ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5608/2019

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin actiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucuresti-Sectia a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea Ordinului nr. 171 din 02.09.2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție până la soluționarea acțiunii în anulare, anularea în tot a ordinului menționat, obligarea pârâtului la plata indemnizațiilor de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01.08.2016, astfel cum au fost stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 și nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, obligarea la plata dobânzii legale și a ratei inflației la sumele datorate, obligarea Ministerului Finanțelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare plății sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016, nr. 156/2016 din 12.08.2016, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 117 din 20.01.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice și a fost respinsă acțiunea reclamanților în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă acțiunea reclamanților împotriva pârâtului Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost anulat Ordinul nr. 171/2016 și suspendată executarea acestuia până la soluționarea definitivă a acțiunii.

A fost obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție să emită ordine de salarizare corespunzatoare și să efectueze plata drepturilor salariale către reclamanți, cu aplicarea Deciziei ICCJ nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a Deciziei Curții Constitutionale nr. 794/2016, actualizate cu rata inflației și dobânda legală.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual emis în aplicarea legii. S-a precizat că procurorul general a emis ordinele nr. 155 și nr. 156/2016, prin care a dispus ca, începând cu data de 1 august 2016, procurorii și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să beneficieze de nivelul maxim de salarizare pentru funcția de procuror, prin aplicarea la indemnizația de încadrare brută lunară a valorii de referință sectorială majorate cu 18%. A arătat recurentul că art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, art. 3

1

din O.U.G. nr. 57/2015 a fost completat cu alin. (1)

2

. S-a precizat că în atare context normativ, aplicarea Ordinelor nr. 154, nr. 155, nr. 156/2016 a rămas fără fundament legal, întrucât la emiterea acestora au fost avute în vedere drepturi stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, adică tocmai ipoteza pe care textul actual o exclude. În consecință, prin Ordinul nr. 171/2016 s-a dispus încetarea aplicării Ordinelor nr. 154, 155 și 156/2016, începând cu data de 1 august 2016, urmând ca drepturile salariale ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor să fie cele stabilite anterior acestei date.

De asemenea, a fost invocată excepția lipsei de interes a acțiunii reclamanților, având în vedere că, urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794 din 15.12.2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, anterior pronunțării sentinței recurate. Prin acest ordin au fost recalculate indemnizațiile procurorilor de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, la nivelul maxim în plată, cu includerea majorării solicitate de intimații-reclamanți, începând cu data de 01.08.2016.

În ceea ce privește diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite reclamanților, acestea au fost achitate în luna ianuarie 2017.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, însă pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care a fost introdus alin. (5)

1

la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, care prevede că "Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Prin Ordinul nr. 148/03.06.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casație și Justiție, Legea nr. 71/2015 a fost aplicată la nivelul tuturor parchetelor, astfel încât în luna iulie 2016, reclamanții beneficiau de indemnizația de încadrare calculată la nivelul maxim aflat în plată la nivelul parchetelor, fără însă ca această indemnizație să includă și creșterile salariale de 5%, 2% și 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a dispus completarea O.U.G. nr. 57/2015 (privind salarizarea pe anul 2016), în sensul ca a fost introdus art. 3

1

, alin. (1) potrivit caruia:

"Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Cum textul ordonantei nu preciza ce înseamna "nivelul maxim al salariului", rezulta că se va avea în vedere cel mai mare salariul aflat în plată (pentru fiecare functie, vechime in functie si vechime in munca) cu toate elementele pe care le includea el: atât componentele prevăzute de lege, cât și componentele recunoscute prin hotărâri judecătorești (cum ar fi creșterile salariale de 5%, 2% si 11% prevazute de O.G. nr. 10/2007 și recunoscute prin hotărâri judecătorești).

Ca atare, în temeiul O.U.G. nr. 20/2016, recurentul-pârât a emis Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 si nr. 156/2016 prin care a dispus ca, începând cu data de 01.08.2016, indemnizatiile de încadrare să fie calculate la nivelul maxim aflat în plată în cadrul Ministerului Public pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, astfel încât în cadrul indemnizației urmau să fie incluse și creșterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și recunoscute prin hotărâri judecătorești.

Ulterior, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial în data de 31.08.2016, s-a dispus completarea O.U.G. nr. 57/2015 prin introducerea art. 3

1

, alin. (1)

2

prin care s-a prevăzut că indemnizatiile de încadrare maxime aflate în plată nu vor include și drepturile salariale recunoscute prin hotărâri judecătorești (cum sunt creșterile salariale de 5%, 2% si 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007), ci numai drepturile prevăzute de lege.

In ceea ce privește modul de aplicare în timp a ordonantei, în mod evident, în baza principiului neretroactivitatii legii civile (art. 15, alin. (2) din Constitutie), ea urma a se aplica numai pe viitor, adică numai pentru drepturile salariale născute după data intrării în vigoare a ordonanței, respectiv pentru drepturile salariale născute după data de 31.08.2016, fără a putea fi afectate drepturile salariale aferente lunii august 2016, acestea din urma fiind guvernate în exclusivitate de O.U.G. nr. 20/2016.

Cu toate acestea, prin Ordinul nr. 171/02.09.2016, contestat în spetă, recurentul-pârât a dispus ca O.U.G. nr. 43/2016 să se aplice retroactiv, cu începere din data de 01.08.2016, menționând că începând cu data de 01.08.2016 încetează efectele celor 3 ordine anterioare emise în baza O.U.G. nr. 20/2016, iar drepturile salariale vor fi plătite, tot cu începere din 01.08.2016 la același nivel cu cel avut înainte de 01.08.2016 (adică nivelul maxim al indemnizatiei de încadrare va include numai componente salariale prevăzute de lege, fără componentele recunoscute prin hotărâri judecătorești).

După cum rezultă din preambulul Ordinului nr. 171/02.09.2016, contestat în speță, acesta a fost emis în aplicarea art. 3

1

, alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, potrivit caruia "În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești.",

Art. 3

1

, alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015 a fost însă declarat neconstitutional prin decizia nr. 794/2016 pronunțată de Curtea Constituțională.

Ca atare, cum temeiul legal al Ordinului nr. 171/02.09.2016 s-a dovedit a fi neconstituțional și cum, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, din momentul publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României (21.12.2016) ea este general obligatorie, instanța, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, urmează a anula ordinul de mai sus.

In ceea ce priveste modalitatea în care trebuie calculate drepturile salariale ale magistratilor, instanta de control judiciar reține că prin această decizie, Curtea Constitutionala a statuat fără echivoc faptul că la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective se iau în considerare atât drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești, astfel cum prevedea de altfel O.U.G. nr. 20/2016 și astfel cum a și stabilit paratul prin Ordinul nr. 156/2016.

Fata de cele de mai sus, instanta va obliga paratul la plata catre fiecare reclamant a diferentelor salariale dintre drepturile cuvenite potrivit Ordinului nr. 156/2016 și cele încasate pe perioada 01.08.2016-zi, a dobânzii legale aferente acestor diferențe, precum și la actualizarea diferențelor cu indicele de inflație, de la data fiecărei scadențe lunare a diferențelor până la data plății efective și integrale a diferențelor.

In ceea ce privește posibilitatea de obligare a ordonatorului de credite la plata dobanzii legale și a inflatiei aferente unor diferente salariale, devine incidentă decizia nr. 2/2014 pronunțată de Inalta Curte de Casatie și Justitie în cadrul unui recurs în interesul legii, decizie prin care s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente de mai sus.

Faptul că recurentul a emis Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, anterior pronunțării sentinței recurate, de recalculare a indemnizațiilor procurorilor de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, la nivelul maxim în plată, cu includerea majorării solicitate de intimații-reclamanți, începând cu data de 01.08.2016, nu determină admiterea recursului și anularea hotărârii atacate, ci înseamnă de fapt recunoașterea nelegalității ordinului atacat, obiect al acțiunii judiciare de față, motiv pentru care va fi respinsă excepția lipsei de obiect a acțiunii reclamanților invocată de recurent.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile 117 din 20 ianuarie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2019.