Decizia nr. 5822/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea formulată, reclamanții A. și B., au solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 26/2018 pronunțată de Instanța Superioară de Disciplină în dosarul nr. x/2018, prin care s-a dispus suspendarea dreptului practicianului în insolvență A. de a mai exercita profesia de practician în insolvență, pe o perioadă de 3 luni, până la pronunțarea instanței de fond.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 39 din 20 februarie 2019, a respins ca nefondată excepția lipsei de obiect a acțiunii invocată de pârâtă și, totodată, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de A. și B. București, reprezentată convențional C. II, în contradictoriu cu Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România- Consiliul Național de Conducere și Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România -Instanța Superioară de Disciplină.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantele A. și B. București au declarat recurs. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.). Contrar deciziei Curții de Apel București, recurentul consideră că ambele condiții erau îndeplinite la momentul soluționării cererii de suspendare, instanța apreciind în mod greșit că nu poate cerceta îndeplinirea condiției cazului bine justificat întrucât ar presupune antamarea fondului. Judecarea cazului bine justificat în prezenta cauză nu implică antamarea fondului ci doar "pipăirea" fondului, în vederea stabilirii unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ. Astfel, în dovedirea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, trebuie avut în vedere faptul că Instanța Superioară de Disciplină a încălcat dreptul la apărare, deoarece deși a fost sesizată cu privire la onorariul de succes ofertat în cadrul celor două proceduri ANAF, a soluționat o altă chestiune, respectiv cuantumul onorariului fix ofertat în cadrul celor două proceduri ANAF. În opinia recurentelor în cauză nu au fost avute în vedere motivele invocate în susținerea cererii de suspendare și anume: - procedura disciplinară a fost judecată în contradictoriu cu B., dar Decizia de sancționare a fost pronunțată împotriva unei alte persoane, respectiv A.; - Instanța Superioară de Disciplină nu a fost legal sesizată; - Procedura în fața Instanței Superioare de Disciplină nu a fost legală. ISD și-a depășit competențele prevăzute de lege. ISD a încălcat principiul contradictorialității; - Decizia a fost pronunțată cu nesocotirea legii și a probelor dosarului, fiind rezultatul unei greșeli esențiale de analiză a probelor administrate; - Prin decizia nr. 26/2018 s-a prevăzut o cale de atac contrară celei stabilită de art. 661 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006; - Decizia nr. 26/2018 a fost nelegal comunicată. Recurentele consideră că în mod greșit instanța de fond a reținut că și condiția pagubei iminente nu ar fi îndeplinită întrucât prejudiciul material viitor creat va putea fi recuperat în situația admiterii acțiunii în anulare. Acest considerent al instanței de fond este nelegal pentru că în cazul în care se va anula Decizia nr. 26/2018, existând puternice motive în acest sens, paguba astfel suferită nu poate fi reparată deoarece A. nu este angajată.

Apărările formulate în cauză Intimata Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că atât excepțiile invocate, cât și recursul sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. În ceea ce privește excepția lipsei de interes și excepția excepția inadmisibilității, Înalta Curte constată că recurentele justifică interes în soluționarea recursului, iar calea de atac este prevăzută de lege, motiv pentru care va respinge excepțiile invocate, ca atare. Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 26/2018, pronunțată de Instanța superioară de disciplină a UNPIR în dosarul nr. x/2018, s-a dispus suspendarea dreptului practicianului în insolvență A. de a mai exercita profesia de practician în insolvență pe o perioadă de 3 luni. Împotriva soluției disciplinare emisă de ISD, reclamanta a formulat la Consiliul Național de Conducere al UNPIR cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 26/2018 și contestație prin care a invocat nelegalitatea hotărârii disciplinare. Prin Decizia nr. 1/II. 1.1.1 din data de 18.01.2019 pronunțată de Consiliul Național de Conducere al UNPR, a fost admisă cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 26 din 05.12.2018 emisă de ISD, până la soluționarea contestației. Astfel, măsura suspendării executării Deciziei nr. 26 din 05.12.2018 a fost pronunțată până la soluționarea de către CNC a contestației formulate de reclamantă împotriva aceleiași decizii disciplinare de sancționare. Prin recursul formulat, recurentele critică soluția instanței de fond, prin prisma faptului că la momentul solicitării suspendării Deciziei nr. 26/2018, era întrunită și condiția cazului bine justificat, iar instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii. Recurentele solicită suspendarea efectelor deciziei nr. 26/2018 pronunțată de ISD, însă efectele acestei decizii au fost suspendate (pe cale administrativă) prin Decizia nr. l/II. 1.1.1. din 18.01.2019 pronunțată de Consiliul National de Conducere al UNPIR, decizie pronunțată în conformitate cu prevederile art. 47 alin (2) din Statutul privind organizarea și exercitarea profesiei de practician în insolvență (r5) care prevăd: "Deciziile disciplinare pronunțate de instanța superioară de disciplină în primă instanță în plângerile formulate împotriva membrilor titulari ai consiliilor de conducere și ai instanțelor locale de disciplină pot fi atacate la Consiliul național de conducere al UNPIR, în termen de 15 zile de la comunicare. Hotărârile Instanței superioare de disciplină sunt definitive și executorii. Executarea poate fi suspendată, la cerere, prin hotărâre a Consiliului național de conducere al UNPIR. ". Înalta Curte are în vedere dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora: "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond". Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă. Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare. Condiția existenței cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a analiza, pe fond conținutul actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenței dreptului. Înalta Curte apreciază că, în cauză, recurenta-reclamantă nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea deciziei atacate. Așadar, referitor la condiția cazului bine justificat, în mod corect s-a reținut faptul că reclamantele nu au expus împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, după cum cer prevederile art. 14 alin. (1) și art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004. Deci, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat. De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce recurentelor-reclamante în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Soluția suspendării actului administrativ până la pronunțarea instanței se circumscrie noțiunii de protecție provizorie corespunzătoare, măsură care se recomandă a fi luată de autoritatea jurisdicțională, fără ca astfel să se aducă atingere executării deciziilor autorităților administrative prin care se impun particularilor o serie de obligații. Suspendarea pronunțată de instanță nu afectează principiul caracterului executoriu al actului administrativ, ci tocmai îl confirmă, căci partea apelează la hotărârea justiției pentru a nu executa actul până la finalizarea tuturor procedurilor jurisdicționale. Nici condiția iminenței producerii unei pagube imposibil de reparat ulterior nu este îndeplinită in cauză, în contextul în care măsura, prin specificul său este evident că va impacta resursele financiare ale reclamantei- practician în insolvență, însă acest prejudiciu material viitor creat va putea fi recuperat in situația admiterii acțiunii în anulare, aptă de a fi exercitată împotriva actelor administrative emise, urmare a dovedirii nesăvârșirii abaterii imputate . De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentelor sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.