tulburării cauzate de lovirea martorului D.S. de către partea vătămată și a faptului că știa că partea vătămată este o persoană violentă.

Astfel, s-a apreciat că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor săvârșită în condițiile art. 73 lit. b) C. pen.

În ce privește solicitarea de reducerea cuantumului pedepsei și de suspendare a executării acesteia s-a considerat că instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepsei, referatul de evaluare întocmit în faza de judecată a apelului aducând doar argumente pentru menținerea cuantumului pedepsei și a modalității de executare.

Raportat la caracterul imprevizibil al comportamentului uman, s-a apreciat că riscul repetării unor fapte similare este crescut dacă pentru fapte de o gravitate și violență ridicate sancțiunea aplicată ar fi una modică.

În cazul concret, s-a arătat că reconsiderarea modalității de executare a pedepsei aplicate inculpatului apelant R.N.S. în sensul suspendării condiționate sau sub supraveghere a executării acesteia nu se impune, deoarece ar fi afectat justul echilibru dintre gravitatea faptei, chiar în stare de provocare comisă fiind, și pedeapsa aplicată.

Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea recursului s-a susținut că, în mod nelegal, au fost aplicate dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., deoarece instanța nu poate dispune o soluție prin care să modifice în niciun fel faptele reținute în rechizitoriu, în caz contrar operând ca inutil textul art. 320

1

alin. (8) C. proc. pen., fiind încălcate principiile generale ale procesului penal - contradictorialitatea, oralitatea și nemijlocirea cu potențialul încălcării dreptului la apărare al inculpatului.

S-a arătat că instanța face o evaluarea stării de fapt prin prisma probelor ce însoțesc actul de sesizare și admite judecata în procedura simplificată ori de câte ori, ca urmare a acestei evaluări constată că pentru darea soluției ce vizează "stabilirea unei pedepse", nu consideră necesară administrarea de probe pentru aflarea adevărului.

În expunerea scrisă a acestui motiv de recurs, s-a mai susținut că nu s-a evidențiat în faza de urmărire penală vreun element de provocare și nici nu s-a făcut vreo cercetare judecătorească care să schimbe starea de fapt recunoscută de inculpat, descrisă în rechizitoriu, prima instanță menționând expres că "va reține în plus față de cele prezentate prin rechizitoriu" alte circumstanțe ale stării de fapt.

S-a concluzionat că procedeul la care a recurs instanța este unul tipic de "terția lex", fiind combinate dispozițiile de procedură din art. 320

1

C. proc. pen., cu cele ale procedurii obișnuite.

Totodată, s-a susținut greșita reținere, fără bază probatorie, a stării de provocare, apreciindu-se că nu sunt întrunite în cauză circumstanțele art. 73 lit. b) C. pen., întrucât inculpatul nu poate invoca o stare de tulburare pe fondul căreia a luat rezoluția infracțională, cât timp chiar el a fost generatorul atitudinii părții vătămate, inculpatul fiind avertizat, în prealabil, să nu încalce proprietatea părții vătămate, chiar de către aceasta.

În plus, s-a invocat ca motiv de casare, greșita individualizare a pedepsei, apreciindu-se că pedeapsa de 2 ani închisoare nu reflectă pericolul social al faptei comise de inculpat.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, respectiv cele prevăzute de art. 385

9

pct. 17

2

și pct. 14 C. proc. pen., dar și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.

Din examinarea coroborată a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., în forma în vigoare înainte de modificarea adusă prin O.U.G. nr. 121 din 22 decembrie 2011, Înalta Curte reține că procedura de judecată simplificată presupune, printre alte condiții, ca inculpatul să recunoască în totalitate săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și judecata să poată avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care inculpatul le cunoaște și le însușește.

În raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că, în mod întemeiat, instanțele de fond au considerat că sunt îndeplinite aceste condiții, având în vedere declarația inculpatului R.N.S., dată în primă instanță, prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., cât și probele care au fost administrate în faza de urmărire penală care permit, într-adevăr, soluționarea laturii penale a cauzei, fiind stabilite faptele inculpatului și fiind suficiente date cu privire la persoana sa pentru a se putea aplica o pedeapsă (alin. (4) art. 320 C. proc. pen.).

Intimatul inculpat R.N.S. a recunoscut acuzația care i s-a adus prin rechizitoriu (respectiv că a lovit repetat partea vătămată P.I., la nivelul capului, cu o bâtă), iar provocarea constituie o circumstanță legală care, chiar dacă nu este reținută în rechizitoriu, a fost apreciată ca incidență în cauză în raport de toate probele administrate în faza de urmărire penală, probe exclusive în baza cărora instanța de judecată stabilește dacă o pricină poate fi judecată în procedura simplificată sau, dimpotrivă, în procedura obișnuită cu administrarea probatoriului prin cercetare judecătorească.

Un argument în plus al legalei aplicări a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., îl constituie posibilitatea pe care o oferă alin. (6) al acestui articol de lege, de a schimba încadrarea juridică dată faptei prezentată în rechizitoriu și recunoscută de inculpatul care a solicitat să fie judecat conform procedurii simplificate.

Înalta Curte apreciază că pricina nu ar fi putut fi judecată, conform art. 320

1

C. proc. pen., dacă, prin reținerea unei circumstanțe legale (neprecizată în rechizitoriu), s-ar fi adus atingere dreptului la apărare al inculpatului prin agravarea situației juridice (de ex: prin aplicarea circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a) C. pen.), situație care însă nu se regăsește în speță.

Prin urmare, Înalta Curte consideră că, în cauză, în mod corect s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., având în vedere că, instanțele de fond au reținut circumstanța legală atenuantă a provocării pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Cât privește legalitatea și temeinicia reținerii dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că, întregul material probator administrat la urmărirea penală, demonstrează că inculpatul R.N.S. a săvârșit tentativa la omor sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare produsă, prin violență, de partea vătămată P.I.

În acest sens, sunt declarațiile martorilor D.S., B.V. și B.R. care dovedesc că inculpatul a aplicat lovituri părții vătămate, cu bâta ciobănească, numai după ce partea vătămată a lovit pe martorul D.S., care a căzut la pământ.

Împrejurarea lovirii martorului D.S. de către partea vătămată este demonstrată și prin adeverința medicală eliberată acestui martor, de către Spitalul județean Zalău, a doua zi după incident, în ziua de 12 aprilie 2011, acuzând "durere la nivelul urechii stângi, cădere în urma unei lovituri de către persoană cunoscută".

Faptul lovirii martorului D.S. de către partea vătămată P.I. a fost de natură a cauza inculpatului o puternică tulburare sau emoție sub imperiul căreia a săvârșit infracțiunea, având în vedere pe de o parte, datele ce caracterizează persoana inculpatului (tânăr - 20 ani, neșcolarizat, o clasă, cu un nivel de educație precară și condiție socială care dovedește dependența acestuia de martorul D.S. la care era angajat cioban), dar și informațiile pe care inculpatul le avea despre partea vătămată (persoană în legătură cu care aflase că a lovit un vecin care, ulterior a decedat, și care îl avertizase să nu lase oile pe terenul său cu lucerna).

Așadar, Înalta Curte nu poate primi critica formulată, în recurs, de procuror, privind greșita reținere a circumstanței provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Înalta Curte apreciază că nici din perspectiva acestui motiv de recurs nu se impune casarea hotărârii atacate, instanțele de fond făcând o justă individualizare a pedepsei atât în ce privește cuantumul pedepsei aplicate (2 ani închisoare), cât și în ce privește modalitatea de executare.

Cuantumul pedepsei închisorii reflectă natura infracțiunii săvârșite - infracțiune îndreptată împotriva vieții altei persoane, împrejurările comiterii acesteia - starea de provocare cu gradul de vinovăție al părții vătămate și circumstanțele personale ale inculpatului - vârstă, grad de instrucție redus, atitudine procesuală cooperantă dovedită prin recunoașterea vinovăției.

De asemenea, pedeapsa reflectă forma în care aceasta a fost comisă - tentativă, precum și diminuarea ulterioară cu 1/3 a limitelor fixate pentru tentativă, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 320 C. proc. pen.

Modalitatea de executare stabilită de instanțele de fond, respectiv executare în detenție, exprimă urmările periculoase socialmente ale faptei comise de inculpat și asigură realizarea scopului preventiv-educativ și de constrângere ale pedepsei, astfel cum prevede art. 52 C. pen.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., constatând legală și temeinică hotărârea atacată, Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 188/A din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul R.N.S.

Va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2011, la 15 februarie 2012.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva Deciziei penale nr. 188/A din 24 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, privind pe inculpatul R.N.S.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 12 aprilie 2011, la 15 februarie 2012.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM