CASE OF TRAJKOSKI AND OTHERS v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA"
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- No violation of Article 3 - Prohibition of torture (Substantive aspect);Violation of Article 3 - Prohibition of torture (Procedural aspect)
CASE OF TRAJKOSKI AND OTHERS v. "THE FORMER YUGOSLAV REPUBLIC OF MACEDONIA" (CtEDO, 2008)
Reclamantul s-a născut în 1964 și trăiește în Prilep. În o serie de proceduri administrative, reclamantul a contestat licența deciziilor administrative legate de construcția și funcționarea unei benzinări care a fost situată la câteva metri de casa sa. De asemenea, el a adus acuzații penale împotriva oficialilor de stat care au luat deciziile relevante și împotriva managerului benzinelor. La 30 ianuarie 2001, la ora 20:20, reclamantul, însoțit de soția sa și dl P.N., s-au dus la secția de poliție Prilep pentru a raporta posibilitatea unui incendiu și explozie la stația de benzină ca urmare a presupusei manipulare necorespunzătoare a stocurilor de benzină la momentul respectiv. La sosirea lor, ei au parcat masina lor in fata unei rampe de acces pe strada in fata sectiei de politie. La cererea directorului, reclamantul si-a mutat masina la un parcare situat in spatele hotelului “Lipa”. Dupa ce reclamantul a intrat in sediul de politie, acelasi ofiter l-a împins inapoi. În prezentarea sa inițială, reclamantul a declarat că o armă a fost, de asemenea, îndreptat spre capul său. Șapte sau opt ofițeri de poliție au sosit la locul faptului și l-au atacat, l-au apucat de brațele, picioarele și părul său și l-au aruncat împotriva scării. Ei au continuat să lovească și să-l băteze peste tot corpul său. În timpul bătăilor, ofițerii de poliție au folosit limba ofensivă. Guvernul a susținut că reclamantul și-a parcat masina în fața intrarii secției de poliție Prilep pe o stradă pe care nu a fost permisă nici trafic și parcare. Au susținut mai mult că nu a reușit să mute mașina în ciuda ordinului de a face acest lucru de către ofițerii de poliție în serviciu. El a ignorat ordinul verbal al ofițerilor de a părăsi clădirea. El a rezistat în mod activ atunci când ofițerii de poliție l-au scos din secție. Un certificat medical („primul certificat”) emis la 30 ianuarie 2001 la 9:15 p.m. a indicat că reclamantul a suferit mai multe leziuni corporale care nu se califica ca durere. Acest certificat nu a specificat originea posibilă a leziunilor, calendarul sau modul în care au fost infligite. 10. După comunicarea cazului, reclamantul a obținut un alt certificat medical emis la 11 mai 2006 de Spitalul Prilep, care a descris rănile reclamantului, menționat pe primul certificat, în următoarele termeni: ușoară înroșire pe templul drept, o zgârietură pe glezna dreaptă și un deget. În plus, s-a observat că cotul drept și partea stângă a șoldului erau licitați. 11. După comunicare, reclamantul a obținut, de asemenea, un raport de experți legaliști din 23 mai 2006 cu privire la trauma post-incident. Raportul, care a fost bazat pe dosarele medicale și declarația reclamantului, a indicat că, după incident, reclamantul a avut o vânătăi pe cotul stâng, o zgârietură pe șinbonul stâng și vânătăi pe fața lui sub ochiul stâng și pe șoldul stâng. 12. La 30 ianuarie 2001, reclamantul a solicitat sectorului să investigheze incidentul. La 23 august 2001, Sectorul a elaborat un raport care prezintă un cont de fapt al incidentului. El a stabilit că reclamantul a fost scos din clădire după ce a ignorat ordinul verbal al ofițerilor în acest sens. El a rezistat în mod activ ofițerilor de poliție și s-a comportat într-un mod arogant și a constatat că nu a existat nici un abuz de putere de către poliție în încercările lor de a supune reclamantul. De asemenea, el a declarat că la 6 februarie 2001 a fost depusă împotriva reclamantului o cerere de indemnizare în temeiul legii privind infracțiuni minore împotriva ordinului public. Această cerere a indicat, printre altele, că polițiștii au luat reclamantul de armele sale și l-au luat în afara sediilor de poliție. 14. La o dată neespecificată, reclamantul a adus în fața procurorului public acuzații penale împotriva dlui P.R., un ofițer de poliție care se presupunea că a participat la incident, pentru că l-a tratat rău în timpul datoriei. Guvernul a declarat că, la 9 martie 2001, procurorul public a solicitat să facă anchete suplimentare de către Ministerul Internului („ Ministerul”). Acesta a prezentat un raport oficial privind incidentul în răspuns. Nicio probă nu a fost prezentată în sprijinul acestei afirmații. 16. La 15 mai 2001, procurorul public a respins plângerea reclamantului, susținând că presupusa infracțiune nu a fost considerată o infracțiune care ar putea fi urmărită pe calea sa. S-a stabilit că, la 30 ianuarie 2001, reclamantul și-a parcat mașina în fața intrării secției de poliție Prilep, blocând drumul mașinilor de poliție. Dl P.R. și dl K.N., un alt ofițer de poliție, au ordonat reclamantului să-și mute mașina după ce l-au interogat pe dl. P.R. și pe alți ofițeri de poliție, inclusiv pe dl P.N., care erau la locul faptei, procurorul a stabilit că dl P.R. Nu a fost tratat rău reclamantului, nici nu a fost supus acestuia unui tratament inuman și degradant. Nici o armă nu a fost îndreptat spre el de către dl P.R. sau de orice alt ofițer de poliție. În cele din urmă s-a concluzionat că dl P.R. nu a comis infracțiunile plângute sau orice alt acte penale. 17. La 22 mai 2001, reclamantul a depus o plângere penală subsidiară împotriva dlui P.R. și alți patru ofițeri de poliție neidentificați la Tribunalul de Primă Instanță Prilep („curtea de judecată”). El se plângea că a fost strigat, insultat, bătut și târât peste podea și că, ca urmare, a suferit leziuni corporale ușoare și vânătăi. El solicită instanței de judecată să audă declarații de la el, soția sa și dl P.N., care au fost martor ocular la incident, precum și de la dl K.N. 18. La 20 iunie 2001, instanța de judecată a solicitat ca reclamația să își facă plângerea mai specifică furnizând numele ofițerilor de poliție neidentificați. 19. La 26 iunie 2001, reclamantul a informat instanța de judecată că nu a putut descoperi identitatea celorlalți ofițeri de poliție. El a subliniat că unul dintre ei a fost un director și celălalt un gardian la momentul evenimentelor. El a susținut, de asemenea, că instanța de judecată ar putea solicita oficial informații despre identitatea lor și că el ar putea fi ușor de a-l confirma după. 20. La 2 iulie 2001, instanța de judecată a respins reclamația subsidiară a reclamantului ca fiind incompletă, și anume pentru că el nu a identificat încă patru ofițeri de poliție. Nu s-a făcut niciun comentariu cu privire la acuzațiile împotriva dlui P.R. 21. La 1 august 2001, reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri, susținând că instanța de judecată nu a investigat acuzațiile sale și că nu a avut nici o modalitate eficientă de a descoperi identitatea ofițerilor de poliție în cauză, dar că ar putea să le identifice într-o linie. 22. La 7 noiembrie 2001, Curtea de Apel Bitola a susținut hotărârea instanței de judecată. 23. La 25 decembrie 2001, procurorul public a informat reclamantul că nu există motive pentru a depune o cerere de protecție a legalității în fața Curții Supreme. 24. Secțiunea 254 § 1 (1) din Legea privind deliberarea penală („Legea”) prevede că o acuzație ar trebui să conțină, printre altele, informații personale cu privire la persoana acuzată. 25. În conformitate cu art. 255 § 2 din Lege, președintele comitetului de judecată examinează dacă inculparea a fost încheiată în mod corespunzător și, dacă nu a făcut-o, îl returnează reclamantului, care trebuie să-l corecteze în termen de trei zile. În cazul în care o parte rănită nu respectă termenul respectiv, se consideră că urmărirea penală a fost retrasă și că procedura este suspendată în consecință.26 Alte dispoziții legale relevante pentru acest caz sunt descrise în cazul Jasar (a se vedea Jasar c. fosta Republica Iugoslavă a Macedoniei, nr. 69908/01, §§§ 31-40, 15 februarie 2007).