AFFAIRE BEIAN c. ROUMANIE (N° 2)

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE BEIAN c. ROUMANIE (N° 2) (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BEIAN c. ROMÂNIA (n (solicitarea nr. 4313/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 7 februarie 2008 DEFINITIVF 07/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din Convenție. În cauza Beian c. România (n Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secțiune), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Isabelle Berro-Lefevre, judecători, și de Santiago Quesada grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 17 ianuarie 2008, Rend hotărăște aici, adoptat la această dată procedura La originea cazului (n 4313/03) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Aurel Beian și dl Elena Beian ( În conformitate cu art. 2 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. La 27 noiembrie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamanții, soțul și soția, s-au născut în 1932 și, respectiv, 1942, și locuiesc la Sancraiu de Mureș. La 13 decembrie 1999 și 28 aprilie 2000, reclamanții au cumpărat bonuri de participare într-un fond național de investiții private, FNI. La 6 decembrie 1999, s-a încheiat un contract de fidejusiune între FNI și fondul de economii. La 12 mai 2000, reclamanții au solicitat FNI să răscumpere totalitatea participațiilor lor, pe care le-au evaluat la 97 646. La 25 aprilie 2001, reclamanții au sesizat tribunalul județ din Mureș cu o acțiune împotriva casei de economii în restituire a sumei de 123 177 691 ROL reprezentând valoarea actualizată a cupoanelor de participare la fond. În ședința din 23 mai 2001, reclamanții au fost invitați să plătească taxa de timbru de 8 032 056 ROL și timbrul judiciar de 50 000 ROL. Valoarea taxei de timbru fusese stabilită luând în considerare valoarea prejudiciului pretins de solicitanți. La 5 noiembrie 2001, administrația a informat reclamanții că cererea lor de scutire era respinsă. 11. La 19 decembrie 2001, tribunalul le-a cerut din nou reclamanților să plătească taxa de timbru, în caz contrar acțiunea lor ar fi anulată pentru nerespectarea cerințelor procedurale; reclamanții nu au plătit taxa de timbru. 12. Prin hotărârea din 23 ianuarie 2002, tribunalul departamental și-a anulat acțiunea civilă pentru neplata dreptului de timbru, prin aplicarea articolului 20 alineatul (3) din Legea nr. 146/1997 privind dreptul de timbru ( Reclamanții au formulat o acțiune susținând că, din cauza veniturilor lor reduse, nu li s-a putut plăti o taxă de timbru atât de mare. 14. Prin hotărârea definitivă din 12 septembrie 2002, Curtea de Apel din Târgu Mureș le-a respins recursul, pe motiv că tribunalul departamental făcuse o aplicare corectă a dispozițiilor legii nr. 146/1997. De asemenea, aceasta reține că nu era competentă să se pronunțe cu privire la scutirea de la plata taxei de timbru și că numai administrația era competentă în acest scop. II. DREPTUL INTERN PERTINENT 15. Dispozițiile legale relevante sunt descrise în Hotărârile Weissman și în alte hotărâri c. România 63945/00, § 20-21, CEDO 2006 ... (extracturi) și Iorga c. România 4227/02, § 22-25, 25 ianuarie 2007). ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIA ALEGATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 16. Reclamanții se plâng că au fost privați de dreptul de acces la o instanță, din cauza respingerii acțiunii lor pentru neplata dreptului de timbru, a cărei sumă era excesivă și nejustificată. Ei invocă art. 1 din Convenție, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă: Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil, public (...) de către o instanță (...) care va decide, (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil cu privire la admisibilitate 17. Curtea constată că acest motiv nu este vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea subliniază, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, acesta trebuie declarat admisibil. Guvernul reamintește că dreptul de a avea acces la o instanță nu este absolut, ci este pregătit pentru limitări, deoarece, prin natura sa, comandă o reglementare a statului. El observă că, potrivit jurisprudenței Curții, o astfel de limitare poate fi financiară, cu condiția ca aceasta să urmărească un scop legitim și să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (Kreuz c. Polonia, 28249/95, §§ 52-55, CEDO 2001 VI și Weissman și alte c. România, n 63945/00, §§ 34-36, CEDH 2006 ... (extracturi) 19. Guvernul subliniază, de asemenea, că România nu este singurul stat membru al Consiliului Europei care solicită reclamanților să plătească taxe de timbru în cauzele civile și comerciale și observă că, la fel ca Norvegia, Belgia, Polonia, Italia, Lituania, Danemarca sau Austria, taxele de timbru sunt plătite anticipat în România 20. Guvernul consideră că această practică este conformă cu articolul § 1 din convenție, având în vedere că, potrivit jurisprudenței Curții, cerința de a plăti instanțelor civile cheltuieli aferente cererilor de care trebuie să beneficieze nu poate fi considerată o restricție privind dreptul de acces la o instanță incompatibilă în sine cu art. 6 alineatul (1) din convenție (Kreuz) § 59 și 60. Cheltuielile de procedură urmăresc un scop legitim, în măsura în care acestea au fost impuse în interesul unei bune administrări a justiției (Tolstoy-Miloslavsky c. Regatul Unit, 13 iulie 1995, seria A n 316-B, pp. 80-81, § 61). nu contravine Convenției; citează cauza Philis c. Grecia 18989/91, decizia din 12 octombrie 1994), în care Comisia a considerat că drepturile de timbru erau proporționale cu sumele solicitate de solicitant și că, prin urmare, accesul la instanță nu i-a fost refuzat în mod arbitrar. 22. 2006), în care Curtea a concluzionat că nu există nicio încălcare a dreptului de acces la instanță, guvernul constată că, în speță, reclamanții și-au prezentat cererea de scutire de la taxa de timbru Tribunalului care, având în vedere reglementarea în vigoare la momentul faptelor, a transmis-o Direcției Generale Finanțe Publice 23. Guvernul consideră, de asemenea, că prezenta cauză este diferită de cazul Weissman și de alte cauze c. România, având în vedere faptul că, în speță, Ministerul de Finanțe nu era parte la procedură așa cum a fost în cauza menționată anterior 24. Reclamanții contestă această teză și consideră că valoarea taxei de timbru a fost excesivă și stabilită ilegal. În plus, ei consideră că erau într-o situație de inferioritate în procedură față de pârâtul care, făcând parte din administrația statului, era exceptată de la plata taxei de timbru. 2.Evaluarea Curții 25. Curtea reamintește că art. 6 alineatul (1) din Convenție garantează tuturor dreptul la ca o instanță să cunoască orice contestație cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil. Acesta consacră astfel un drept la o instanță de drept, al cărui drept de acces, respectiv dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, nu constituie decât un aspect. 26. Cu toate acestea, cu guvernul, Curtea admite că, potrivit jurisprudenței sale constante, dreptul la o instanță În acest sens, Curtea amintește că nu a exclus niciodată ca interesele unei bune administrări a justiției să poată justifica impunerea unei restricții financiare la accesul unei persoane la o instanță (Tolstoy Miloslavsky) 80-81, §§ 61 și următoarele., și Kreuz citată anterior, § 59. 27. Fără a aduce atingere marjei de apreciere de care dispune statul în această privință, Curtea subliniază că o limitare a accesului la o instanță nu se conciliază cu art. 6 alineatul (1) menționat anterior decât dacă tinde să aibă un scop legitim și dacă există un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopul vizat (Kreuz menționat anterior, § 55). 28. În ceea ce privește, în special, cerința de a plăti instanțelor civile o taxă judiciară pentru cererile pe care trebuie să le cunoască, aceasta nu poate fi considerată o restricție privind dreptul de acces la o instanță care, în sine, ar fi incompatibilă cu art. 6 alineatul (1) din convenție. 29. Cu toate acestea, Curtea reiterează că valoarea cheltuielilor, apreciată în lumina împrejurărilor unei anumite cauze, inclusiv solvabilitatea reclamantului și etapa procedurii la care este impusă restricția în cauză, sunt factori care trebuie luați în considerare pentru a stabili dacă persoana în cauză a beneficiat de dreptul său de acces la instanță sau dacă, din cauza valorii cheltuielilor, accesul la o instanță a fost limitat la un punct în care dreptul a fost atins în însăși substanța sa ( Tolstoy-Miloslavsky menționat anterior, pp. 80-81, § 63 și următoarele. și Kreuz menționat anterior, § 60. 30. În acest caz, acțiunea reclamanților în restituire a unei sume de bani a fost anulată pentru neplata taxei de timbru. Curtea constată că, în dreptul român, valoarea taxei de timbru se calculează sub forma unui procent din valoarea în litigiu. Prin urmare, este proporțional cu suma solicitată de solicitant. În ceea ce privește scopul legitim urmărit, Curtea admite că un astfel de sistem vizează limitarea cererilor în justiție abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiției. Prin urmare, este necesar să se examineze caracterul proporțional al limitării dreptului de acces la o instanță în prezenta cauză, având în vedere cuantumul taxei solicitate (a se vedea Iorga c. România, n 4227/02, § 41, 25 ianuarie 2007). 31. În această privință, Curtea ia notă de faptul că, în cazul de față, Taxa datorată era de aproximativ 330 EUR (EUR). Această sumă era în mod evident foarte ridicată în raport cu situația concretă a reclamanților, întrucât reprezenta mai mult de două ori mai mult decât toate veniturile lunare ale familiilor lor (a se vedea punctul 9 de mai sus). În plus, trebuie să se ia în considerare faptul că veniturile reclamanților pensionați erau mai mici decât salariul mediu net în România la momentul faptelor, și anume 119 EUR. Prin urmare, Curtea consideră că valoarea taxei reprezenta o sarcină excesivă pentru solicitanți și că este dificil de imaginat cum ar fi putut să obțină prin mijloace proprii suma impusă. 32. În plus, Curtea trebuie să examineze dacă modalitățile procedurale prevăzute în dreptul intern privind impozitarea și scutirea de taxe judiciare pot trece în mod suficient de previzibil în fața unui justițiar (Levages Prestations Services c. Franța, Hotărârea din 23 octombrie 1996, Rec., 1996 V, p. 1543, § 42, și V.M. menționat anterior, § 48 33). Deși este adevărat că sistemul național prevedea pentru persoanele care nu dispun de resurse suficiente posibilitatea de a obține o scutire de la plata taxei de timbru, Curtea a considerat deja că aceasta este nesatisfăcătoare în raport cu cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din Convenție (Wissman și altele) România (dec.), nr. 63945/00, 28 septembrie 2004 și Iorga § 47-49. Curtea a constatat că, la momentul faptelor, este de competența Ministerului Finanțelor să acorde o astfel de scutire (a se vedea mutatis mutandis Iorga citată anterior, § 47), instanțele care nu au nicio competență în acest domeniu. 34. Curtea nu contestă faptul că, în prezenta cauză, spre deosebire de cauzele Weissman și de alte Iorga Mai sus, Ministerul de Finanțe nu a fost parte la procedură și că reclamanții, ca și în cauza Iorga Cu toate acestea, Curtea constată că ministerul le-a respins cererea și că instanțele naționale, prin anularea acțiunii lor pentru neplata taxelor de timbru, nu au examinat decizia de refuz, prin simpla afirmare a incompetenței lor în această privință. 35. Prin urmare, Curtea nu poate să adere la argumentul guvernului potrivit căruia prezenta cauză este similară cu cauza V.M. menționată anterior. Întradevăr, în cauza V.M. , cererile de scutire de la plata taxelor judiciare au fost depuse la tribunale, care le-au examinat, ținând seama de situația personală a reclamantului, acesta din urmă având, de asemenea, posibilitatea unei acțiuni în fața instanței superioare (a se vedea V.M. În plus, în acest caz, din motivele menționate anterior, Curtea a recunoscut că autoritățile naționale erau, în principiu, mai bine plasate decât instanța internațională pentru a evalua elementele de probă prezentate în fața acestora și, în acest caz, pentru a evalua capacitatea reclamantului de a plăti taxa judiciară datorată (a se vedea V.M. Cu toate acestea, o astfel de examinare nu a avut loc în prezenta cauză. 36. Curtea constată că, în dreptul român, Legea nr. 146/1997 a fost modificată prin legea nr. 195 din 25 mai 2004 care prevede că acordarea scutirilor, reducerilor sau reeșalonărilor pentru plata taxei de timbru intră în sfera de competență a instanțelor, însă această posibilitate nu a existat la momentul faptelor. 37. Curtea constată, în sfârșit, că argumentul reclamantului cu privire la scutirea pârâtului de la plata taxelor de timbru se referă la echitatea procedurii și, în special, la principiul egalității armelor. Prin urmare, în măsura în care instanțele nu au luat o decizie cu privire la fondul acțiunii, dar au anulat-o pur și simplu, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze acest argument al reclamantului (a se vedea, mutatis mutandis Weissman și alții, citată anterior, punctul 32) 38. Având în vedere aceste elemente și după ce a ajuns la o evaluare globală a faptelor, Curtea consideră că, în speță, statul nu și-a îndeplinit obligația de a reglementa dreptul de acces la o instanță într-un mod care să respecte cerințele articolului 6 alineatul (1) din convenție. 1 ÎN CONVENȚIA 39. De asemenea, reclamanții invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, susținând că nu li s-a permis să obțină restituirea sumelor investite în FNI, din cauza anulării acțiunii lor pentru neplata taxei de timbru. Articolul din Protocolul nr. 1 se citește astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 40. Guvernul susține că reclamanții nu erau deținători ai unui bun actual. În sensul jurisprudenței constante a organelor convenției, acesta constată că nicio instanță nu și-a stabilit dreptul la despăgubiri sau valoarea acestora. În aceste condiții, creanța lor nu era nici sigură, nici lichidă. 41. Guvernul consideră că prezenta cauză se diferențiază de cauza Weissman și altele Mai sus menționat, în care creanța reclamanților decurgea în mod sigur din dispozițiile codului civil. Or, în cazul de față, creanța reclamanților era de la bun început o creanță condiționată, iar problema respectării cerințelor legale trebuia să fie soluționată în cadrul procedurii judiciare. În cele din urmă, guvernul amintește că, în alte cauze în care Curtea s-a confruntat cu problema accesului la o instanță, aceasta a considerat că nu este necesar să se pronunțe asupra existenței unui bun. 43. Pe fond, guvernul consideră că intervenția în dreptul de proprietate al reclamanților care rezultă din anularea acțiunii lor pentru neplata taxei de timbru era prevăzută de lege, având un scop legitim și având un echilibru corect între interesul de a percepe taxe de procedură și interesul reclamanților de a-și exercita pretențiile în fața instanțelor. 44. Reclamanții consideră, la rândul lor, că au fost plasați în imposibilitatea de a obține restituirea sumelor investite într-un fond național garantat de fondul de economii, din cauza anulării acțiunii lor pentru neplata taxei de timbru. 45. Curtea arată că acest motiv este direct legat de motivul examinat din punctul de vedere al articolului 6 alineatul (1) din convenție. Cu toate acestea, având în vedere concluziile sale pe teren din ultimul articol, Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul acțiunii în restituire dacă cerințele dreptului de acces la o instanță ar fi fost respectate în fața instanțelor interne. Prin urmare, Comisia consideră că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la justificarea motivării formulate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea Iorga, citată anterior, punctul 60 și Vlasia Grigore Vasilescu România, nr. 60868/00, § 50 și 51, 8 iunie 2006). III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 47. În temeiul articolului 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 363 EUR (EUR) pentru prejudiciul material, reprezentând valoarea actualizată a investiției lor în FNI și, de asemenea, solicită 20 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 49. Guvernul consideră că suma solicitată pentru prejudiciul material este pur speculativă și că, în orice caz, reclamanții nu pot solicita decât rambursarea sumei care a făcut obiectul procedurii în dreptul intern a cărei valoare actualizată este de aproximativ 5 700 EUR. În ceea ce privește prejudiciul moral, guvernul consideră că suma solicitată în mod excesiv în raport cu jurisprudența Curții în această privință și consideră că o eventuală hotărâre de condamnare ar putea constitui, prin ea însăși, o despăgubire satisfăcătoare pentru presupusul prejudiciu moral suferit. 50. Curtea constată că, în speță, singura bază care trebuie reținută pentru acordarea unei satisfacții echitabile constă în faptul că reclamanții nu au beneficiat de un drept de acces la o instanță pentru a solicita restituirea unei sume încălcând art. 6 alineatul (1) din convenție. 51. Pe baza elementelor de care dispune, Comisia consideră că reclamanții nu au demonstrat că prejudiciul material pretins este într-adevăr rezultatul anulării acțiunilor pentru neplata taxei de timbru (a se vedea, mutatis mutandis, Kudła c. Polonia [GC], nr 30210/96, § 164, EHR 2000-XI, Dactylidi c. Grecia 52903/99, § 57, 27 martie 2003 și Iorga, În orice caz, Curtea nu ar putea specula cu privire la rezultatul procedurilor interne în cazul în care încălcarea dreptului de acces la instanță nu ar fi avut loc. În consecință, nu există nicio justificare pentru acordarea unei despăgubiri reclamanților acestui șef. 52. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea recunoaște că reclamanții au putut suferi o frustrare din cauza anulării acțiunii lor. Statuând în echitate, aceasta le acordă în comun 5 000 EUR pentru prejudiciu moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 53. Reclamanții nu au prezentat nicio cerere pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată prezentate în fața instanțelor interne și în fața Curții. 54. În aceste condiții, Curtea nu le acordă nicio sumă în acest sens. Interese moratoriu 55. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CESAR, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă menționată că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție, afirmă că nu este necesar să se ia o decizie cu privire la justificarea motivului întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la convenție, afirmă că statul pârât trebuie să plătească, în comun, reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 5 000 EUR (cinci o mie de euro) pentru daune morale că suma în cauză va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului și că trebuie adăugate la aceasta orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit că, de la expirarea termenului respectiv și până la plată, această sumă va crește cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 februarie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele