AFFAIRE MOSOIU ET PASARIN c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

07.02.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MOSOIU ET PASARIN c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

Această hotărâre a fost revizuită în conformitate cu art. 80 din Regulamentul de procedură al Curții printr-o hotărâre pronunțată la 28 iunie 2011 STRASBURG 7 februarie 2008 DEFINITIVF 07/05/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alineatul (2) din convenție. În cauza Moșoiu și Paisarin c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Boštjan M. Zupančič, președinte, Corneliu Biersan, Elisabet Fura-Sandström, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, David Thór Björgvinsson, Ineta Ziemel, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune. După deliberarea sa în camera Consiliului la 17 ianuarie 2008, Hotărârea adoptată la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 10245/02) îndreptată împotriva României și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, dl Cantemir-Aurelian-Gheorghe Moșoiu și dl Nicolette-Aurelia-Maria Paisíin ( La 5 ianuarie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 27 februarie 2006, Curtea a decis să comunice cererea guvernului. În conformitate cu dispozițiile articolului 29 alineatul (3), Curtea a decis că va fi examinată în același timp admisibilitatea și temeinicia cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamanții s-au născut în 1941 și, respectiv, 1931 și locuiesc în Ploiesti. În 1950, casa situată la n 7 de pe strada Democrati, în Ploiesti, compusă din două apartamente și de pe teritoriul său, a fost confiscată. La 9 octombrie 1996, comisia pentru aplicarea legii 112/1995 a respins o cerere formulată de reclamanti privind restituirea casei lor, pe motiv că bunul revendicat nu făcea parte din bunurile susceptibile de a fi restituite prin această lege. La 5 decembrie 1997, în conformitate cu legea nr. 112/1996, statul a vândut o cameră din fiecare apartament din casa în litigiu, precum și o parte din dependențele și terenul aferente, P.S.E. și Z.G., care le locuiau ca chiriași ai statului. La 28 ianuarie 1999, ca urmare a unei acțiuni în revendicare imobiliară formulate în fața instanței de primă instanță din Ploiesti, reclamanții au obținut o hotărâre prin care autoritățile să le restituie casa. Această hotărâre a devenit definitivă ca urmare a respingerii unei cereri adresate de primăria din Ploiesti. În 2000, reclamanții au formulat o acțiune în anulare a celor două contracte de vânzare. La încheierea procedurii, printr-o hotărâre din 17 iulie 2001, Curtea de Apel din Ploiesti a confirmat o hotărâre a tribunalului departamental din Ploiesti de respingere a acțiunii reclamanților ca fiind nefondată și de confirmare a legalității contractelor de vânzare, având în vedere buna-credință a părților contractante. Judecătorii Curții de Apel au adăugat că camerele constituiau, în sensul legii nr. După adoptarea Legii nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind restituirea bunurilor naționalizate în mod abuziv, reclamanților li s-a cerut să-și restituie în natură cele două camere, precum și dependențele vândute chiriașilor. Prin decizia din 4 aprilie 2006, primăria orașului Ploiesti a respins cererea formulată de solicitanți ca urmare a vânzării bunurilor revendicate și le-a informat cu privire la posibilitatea de a obține o despăgubire pentru pierderea bunurilor lor. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 11. România ([GC], nr. 28342/95, CEDO 1999-VII, p. 250-256, § 31-33), Strain și alții c. România 57001/00, CEDO 2005-VII, § 19 26) și Peduraru c. România 63252/00, § 38 53, 1 decembrie 2005). 12. Legea nr. 10/2001 din 14 februarie 2001 privind regimul juridic al bunurilor imobile, luată în mod abuziv de stat între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, a fost modificată prin Legea nr. 247 publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 22 iulie 2005. Noua lege extinde formele de despăgubire permițând beneficiarilor să aleagă între o compensație sub formă de bunuri și servicii și o compensație sub formă de compensații pecuniare echivalente cu valoarea de piață a bunului care nu poate fi restituită în natură în momentul acordării sumei. 13. Dispozițiile relevante ale Legii nr. 10/2001 (republicată) astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 247/2005 se citesc astfel art. 1 Clădirile pe care statul le-a aplicat în mod abuziv între 6 martie 1945 și 22 decembrie 1989, precum și cele luate de stat în temeiul Legii 139/1940 privind rechiziționările și care nu au fost încă restituite vor face obiectul unei restituiri în natură. În cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, trebuie adoptate măsuri de reparație prin echivalență. Aceasta poate fi compensația prin alte bunuri sau servicii (...), cu acordul reclamantului, sau o compensație pecuniară acordată în conformitate cu dispozițiile speciale privind determinarea și plata despăgubirilor pentru bunurile imobile achiziționate în mod abuziv. (...) art. 10 În cazul în care clădirile căzute în patrimoniul statului într-un mod abuziv au fost demolate total sau parțial, restituirea în natură este ordonată pentru terenul liber și pentru clădirile care nu au fost demolate, în timp ce măsurile reparatoare prin echivalență vor fi stabilite pentru terenurile ocupate și pentru construcțiile demolate.... Valoarea construcțiilor pe care statul și le-a aplicat în mod abuziv și care au fost demolate este determinată în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, stabilită în conformitate cu standardele internaționale de evaluare pe baza informațiilor aflate la dispoziția evaluatorilor. Valoarea construcțiilor care nu au fost demolate și a terenurilor aferente pe care statul le-a aplicat în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură se stabilește în funcție de valoarea lor de piață în ziua în care administrația decide asupra cererii, în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. art. 20 Persoanele cărora li s-au acordat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995 pot, cu excepția cazului în care clădirea a fost vândută [a unor terți] înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi, să solicite restituirea în natură, care le revine sarcina de a rambursa suma primită pentru despăgubiri, ajustată în funcție de rata inflației. În cazul în care clădirea a fost vândută [la terți] în condițiile prevăzute de Legea nr. 112/1995 (...), reclamantul are dreptul la măsuri de remediere prin echivalență, în limita valorii de piață a clădirii, inclusiv terenul și construcțiile, determinată în conformitate cu standardele internaționale de evaluare. Când reclamantul a primit despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, el are dreptul la diferență între valoarea de piață a bunului și suma primită pentru aceste compensații, corectată în funcție de rata inflației. (...) 14. Articolele 13 și 16 din titlul VII din Legea nr. 247/2005, de asemenea relevante în prezenta cauză, se citesc astfel în art. 13 Pentru a stabili valoarea finală a despăgubirilor care urmează să fie acordate conform prezentei legi, se va înființa o Comisie centrală pentru despăgubiri, denumită în continuare Comisia Centrală, aflată sub autoritatea prim-ministrului (...) art. 16 Deciziile emise de autoritățile competente pentru a restitui bunul menționat ca compensație (...) vor fi trimise secretariatului Comisiei Centrale în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Cererile de restituire depuse în temeiul legii nr. 10/2001 (...) care nu au primit niciun răspuns la data intrării în vigoare a legii vor fi trimise... secretariatului Comisiei Centrale (...) în termen de 10 zile de la data emiterii deciziilor autorităților competente pentru a restitui proprietatea. Secretariatul Comisiei Centrale va întocmi lista dosarelor menționate la alin. (1) și (2) în care cererea de restituire în natură a fost respinsă și aceste dosare vor fi apoi transmise autorității responsabile de evaluare, care va întocmi raportul de evaluare. Autoritatea responsabilă de evaluare va întocmi raportul de evaluare în conformitate cu procedura prevăzută în acest scop și îl va transmite Comisiei Centrale. Raportul va conține valoarea despăgubirii care trebuie acordată. Pe baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va pronunța decizia de acordare a despăgubirii sau va retrimite dosarul pentru o nouă evaluare. 15. Funcționarea societății pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni mai mult decât pe acțiuni, este descrisă în cauza Radu c. România 13309/03, § 20, 20 iulie 2006). 16. Legea nr. 247/2005 a fost modificată ultima dată prin ordonanța de urgență a guvernului n 81 din 28 iunie 2007, publicată în Jurnalul Oficial din 29 iunie 2007 privind accelerarea procedurii de despăgubire pentru clădirile luate în mod abuziv de către stat. 17. În conformitate cu art. 18 din titlul I al ordonanței, în cazul în care Comisia Centrală a decis acordarea despăgubirilor a căror valoare nu depășește 500 000 de lei românești noi ( În ceea ce privește sumele mai mari de 500 000 RON, beneficiarii pot opta între acțiuni în valoare de 500.000 RON și acordarea de despăgubiri pecuniare. Pentru sumele mai mari de 500 000 RON, persoanele interesate pot solicita despăgubiri pecuniare în valoare de 500 000 RON și li se vor acorda acțiuni în valoare de 50 000 RON. În conformitate cu art. 7 din titlul II din ordonanță, în termen de șase luni de la intrarea în vigoare a ordonanței, guvernul va trebui să stabilească normele de desemnare a societății care administrează Reclamanții susțin că vânzarea celor două unități locative care compun casa lor, validată prin Hotărârea din 17 iulie 2001 a Curții de Apel din Ploiesti, a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea utilizării bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. Cu privire la admisibilitate 20. Guvernul susține că motivul trebuie respins pentru nerespectarea termenului de șase luni în măsura în care cererea a fost depusă la 30 aprilie 2002, data la care formularul de cerere a fost trimis Curții, în timp ce ultima decizie internă definitivă în sensul articolului 35 alineatul (1) din convenție a fost pronunțată la 17 iulie 2001 de către Curtea de Apel din Ploiesti. 21. Reclamanții contestă această teză și reamintesc faptul că cererea lor a fost primită la grefă la 7 ianuarie 2002 și nu la 30 aprilie 2002, așa cum susține guvernul. În acest sens, ei trimit o copie a confirmării de primire care poartă ștampila grefei 22. Curtea consideră că presupusa imposibilitate a reclamanților de a se bucura, timp de mai mulți ani, de dreptul lor de proprietate recunoscut printr-o decizie definitivă și irevocabilă se analizează într-o situație continuă. Simplul fapt că ei au încercat fără succes să pună capăt acesteia prin solicitarea, prin intermediul unei acțiuni în justiție, a anulării contractelor de vânzare încheiate de stat cu P.S.E. și Z.G. nu poate schimba această constatare faptică. Prin urmare, până în prezent, reclamanților nu li s-au restituit bunurile în litigiu și nu li s-a acordat nicio compensație suplimentară în limita valorii lor de piață. Termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție nu a început să curgă în speță (a se vedea Todicescu c România, nr 18419/02, § 16, 24 mai 2007 și Horia Jean Ionescu c. România, 11116/02, § 24, 31 mai 2007). 23. În plus, Curtea constată că, presupunând chiar că nu este vorba despre o situație continuă și că hotărârea internă definitivă în speță este cea din 17 iulie 2001 a Curții de Apel de la Ploiesti, reclamanții și-au prezentat obiecțiunile în prima lor comunicare către Curte din 5 ianuarie 2002, astfel încât, chiar și în această ipoteză, termenul de șase luni nu a fost necunoscut (a se vedea Baumann c. Austria (dec.), nr. 39917/98, 4 septembrie 2001 24. Prin urmare, excepția guvernului nu poate fi salutată. Curtea constată, de asemenea, că acest motiv nu este în mod evident întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din convenție și subliniază că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de inadmisibilitate și, prin urmare, trebuie declarat admisibil. Guvernul constată că reclamanții au solicitat autorităților competente despăgubiri pentru pierderea bunurilor lor, în conformitate cu Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 244/2005. Comitetul consideră că ultima reformă în acest domeniu prevede că, în cazul în care restituirea clădirii nu este posibilă, despăgubirea se va face prin emiterea de titluri de participare la un organism colectiv de valori mobiliare (proprietatea) ), pe baza valorii bunurilor stabilite prin expertiză. Guvernul concluzionează că despăgubirea prevăzută de legislația românească îndeplinește cerințele art. 1 din Protocolul nr. 1 și că întârzierea înregistrată în despăgubirea părților interesate nu rupe echilibrul corect care trebuie menținut între dobânzi în prezența sa. 26. Reclamanții consideră că confirmarea de către instanțele interne a vânzării unei părți din bunurile lor, în pofida recunoașterii definitive a calității lor de proprietari, nu respectă dispozițiile articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție. 27. Curtea a tratat în repetate rânduri cazuri care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la convenție (a se vedea Porteanu, citată anterior 35). 28. După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Curtea reafirmă în special că, în contextul legislativ românesc care reglementează acțiunile în revendicare imobiliară și restituirea bunurilor naționalizate de regimul comunist, vânzarea de către stat a unui bun altora unor terțe părți de bună credință, chiar și atunci când este anterioară confirmării în justiție într-un mod definitiv a dreptului de proprietate al altora, se analizează printr-o privare de bunuri. O astfel de privare, combinată cu lipsa totală a despăgubirii, este contrară articolului 1 din Protocolul nr 1 (Strain, citată anterior, § 39, 43 și 59). 29. În speță, Curtea constată că vânzarea a vizat numai o parte a bunului, și anume o cameră a fiecărui apartament și dependențele acestora, precum și terenul aferent, care constituie bunul imobil (a se vedea punctul 7 de mai sus). 30. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în cazul de față, anularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra unei părți a bunurilor lor, coroborată cu absența totală a despăgubirii de mai bine de șapte ani, le-a supus o sarcină disproporționată și excesivă, incompatibilă cu dreptul la respectarea bunurilor sale garantate prin art. 1 din protocol Prin urmare, în cazul de față s-a încălcat această dispoziție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 31. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite eliminarea decât impecabilă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamanții solicită restituirea în natură a părții din casa lor vândute chiriașilor, și anume cele două camere și dependențele lor care constituie o parte a casei lor. Ei nu solicită nici o sumă pentru prejudiciul moral. 33. Printr-o scrisoare din 4 decembrie 2006, reclamanții informează Curtea cu privire la dorința lor de a fi restituiți în natură și în întregime casei lor, în conformitate cu hotărârea definitivă din 28 ianuarie 1999, a Tribunalului de Primă Instanță din Ploiesti, fără nicio altă măsură reparatorie, nici de despăgubire materială și morală. 34. Guvernul observă că reclamanții nu au prezentat nicio expertiză tehnică imobiliară pentru a-și evalua bunurile. Potrivit guvernului, valoarea totală a bunurilor în litigiu, în conformitate cu descrierea acestora în contractele de vânzare încheiate în 1997, ar fi de 98 424 EUR ( Curtea amintește că a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul 1 la convenție din cauza vânzării de către statul celor două camere cu dependențele lor, precum și a terenului aferent, făcând parte din bunul imobil situat la nr. 7 de pe strada Democrati, în Ploiesti, combinată cu lipsa totală a despăgubirii. 36. Curtea consideră, în circumstanțele speței, că restituirea acestor două unități locative, parte integrantă a bunului imobil menționat anterior, ar plasa pe cât posibil reclamanții într-o situație echivalentă cu cea în care s-ar afla în cazul în care cerințele articolului 1 din Protocolul 1 nu ar fi fost ignorate. 37. În caz contrar, pentru statul pârât de a proceda la o astfel de restituire, Curtea decide că va trebui să plătească în comun reclamanților, pentru daune materiale, o sumă corespunzătoare valorii actuale a bunurilor. Având în vedere informațiile de care dispune cu privire la prețurile pieței imobiliare locale și la elementele furnizate de guvern, Curtea estimează valoarea de piață actuală a bunului la 98 424 EUR. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 38. Reclamanții nu solicită rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor de judecată. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care a solicitat acest lucru. În acest caz, Curtea nu acordă reclamanților nicio sumă în acest sens. Interese moratoriu 40. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES MOTIVE, CURTEA, LA UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A declarat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție afirmă că Statul pârât trebuie să restituie reclamanților cele două camere și dependențele acestora, precum și terenul aferent, de la bun imobil situat la nr. 7 din strada Democrati, din Ploiesti, că, în lipsa unei astfel de restituiri, statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în aceleași trei luni, 98 424 EUR (48 de mii 145 de euro) pentru daune materiale se adaugă la sumele menționate anterior orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și că aceste sume vor fi convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la expirarea termenului respectiv și până la plata acestuia, aceste sume vor fi majorate de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 7 februarie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Boštjan M. Zupančič Moduler Președintele